Trăim în rOMÂNIA și asta ne ocupă tot timpul Doar două chestii care mă năucesc la ora asta:
1.În Tg. Mureș, azi, 19 decmbrie 2011, zeci sau sute de oameni s-au bătut pentru a primi un tichet de masă în valoare de 70 RON. Dăruit, în cea mai umilitoare variantă, de primăria locală. Sau? Mă uit la imaginile filmate de jurnaliști și chiar nu-mi vine să cred ceea ce văd. Un tip în palton lung, de stofă, urcat pe ceva, împarte bonuri. O mulțime absolut haotică, cum nici la împărțit mâncare în Namibia nu vezi. Nici după cutremurul din Japonia nu am văzut astfel de imagini. Autoritățile împart niște bonuri valorice. Într-un sistem care pur și simplu animalizează ființa umană, calcă pe orice demnitate. Nu-mi vine să cred. Există oare o evidență a acelor bonuri? De ce au trebuit împărțite în halul acesta? Parcă ai ținut în țarc o mulțime de porci, nu le-ai dat de mâncare vreo lună, după care te duci brusc în fața lor, te urci pe un buștean și le arăți troaca cu mâncare. Păi nu vin ăia guițând la tine și călcându-se peste copite? Păi nu vin ăia la tine în genunchi, de-ți ling și flecurile de la cizmele înnoroite? Sunt românii dependenți de a fi umiliți, manipulați, controlați, batjocoriți în masă? Nu era mai DEMN să nu fie niciunul prezent acolo și să se zbată pentru un tichet de masă? Putem vorbi de foame și demnitate în același timp? Putem vorbi de manipulare și cinism din partea autorităților? Poate mie să-mi spună cineva, cu argumente de pur bun-simț, că acele bonuri valorice nu puteau fi distribuite în mod organizat și demn, fără a scoate oamenii din casă? Faptul că oamenii s-au dus din timpul nopții acolo, să stea la o ușă și să aștepte poate prind un bon valoric ..... este exact, dar exact stilul de viață pe care îl duceam între 1982 și 1990. Este, este, este strigător la ceruri absolut tot ceea ce se întâmplă: pe de o parte, abordarea autorităților, pe de altă parte, reacția populației. Manipulatori și manipulați. Îmbuibați și flămânzi. Bogați și săraci. Cinici și proști. Sfidători și umiliți.
Ce a dorit de fapt să realizeze primarul orașului Tg. Mureș prin această acțiune? Și ce a realizat? Cum e posibil ca bonurile valorice să fie împărțite de un reprezentant al poliției locale? Asta e treaba poliției???
Cum dai niște bonuri valorice – apropos, din ce bani provin?!?! – pur și simplu așa, ca și cum împrăștii balonașe de săpun? Cum te descarci de ele? Sau ce naiba împarte omul ăla acolo, în mijlocul mulțimii agitate? Bonuri de ordine sau ce? Băăăă, ești prost? Sau nu sunt eu destul de flămând și disperat pentru a accepta reacția celor ”mulți, dar proști”???
Convinge-mă că nu exista o altă variantă de a ”dărui” - băăă, ești prost? ceva gratis? în rOMÎNIA??? - aceste tichete. Spune-mi mie că procedura de azi nu este de fapt o animalizare a ființei umane, care tocmai se certa cum să scape de maidanezi: îi sterilizăm sau îi ucidem pur și simplu? Eventual ăi facem și friptură!
Băăăă, ești prost? Cine-mi explică și mie cum se face că Bucureștiul e plin de mall-uri și supermarketuri care acum, în zilele astea dinainte de Crăciun, sunt sufocate de cumpărători? Nu mă pun pe mine etalon, eu nu mai fac cumpărături de Crăciun de mai bine de 10 ani, că m-am scârbit și nu am înțeles de ce de Crăciun trebuie românii să crape în ei până vomită și se pișă pe ei tot alcoolul consumat.
Mi se face rău, așa că mă opresc aici, deocamdată.
Sunt fan facebook, mă exteriorizez pe facebook. Nu îmi scriu jurnalul pe facebook și nici nu dau ”yes” la orice solicitare de ”prietenie”, dar sunt prezentă, comentez și postez, mai rar și urmăresc postările celorlalți. E imposibil să urmărești tot, filtrezi în funcție de interese și de moment, evident. Așa cum îmi filtrez și lista de ”prieteni”. Cei cu care nu rezonez, nu vor staționa mult în lista mea și de multe ori am nevoie de timp pentru a-mi da seama.
Apare postat pe acest minunat site de socializare care se pare că devine fenomenul secolului (chiar discutam despre asta în cadrul unui webseminar la care particip de două săptămâni, organizat de ”imbecilii ăia de nemți”, pe tema ”care este viitorul jurnalismului clasic în fața celui online? Print vs. online” și la ultima sesiune era vorba despre noua categorie de pseudo-jurnaliști, adică ”cetățeanul jurnalist”. E o tematică care dă bătăi de cap jurnaliștilor de profesie.), lista cu notele la examenul de licență, publicată de Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Prima mea reacție, așa la nivel de șotie, a fost: ”ha, ce cool!!” și continuam cu observația că publicarea notelor pe un site de socializare cum este FB contravine cu unele principii și afirmații ale unor profesori, care ne-au ținut prelegeri asupra dreptului la intimitate (!) al fiecărui student. Mi-aduc aminte că în anul I îi ascultam pe profesorii respectivi cu multă stimă și mă chinuiam să le înțeleg punctul de vedere. Adică cum să NU postezi notele studenților pe site-ul facultății? Care intimitate? Și dacă nu le postezi acolo, atunci noi, studenții, cum ne aflăm notele din sesiune? Frate, chiar am nimerit la o facultate de comunicare? Și acum, deodată, iaca notele înșirate pe Facebook. Evident că m-a pufnit râsul, dar în sensul pozitiv, ceva de genul: ”Uite na, că și-au revenit și ăștia!”. Și întrebam cu o anumită ironie: ”Le dați acum și pe postul televiziunii naționale? La ce oră?” Deci de la a refuza să le comunici studenților notele pe propriul site al facultății până a le face publice pe un site de socializare ..... nu e poteca cam lungă?? Așa, principial vorbind, nu altfel.
Ei bine, de la remarca mea s-a sesizat un cadru universitar, nu contează funcția și numele. Care, în maniera obișnuită, m-a trimis la colț. Urât din partea lui. Dar asta e maniera lui, se pare că i-au mai spus și alții că nu are întotdeauna dreptate, dar nu contează. Și dă-i cu argumente jurnalistice, care țin de etică, de drept, de proasta mea calitate cum că nu mă informez, nu mă documentez, vai ce gravitate, eu, viitor jurnalist să fac așa ceva, voi ucide corectitudinea lumii jurnalistice în România etc. etc...... aoleu, că nu-mi vine să cred.
