In virtual, toți ne dăm ”oameni cu suflet” ....

CEI CARE CONTEAZĂ ÎNȚELEG, 

CEI CARE NU ÎNȚELEG …..NU CONTEAZĂ!

....dar viața reală ne demonstrează neîncetat și infinit cât de adâncă și cât de înaltă și răsfirată este ipocrizia umană. Și demagogia. Și superficialitate. Și nepăsarea. Și lenea. Și lipsa de respect pentru tot ce ne înconjoară.

Toți gândim, spunem și acționăm zilnic în maniera: ”lasă, că un pic nu contează, lasă că nu vede nimeni, nu mă știe nimeni, nu se află.” Toți, absolut toți facem chestia asta la un moment dat sau la mult mai multe momente date ale vieții noastre. Toți suntem mici și ipocriți. Nu există excepții.

Moda asta cu LIKE pe Facebook (că DISLIKE nu are, am mai pomenit de acest aspect în alte materiale, menționând și implicațiile aferente) și cu ”hai să aderăm la o cauză” mă ucide atunci când văd acțiunile semenilor din imediata proximitate. Dă bine să dai LIKE, dă bine să fii văzut că dai SHARE la nu știu ce cauză umanitară, dă bine să fii văzut că ADERI la nu știu ce acțiune de genul ”Let's DO IT, Romania”! Că doar e o inițiativă a tinerei generații ....

 * * * *

Un scurt exemplu, în cea mai telegrafică manieră pe care o pot născoci acum, căci aș putea scrie zeci de pagini pe această temă, dar nu înainte de a face o precizare foarte importantă: poate te recunoști în acest material, poate ești chiar TU, sau colegul/colega ta, prietena/prietenul tău, vecina/vecinul tău. Materialul nu este despre colegii MEI, ci despre toți dintre voi care, conștient sau mai puțin conștient, acționați astfel în viața de zi cu zi, indiferent că discutăm de bibliorafturi, hârtie, plastic, mâncare, haine etc. Termenul care doare aici este CONSUMUL. Cu adjectivele aferente: nesăbuit, inutil, ilogic, dureros, mare.

Firmă mare. Uriașă. Consum mare de consumabile. Angajații au tot ce și-ar putea dori la un mic dejun: cafea măcinată, cafea boabe, 10 sorturi de ceai, 5 sorturi de capuccino, alte 10 sorturi de nescafe-uri (verde, galben, roșu, portocaliu, galben, albastru, brun, maron deschis), zahăr alb, zahăr brun, apă potabilă în vreo 5-6 variante (fântână, Borsec la 500 ml, Borsec la 2 l, Perla Harghitei la 2 l, Perla Harghitei la 500 ml, apă minerală la 1,5 l și la 500 ml). Pe partea de birotică, necesare și non-necesare, dosare din plastic toate culorile și nuanțele, bibliorafturi la fel, separatoare de toate tipurile și culorile existente pe piață, pixuri cu gel sau fără, folii de protecție de toate variantele .... nu știu dacă lipsește ceva.

Ziua X: se rearanjează arhiva. Să tot fie acolo 300-400 de bibliorafturi. Două zile la rând se sortează și se decide ce merge la distrugere. Câțiva colegi inimoși se ocupă de eliberarea spațiului și fac toate aranjamentele necesare pentru ca cei 20-30 de saci umpluți ochi cu hârtie trecută prin tocătoare să ajungă la un punct de reciclare. Motivația: bani de pizza, cola și d-astea.

În două zile, per total s-au eliberat în jur de 150 de bibliorafturi. Că sunt 10 sau 100, cantitatea vs. principiu este absolut irelevantă în această povestire. Aceste bibliorafturi golite sunt ca și noi. Late, plastifiate, mecanisme mecanice în perfectă stare. Din 150 dacă sunt 10 mai jerpelite. Dacă! Roșii, galbene, negre, verzi, albastre. Carton bun, produse în urmă cu vreo 10 ani cel puțin. În urmă cu 12 sau 10 ani au fost puse documente în ele, au fost aranjate pe rafturi și de atunci majoritatea nici nu au mai fost atinse. Ce se întâmplă acum cu ele, golite fiind?

Logica mea spune: foarte simplu, se refolosesc. Nici măcar nu mi-ar fi dat prin minte altă variantă.

