Follow by Email

Sonntag, 14. November 2010

eu vs. FB


Îmi place Facebook și mi-a plăcut de la început (ați văzut că am scris un titlu sugestiv: ”eu” mititel și ”FB” uriaș, dar am păstrat proporția numerică a literelor, că doar toată lumea știe cine e FB today, și probabil doar 2 oameni din lume știu cine este ”eu”!) Nu, nu a fost dragoste la prima vedere, ci la a treia întâlnire. Atunci am decis să renunț la toate celelalte rețele de socializare în care mă mai târam. Lipsindu-mi lipiciul la oameni și având în dotare mai mulți țepi decât poleială frumos sclipitoare, lumea virtuală mai constituia o oarecare fereastră de update pe segmentele care mă interesau.
Dar iată că în aproape 8 luni de ”socializare” în noul univers virtual, după contacte care apăreau și se înghesuiau cu cereri,  minunate cereri de prietenie care s-au dovedit a fi cantitative, dar nu calitative, după vreo trei acțiuni de ”curățenie” în această ”friends list”, după ce am căpătat impresia că mai mult de 40% se învârte în jurul aceleiași idei de ”să vindem, să promovăm, să scoatem bani, câți mai mulți clienți, câți mai mulți bani, hai să o comitem, hai să …. ” am făcut primul pas în a începe să mă retrag și de aici. De bună voie, desigur. Poate temporar, poate definitiv, habar nu am.  La ce dependență dă utilizarea internetului și a acestor rețele, e greu de spus că voi renunța total.
Îi admir pe toți cei care privesc aceste rețele cu detașare maximă. Detașarea – acel substantiv, acea stare pe care eu nu am reușit să o învăț niciodată. În orice spun, în orice postez, în orice fac eu mă implic. Nu am învățat să folosesc aceste lumi virtuale doar ca niște instrumente reci. Vinovatul principal sunt eu, desigur. Faptul că am așteptări mă descompune neconstructiv pe timp ce trece. Faptul că atunci când intri într-o discuție mai prelungită cu cineva îți confirmă acel sentiment cum că persoana este într-un fel sau altul, că îți este compatibilă sau că trăiește în cu totul alt cosmos decât al tău …. am ajuns la concluzia, aseară, că nu are rost să mai stai să descoperi personalități și compatibilități, pentru că virtualul nu îți va oferi niciodată ceea ce realul nu ți-a oferit. Dacă trec săptămâni în care nu vorbești cu nimeni la telefon, ai impresia că timpul trecut e un gol. Dacă aceleași săptămâni în care nu vorbești cu nimeni la telefon ți le petreci tastând milioane de litere și cifre în fața unui ecran de sticlă, către oameni necunoscuți în proporție de 98%, ai impresia că timpul tău trece plin de evenimente. Și la un moment dat îți dai seama că totul e doar ambalaj. Aia nu-ți place, aia nu te atrage, să te duci acolo … ba ți-e somn, ba nu ai bani, ba nu ai timp, ba nu ai chef, ba nu simți motivația.
Am avut în ultimele două zile două intersecții pe facebook care m-au făcut să mai reanalizez activitatea mea privată în această sferă.
Pe un profil numit DAR din DAR, unde ideea inițială era, declarativ, de a dărui, a oferi celorlalți, care nu au și eventual nu-și pot permite, apărea o promovare de locuințe. Pur și simplu cineva cu o firmă care construiește un anumit tip de locuințe, își punea link-ul pe wall. Înainte de a avea o reacție, am intrat pe link și era clar că omul promova niște servicii și niște produse, contra bani, evident. M-a intrigat faptul că nici pe un profil care declarativ se promovează ca fiind altruist și dezinteresat nu pot scăpa de promovare produse/servicii comerciale.  