Vă întrebați vreodată ce faceți greșit în viață? E imposibil să nu faceți ceva ”greșit”, chiar și așa, fără să ne raportăm la un ”corect”.
Sau, privind retrospectiv peste umăr, v-ați întrebat vreodată de ce viața voastră a mers pe cursul respectiv și nu pe altul? Sau cum ar fi fost viața voastră dacă:
-ați fi avut alți părinți?
-ați fi fost născut în alt oraș, în altă țară, pe alt continent?
- nu l-ați fi întâlnit, la un moment dat, pe X sau Y?
- nu ați fi luat decizia X sau Z?
- ați fi fost femeie, nu bărbat, respectiv bărbat, nu femeie?
- ați fi făcut/sau nu compromisul Y?
- ați fi făcut pasul X?
-nu ați fi avut accidentul cutare?
Vă gândiți vreodată că toate lucrurile care vi se întâmplă au un sens anume? Că totul, după ce se întâmplă și este analizat, pare a fi fost prestabilit într-o logică desăvârșită?
Aveți și ați avut, cu siguranță, o serie întreagă de dorințe în viața asta. Unele mai accentuate, altele mai vagi. Pe unele le conturați foarte exact, pe altele doar le ghiceați în ceața unui sentiment de a nu îndrăzni să le aveți.
Dacă mă gândesc la chestia asta, pot identifica în viața mea, destul de clar, o dorință supremă și o colecție întreagă de dorințe secundare. Dorința supremă nu mi s-a îndeplinit până la vârsta de 44 de ani. Am fost aproape, am pipăit-o, dar mereu a intervenit altceva și accesul s-a blocat. Ea există însă, dar nu se îndeplinește. În schimb, celelalte dorințe, s-au realizat, unele chiar spontan și la momente total neașteptate și aparent total nepotrivite. Ca urmare, atunci când am timpi ”morți” în viața mea – cum ar fi astea două zile din urmă de rău și febră și delir -, în primele ore după ce încep să revin la poziția verticală, îmi analizez existența cu tot ce implică ea. Și tot mai des încep să ajung la concluzia că mi-a fost dată o dorință pe care nu o voi putea îndeplini vreodată, deși, din afară, ea pare destul de lesne de realizat. Totuși, la mine, lucrurile nu se leagă pe direcția aceasta. Ce greșesc? Ce păcat trebuie să plătesc? Al meu sau al altcuiva? Cum pot ieși din blocajul acesta?
Femeile fac glume pe seama bărbaților, ceva de genul: ”Ar trebui să fie aduși pe lume cu instrucțiuni de utilizare, să știm și noi ce-i cu ei, ce vor, cum funcționează, ce-i motivează etc. etc.” Nu cunosc glumele bărbaților. Dar un lucru este sigur: Toți suntem aduși pe lume fără să cunoaștem regulile acestei lumi. Din acest punct de vedere, există cel puțin două categorii mari de oameni: cei care au un instinct nativ de a gestiona viața astfel încât să se simtă împliniți și cei care nu vor avea niciodată acest instinct și nu vor înțelege anumite principii generale de management al vieții. Sună a business? Și vreți să spuneți că viața nu a devenit un business? Da, mă rog, desigur că suntem doar în trecere pe lunga potecă a vieții pe Planeta Pământ, dar între start și finish totul a devenit un fel de business și cel care se vinde mai bine, de preferat fără scrupule și principii, obține de regulă ceea ce dorește. Acum eu nu pot să spun dacă chestia asta îl face să se simtă împlinit, pentru că natura umană se caracterizează, printre altele, și de tendința infinită de a vrea mereu altceva decât are sau decât tocmai a obținut. Aici ar fi o discuție filosofică care nu trebuie închisă într-un monolog.
Citeam de curând că printre principiile ”reușitei în viață” se numără și următorul: NU CRITICA.
Este o întreagă teorie aici, care are o logică, desigur. Așa cum mie nu-mi place să fiu criticat, nici celor pe care eu îi critic, nu le place să fie criticați. Chestia e că eu am observat o chestie: de când ne-am lansat în lumea virtuală, unde dialogurile sunt majoritar între persoane care nu se cunosc, nu s-au văzut și simțit niciodată în mod direct, în viața reală, tendința de critică și violență verbală a câștigat enorm în densitate. Se critică cu foarte mare ușurință, se trag concluzii pripite, se citește în diagonală și se aruncă apoi niște comentarii nefondate ș.a.m.d. Ucigător, distrugător.
Nu am nimic de spus în apărarea mea, am criticat la greu. Acesta este instinctul meu nativ. Să critic, în mod deosebit chestiile de logică elementară. Să critic tot ceea ce mi se pare distrugător pe termen lung, mai ales călcarea în picioare a unor sisteme de valori și de principii care făceau din lume un loc mai bun și mai uman. Critic mereu acolo unde apare o sămânță de spirit comercial în detrimentul eticii, moralității, umanului. Critic minciuna, violența, ducerea în eroare. Critic lipsa de logică elementară. Critic ipocrizia și demagogia. Prostia. Mă revoltă și nu mă pot abține. Greșeala mea sunt tonul și aplombul, implicarea și consumul de energie pentru cauze pierdute. Pentru că orice cauză care nu are susținere, este o cauză pierdută. Pentru că, logic, câștigă mulțimea de regulă, cantitatea, nu calitatea. Critic chiar și faptul că știu că în jurul meu mai există 20 de cârcotași care ar critica, dar care nu o fac, pentru că nu vor să se pună rău cu nimeni.
Pe de altă parte, analizând lumea din jurul nostru, nu ne putem scălda doar în laude. Cum să lauzi greșelile? Dacă nu le scoți la iveală prin critică sau măcar prin menționare - și dacă le menționezi, implicit le critici -, atunci ele nu vor putea fi niciodată îndreptate sau înlăturate. Trăiesc într-o masă de oameni care văd doar părțile bune, deci rolul lor este de a lăuda. Așa că, doi-trei indivizi acolo, trebuie să și critice, măcar de dragul de a nu ne fura singuri căciula (sport național în România, de ce să nu recunoaștem? Și la propriu, dar mai ales la figurat!).