Logica tinerei generații (oameni sub 30 de ani, școliți, cu funcții, capabili, inteligenți, cu pretenții etc.): se aruncă, desigur.

Eu personal nu eram implicată în această mega-acțiune de reorganizare a arhivei. Dar m-am dus la locul faptei cu intenția de a ajuta. Am văzut zecile de bibliorafturi puse într-un căruț, de-a valma și m-am gândit să le iau de acolo, să eliberez locul, să le pun undeva unde nu umblă nimeni și unde vor putea fi luate la mână, verificate și șterse cu o cârpă. Avem menajeră, este o treabă care ia poate jumate de oră la această primă cantitate.

Imediat sare o colegă: ”Nu! Lasă-le!”

”De ce?”

”Lasă-le așa cum sunt, s-a decis să fie aruncate!!”

Foarte decisă, foarte sigură pe ea, aproape enervată de gestul meu necugetat.

”Adică cum să le aruncați? DE CE???? SUNT CA ȘI NOI!!!”

Altă colegă intervine: ”Sunt pline de praf, Anca!!”

”Da, și? Care e problema??”

”Păi și ce, le cureți tu?!!”

Nu e vorba despre cine a avut câștig de cauză sau nu. E vorba că oamenii aceștia din imediata mea proximitate sunt atât de iresponsabili și nu sunt capabili să imite și să preia ceea ce este bun și sănătos ..... pur și simplu își sapă singuri gropile viitorului în care vor cădea și va fi prea târziu să realizeze cât de nepregătiți sunt pentru VIAȚA REALĂ, ÎN PURITATEA EI DE BAZĂ! Nu vor știi să coasă un ciorap rupt, nu vor știi să spele un pahar pentru că cele din plastic și din carton nu vor mai exista, nu vor știi să facă săpun de casă, nu vor știi absolut nimic și vor muri în propria imbecilitate.

Nu descriu ce a urmat pentru că pur și simplu m-a șocat, m-a durut, mă doare în continuare, îmi ocupă mintea .... ca urmare, la două zile după acest incident, m-am decis să scriu despre cât de nepăsători suntem, cât de mare este lenea, cât de mult NU am înțeles că nu mai putem trăi în desfrâul consumului și în risipa în care unii au fost crescuți și educați.

Pe toate traseele montane pe unde alerg sau merg cu bicicleta întâlnesc păduri rănite, defrișări usturătoare și haotice, păduri de cioturi sângerânde, un viitor ucis al faunei și al ființei umane, implicit. Peste tot, mâna omului face prăpăd. Pornind de la astfel de acțiuni de ”reorganizare a arhivei”.

Oameni ”buni” și ”ne-buni”, sunteți total iresponsabili. Vai, o dată pe an, care din voi stingeți lumina la ora 20 și cu asta basta, v-ați făcut datoria?! În schimb, vă place să vă lăudați cu LIKE-urile date pe Facebook și cu Xșpe cauze la care aderați din puful casei voastre. Vorbiți în neant despre viitorul copiilor .... care viitor? Viitorul lor este prezentul pe care voi, acum, de prea mulți ani deja, îl călcați în picioare. Până unde credeți că mai puteți merge cu distrugerea? Chiar și ceea ce distrugeți acum se va termina la un moment dat.

P.S.

Bibliorafturile au supraviețuit, au fost șterse, cele care nu mai au etichete sau buzunare pentru etichete pe cotor primesc zilele acestea etichete noi, auto-adezive și, per total, câștigul este:

1.   Mulți copaci salvați

2.  Cam 15.000 RON economisiți (care nu intră în buzunarul meu, cu siguranță și nu-mi va aduce nici măcar o laudă. Până una alta, am doar dușmănii atrase și colegi care nu mă mai salută. Dar voi supraviețui cu sufletul împăcat pentru că, deși nu am copii, totuși nu am fost părtașă la uciderea unei bucățele din viitorul viitorilor copii ai acestor colege!).

P.S.