Faptul că un cadru universitar din tânăra generație nu a putut sesiza nuanța remarcii mele pe Facebook și imediat a reacționat ca într-un cadru oficial al unui tribunal, mi se pare atât de deplasat, încât stau și mă gândesc unde va duce lipsa asta de filtrare, ignorarea contextelor și refuzul de a te comporta pe un site de socializare altfel decât pe un site cu specific, de exemplu. În afară că o astfel de reacție, cu atât mai mult cu cât vine din partea unui cadru ce se dorește didactic, poate avea ca efect ceea ce am învățat că se numește auto-cenzură. Este un fenomen foarte prezent în societate. Dacă știu că oricum voi fi pus la colț, de ce să mai particip, de ce să mai deschid gura, de ce să mai întreb, de ce să mă mai implic, la o adică?! De ce simte facultatea nevoia de a publica pe Facebook aceleași informații care le publică pe site-ul facultății? Pentru a arăta deschidere, pentru a arăta că e transparentă, pentru a atrage candidați la postura de studenți, deci pentru a atrage fonduri, adică bani proveniți din taxele anuale? Să fim serioși, cei care au ajuns la nivel de licență, știu demult să își urmărească informațiile pe site-ul facultății, nu au nevoie să fie anunțați pe Facebook – asta așa, că probabil o studentă zicea ceva de genul: ”Dacă nu vă anunța notele, făceați scandal!” -. Dacă nu ne anunța notele pe Facebook făcea cineva scandal?! Senzațională abordare.
Și uite așa, cu piciorul dintr-o inepție în următoarea, societatea românească se dezvoltă în continuare ca în ultimii 20 de ani.
Am ieșit din discuție, i-am și spus cadrului universitar respectiv că regret această polemică inutilă și chiar regret, pentru că abia așteptam să ies din sesiune, cum-necum, și să îl abordez pentru un proiect legat de o prezentare a Himalayei, poate era interesat să participe. Dar e bine, e foarte bine. Nu poți derula un proiect, fie el chiar și foarte mic, cu cineva cu care nu rezonezi. Nu l-am putut convinge sub nici o formă că eu nu am nimic împotriva publicării notelor, poate să le dea și pe postul BBC și CNN dacă vrea, dar constatam pur și simplu că publicarea lor pe o rețea de socializare nu se potrivește cu afirmațiile unor profesori care reprezinta instituția respectivei facultăți. Atât și nimic mai mult, situația în sine mi se pare un pic comică. În rest, trăiască buna comunicare și informarea, că doar de asta ne tot plângem, nu? Viitorul aparține lumii online. DAR:
În ce măsură acest nou trend exploziv încurajează sau ucide spiritul rațional al unei dezbateri, până la urmă? Pentru că în asta a ajuns să se transforme șotia mea, într-o dezbatere. Din păcate, una neconstructivă, pentru că însăși respectivul, după ce m-a aruncat la colț, a trecut peste niște principii jurnalistice care țin de discutarea diverselor puncte de vedere. Așa arăți că tu ai dreptate, ești dăștept și cultivat și etic? Pălmuind imediat studentul? Unde? Pe Facebook??? Vaioleu-oleu-leu....
P.S. NU SUNT JURNALIST și acesta este blogul meu privat (!!!!!!!), asta înseamnă că sunt persoană fizică, nu reprezint nici o instituție. Aviz amatorilor. P.S. Puține reacții pe subiectul respectiv, dintre care, hodoronc-tronc, o tipă care probabil nu a trecut examenul de licență, și care s-a gândit și ea că aici ar fi locul și acum ar fi momentul să tragă o înjurătură publică către Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Era supărată că materia pentru examenul de licență se constituie din materia celor trei ani de studiu. Doamne, doar nu se aștepta să fie exclusiv din materia ultimului semestru al anului III (?!?!? aoleu, zici că ”ba da”!!!) Odios, nu mai avem deloc valori în societatea aceasta! Ce facem, importăm altă populație? Uf, ce lapsus am .... era un cântec după revoluția din 1989, ceva care spunea .... ”Doamne, dă-ne Doamne....” Ce să ne dea, că oricum totul e ucis în fașă. Există în Europa o societate care a murit și așteaptă să i se dea. De sus. Ce draku și cine naiba să mai dea unei nații care distruge tot? Nu ziceți că nu e așa, ”priviți înapoi cu mânie” și veți vedea ce aveam acum 21 de ani și ce-a mai rămas. Nu vă fie teamă să vă raportați la detalii, la valori, la ordine, disciplină, infrastructură, comportamente, relaționări, umanitate, cultură (ce-i aia?!?!?) și nu deviați de la analiză. Nu vorbim de ce ne lipsea, ci de ceea ce aveam și nu ar fi trebuit distrus cu atâta insistență. P.S. În altă ordine de idei, dar direct legat de profilul FJSC pe Facebook, mă întreb cât de etic și deontologic este ca administratorul profilului instituției publice de învățământ superior să își promoveze acolo propriul lui site/blog sau ce o fi acela. Eu zic că nu e corect, dar cui îi mai pasă de acest neologism aruncat la coș de prea mulți ani? Cred că termenul va și scos și din DEX. Ar trebui revizuit serios acel DEX, pe bune. Să ștergem termenii nefolositori.
La mulți ani! Lungi și frumoși și infiniți precum aberațiile cotidiene din acest spațiu carpato-dunăreano-absurdistan!
După o lună pe altă planetă (33 de zile, ca să fim exacți ca nemții), venind dintr-un loc pe care românii cu siguranță îl percep, din ignoranță, ca aparținând nu lumii a treia, ci probabil a opta sau a noua – să definim pe scara căror valori? Neeeeh, mai bine nu! -, cu o întârziere de zece ore datorată faptului că acea cursă de linie TAROM a decis să nu mai zboare, având prea puțini pasageri la bord (iar atunci când îți trimite automatica înștiințare pe e-mail, nu te informează și cum anume trebuie să procedezi pentru a avea totuși acoperire pentru timpul și banii implicați de o astfel de întârziere, aspect zadarnic dezbătut cu angajatul român de la check-in-ul din Istanbul), iată-mă aterizând și în București, la ceas de noapte. De la +25 de grade C la -6 grade C, zăpadă, vânt și alte chestii exotice. Cum îmi stă în obiceiul meu de călător prin lume, am deprins niște reflexe legate de pictures shooting și, ca peste tot pe unde am fost (nu foarte multe aeroporturi la viața mea, doar vreo 18), la coborârea din avion, în timp ce așteptam in busul de transfer, am scos aparatul să fac fotografia discordantă: avion, întuneric, gheață pe pistă, zăpadă răscolită. Față de peisajul din Kathmandu, cu siguranță această fotografie ar fi fost interesantă pentru amicii mei nepalezi. Prima tentativă a eșuat, pentru că ținând camera cu o singură mână și fiind prea obosită, aceasta a alunecat. Pregătindu-mă de a două, vine un pic (prea) panicată o amploaiată a aeroportului, cu următoarea exprimare publică: ”Gata, v-ajunge, nu e voie!”. Desigur însoțită de gesturile acelea care sugerează ”STOP!”. What???? WTF?!!??