În aceeași carte mai citeam despre un principiu a cărui logică îmi scapă. Este un principiu pe care eu l-am aplicat o serie de ani, după care am renunțat la el, pentru că nu mă simțeam tratată într-o relație de minimă reciprocitate: FII PRIMUL CARE TE INTERESEZI DE CUM ÎI MAI MERGE CELUILALT ȘI NU TE PUNE PE TINE PE LOCUL I. Da, dar până când? Recunosc că nu cred în principiul necondiționării. Tot ceea ce întreprindem este condiționat, conștient sau nu, ostentativ sau nu, nu cred în dragoste necondiționată, decât cu puține excepții general universale. În momentul în care tu ești mereu primul care se interesează de soarta celuilalt, nu aștepți, la un moment dat, să primești și tu un telefon prin care celălalt să te întrebe despre existența ta? Am numeroase foste relații cu oameni pe care le-am lăsat să moară tocmai pentru că nu primeam niciodată în schimb gestul acela de reciprocitate. Și atunci, relația nu rezistă. Este ca orice ”dans în doi”, dacă nu vine din ambele părți, atunci moare, că doar ”dragoste cu sila” nu se poate la infinit.
Principiul acesta, care este strâns legat de un principiu al reciprocității, ar trebui să funcționeze dacă toți cei cu care te intersectezi îl cunosc. Altfel nu are cum, pentru cu dacă doar o parte îl aplică și cealaltă parte nu îl conștientizează și, pe parcursul mai multor ani refuză pur și simplu să îl perceapă și să-l înțeleagă, atunci tu alergi permanent în gol. Nimeni pe lumea asta nu poate alerga la infinit în gol, toți așteptăm ceva în schimb. O recunoaștere, o apartenență, o laudă. Nimeni nu se apucă să vorbească într-o sală goală, nici un scriitor nu ar fi fost cunoscut sau perceput ca scriitor dacă nu ar fi avut public și tot așa, totul merge pe același principiu ”al știrii”. Ce este o știre? O informație căruia un jurnalist îi acordă credit, adică o ia și o face cunoscută publicului larg. Așa devine ea știre. Și ulterior, în funcție de domeniu, moare sau se dezvoltă. Uneori ridicol de mult. Suntem înconjuranți de informații și sufocați de știri care de fapt nu-și merită acest statut, dar prostituția din mediul mass-media nu este subiectul dezbătut aici.
Există oare o lege a succesului? Că există o genă a succesului, de asta sunt sigură. Te naști cu ea sau nu te naști cu ea, o moștenești sau nu. Viața mea se aseamănă aproape înspăimântător cu a mamei mele, în punctele mari, generale. În urmă cu câțiva ani, printr-o decizie foarte bine calculată, am evitat de a face viața mea identică cu a mamei mele. Era o promisiune cu care trăiam, era ceva ce nu doream să fac, tocmai pentru că, cunoșteam implicațiile și consecințele de la ea. Și nu regret decizia. Doar că ..... cu această excepție, lucrurile au stagnat și ”marea schimbare” mult dorită și râvnită în viața mea nu a survenit niciodată. Și anii trec, dorințele pe care nu îndrăzneam să mi le formulez conturat mi s-au împlinit într-o oarecare măsură, cele clar conturate, puține la umăr, zac în acelați colț al aceluiași sertar încuiat pe care cu siguranță nu eu îl pot deschide, căci am încetat a mai crede că mă aflu în posesia cheii.
Am încercat să aplic și principiul mult-promovat: ”You can do it IF you believe you can!”
Ce să zic? La mine nu a funcționat sau poate că nu am știut că configurez acel ”believe”. Lucrurile extraordinare pe care le-am făcut în viața mea le-am făcut pur și simplu. Fără să stau să mă gândesc că aș putea să le fac sau nu. Am străbătut peste 1.000 de km prin Himalaya, singură. În perioada anului când se recomandă să stai acasă, adică în decembrie. Când prima ninsoare îți suflă din ceafă și frigul îți torturează intestinele și măduva din tine. La 42 de ani nu am crezut că, în baza unui eseu, aș putea fi admisă la facultate. Și totuși am devenit studentă. Dar nu se datorează decât unui sistem de învățământ în colaps, continui eu să cred și acum, când intru în anul al treilea de studii. Nu am crezut că voi putea învăța să gestionez un autoturism, de una singură, în jungla bucureșteană, cu tot ce înseamnă mânuirea și mentenanța lui. Și o tot fac de 5 ani. Și exemplele pot continua.
Analizând experiențele mele de viață, nu am ajuns la nivelul de la care să pot promova acest principiu, pentru că nu pot spune că eu personal cred în el. Cel sau cei care au definit acest principiu cu siguranță că făceau parte din tabăra ”câștigătorilor”, cei care îl promovează fac, cu siguranță, parte din aceeași tabără. E logic. Dacă crezi și crezi și crezi și ...... tot nu-ți iese, conform credinței tale, atunci nu ai cum să ajungi să promovezi un principiu care la tine nu a avut succesul scontat sau sperat. Înainte de a începe să nu mai crezi în ceva, tu ai pornit la acțiunea respectivă cu siguranța că va ieși, se va întâmpla, se va finaliza, se va concretiza, se va împlini. Dar după un număr oarecare de neîmpliniri, pur și simplu nu ai cum să mai trăiești cu credința că da, domne, așa va fi, nu am nici un dubiu!
Ce consideri tu că este succesul? Căci în fond, de aici pornește totul, la asta se raportează sentimentul individual și cel al mulțimii atunci când vorbește de un om de succes, un om împlinit. Din ce punct de vedere împlinit? Din ce punct de vedere de succes?
În cartea lui Napoleon Hill, ”Law of Success”, se citește următoarea definiție: ”Success is very largely a matter of adjusting one’s self to the ever-varying and changing environments of life, in a spirit of harmony and poise.“
Prelegerile prezentate în această carte considerată un fel de biblie a succesului pleacă de la premiza simplă: tu, individule, lupți permanent pentru locul tău în lume. Deci duci o bătălie, deci trebuie să îi învingi pe ceilalți.
Una dintre primele ”învățături” expuse sună astfel: ”Your business in life, or at least the most important of it, is to achieve success. Success = the attainment of your Definite Chief Aim without violating the rights of other people.” Stau să mă gândesc dacă eu personal cunosc oameni care să fi urmat acest principiu. Să fie considerați de succes pe scala actuală a valorilor și să fi ajuns acolo într-adevăr fără să rănească vreun drept al altora. Prima problemă care apare este să recunosc oamenii de succes pe care i-aș putea cunoaște eu personal și deocamdată zic ”pas” aici.