Se pare că sunt printre puținii, dacă nu cumva singura, care are o problemă cu disperarea asta de a vinde orice și oricui, de a promova orice tuturor, fără nici un discernământ, prin orice canal, fără nici un criteriu și nici o filtrare a contextului: e potrivit să promovez eu către un orfelinat de copii hrană pentru animale? e potrivit oare să promovez eu business-ul meu pe un profil care și-a ales ca public țintă oamenii altruiști, atenți la nevoile celorlați, care au ce da din mână-n mână fără a aștepta vreo recompensă sau altceva în schimb? Eu aderasem la profilul respectiv din dorința unei donații pe care doream să o fac și vroiam să identific anumite elemente. Când am reacționat și am spus: ”Parcă aici era vorba de a dărui, a da gratis, de-a moaca, o oferi, hallooooo ....! NU de a vinde și face reclamă, nu?” atât inițiatoarea profilului, cât și posesorul link-ului au explodat. Ceea ce m-a făcut să cred că cei doi se știu și că totul e de fapt un plan de marketing. Ca urmare, ajungem din nou la ”nu crede orice citești”, indiferent că exista o dată, demult, în epoca primitivă, o sintagmă care spunea: ”E negru pe alb, deci e pe bune!”.
N-are importanță, doar știm că totul merge spre non-valoare, e doar chestie de obișnuință. Insistența asta cu care se masifică absolut orice, se amestecă orice doar de dragul de a obține avantaje, nu se ține cont de loc și spațiu, de mesaj, totul se focusează doar pe termeni intenționat eronat utilizati: ”Noi vă oferim, dv. alegeți!”, de parcă îmi dai ceva degeaba. Nu, corect este: ”Noi vindem, dv. alegeți și cumpărați, plăcerea e de partea noastră și a dv.”. Normal că devii suspicios la orice mesaj, la orice întrebare, din moment ce din toate părțile rezultatul final a orice ”ofertă” este actul de vânzare-cumpărare. Minciuna pe față, prostirea în față, asta mă deranjează cel mai mult.
Cea de-a doua intersecție a fost un dialog privat cu unul dintre utilizatori, pe care l-am și cunoscut personal. Cu care am dorit să am această comunicare, ca o a doua tentativă de când ne cunoaștem, pentru a îmi confirma sau infirma părerea mea despre el, o părere nu neapărat negativă sau proastă, nicidecum. Ținea mai mult de un eventual viitor proiect propus de el în treacăt și din întâmplare, proiect care m-ar fi interesat pentru proiect în sine. Dar, ca să faci front comun, trebuie să fii pe aceeași pedală, nu? Aici e o chestie pe care trebuie să o mai analizez detașat, la rece, dacă voi putea (și probabil nu voi putea). Suntem, ca percepție a vieții și ca integrare socială, incompatibili. Sunt 1-2 elemente pe care le avem în comun. Acolo unde nu suntem compatibili, ne-am completa. Dacă aș putea privi problema așa, la rece, dacă aș accepta starea lucrurilor, ar ieși proiectul tocmai pentru că ne-am completa.

Deci, deocamdată pauză de grandiosul facebook fără de care nu mai poate trăi un sfert din populația Terrei. Sau, alt profil, alte contacte, alte universuri.

O mică bucurie tot am ca urmare a profilului de pe facebook (poate am mai multe, nu știu să spun acum). Deși va dura ceva timp până la concretizare (din cauza mea, din păcate, e un bad timing pe care tocmai îl analizez începând de azi), mă apropii tot mai mult de Himalaya și visul meu. O propunere de a lucra acolo nu poate fi deloc ignorată și, deși multora nu le zice nimic nebunia asta, pentru mine poate fi o mare onoare. Nu te duci să lucrezi în zona aceea ca să faci bani, asta e clar. Te duci doar dacă ai chemarea necesară și dorința mai presus de orice. Și la mine a început numărătoarea inversă!

1 Kommentar:

  1. Cine nu se adapteaza, se izoleaza. Ai asteptari prea mari, ai prea mult de dat si nu gasesti tunelul la capatul caruia exista o luminita. Gaseste macar persoana sau persoanele care sa te ia de mana spre tunel :-), deschide ochii, ca mintea o ai deschisa destul, din ce am citit. See you!

    AntwortenLöschen