Adevărul e că m-a cam blocat și m-a trezit din oboseala acumulată în ultimele 37 de ore de nesomn. ”Adică cum nu e voie? CE nu e voie? Pe toate aeroporturile din lume oamenii fac fotografii și vreți să îmi spuneți că în România e interzis?! De ce o fi România asta atât de ”specială” mereu?! În sensul urât și odios adică??! ” Vorbeam cu gerul nopții. Ah, unde mai pui că era și noapte (!!!!) Oare de ce, în Emirate de exemplu, nu m-a apostrofat nimeni?! (Vai, și era în plină lumina zilei!) E doar un exemplu din alte 50 .... (vezi fotografia de sus). Sau fotografia de jos (Istanbul): (vai, câtă lipsă de vigilență!)**
A doua fază a fost tot în zona aeroportului. E acolo un ghișeu cu o centrală de taxi, m-am dus să cer informații, cum se procedează etc. Doamna vorbea la telefon, după 2 minute m-am retras și eu, discret. Am ieșit. Evident, asaltul taximetriștilor. Nu ca pe vremurile anilor trecuți, mult, mult mai modest, dar semnificativ. ”Cât luați pe kilometru?” ”Doi lei!” ”Aha, am 20 de km x 2 lei ... e OK.” Îmi ia omul căruciorul și mergem câteva minute, cu greu, printre bucățile de gheață necurățate dintre mașinile parcate. Singură nici nu aș fi reușit să duc căruțul cu bagaje pe așa un teren accidentat - într-o țară de șomeri, cine draku să mai aibă timp și de zăpada care se așterne și îngheață, cine-a ordonat frate ninsoare în decembrie?!?! -, dar mașina era și ea cam departe parcată. Pune omul bagajele mele de 30 kg în portbagajul mașinii, după care zice, neîntrebat: ”70 de lei cursa.” ”Adică cum 70? Păi nu am stabilit deja prețul??” ”Eu fără 70 de lei nu vă duc, ăsta e prețul.” ”Păi bine animale – evident că nu așa am vorbit -, nu am bătut deja palma? Adică una stabilim și acum alta facem? Îți bați joc de mine??” ”Doar dacă sunteți de acord să mai luăm și pe domnul acela de la intrare.” ”Care domn?” ”Păi e un domn acolo, care caută taxi.” ”OK, foarte bine, atunci împărțim costurile.” Pauză. Pauză. Cred că l-am blocat. Am fost prea spontană pentru el și replica asta nu o aștepta, cu siguranță. Nu, așa nu vroia, iar eu cu hoția și înșelăciunea nu mă împac.
Evident că toată afacerea a căzut, i-am cerut să pună bagajele înapoi pe căruț și mi-am văzut de viața mea. Cu 50 de lei am ajuns și acasă :-)
So ..... dracă Românie și draci români, să trăiți bine și să o duceți din succesURI în demersuri!!
**apropos de vigilența pe aeroportul internațional din București vs. Nepal (unde condițiile tehnice de control se bazează pe mirosul câinilor dresați care sunt plimbați tot timpul printre călători, înainte de check-in!!): m-am îmbarcat din București spre Istanbul, având agățată de chei, fără să-mi dau seama, o forfecuță pliabilă. Aceeași forfecuță pliabilă mi-a fost confiscată la intrarea în aeroportul din Nepal, fiind găsită îngrămădită în ditamai sacul de dormit din puf, vă dați seama?! Așa că forfecuța mea pe care o cam aveam de 30 de ani (!!), a rămas frumușel în Nepal, să-i fie de folos cui i-o face folosință :-)) Noroc că nu dezvoltasem o relație sentimentală cu ea (!)
30. Vreau să cumpăr măsline, la Auchan. Atâtea sorturi și nuanțe. Hai să iau măsline verzi. Văd unele crestate pe lungime și cer vânzătoarei din sortul acela. O întreb, din pură curiozitate, de ce sunt crestate. Pfuuui, ce lovitură!! Răspunsul m-a plesnit ca un bumerang (la așa întrebare idioată, așa răspuns!): ”Așa sunt ele ....!” Adică, în traducere liberă, așa cresc ele în copac, cres-ta-te. Basta! Băi femeie, n-ai de treabă?! De unde naiba să știu io de ce-s crestate? D-aia sunt eu pusă aici, să analizez crestăturile măslinelor??? Următorul! Desigur că doamna avea și varianta răspunsului: ”Nu știu, îmi pare rău.” Dar nu, românii se feresc de ”nu știu” ca de foc și pală!!! Nu cadrează să nu știi.
29. Ce țară este aceea unde oamenii se
calcă în picioare pentru o felie de salam și o bucată de pâine, distribuite
gratuit (Vaslui, 30 octombrie 2010) cu ocazia inaugurării unei noi piețe
agro-alimentare? Bașca că au venit cu orele înainte de ora deschiderii, stând
în picioare, în frig de noiembrie.
Alți oameni, altă locație, altă
ocazie, același comportament: biserica a împărțit un pește prăjit și o bucată
de pâine. 27 octombrie 2010, Mitropolia din București, Sf. Dumitru. Îmbulzeală,
violență, disperare.
Alți oameni, altă locație, altă
ocazie, același comportament: 14 octombrie 2010, Iași. În fiecare an aceeași
poveste, aceeași împărțire de pumni, coate. Jandarmii și ambulanțele au de
lucru doar pentru că o nație de habotnici nu reușește să-și usuce creierele
spălate! Și
ei se numesc creștini ….. Oamenii aceștia își fac cruci de câte ori
trec pe lângă o biserică, oprindu-se, să fie văzuți cât de evlavioși
sunt. Oamenii aceștia țin lecții de spiritualitate, moralitate și
creștinism, se consideră educați și credincioși. În numele religiei și
acum, mai nou, al sărăciei, sunt dispuși la ”pâine și circ” .... singura
explicație este că nu au ce face și nu au cu ce gândi, pentru că au
creierele amputate. Unii și le-au amputat în mod studiat, pentru a trezi
milă și compasiune.
Cam asta este nația română, la
finalul primului deceniu al secolului XXI, după aderarea la UE, în timp ce se
luptă să intre în Spațiul Schengen. Pe scurt, dacă ar fi să enumăr niște
adjective fără context: primitivă, sălbatică, necizelată, demagogică, snoabă,
patriarhală, analfabetă spiritual și intelectual, infatuată, dezordonată,
dezorganizată, ostentativă, rurală. Substantive: minciună, înșelăciune,
corupție, lene, furt, lașitate, prostie, degenerare, regres, încăpățânare,
prostituție intelectuală.