Cele 15 principii descrise extrem de detaliat într-o lucrare de 1.000 de pagini sunt formulate astfel:
1.Definite Chief Aim
2.Self-confidence
3.Habit of saving
4.Initiative and leadership
5.Imagination
6.Enthusiasm
7.Self-control
8.The habit of doing more than paid for
9.Pleasing personality
10.Accurate thinking
11.Concentration
12.Co-operation
13.Profiting by failure
14.Tolerance
15.Practicing the golden rule.
Wow sau hm ..... toate acestea duc către un singur termen: PU-TE-REA!!
30. Vreau să cumpăr măsline, la Auchan. Atâtea sorturi și nuanțe. Hai să iau măsline verzi. Văd unele crestate pe lungime și cer vânzătoarei din sortul acela. O întreb, din pură curiozitate, de ce sunt crestate. Pfuuui, ce lovitură!! Răspunsul m-a plesnit ca un bumerang (la așa întrebare idioată, așa răspuns!): ”Așa sunt ele ....!” Adică, în traducere liberă, așa cresc ele în copac, cres-ta-te. Basta! Băi femeie, n-ai de treabă?! De unde naiba să știu io de ce-s crestate? D-aia sunt eu pusă aici, să analizez crestăturile măslinelor??? Următorul! Desigur că doamna avea și varianta răspunsului: ”Nu știu, îmi pare rău.” Dar nu, românii se feresc de ”nu știu” ca de foc și pală!!! Nu cadrează să nu știi.
29. Ce țară este aceea unde oamenii se
calcă în picioare pentru o felie de salam și o bucată de pâine, distribuite
gratuit (Vaslui, 30 octombrie 2010) cu ocazia inaugurării unei noi piețe
agro-alimentare? Bașca că au venit cu orele înainte de ora deschiderii, stând
în picioare, în frig de noiembrie.
Alți oameni, altă locație, altă
ocazie, același comportament: biserica a împărțit un pește prăjit și o bucată
de pâine. 27 octombrie 2010, Mitropolia din București, Sf. Dumitru. Îmbulzeală,
violență, disperare.
Alți oameni, altă locație, altă
ocazie, același comportament: 14 octombrie 2010, Iași. În fiecare an aceeași
poveste, aceeași împărțire de pumni, coate. Jandarmii și ambulanțele au de
lucru doar pentru că o nație de habotnici nu reușește să-și usuce creierele
spălate! Și
ei se numesc creștini ….. Oamenii aceștia își fac cruci de câte ori
trec pe lângă o biserică, oprindu-se, să fie văzuți cât de evlavioși
sunt. Oamenii aceștia țin lecții de spiritualitate, moralitate și
creștinism, se consideră educați și credincioși. În numele religiei și
acum, mai nou, al sărăciei, sunt dispuși la ”pâine și circ” .... singura
explicație este că nu au ce face și nu au cu ce gândi, pentru că au
creierele amputate. Unii și le-au amputat în mod studiat, pentru a trezi
milă și compasiune.
Cam asta este nația română, la
finalul primului deceniu al secolului XXI, după aderarea la UE, în timp ce se
luptă să intre în Spațiul Schengen. Pe scurt, dacă ar fi să enumăr niște
adjective fără context: primitivă, sălbatică, necizelată, demagogică, snoabă,
patriarhală, analfabetă spiritual și intelectual, infatuată, dezordonată,
dezorganizată, ostentativă, rurală. Substantive: minciună, înșelăciune,
corupție, lene, furt, lașitate, prostie, degenerare, regres, încăpățânare,
prostituție intelectuală.
27.10.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
28. Încă pedalez, folosesc bicicleta ca pe mijloc de transport gratuit, deci scop utilitar în primul rând. Mergi frumos prin trafic și deodată îți zboară prin față o sticlă din plastic, goală. Aruncată de un taximetrist fără client în mașină. Băuse omul sucul și mașina era supraaglomerată cu inteligența și educația lui, așa că a aruncat sticla pur și simplu pe geam. Nu m-a lovit, am avut noroc. Cum o fi să stai frumos, la căldură, să apeși pe un buton care îți deschide geamul mașinii, să arunci gunoiul pe stradă - aruncătură cu boltă, artistică, nu oricum! -, apoi să apeși din nou pe buton să ți se închidă geamul, să nu cumva să îți fie frig, și să îți vezi mai departe de viață? În timp ce eu, dacă îmi cade o hârtie din greșeală, sunt în stare să mă întorc 100 de m după ea, să o iau de-acolo .....De ce nu am văzut gesturi de genul acesta nicăieri în lume pe unde am colindat?
27. Am aplicat la un job studențesc,
într-un call center. La plezneală, știu că sunt foarte prost plătite. Dar m-am
gândit că poate germana+engleză m-ar putea avantaja. Am fost invitată la
interviu a doua zi, adică azi. Firmă belgiană. În spatele blocului, fac 10
minute pe jos. Teste orale pe engleză și germană. Germana a fost prea bună,
deci testul scris a fost doar pe engleză. Trecute cu brio toate. Program
flexibil și part-time, orice vreau eu să aleg. Nesperat de bine. Managerul de
proiect o tipă care pare caldă. Nesperat de bine. Totul a decurs civilizat,
decent, organizat. Mi-au dat răspunsul pe loc, pot începe de imediat, dacă
vreau. Doar suma retribuției nu mi-au dat-o. M-au întrebat la ce nivel salarial
aș aprecia jobul. Nu am putut să dau un răspuns și am explicat de ce. Din cauza
faptului că în România totul este subdimensionat la acest nivel și retribuțiile
au ajuns sub limita de decență. Seara am primit oferta lor scrisă. În limba
engleză, limba oficială a companiei. Trei pagini. Mi-au căzut ochii la suma
retribuției. Cam 1,70 euro/oră lucrată. De la 8 euro/oră am trecut anul trecut
la 4,41 euro/oră. Acum merg mai departe, în jos.
Principiul ăla cu ”mai bine muncim degeaba, decât să stăm degeaba”,
pe care l-am aplicat prin ceva voluntariat, începe să se clatine. De la stat primesc, pentru stat degeaba un an
de zile, cu vreo 80 euro mai puțin. Cam asta e diferența. Aș fi primit mai mult
de la stat, dar și din ajutoarele de șomaj s-au tăiat acum 15%. Ce decizie iau?