27.10.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
28. Încă pedalez, folosesc bicicleta ca pe mijloc de transport gratuit, deci scop utilitar în primul rând. Mergi frumos prin trafic și deodată îți zboară prin față o sticlă din plastic, goală. Aruncată de un taximetrist fără client în mașină. Băuse omul sucul și mașina era supraaglomerată cu inteligența și educația lui, așa că a aruncat sticla pur și simplu pe geam. Nu m-a lovit, am avut noroc. Cum o fi să stai frumos, la căldură, să apeși pe un buton care îți deschide geamul mașinii, să arunci gunoiul pe stradă - aruncătură cu boltă, artistică, nu oricum! -, apoi să apeși din nou pe buton să ți se închidă geamul, să nu cumva să îți fie frig, și să îți vezi mai departe de viață? În timp ce eu, dacă îmi cade o hârtie din greșeală, sunt în stare să mă întorc 100 de m după ea, să o iau de-acolo .....De ce nu am văzut gesturi de genul acesta nicăieri în lume pe unde am colindat?
27. Am aplicat la un job studențesc,
într-un call center. La plezneală, știu că sunt foarte prost plătite. Dar m-am
gândit că poate germana+engleză m-ar putea avantaja. Am fost invitată la
interviu a doua zi, adică azi. Firmă belgiană. În spatele blocului, fac 10
minute pe jos. Teste orale pe engleză și germană. Germana a fost prea bună,
deci testul scris a fost doar pe engleză. Trecute cu brio toate. Program
flexibil și part-time, orice vreau eu să aleg. Nesperat de bine. Managerul de
proiect o tipă care pare caldă. Nesperat de bine. Totul a decurs civilizat,
decent, organizat. Mi-au dat răspunsul pe loc, pot începe de imediat, dacă
vreau. Doar suma retribuției nu mi-au dat-o. M-au întrebat la ce nivel salarial
aș aprecia jobul. Nu am putut să dau un răspuns și am explicat de ce. Din cauza
faptului că în România totul este subdimensionat la acest nivel și retribuțiile
au ajuns sub limita de decență. Seara am primit oferta lor scrisă. În limba
engleză, limba oficială a companiei. Trei pagini. Mi-au căzut ochii la suma
retribuției. Cam 1,70 euro/oră lucrată. De la 8 euro/oră am trecut anul trecut
la 4,41 euro/oră. Acum merg mai departe, în jos.
Principiul ăla cu ”mai bine muncim degeaba, decât să stăm degeaba”,
pe care l-am aplicat prin ceva voluntariat, începe să se clatine. De la stat primesc, pentru stat degeaba un an
de zile, cu vreo 80 euro mai puțin. Cam asta e diferența. Aș fi primit mai mult
de la stat, dar și din ajutoarele de șomaj s-au tăiat acum 15%. Ce decizie iau?
26. Am carnet de șomer .... Salariul meu pe ultimele 12 luni este destul de variat, din cauza lunilor în care am lucrat cu program redus. Suma pe luna a 12-a era cea mai bengoasă dintre toate, incluzând și o lună compensatorie și câteva zile de concediu, neefectuate. ”Doamna Roxana” - așa cum mi s-a recomandat salariata de la birou, atunci când am întrebat-o cum se numește - m-a trimis retur la fostul angajator, ca acesta să menționeze exact calculul sumelor din care se compune ultima cifră, aceasta fiind neînțeles de ridicată. Așa că astăzi, pe vânt, ploaie, mizerie și un trafic infernal - tot Podul Grant era blocat din cauza numeroaselor autocare, escortate de jandarmi, care aduceau demonstranți sindicaliști în București -, mi-am luat bicicleta și am pornit la drumuri. În două ore le-am rezolvat, mulțumită deplasării pe două roți. La minunatul oficiul de pe Bd. Timișoara 59, unde mi-am depus dosarul pentru șomaj, aceeași doamnă Roxana mi-a cerul 1 leu, pentru că trebuise să completeze cartea mea de muncă cu încă o pagină anexată. Aha, deci am contribuit 20 de ani la fondul de șomaj, este prima oară când mă aflu în această situație, mă duc la stat pentru că nu prea am altă variantă, și statul îmi cere mie 1 leu ... Apoi ești pus să semnezi cum că ai luat la cunoștință despre lista locurilor de muncă disponibile (nu există așa ceva!), despre lista cursurilor de recalificare (”Nu o avem momentan”) și despre prevederile Legii nr. 76/2002 (mi-am notat undeva, dar nu regăsesc notița). Dacă nu semnezi, dosarul tău nu intră la procesare.....Deci, dacă autoritățile statului procedează în felul acesta, ce pretenții mai poți avea de la un angajator care, de exemplu, te pune să semnezi că ai primit fișa postului sau că ai luat diurna, când de fapt tu nu ai primit nimic? Asta este România!
29.08.2010
- România este o țară frumoasă, DAR:
25.
Păcat că e locuită de români! Stau, din
nefericire, de 16 ani în acest bloc la fel de împuțit ca majoritatea coliviilor
betonate din capitală. Nu am treabă și nu am dialoguri cu vecinii, stau doar și
mă crucesc de ceea ce văd, uneori. Ce-i drept rareori, pentru că majoritatea
timpului nu mi-o petrec prin zonă, iar când sunt acasă, prefer să îmi văd de
universul meu, decât de mizeria lor rurală. S-au luptat, majoritatea dintre ei,
să se orășenizeze, să trăiască ”la capitală, ca domnii”, dar cu greu pot
înțelege că într-un oraș regulile sunt altele, că nu ieși în spatele blocului
cu grătar, cărbuni, fleici de carne, radio, discuții și înjurături, otrăvind un
week-end întreg cu pestiențialitatea limbajului îmbârligat în fumul gros care
se împrăștie după cum bate vântul, contribuind la îngroșarea mizeriei de pe
geamuri, balcoane, ziduri. Este umilitor să trăiești într-un bloc. Printre
multe altele, este și umilitor și sufăr de-o viață de neputința de a-mi alege
altceva.
24.ALELUIA!!
”S-a scos o nouă lege” pe piață și vreo 500.000 de persoane fizice
autorizate au stat azi pe la ghișee să își depună declarațiile. Legea
este neclară, funcționarii publici nu sunt dumiriți, dar amenzile sunt
foarte bine explicate. Iar premierul Boc Boboc declară jurnaliștilor că nu e adevărat, oamenii stau la cozi din alte motive!
Păi da, s-au plictisit și socializează cu formulare pe la ghișeele
statului! Măi frate, exact ca la mine în firmă. Sistemul nu merge pentru
că ar exista probleme tehnice, ci pentru că sunt eu leneșă!!! Pbăi să
fie-n pălărie!! La ultimele 3 firme unde am lucrat eram cu eticheta
”workalcoholic” și aici, deodată, cică sunt leneșă și plătită degeaba!!!
Ah, ce chestie, PFA-ul e obligat să plătească pensie și .... șomaj!!!!!! Cât de aberant este? Cum să plătească șomaj, din moment ce e PFA, adică un fel de free lancer!!!!!!!!!!! Ăsta
nu se numește furt, de fapt?
24.08.2010 - România este o
țară frumoasă, DAR:
23. Păcat că este locuită de români! Păcat că este condusă de români! Încerc
să fiu cât mai succintă: m-am angajat într-o firmă cu denumire nemțească. ”Management”
românesc. Mi s-a promis o anumită poziție și o școlarizare pentru implementarea
unui software german destul de complicat. Au trecut 15 luni și software-ul
funcționează la o capacitate de 50%, în sensul că, din motive de lipsă a
școlarizării, dar mai ales din motive tehnice, rezultatul scontat nu poate
ieși, respectiv facturarea se poate face doar parțial. Școlarizare nu mi se
acordă, deși am cerut-o de mai multe ori. Cu mari eforturi am ajuns la un
anumit nivel de percepere și utilizare a software-lui. Mai lipsesc, la momentul
actual, două detalii tehnice pentru a se putea factura în variantele impuse de
legislația românească. M-am simțit datoare să anunț ”managerița” firmei, pentru
că pe la final de iulie, o cretină din Germania, care nu și-a făcut treaba
legat de acest software din România, s-a apucat de a trimis un raport negativ
legat de mine, ca și cum eu aș neglija ceea ce am de făcut. Și a concluzionat
cum că până pe 1 septembrie ar trebui să am timp să reglez programul. În
condițiile în care aspecte tehnice ale programului, pe care eu le-am sesizat și
în octombrie 2009, de nenumărate ori și în februarie/martie 2010, au fost
rezolvate abia din 17, respectiv 23 august 2010!!!
Răspunsul ”manageriței” m-a
siderat:
Din cate stiu eu ai termen pana la 1
septembrie sa rezolvi problemele.
Sper sa te incadrezi in termen si sa facem proba ca totul functioneaza
După care și-a închis computerul și a plecat acasă,
trecând pe lângă mine, spunând ”la revedere”. În condițiile în care mă rog de o
lună de ea să stăm de vorbă personal, nu pe mesaje electronice!!
Câtă inepție poate încape într-un om? Și mai dăm vina ”pe
sistem” ..... Condoleanțe
României, păcat de peisaj!
12.08.2010 - România este o
tara frumoasa, DAR:
22.
Își dă cu stângu-n dreptul și invers. Mi-e teamă că am mai discutat
despre punctualitate, acea chestie fără absolut nici o valoare și nici
un conținut pe plaiurile mioritice. Ar trebui inserată în ”brandul de
țară”, pe bună, că tot se face haz de ea. Am remarcat în România, la
nivel general, ceea ce remarc în ultimul timp la cei care dau feed-back,
supărați, la criticile mele legate de punctele slabe din organizarea
concursurilor sportive la care am participat anul acesta (nu am alt
exemplu la îndemână): puțini sunt de acord că da, așa este, există
erori. Majoritatea refuză ostentativ să le perceapă, ba chiar vin cu
argumente care țin de punctele pozitive ale organizării, încercând să
acopere, precum scurmă câinele la toaletă, părțile negative. Mereu este
uluitor că deși scriu și de plus și de minus, reacțiile vin doar
vis-a-vis de ceea ce punctez pe minus, plusurile fiind total ignorate.
Această atitudine venind și de la organizatori, desigur că nu se va
îmbunătăți mai nimic pe viitor. Pentru că mecanismul e simplu: oamenii
nu înlătură erorile, ci și bravează cu ele!!! Așa s-a născut de fapt
umorul românesc. Cum să meargă ceva în bine, dacă binelui și se răspunde
cu lapidare, iar răul este ridicat în slăvi? I-am spus unuia că nu
suport când cineva întârzie, de fiecare dată nu doar că a întârziat, dar
mereu a întârziat cu alte câteva minute suplimentare ..... Reacția
normală nu ar fi să ajungă cu 2 minute mai devreme chiar de la prima
întâlnire?! Revenind la idee, la un interval X după ce publicasem un
comentariu legat de organizarea nu știu cărui triatlon, îmi scrie un
tip: ”Da, Anca, ai dreptate în majoritatea punctelor, a fost nașpa la
organizare. Și spun asta și ca participant, dar și ca organizator al
concursului Y.” Și eu îi răspund: ”OK, dar de ce nu îi scrii și
organizatorului, cum am făcut eu? Că dacă sunt singurul care sesizează,
nu se va întâmpla niciodată nimic, deși eu știu că tu îmi dai dreptate
și ca tine mai sunt câțiva. Cu atât mai mult cu cât ești organizator,
opiniile tale vor valora și mai mult.” El răspundăe stupefiant pentru
mine: ”Păi nu, că dacă organizatorul nu cere feed-back, nu îi poți
trimite.” Aoleu??? E vreo lege pentru asta? Am scuturat absolut uimită
din cerebel și mi-am văzut de ale mele. În România nu există nici o
șansă, pentru că oamenilor le place așa cum este. Celor care nu le place
.... ghinionul lor, vor muri izolați și singuri.
21.
Are un președinte (ales, evident) care a ajuns să ia niște măsuri și să prezinte niște
declarații absolut uluitoare, stupefiante. Să impozitezi pensiile???????
Să spui că un profesor e plătit pe oră mai bine decât el, președintele
țării????? Că muncitorul pe șantier are program de lucru 8-16? Ce se
întâmplă în România în numele crizei, este mai presus de orice
imaginație bolnavă.
24.02.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
1. Păcat că este locuită de români! Toți românii – nu străinii, culmea!! - spun așa în ultimul timp, culmea! Hai să nu cad în păcatul generalizării și să mă rezum la un procent decent, apropiat de realitate, de 70% din români o spun? Nu știu cât o și gândesc.
2.Dupa 30 de ani de metrou in Bucuresti, romanii nu au invatat niste reguli simple. In 30 de ani de metrou, romanii nu au invatat sa respecte demarcatia de periculozitate de la marginea peronului. Nu ca ar fi atat de greu, ci pur si simplu pentru ca nu vor. Pe unii chiar nu ii duce capul. Desi, nici daca ar scrie explicit pe ea: “Aceasta linie a fost trasata pentru siguranta dumneavoastra, sunteti rugati sa ramaneti in spatele ei. Multumim.” problema nu ar fi rezolvata. Cu siguranta ar fi unii care nu stiu sa citeasca sau care pur si simplu ignora orice mesaj care are legatura cu ordinea si disciplina, in folosul lor si al tuturor celorlalti. Exemplu exista deja cu benzile rulante, oricat de incredibil pare. La inceput s-au marcat pe partea dreapta a benzii urmele a doua talpi una langa alta, mesajul era “pe aceasta parte se stationeaza”. Pe partea stanga, tot prin urmele cate unei talpi pe fiecare treapta, stanga-dreapta-stanga etc, mesajul era: “lasati liber sa se circule”. Apoi, s-a trecut la mesaj scris pe spatiul paralel cu benzile rulante. Nu stiu daca 1% din romanii care le folosesc zilnic respecta aceasta regula foarte simpla. Majoritatea se lăbărțează pe intreaga latime a benzii si ignora persiflant multimea de oameni care se aduna in spate, fara sa tina cont ca unii ar dori sa urce pe stanga, din X motive, nu motivul conteaza.