26. Am carnet de șomer .... Salariul meu pe ultimele 12 luni este destul de variat, din cauza lunilor în care am lucrat cu program redus. Suma pe luna a 12-a era cea mai bengoasă dintre toate, incluzând și o lună compensatorie și câteva zile de concediu, neefectuate. ”Doamna Roxana” - așa cum mi s-a recomandat salariata de la birou, atunci când am întrebat-o cum se numește - m-a trimis retur la fostul angajator, ca acesta să menționeze exact calculul sumelor din care se compune ultima cifră, aceasta fiind neînțeles de ridicată. Așa că astăzi, pe vânt, ploaie, mizerie și un trafic infernal - tot Podul Grant era blocat din cauza numeroaselor autocare, escortate de jandarmi, care aduceau demonstranți sindicaliști în București -, mi-am luat bicicleta și am pornit la drumuri. În două ore le-am rezolvat, mulțumită deplasării pe două roți. La minunatul oficiul de pe Bd. Timișoara 59, unde mi-am depus dosarul pentru șomaj, aceeași doamnă Roxana mi-a cerul 1 leu, pentru că trebuise să completeze cartea mea de muncă cu încă o pagină anexată. Aha, deci am contribuit 20 de ani la fondul de șomaj, este prima oară când mă aflu în această situație, mă duc la stat pentru că nu prea am altă variantă, și statul îmi cere mie 1 leu ... Apoi ești pus să semnezi cum că ai luat la cunoștință despre lista locurilor de muncă disponibile (nu există așa ceva!), despre lista cursurilor de recalificare (”Nu o avem momentan”) și despre prevederile Legii nr. 76/2002 (mi-am notat undeva, dar nu regăsesc notița). Dacă nu semnezi, dosarul tău nu intră la procesare.....Deci, dacă autoritățile statului procedează în felul acesta, ce pretenții mai poți avea de la un angajator care, de exemplu, te pune să semnezi că ai primit fișa postului sau că ai luat diurna, când de fapt tu nu ai primit nimic? Asta este România!
29.08.2010
- România este o țară frumoasă, DAR:
25.
Păcat că e locuită de români! Stau, din
nefericire, de 16 ani în acest bloc la fel de împuțit ca majoritatea coliviilor
betonate din capitală. Nu am treabă și nu am dialoguri cu vecinii, stau doar și
mă crucesc de ceea ce văd, uneori. Ce-i drept rareori, pentru că majoritatea
timpului nu mi-o petrec prin zonă, iar când sunt acasă, prefer să îmi văd de
universul meu, decât de mizeria lor rurală. S-au luptat, majoritatea dintre ei,
să se orășenizeze, să trăiască ”la capitală, ca domnii”, dar cu greu pot
înțelege că într-un oraș regulile sunt altele, că nu ieși în spatele blocului
cu grătar, cărbuni, fleici de carne, radio, discuții și înjurături, otrăvind un
week-end întreg cu pestiențialitatea limbajului îmbârligat în fumul gros care
se împrăștie după cum bate vântul, contribuind la îngroșarea mizeriei de pe
geamuri, balcoane, ziduri. Este umilitor să trăiești într-un bloc. Printre
multe altele, este și umilitor și sufăr de-o viață de neputința de a-mi alege
altceva.
24.ALELUIA!!
”S-a scos o nouă lege” pe piață și vreo 500.000 de persoane fizice
autorizate au stat azi pe la ghișee să își depună declarațiile. Legea
este neclară, funcționarii publici nu sunt dumiriți, dar amenzile sunt
foarte bine explicate. Iar premierul Boc Boboc declară jurnaliștilor că nu e adevărat, oamenii stau la cozi din alte motive!
Păi da, s-au plictisit și socializează cu formulare pe la ghișeele
statului! Măi frate, exact ca la mine în firmă. Sistemul nu merge pentru
că ar exista probleme tehnice, ci pentru că sunt eu leneșă!!! Pbăi să
fie-n pălărie!! La ultimele 3 firme unde am lucrat eram cu eticheta
”workalcoholic” și aici, deodată, cică sunt leneșă și plătită degeaba!!!
Ah, ce chestie, PFA-ul e obligat să plătească pensie și .... șomaj!!!!!! Cât de aberant este? Cum să plătească șomaj, din moment ce e PFA, adică un fel de free lancer!!!!!!!!!!! Ăsta
nu se numește furt, de fapt?
24.08.2010 - România este o
țară frumoasă, DAR:
23. Păcat că este locuită de români! Păcat că este condusă de români! Încerc
să fiu cât mai succintă: m-am angajat într-o firmă cu denumire nemțească. ”Management”
românesc. Mi s-a promis o anumită poziție și o școlarizare pentru implementarea
unui software german destul de complicat. Au trecut 15 luni și software-ul
funcționează la o capacitate de 50%, în sensul că, din motive de lipsă a
școlarizării, dar mai ales din motive tehnice, rezultatul scontat nu poate
ieși, respectiv facturarea se poate face doar parțial. Școlarizare nu mi se
acordă, deși am cerut-o de mai multe ori. Cu mari eforturi am ajuns la un
anumit nivel de percepere și utilizare a software-lui. Mai lipsesc, la momentul
actual, două detalii tehnice pentru a se putea factura în variantele impuse de
legislația românească. M-am simțit datoare să anunț ”managerița” firmei, pentru
că pe la final de iulie, o cretină din Germania, care nu și-a făcut treaba
legat de acest software din România, s-a apucat de a trimis un raport negativ
legat de mine, ca și cum eu aș neglija ceea ce am de făcut. Și a concluzionat
cum că până pe 1 septembrie ar trebui să am timp să reglez programul. În
condițiile în care aspecte tehnice ale programului, pe care eu le-am sesizat și
în octombrie 2009, de nenumărate ori și în februarie/martie 2010, au fost
rezolvate abia din 17, respectiv 23 august 2010!!!
Răspunsul ”manageriței” m-a
siderat:
Din cate stiu eu ai termen pana la 1
septembrie sa rezolvi problemele.
Sper sa te incadrezi in termen si sa facem proba ca totul functioneaza
După care și-a închis computerul și a plecat acasă,
trecând pe lângă mine, spunând ”la revedere”. În condițiile în care mă rog de o
lună de ea să stăm de vorbă personal, nu pe mesaje electronice!!
Câtă inepție poate încape într-un om? Și mai dăm vina ”pe
sistem” ..... Condoleanțe
României, păcat de peisaj!
12.08.2010 - România este o
tara frumoasa, DAR:
22.