3. In schimb, in Bucuresti gasesti ultimul strigat din seria iahturilor, la preturi de peste 460.000 de euro.
4. Retele de electricitate, vechi de 45 de ani, incep sa fie schimbate prin cartiere din Bucuresti.
5. Avem tara plina de someri, batrani fara pensii, muritori de foame, orfani, bolnavi, copii parasiti de parinti plecati la munca in strainatate ……. dar televiziunile dau mesaje inlacrimate si cer contributii pecuniare pentru cei loviti de cutremur in Haiti ….. consider ca nu exista un simt al masurii nici macar aici.
Romania este o tara frumoasa, DAR:
6. E iarna, zapada multa. Sute de mii de masini parcate perpendicular pe carosabil, pe dreapta. Parcari amenajate de primarii. Masinile de dezapezit, atunci cand exista, dau zapada de pe carosabil in dreapta. Masinile parcate sunt ingropate in zapada astfel adunata si raman acolo blocate. Muncesti 2-3 ore sa ti-o dezapezesti. Dar nu ai nici o sansa sa mai gasesti locul liber la intoarcere. Sa zicem ca o dezapezesti, dar nu pleci cu ea. Nu-I nimic, a doua zi va fi din nou blocata de zapada. Daca a nins, va fi eventual blocata tot de zapada de pe carosabil. Daca nu, atunci va avea grija vecinul de parcare sa isi dezapezeasca masina proprie si sa arunce zapada in spatele masinii tale! De ce nu?!
7. Cei de la energie electrica nu lasa facturile in cutiile postale, desi acestea exista. Don't ask me why, my IQ is too poor for an explanation! Le lasa prin usi sau pe jos, la intrarea in apartament. In cel mai bun un caz, vecinul, bine intentionat, ti-o ia, ca sa fie sigur ca ajunge la tine. Dar nu ti-o dă decât peste vreo 10 zile. Cum? Lăsându-ți-o .... tot în ușă, cum ți-o lasase si compania de energie electrica la inceput. Cand il intrebi de ce a tinut-o asa de mult, spune ca nu te-a gasit acasa. “Pai daca tot ati luat-o …” ….. “Nuuuu, nu am luat-o eu!!!”. “Pai cine?” “Pai vorbiti cu aia de la enel, ei au lasat-o in usa! Dar nu v-am gasit acasa sa v-o dau!” “Si de ce nu ati lasat-o in cutia postala? Ca i-a trecut si scadenta si tot.” Discutia devine pe cat de hilara, pe atat de cretina si inutila, deci ii urez o seara placută. Omul e nervos, cică data viitoare nu mă mai ajută el cu d-astea, că cine e el, cine mă cred eu?! Deșteapta Pământului?!?!
19.05.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
8. M-am crucit când am ieșit și eu azi și am intrat la metrou. Circulând exclusiv cu bicicleta ultimele luni, de când dispărură munții de zăpezi, nu prea mai intru la subteran. La 10 pași de la ieșirea de la metrou este o trecere de pietoni semaforizată, să traversezi Bulevardul Iuliu Maniu. Acum, cum ieși de la metrou, direct pe asfalt, aproape vulgar de țipător, s-a aplicat o chestie colorată care arată o săgeată enormă dedesubtul căreia scrie cu litere cât o talpă: ”traversați pe trecere!”. Seamănă cu stupizenia cealaltă de la intersecțiile de la Unirii, unde s-au băgat bani în coșuri de gunoi puse la intervale de 2 sau 3 m, la nivelul geamului de autoturism, pentru că ocupanții autoturismelor din țara asta aruncă ambalaje și alte gunoaie pe geam, ca să nu îngreuneze mașina. Așa înțeleg ei să economisească combustibil, nu?
Fir-ar să fie, trebuie să mă obișnuiesc să nu mai plec de-acasă fără aparatul de foto, pierd toată distracția!!!
Oricum, concluzia e foarte clară, nu? România este ceea ce vor oamenii ei. Că doar nu au venit extratereștii sa aducă pe acest teritoriu tot felul de inepții comportamentale. De ce apar aceste ”măsuri” hilare și penibile? Pentru că oamenii se comportă de așa natură. Mă gândeam că o fi parțial un fel de rebeliune inconștientă, de non-conformism prin care omul supărat vrea să demonstreze că nu se supune nici unei ordini și legi dictată de un altul. Și unde am ajunge, dacă fiecare ar face ce ar vrea și nu am mai respecta nimeni nici reguli de circulație, nici conduită de reciprocitate, dacă toți s-ar urina pe unde le-ar veni, ar scuipa semințe și ar da drumul la ambalaje goale exact acolo unde le-ar pica din mână, ar scuipa peste tot prin metrouri si tramvaie, nu ar mai semnaliza la schimbări de direcție .... haideți în junglă atunci! Acolo vine babuinul mai puternic și îți dă la cap și cu asta te-a disciplinat pe toată viața, dacă o mai ai....
9. Mă seacă pe creier, de când mă știu și de când interacționez, următoarea fază:
”- Deci așa rămâne, da? Vorbim mâine seară și stabilim pentru poimâine locul și ora.”
”- Da, sigur!”
”- Ai numărul meu, deci așa rămâne, nu de alta, dar să îmi fac și eu un plan.”
”- Da măi, sigur, vorbim! Hai pa, noapte bună!”
”- Bye, noapte bună!”
Vine mâine, vine seara, trece seara, vine noaptea, trece noaptea, vine dimineața aceea de ”poimâine”, trece și toată ziua. Și ce? Care-i chestia? Nu e nici o chestie. Toată lumea e stâpână pe planurile și pe timpul meu, vina este doar a mea, că nu știu să înțeleg mesajele subtile. Mâine nu înseamnă de fapt mâine, așa cum un hazliu prieten din Banat tot încearcă să îmi explice că timpul nu există domne, e doar închipuirea ta primitivă!! Nici noi nu existăm!
Doar nu sunteți nemți să vă imaginați că respectiva persoană a mai revenit vreodată, în viitorul apropiat, să explice cumva de ce nu a sunat și de ce întâlnirea pe 75% prestabilită nu a mai avut loc. Neeeeh, de ce atâta oboseală? Că vorba multă iscă curenți de aer și ne apucă măselele și e criză, nu avem bani de mers la dentist.
Trebuie să iau lecții de ”românizare”. Am mai încercat, dar rămân mereu repetentă și cu castana încasată. Dau o șampanie celui care mă face să înțeleg raționamentul, nu poate să fie atât de greu, ce naiba!!!Vezi și punctul 15.
21.05.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
10. Citiți întâi de pe o parte a baricadei - click here, apoi mergeți pe forumul la acest articol și lecturați și partea cealaltă a baricadei. Îmi permit să citez:
”Părerea lu' mămaigândeskcumecunumele din 21 mai, 2010 @ 17:03
Proful de X ne-a fixat examen luni, 24 mai ora 10. Super tare, deci nu trebuie sa ma mai invoiesc de la servici ca sa vin la examen. Ma duc la secretariat sa intreb o chestie, alta chestie, nici nu conteaza. Si zic secretarei, OK, daca nu stiti acum, vin luni, ca oricum avem examen. La care secretara are o reactie absolut fulgeratoare:
”Adica cum luni aveti examen? Luni e inchis, sunt Rusaliile!!”
:)))) do you need any further comments? :)))))
Examenul ne-a fost mutat, dar grupa nu stie, pentru ca nu s-a afisat inca pe site-ul de news. Informatia e doar pentru premianti. Sau ăia cu pile!
11. Iau legătura cu BikeExpert să le spun că sunt în căutarea unor overshoes, să îmi protejez pantofii de noroaie atunci când pedalez. Îmi spune că au, pot merge acolo în spate la Cocor sau pot comanda pe internet. Și îmi dă un link. Pe internet nu comand, pentru că este un produs pe care nu îl cunosc și vreau să merg acolo să probez chiar pe pantof. Intru pe link, văd 80 RON, mă gândesc că aș putea oarecum face acest sacrificiu și mă duc azi la magazin, planificându-mi ruta de așa natură. Magazinul super-aglomerat cu biciclete, un client, doi băieți la vânzare, neobișnuit de întuneric. Mă bâlbâi, nu știam exact denumirea produsului, ei reacționează tipic celor care sunt deranjați de faptul că nu le cunoști exact denumirea mărfii și te simți mic-pitic în fața lor, dar până la urmă ne înțelegem, înghițind rușinea de a nu fi foarte la curent cu tipurile, sorturile acestui produs. În momentul în care am văzut că nu costa 80 RON, ci 105, mi-am dat seama că venisem degeaba. În momentul în care mi-am dat seama că nu mi se oferă dreptul de a proba, deși aveam pantoful după mine, nici măcar nu m-a mai interesat produsul. Ce contează că pe site scrie 80, dar in magazin prețul e de 105? E un detaliu, Anka iar te legi de detalii.
12. Înainte să plec de acasă am scris la MBike, cu speranța că poate îmi și răspunde cineva prompt și îmi confimă că m-aș putea duce azi, fiind pe lângă BikeExpert. A fost frumos că mi-a răspuns Dan înainte să închid computerul și să plec și mi-a spus că pot merge azi până la ora 5, că e Dana acolo și pot rezolva. Am ajuns la Van Goch pe Smârdan la ora 3, a durat vreo 7 minute până să găsesc în sfârșit ușa unde .... va fi MBike, căci deocamdată nu sunt acolo, dar eu nu știam. Era o tânără cu un Mac pe genunchi, mi-a spus că nu are legătură cu revista în sine, dar o sună pe Dana, care plecase mai devreme azi și era probabil deja ieșită din oraș. Nu am insistat, mi-am dat seama că ar fi încurcătura prea mare pentru ei, așa că am plecat.
Am ajuns acasă pe la cinci și am găsit într-adevăr un e-mail de la Dana, că mai bine vin marți, că ea pleacă azi mai devreme. O comunicare aproape reușită, nu pot să nu văd chestia asta. Dan nu știa că Dana pleacă mai devreme, Dana nu știa că Dan îmi răspunsese înaintea ei .... și eu am fost cel care a pierdut doar ceva timp. Din păcate însă, marți nu mai pot ajunge. Ar fi fost ideal, prea ideal, dacă Dana ar fi pus mâna pe telefon să mă sune să îmi spună să nu vin azi. Dar și ăsta este un detaliu și eu povestesc aici doar fapte diverse.
13. Revin la comportamentul citadin în Metrou, căci, așa cum se practică și în propagandă, ”repetiția este mama învățăturii” - Argumentum ad nauseam
Oamenii aceștia cu rucsacuri în spate ..... se urcă în trenul de metrou cu el în spate indiferent că este foarte aglomerat sau mai puțin aglomerat, se mișcă, se învârt, mă rog, fac gesturile lor normale, fără să se gândească instinctual că au practic încă un individ în spate care lovește și rănește alte ființe umane. Frate, chiar îți trebuie un curs pe tema asta? Chiar trebuie să scrie undeva la intrarea în trenul de metrou: ”Cei cu rucsacuri în spate sunt rugați să aibă respect și considerație pentru restul populației și să își dea bagajul jos, pentru a nu mai răni, lovi oamenii din jurul lor, care nu au nici o vină de altfel.”? Eu credeam că anumite reguli țin de bun simț și de instinct, nici măcar de educație. Dacă ai fost educat într-un anume curent de bun simț legat de respectul reciproc, desigur că ți se dezvoltă anumite instincte urbane.
Aici nici măcar nu pot face referire la cei 30 de ani de metrou, pentru că indivizii cu pricina nu prea au 30 de ani. Dar nici ceilalți nu îi educă. Eu am făcut acest exercițiu de vreo 10 ori și din 10 încercări vreo 7 mi-au reușit, adică chiar și-au dat rucsacul jos și au înțeles că am dreptate. 14. Să băgăm și un pic din turismul românesc, adică mai precis reacția la comunicare raportată la cerințele clienților. Clienți? La hotel în urbea Mediașului? Care clienți? Avem clienți? Ah da .... și dacă ce a cerut o cotație, suntem ocupați, lasă că dacă vrea neapărat mai trimite mesajul o dată și vedem, poate îi și răspundem. Dar să nu o iau înainte cu morala. 19 iunie concurs de mountain bike pe dealurile transilvănene, competiție frumoasă de la care cu regret am lipsit în ultimii trei ani. Până să ne dumirim dacă putem fi sprijiniți, noi cei care ne deplasăm de prin București ca să populăm urbea charmantă a Mediașului about Mediaș, click here, pentru a obține niscaivai reduceri la cazarea pentru noaptea de 18, zic hai să studiez un pic piața. Inițial mă gândisem la un hostel reușit din Cetatea Sighișoarei, unde mai stătusem, dar se pare că nu sunt amatori. Sportivii vor să coboare dimineața de la duș și să dea cu nasu-n linia de start .... vai .... ce răutate! Am scris la un hotel chiar din centru, îi zice Traube Hotel, cu pretenții, măcar ca rezonanță. Nemțesc, deci sigur prompt la răspunsuri, curat, primitor etc. Trimit o cerere de ofertă pe data de 19 mai. La Sighișoara la fel. Răspunsul de la Sighișoara, complet, cu tot ce cerusem, sosește în aceeași seară. Măria-Sa Hotel Traube din Mediaș City se mai lasă așteptat. Trece și ziua de 20 mai și tot nimic. Măi să fie .... ach so .... germani în România, deci puțintică răbdare, unde te grăbești așa, că doar .... ăhhă-hăăăă, mai e o lună până când vrei tu să dormi pe la noi! Retransmit mesajul, să nu fii nimerit în spam, se mai întâmplă. Minunea răspunsului m-a lovit într-un final .... 210 ron/noapte + 30 ron dacă vreau și mâtza. Două sute zece lei, adică în limbaj old fashion două milioane și una sută mii lei .... de ce faceți fratee la banii ăștia în .... Mediaș? Mănânc juma de lună la banii ăștia, dacă îmi pun mintea ....