Își dă cu stângu-n dreptul și invers. Mi-e teamă că am mai discutat
despre punctualitate, acea chestie fără absolut nici o valoare și nici
un conținut pe plaiurile mioritice. Ar trebui inserată în ”brandul de
țară”, pe bună, că tot se face haz de ea. Am remarcat în România, la
nivel general, ceea ce remarc în ultimul timp la cei care dau feed-back,
supărați, la criticile mele legate de punctele slabe din organizarea
concursurilor sportive la care am participat anul acesta (nu am alt
exemplu la îndemână): puțini sunt de acord că da, așa este, există
erori. Majoritatea refuză ostentativ să le perceapă, ba chiar vin cu
argumente care țin de punctele pozitive ale organizării, încercând să
acopere, precum scurmă câinele la toaletă, părțile negative. Mereu este
uluitor că deși scriu și de plus și de minus, reacțiile vin doar
vis-a-vis de ceea ce punctez pe minus, plusurile fiind total ignorate.
Această atitudine venind și de la organizatori, desigur că nu se va
îmbunătăți mai nimic pe viitor. Pentru că mecanismul e simplu: oamenii
nu înlătură erorile, ci și bravează cu ele!!! Așa s-a născut de fapt
umorul românesc. Cum să meargă ceva în bine, dacă binelui și se răspunde
cu lapidare, iar răul este ridicat în slăvi? I-am spus unuia că nu
suport când cineva întârzie, de fiecare dată nu doar că a întârziat, dar
mereu a întârziat cu alte câteva minute suplimentare ..... Reacția
normală nu ar fi să ajungă cu 2 minute mai devreme chiar de la prima
întâlnire?! Revenind la idee, la un interval X după ce publicasem un
comentariu legat de organizarea nu știu cărui triatlon, îmi scrie un
tip: ”Da, Anca, ai dreptate în majoritatea punctelor, a fost nașpa la
organizare. Și spun asta și ca participant, dar și ca organizator al
concursului Y.” Și eu îi răspund: ”OK, dar de ce nu îi scrii și
organizatorului, cum am făcut eu? Că dacă sunt singurul care sesizează,
nu se va întâmpla niciodată nimic, deși eu știu că tu îmi dai dreptate
și ca tine mai sunt câțiva. Cu atât mai mult cu cât ești organizator,
opiniile tale vor valora și mai mult.” El răspundăe stupefiant pentru
mine: ”Păi nu, că dacă organizatorul nu cere feed-back, nu îi poți
trimite.” Aoleu??? E vreo lege pentru asta? Am scuturat absolut uimită
din cerebel și mi-am văzut de ale mele. În România nu există nici o
șansă, pentru că oamenilor le place așa cum este. Celor care nu le place
.... ghinionul lor, vor muri izolați și singuri.
21.
Are un președinte (ales, evident) care a ajuns să ia niște măsuri și să prezinte niște
declarații absolut uluitoare, stupefiante. Să impozitezi pensiile???????
Să spui că un profesor e plătit pe oră mai bine decât el, președintele
țării????? Că muncitorul pe șantier are program de lucru 8-16? Ce se
întâmplă în România în numele crizei, este mai presus de orice
imaginație bolnavă.
24.02.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
1. Păcat că este locuită de români! Toți românii – nu străinii, culmea!! - spun așa în ultimul timp, culmea! Hai să nu cad în păcatul generalizării și să mă rezum la un procent decent, apropiat de realitate, de 70% din români o spun? Nu știu cât o și gândesc.
2.Dupa 30 de ani de metrou in Bucuresti, romanii nu au invatat niste reguli simple. In 30 de ani de metrou, romanii nu au invatat sa respecte demarcatia de periculozitate de la marginea peronului. Nu ca ar fi atat de greu, ci pur si simplu pentru ca nu vor. Pe unii chiar nu ii duce capul. Desi, nici daca ar scrie explicit pe ea: “Aceasta linie a fost trasata pentru siguranta dumneavoastra, sunteti rugati sa ramaneti in spatele ei. Multumim.” problema nu ar fi rezolvata. Cu siguranta ar fi unii care nu stiu sa citeasca sau care pur si simplu ignora orice mesaj care are legatura cu ordinea si disciplina, in folosul lor si al tuturor celorlalti. Exemplu exista deja cu benzile rulante, oricat de incredibil pare. La inceput s-au marcat pe partea dreapta a benzii urmele a doua talpi una langa alta, mesajul era “pe aceasta parte se stationeaza”. Pe partea stanga, tot prin urmele cate unei talpi pe fiecare treapta, stanga-dreapta-stanga etc, mesajul era: “lasati liber sa se circule”. Apoi, s-a trecut la mesaj scris pe spatiul paralel cu benzile rulante. Nu stiu daca 1% din romanii care le folosesc zilnic respecta aceasta regula foarte simpla. Majoritatea se lăbărțează pe intreaga latime a benzii si ignora persiflant multimea de oameni care se aduna in spate, fara sa tina cont ca unii ar dori sa urce pe stanga, din X motive, nu motivul conteaza.
3. In schimb, in Bucuresti gasesti ultimul strigat din seria iahturilor, la preturi de peste 460.000 de euro.
4. Retele de electricitate, vechi de 45 de ani, incep sa fie schimbate prin cartiere din Bucuresti.
5. Avem tara plina de someri, batrani fara pensii, muritori de foame, orfani, bolnavi, copii parasiti de parinti plecati la munca in strainatate ……. dar televiziunile dau mesaje inlacrimate si cer contributii pecuniare pentru cei loviti de cutremur in Haiti ….. consider ca nu exista un simt al masurii nici macar aici.
Romania este o tara frumoasa, DAR:
6. E iarna, zapada multa. Sute de mii de masini parcate perpendicular pe carosabil, pe dreapta. Parcari amenajate de primarii. Masinile de dezapezit, atunci cand exista, dau zapada de pe carosabil in dreapta. Masinile parcate sunt ingropate in zapada astfel adunata si raman acolo blocate. Muncesti 2-3 ore sa ti-o dezapezesti. Dar nu ai nici o sansa sa mai gasesti locul liber la intoarcere. Sa zicem ca o dezapezesti, dar nu pleci cu ea. Nu-I nimic, a doua zi va fi din nou blocata de zapada. Daca a nins, va fi eventual blocata tot de zapada de pe carosabil. Daca nu, atunci va avea grija vecinul de parcare sa isi dezapezeasca masina proprie si sa arunce zapada in spatele masinii tale! De ce nu?!