OK, nu prețul vroiam eu să îl comentez aici, ci faptul că în general nu ești băgat în seamă. Nici măcar în turismul falimentar. Tu trebuie mereu să te rogi să fii băgat în seamă, că poate dacă îți aruncă eventualul beneficiar al banilor tăi o sămânță de răspuns s-ar putea să devii din client potențial un client real. Și ..... păi aici începe porcăria de fapt .... dacă toți clienții potențiali ar deveni clienți reali, noi ce ne-am face frate? Ar trebui să și muncim?!?! Acuma să nu fiți răi, explicația nu îmi aparține în totalitate, de ce să mă laud ..... această iluminare tocmai mi s-a oferit de altcineva, în cu totul alt context, zilele trecute ..... că eu, pe cuvântul meu, dacă aș fi putut să emit o asemenea teorie!!! (Poza e de azi, din parcul Sălii Palatului, lângă Surmont, că eu de acolo ieșisem. Somn ușor și ai grijă la gângânii!).
15.”unul dintre avantajele punctualitatii este ca, atunci cand nu ajungi la timp, lumea se gandeste ca ti s-a intamplat ceva si da un telefon” - postat pe Twitter de Dragos Bucurenci. Și cu asta a prezentat cartea de vizită a nației ..... Ar fi redundant să mai comentez în plus la punctul 15. Vezi și punctul 9.O variantă comentată și completată sună cam așa: ”unul dintre avantajele punctualității” (altora!!!) ”este că, atunci când nu ajungi la timp” (și nici nu te preocupă să îi anunți pe proștii care te așteaptă!!) ”lumea se gândește că ți s-a întâmplat ceva și dă un telefon” - textul dintre ghilimele este postat pe Twitter de un tip, Dragos Bucurenci. Și cu asta a prezentat cartea de vizită a nației .....
Singura excepție este atunci când chiar ți s-a întâmplat ceva grav care te împiedică să anunți, ceea ce chiar este o excepție de regulă.
Restul nepunctualității nu poate fi motivat decât prin nepăsare și lipsă de respect față de cei care te așteaptă. Și educația vis-a-vis de acest minuscul detaliu al interrelaționării începe din primul an de grădiniță :-) v-o spun din proprie experiență, că și pe mama o speriam și își potrivea ceasul după mine :-))))
30.05.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
16.Cehii fură și înșeală atât în România, cât și pe românii care lucrează în Cehia .... Pe de altă parte, cum poți să pleci la muncă într-o țară străină, în doar câteva ore, semnând un contract în limba cehă??!! Și după o lună de muncă te pomenești că nu ești plătit de ceh și ceri ajutorul Ambasadei Române să te ajute cu transportul până în România. Ce plătim aici, prin intermediul unei ambasade (că oare nu tot de la noi vin banii, de la contribuabili?)? Prostia concetățenilor oare? Că nu de disperare faci așa ceva. De disperare îți iei picioarele la spinare și te duci la fața locului, dar nu semnezi în țara ta pentru blana ursului din pădurea din altă țară, a cărei limbă nici măcar nu o cunoști. Și pe urmă ai pretenții, culmea! De ce aș avea compasiune pentru 70 de astfel de victime ale propriei prostii? Alte păreri?
12.06.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
17.A venit canicula. Am pus termometrul afară, pe pervaz, etajul 2. La 40 de grade a murit, nu are unde să urce mai mult. L-am pus în cameră. 30 de grade. Deci e jale, chiar dacă astă iarnă se râdea și se făceau poante pe internet pe subiectul mult dezbătut al ”pericolului încălzirii climei la nivel global”. Va supraviețui cine poate, cine are bani de aer condiționat, cine nu are probleme cu inima sau cu plămânii. Potrivit unui scurt reportaj, arădenii se duc și ei la ștrand. Da, și? Ce-i cu asta? Ah, nu e nimic. Doar că se duc în Ungaria, preferă să parcurgă 20 de km până la un ștrand din Ungaria, unde gazdele au tradus totul în limba română (condiții, regulament, tarife aplicabile, indicatoare și ce-o mai fi pe-acolo), tocmai așteptându-se la turiștii români de week-end! Deci uite că nu au plecat de la premiza că românii vor fi toți vorbitori de limbă maghiară, nu e interesant? Cu atât mai mult gândindu-ne la unele situații hilare de pe teritoriul României, unde locuitorii nu prea te onoroază în limba română, limba oficială a țării - și mi-aduc aminte de arbitrii de la Carpathian Adventure 2009! De ce se duc arădenii în Ungaria la ștrand? ”condiții și servicii incomparabile cu ce găsim în Arad, prețuri mici - chiar reduceri relevante la mâncare după ora 18! ăștia ignoră total criza!! -, apă curată, facilități, și .... vestiare curate!!!” Cât de ciudat sună? Zici că vestiarele din România ar fi împuțite din cauză că vin românii în ele .... păi uite că și în Ungaria tot românii au devenit majoritari. Ce îmi scapă?
04.07.2010 - Romania este o tara frumoasa, DAR:
18.Zona Harghita / Covasna ...... după aproximativ 28 de ani am ajuns din nou în Băile Tușnad, mai exact la Lacul Sf. Ana. Ce revelație ..... deprimantă! Ditamai cabana, cu terasă, sală de mese tip restaurant, nu are electricitate și nici apă curentă! Plătești 25 ron/persoană/noapte și nu ai nici condiții să te speli pe dinți, dacă nu ai apă în rucsac! Există grup sanitar cu două toalete, o chiuvetă mică și probabil și un duș, dar nu există apă curentă. La intrare este un butoi mare din plastic, lângă el o găletușă mică roșie. Dacă folosești toaleta, iei frumușel apă cu găletușa și torni în toaletă. Exact ca la refugiul din Anzi, la 4.800 m altitudine. Nu e de mirare că locația miroase a urină, nu? În schimb, în cameră sunt frumos aranjate două săpunele Palmolive ..... pentru ce oare?! Să-ți dai peste ochi ca să știi de ce plângi???
Cum au reușit cei din ”Ecuadorul bananier” să construiască toalete faianțate la aproape 5.000 m altitudine, iar ”europenii civilizați” nu au reușit să mențină niște facilități altădată existente ..... rămâne o uimire permanentă. Trăiască Românica!
20.De ziua ei aniversară (43), artista Mădălina Manole a comis suicid și toată mass-media vuiește. Este ceva de un prost gust absolut imposibil de descris. Ceea ce m-a frapat pe mine a fost faptul că jurnaliștii au oferit toate detaliile legate de modul de sinucidere: ce substanță și în cantitate, cu ce efecte și în cât timp!!! Chiar așa se procedează, pentru a da idei și celorlați? E o acțiune de promovare a suicidului de genul: ”e așa de simplu, nici nu doare!!”. Mi se pare absolut aberant, dacă nu uit, o să încerc să aflu cum ar trebui procedat potrivit codului deontologic. Dar, indiferent ce spune acesta - pe care de altfel îl cunosc și știu că nu permite o astfel de abordare -, mi se pare aberant.