7. Cei de la energie electrica nu lasa facturile in cutiile postale, desi acestea exista. Don't ask me why, my IQ is too poor for an explanation! Le lasa prin usi sau pe jos, la intrarea in apartament. In cel mai bun un caz, vecinul, bine intentionat, ti-o ia, ca sa fie sigur ca ajunge la tine. Dar nu ti-o dă decât peste vreo 10 zile. Cum? Lăsându-ți-o .... tot în ușă, cum ți-o lasase si compania de energie electrica la inceput. Cand il intrebi de ce a tinut-o asa de mult, spune ca nu te-a gasit acasa. “Pai daca tot ati luat-o …” ….. “Nuuuu, nu am luat-o eu!!!”. “Pai cine?” “Pai vorbiti cu aia de la enel, ei au lasat-o in usa! Dar nu v-am gasit acasa sa v-o dau!” “Si de ce nu ati lasat-o in cutia postala? Ca i-a trecut si scadenta si tot.” Discutia devine pe cat de hilara, pe atat de cretina si inutila, deci ii urez o seara placută. Omul e nervos, cică data viitoare nu mă mai ajută el cu d-astea, că cine e el, cine mă cred eu?! Deșteapta Pământului?!?!
19.05.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
8. M-am crucit când am ieșit și eu azi și am intrat la metrou. Circulând exclusiv cu bicicleta ultimele luni, de când dispărură munții de zăpezi, nu prea mai intru la subteran. La 10 pași de la ieșirea de la metrou este o trecere de pietoni semaforizată, să traversezi Bulevardul Iuliu Maniu. Acum, cum ieși de la metrou, direct pe asfalt, aproape vulgar de țipător, s-a aplicat o chestie colorată care arată o săgeată enormă dedesubtul căreia scrie cu litere cât o talpă: ”traversați pe trecere!”. Seamănă cu stupizenia cealaltă de la intersecțiile de la Unirii, unde s-au băgat bani în coșuri de gunoi puse la intervale de 2 sau 3 m, la nivelul geamului de autoturism, pentru că ocupanții autoturismelor din țara asta aruncă ambalaje și alte gunoaie pe geam, ca să nu îngreuneze mașina. Așa înțeleg ei să economisească combustibil, nu?
Fir-ar să fie, trebuie să mă obișnuiesc să nu mai plec de-acasă fără aparatul de foto, pierd toată distracția!!!
Oricum, concluzia e foarte clară, nu? România este ceea ce vor oamenii ei. Că doar nu au venit extratereștii sa aducă pe acest teritoriu tot felul de inepții comportamentale. De ce apar aceste ”măsuri” hilare și penibile? Pentru că oamenii se comportă de așa natură. Mă gândeam că o fi parțial un fel de rebeliune inconștientă, de non-conformism prin care omul supărat vrea să demonstreze că nu se supune nici unei ordini și legi dictată de un altul. Și unde am ajunge, dacă fiecare ar face ce ar vrea și nu am mai respecta nimeni nici reguli de circulație, nici conduită de reciprocitate, dacă toți s-ar urina pe unde le-ar veni, ar scuipa semințe și ar da drumul la ambalaje goale exact acolo unde le-ar pica din mână, ar scuipa peste tot prin metrouri si tramvaie, nu ar mai semnaliza la schimbări de direcție .... haideți în junglă atunci! Acolo vine babuinul mai puternic și îți dă la cap și cu asta te-a disciplinat pe toată viața, dacă o mai ai....
9. Mă seacă pe creier, de când mă știu și de când interacționez, următoarea fază:
”- Deci așa rămâne, da? Vorbim mâine seară și stabilim pentru poimâine locul și ora.”
”- Da, sigur!”
”- Ai numărul meu, deci așa rămâne, nu de alta, dar să îmi fac și eu un plan.”
”- Da măi, sigur, vorbim! Hai pa, noapte bună!”
”- Bye, noapte bună!”
Vine mâine, vine seara, trece seara, vine noaptea, trece noaptea, vine dimineața aceea de ”poimâine”, trece și toată ziua. Și ce? Care-i chestia? Nu e nici o chestie. Toată lumea e stâpână pe planurile și pe timpul meu, vina este doar a mea, că nu știu să înțeleg mesajele subtile. Mâine nu înseamnă de fapt mâine, așa cum un hazliu prieten din Banat tot încearcă să îmi explice că timpul nu există domne, e doar închipuirea ta primitivă!! Nici noi nu existăm!
Doar nu sunteți nemți să vă imaginați că respectiva persoană a mai revenit vreodată, în viitorul apropiat, să explice cumva de ce nu a sunat și de ce întâlnirea pe 75% prestabilită nu a mai avut loc. Neeeeh, de ce atâta oboseală? Că vorba multă iscă curenți de aer și ne apucă măselele și e criză, nu avem bani de mers la dentist.
Trebuie să iau lecții de ”românizare”. Am mai încercat, dar rămân mereu repetentă și cu castana încasată. Dau o șampanie celui care mă face să înțeleg raționamentul, nu poate să fie atât de greu, ce naiba!!!Vezi și punctul 15.
21.05.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
10. Citiți întâi de pe o parte a baricadei - click here, apoi mergeți pe forumul la acest articol și lecturați și partea cealaltă a baricadei. Îmi permit să citez:
”Părerea lu' mămaigândeskcumecunumele din 21 mai, 2010 @ 17:03
Proful de X ne-a fixat examen luni, 24 mai ora 10. Super tare, deci nu trebuie sa ma mai invoiesc de la servici ca sa vin la examen. Ma duc la secretariat sa intreb o chestie, alta chestie, nici nu conteaza. Si zic secretarei, OK, daca nu stiti acum, vin luni, ca oricum avem examen. La care secretara are o reactie absolut fulgeratoare:
”Adica cum luni aveti examen? Luni e inchis, sunt Rusaliile!!”
:)))) do you need any further comments? :)))))
Examenul ne-a fost mutat, dar grupa nu stie, pentru ca nu s-a afisat inca pe site-ul de news. Informatia e doar pentru premianti. Sau ăia cu pile!
11. Iau legătura cu BikeExpert să le spun că sunt în căutarea unor overshoes, să îmi protejez pantofii de noroaie atunci când pedalez. Îmi spune că au, pot merge acolo în spate la Cocor sau pot comanda pe internet. Și îmi dă un link. Pe internet nu comand, pentru că este un produs pe care nu îl cunosc și vreau să merg acolo să probez chiar pe pantof. Intru pe link, văd 80 RON, mă gândesc că aș putea oarecum face acest sacrificiu și mă duc azi la magazin, planificându-mi ruta de așa natură. Magazinul super-aglomerat cu biciclete, un client, doi băieți la vânzare, neobișnuit de întuneric. Mă bâlbâi, nu știam exact denumirea produsului, ei reacționează tipic celor care sunt deranjați de faptul că nu le cunoști exact denumirea mărfii și te simți mic-pitic în fața lor, dar până la urmă ne înțelegem, înghițind rușinea de a nu fi foarte la curent cu tipurile, sorturile acestui produs. În momentul în care am văzut că nu costa 80 RON, ci 105, mi-am dat seama că venisem degeaba. În momentul în care mi-am dat seama că nu mi se oferă dreptul de a proba, deși aveam pantoful după mine, nici măcar nu m-a mai interesat produsul. Ce contează că pe site scrie 80, dar in magazin prețul e de 105? E un detaliu, Anka iar te legi de detalii.
12. Înainte să plec de acasă am scris la MBike, cu speranța că poate îmi și răspunde cineva prompt și îmi confimă că m-aș putea duce azi, fiind pe lângă BikeExpert. A fost frumos că mi-a răspuns Dan înainte să închid computerul și să plec și mi-a spus că pot merge azi până la ora 5, că e Dana acolo și pot rezolva. Am ajuns la Van Goch pe Smârdan la ora 3, a durat vreo 7 minute până să găsesc în sfârșit ușa unde .... va fi MBike, căci deocamdată nu sunt acolo, dar eu nu știam. Era o tânără cu un Mac pe genunchi, mi-a spus că nu are legătură cu revista în sine, dar o sună pe Dana, care plecase mai devreme azi și era probabil deja ieșită din oraș. Nu am insistat, mi-am dat seama că ar fi încurcătura prea mare pentru ei, așa că am plecat.
Am ajuns acasă pe la cinci și am găsit într-adevăr un e-mail de la Dana, că mai bine vin marți, că ea pleacă azi mai devreme. O comunicare aproape reușită, nu pot să nu văd chestia asta. Dan nu știa că Dana pleacă mai devreme, Dana nu știa că Dan îmi răspunsese înaintea ei .... și eu am fost cel care a pierdut doar ceva timp. Din păcate însă, marți nu mai pot ajunge. Ar fi fost ideal, prea ideal, dacă Dana ar fi pus mâna pe telefon să mă sune să îmi spună să nu vin azi. Dar și ăsta este un detaliu și eu povestesc aici doar fapte diverse.
13. Revin la comportamentul citadin în Metrou, căci, așa cum se practică și în propagandă, ”repetiția este mama învățăturii” - Argumentum ad nauseam
Oamenii aceștia cu rucsacuri în spate ..... se urcă în trenul de metrou cu el în spate indiferent că este foarte aglomerat sau mai puțin aglomerat, se mișcă, se învârt, mă rog, fac gesturile lor normale, fără să se gândească instinctual că au practic încă un individ în spate care lovește și rănește alte ființe umane. Frate, chiar îți trebuie un curs pe tema asta? Chiar trebuie să scrie undeva la intrarea în trenul de metrou: ”Cei cu rucsacuri în spate sunt rugați să aibă respect și considerație pentru restul populației și să își dea bagajul jos, pentru a nu mai răni, lovi oamenii din jurul lor, care nu au nici o vină de altfel.”? Eu credeam că anumite reguli țin de bun simț și de instinct, nici măcar de educație. Dacă ai fost educat într-un anume curent de bun simț legat de respectul reciproc, desigur că ți se dezvoltă anumite instincte urbane.
Aici nici măcar nu pot face referire la cei 30 de ani de metrou, pentru că indivizii cu pricina nu prea au 30 de ani. Dar nici ceilalți nu îi educă. Eu am făcut acest exercițiu de vreo 10 ori și din 10 încercări vreo 7 mi-au reușit, adică chiar și-au dat rucsacul jos și au înțeles că am dreptate. 14. Să băgăm și un pic din turismul românesc, adică mai precis reacția la comunicare raportată la cerințele clienților. Clienți? La hotel în urbea Mediașului? Care clienți? Avem clienți? Ah da .... și dacă ce a cerut o cotație, suntem ocupați, lasă că dacă vrea neapărat mai trimite mesajul o dată și vedem, poate îi și răspundem. Dar să nu o iau înainte cu morala. 19 iunie concurs de mountain bike pe dealurile transilvănene, competiție frumoasă de la care cu regret am lipsit în ultimii trei ani. Până să ne dumirim dacă putem fi sprijiniți, noi cei care ne deplasăm de prin București ca să populăm urbea charmantă a Mediașului about Mediaș, click here, pentru a obține niscaivai reduceri la cazarea pentru noaptea de 18, zic hai să studiez un pic piața. Inițial mă gândisem la un hostel reușit din Cetatea Sighișoarei, unde mai stătusem, dar se pare că nu sunt amatori. Sportivii vor să coboare dimineața de la duș și să dea cu nasu-n linia de start .... vai .... ce răutate! Am scris la un hotel chiar din centru, îi zice Traube Hotel, cu pretenții, măcar ca rezonanță. Nemțesc, deci sigur prompt la răspunsuri, curat, primitor etc. Trimit o cerere de ofertă pe data de 19 mai. La Sighișoara la fel. Răspunsul de la Sighișoara, complet, cu tot ce cerusem, sosește în aceeași seară. Măria-Sa Hotel Traube din Mediaș City se mai lasă așteptat. Trece și ziua de 20 mai și tot nimic. Măi să fie .... ach so .... germani în România, deci puțintică răbdare, unde te grăbești așa, că doar .... ăhhă-hăăăă, mai e o lună până când vrei tu să dormi pe la noi! Retransmit mesajul, să nu fii nimerit în spam, se mai întâmplă. Minunea răspunsului m-a lovit într-un final .... 210 ron/noapte + 30 ron dacă vreau și mâtza. Două sute zece lei, adică în limbaj old fashion două milioane și una sută mii lei .... de ce faceți fratee la banii ăștia în .... Mediaș? Mănânc juma de lună la banii ăștia, dacă îmi pun mintea ....
OK, nu prețul vroiam eu să îl comentez aici, ci faptul că în general nu ești băgat în seamă. Nici măcar în turismul falimentar. Tu trebuie mereu să te rogi să fii băgat în seamă, că poate dacă îți aruncă eventualul beneficiar al banilor tăi o sămânță de răspuns s-ar putea să devii din client potențial un client real. Și ..... păi aici începe porcăria de fapt .... dacă toți clienții potențiali ar deveni clienți reali, noi ce ne-am face frate? Ar trebui să și muncim?!?! Acuma să nu fiți răi, explicația nu îmi aparține în totalitate, de ce să mă laud ..... această iluminare tocmai mi s-a oferit de altcineva, în cu totul alt context, zilele trecute ..... că eu, pe cuvântul meu, dacă aș fi putut să emit o asemenea teorie!!! (Poza e de azi, din parcul Sălii Palatului, lângă Surmont, că eu de acolo ieșisem. Somn ușor și ai grijă la gângânii!).
15.”unul dintre avantajele punctualitatii este ca, atunci cand nu ajungi la timp, lumea se gandeste ca ti s-a intamplat ceva si da un telefon” - postat pe Twitter de Dragos Bucurenci. Și cu asta a prezentat cartea de vizită a nației ..... Ar fi redundant să mai comentez în plus la punctul 15. Vezi și punctul 9.O variantă comentată și completată sună cam așa: ”unul dintre avantajele punctualității” (altora!!!) ”este că, atunci când nu ajungi la timp” (și nici nu te preocupă să îi anunți pe proștii care te așteaptă!!) ”lumea se gândește că ți s-a întâmplat ceva și dă un telefon” - textul dintre ghilimele este postat pe Twitter de un tip, Dragos Bucurenci. Și cu asta a prezentat cartea de vizită a nației .....
Singura excepție este atunci când chiar ți s-a întâmplat ceva grav care te împiedică să anunți, ceea ce chiar este o excepție de regulă.
Restul nepunctualității nu poate fi motivat decât prin nepăsare și lipsă de respect față de cei care te așteaptă. Și educația vis-a-vis de acest minuscul detaliu al interrelaționării începe din primul an de grădiniță :-) v-o spun din proprie experiență, că și pe mama o speriam și își potrivea ceasul după mine :-))))
30.05.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
16.Cehii fură și înșeală atât în România, cât și pe românii care lucrează în Cehia .... Pe de altă parte, cum poți să pleci la muncă într-o țară străină, în doar câteva ore, semnând un contract în limba cehă??!! Și după o lună de muncă te pomenești că nu ești plătit de ceh și ceri ajutorul Ambasadei Române să te ajute cu transportul până în România. Ce plătim aici, prin intermediul unei ambasade (că oare nu tot de la noi vin banii, de la contribuabili?)? Prostia concetățenilor oare? Că nu de disperare faci așa ceva. De disperare îți iei picioarele la spinare și te duci la fața locului, dar nu semnezi în țara ta pentru blana ursului din pădurea din altă țară, a cărei limbă nici măcar nu o cunoști. Și pe urmă ai pretenții, culmea! De ce aș avea compasiune pentru 70 de astfel de victime ale propriei prostii? Alte păreri?
12.06.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:
17.A venit canicula. Am pus termometrul afară, pe pervaz, etajul 2. La 40 de grade a murit, nu are unde să urce mai mult. L-am pus în cameră. 30 de grade. Deci e jale, chiar dacă astă iarnă se râdea și se făceau poante pe internet pe subiectul mult dezbătut al ”pericolului încălzirii climei la nivel global”. Va supraviețui cine poate, cine are bani de aer condiționat, cine nu are probleme cu inima sau cu plămânii. Potrivit unui scurt reportaj, arădenii se duc și ei la ștrand. Da, și? Ce-i cu asta? Ah, nu e nimic. Doar că se duc în Ungaria, preferă să parcurgă 20 de km până la un ștrand din Ungaria, unde gazdele au tradus totul în limba română (condiții, regulament, tarife aplicabile, indicatoare și ce-o mai fi pe-acolo), tocmai așteptându-se la turiștii români de week-end! Deci uite că nu au plecat de la premiza că românii vor fi toți vorbitori de limbă maghiară, nu e interesant? Cu atât mai mult gândindu-ne la unele situații hilare de pe teritoriul României, unde locuitorii nu prea te onoroază în limba română, limba oficială a țării - și mi-aduc aminte de arbitrii de la Carpathian Adventure 2009! De ce se duc arădenii în Ungaria la ștrand? ”condiții și servicii incomparabile cu ce găsim în Arad, prețuri mici - chiar reduceri relevante la mâncare după ora 18! ăștia ignoră total criza!! -, apă curată, facilități, și .... vestiare curate!!!” Cât de ciudat sună? Zici că vestiarele din România ar fi împuțite din cauză că vin românii în ele .... păi uite că și în Ungaria tot românii au devenit majoritari. Ce îmi scapă?
04.07.2010 - Romania este o tara frumoasa, DAR:
18.Zona Harghita / Covasna ...... după aproximativ 28 de ani am ajuns din nou în Băile Tușnad, mai exact la Lacul Sf. Ana. Ce revelație ..... deprimantă! Ditamai cabana, cu terasă, sală de mese tip restaurant, nu are electricitate și nici apă curentă! Plătești 25 ron/persoană/noapte și nu ai nici condiții să te speli pe dinți, dacă nu ai apă în rucsac! Există grup sanitar cu două toalete, o chiuvetă mică și probabil și un duș, dar nu există apă curentă. La intrare este un butoi mare din plastic, lângă el o găletușă mică roșie. Dacă folosești toaleta, iei frumușel apă cu găletușa și torni în toaletă. Exact ca la refugiul din Anzi, la 4.800 m altitudine. Nu e de mirare că locația miroase a urină, nu? În schimb, în cameră sunt frumos aranjate două săpunele Palmolive ..... pentru ce oare?! Să-ți dai peste ochi ca să știi de ce plângi???
Cum au reușit cei din ”Ecuadorul bananier” să construiască toalete faianțate la aproape 5.000 m altitudine, iar ”europenii civilizați” nu au reușit să mențină niște facilități altădată existente ..... rămâne o uimire permanentă. Trăiască Românica!
20.De ziua ei aniversară (43), artista Mădălina Manole a comis suicid și toată mass-media vuiește. Este ceva de un prost gust absolut imposibil de descris. Ceea ce m-a frapat pe mine a fost faptul că jurnaliștii au oferit toate detaliile legate de modul de sinucidere: ce substanță și în cantitate, cu ce efecte și în cât timp!!! Chiar așa se procedează, pentru a da idei și celorlați? E o acțiune de promovare a suicidului de genul: ”e așa de simplu, nici nu doare!!”. Mi se pare absolut aberant, dacă nu uit, o să încerc să aflu cum ar trebui procedat potrivit codului deontologic. Dar, indiferent ce spune acesta - pe care de altfel îl cunosc și știu că nu permite o astfel de abordare -, mi se pare aberant.