Tocmai mi-a povestit o foarte veche amică, că Muntele Babeș, din Cheia, a ars săptămâna trecută. Pompierii nu au intervenit, așa că a ars. Când aveam eu 2 ani, 12 ani, 20 de ani, muntele acela era spân. Plin cu afine. Dar plin cu afine. În ultimii 30 de ani, pădurea urcase și îl cucerise, devenise un munte împădurit de-a binelea. În câți ani? În peste 50 de ani, căci îl știam din fotografii ale copilăriei mamei mele!! Și în cât timp a rămas din nou spân? În două zile. Câte catralioane de bibliorafturi credeți că nu se mai pot fabrica doar ca urmare a acestui incendiu ...... ???? Infinită este prostia și încăpățânarea omului .... 

Tare v-aș întreba eu pe voi, dragi colegi, amici, cunoscuți care faceți așa ceva: unde simțiți nevoia să vă retrageți în general, după o săptămână de muncă, după o sesiune de examen, după o problemă de familie? Nu  oare în mijlocul naturii? Mai știți ce-i aia? Generația care crede că vaca este mov și pe ea scrie Milka ne ajunge rapid din urmă, dar voi încă, la cei 25 sau 32 de ani ai voștri mai aveți șansa de a schimba ceva în bine. Nu lăsați chiar totul în ”mâinile lui Dumnezeu”

Împrieteniţi-vă cu economisirea. Nu aveţi nevoie să rupeţi 3 sau 5 bucăţi din rola de prosop pentru a şterge două mâini, după ce v-aţi spălat la toaleta publică, 1-2 bucăţi sunt îndeajuns. Nu aveţi nevoie să lăsaţi să curgă 2-3-4 litri de apă până vă hotărâţi să vă săpuniţi sau să vă spălaţi pe dinţi, aşa cum nu este nevoie să lăsaţi jetul puternic de apă să curgă în tot timpul cât vorbiţi la telefon sau separaţi legumele pe care le veţi spăla abia peste 3 sau 5 minute. Pe cuvânt că nu aveţi nevoie. E păcat. E iresponsabil. 

Nu mai lăsaţi computerele şi monitoarele pornite când nu lucraţi cu ele, nu ajută nimănui, ba dimpotrivă. Cum să laşi un monitor pornit, când tu pleci în week-end sau lipseşti două săptămâni, cât eşti în concediu? De ce? Doar pentru că nu te obligă nimeni să îl opreşti? Unde o conştiinţa ta, unde e logica şi respectul pentru mediu şi resurse? Şi ce dacă costurile de energie nu le suporţi tu, nu este un motiv pentru a-ţi afişa nepăsarea. Este lipsă de respect faţă de tine, faţă de cel care plăteşte, faţă de mediul înconjurător şi de resursele planetei pe care tu te-ai născut pentru a te bucura de viaţă.
Oceanul global este alcătuit tot din picături. Gesturile voastre de zi cu zi sunt picătura care alcătuieşte o bună parte din seva vieţii pe pământ, inclusiv din luxul în care trăiţi și de care nu toți pământenii au parte. (fotografia de mai jos este făcută de mine, în Kathmandu, Nepal, Asia, în sec. XXI, 2011).

Dacă toţi aţi înţelege consecinţele risipei voastre şi aţi începe să aplicaţi de imediat, ce bine ar fi.

De ce nu înţelegeţi că este mai simplu şi mai eficient de prevenit, decât de reparat? Tot ce distrugeţi acum, este ireversibil şi devine ireparabil. Nu mai gândiţi şi trăiţi pe principiul "lasă, că mai avem resurse 80 de ani şi EU oricum nu ating suta, deci, după mine, potopul!"
Citiți și următoarele materiale:
Curățenia vine din interior .....
În față la Marriott Hotel, București 
Românisme 
Exercițiu de imaginație prin lumea canină 
Genocid canin 
... în mâinile lui Dumnezeu ... și-atât?!?!?! 
 Update 21.09.2012:
Din păcate, astăzi am fost pusă în situația frustrantă de a pricepe că nu am cum să schimb mare lucru nici măcar în mentalitatea celor din imediata mea apropiere, cu care lucrez zi de zi, cu care socializez, fac glume, mănânc împreună, povestim și tot așa. Puterea românilor de a-și impune mentalitatea și stilul de viață este terifiantă. Este deja ridicol și nici măcar nu mai cheltuiesc energia necesară să povestesc. Cert este că aproximativ 10 bibliorafturi, declarate ”defecte”, zac acum pe holul firmei, în condițiile în care nu sunt defecte, ba chiar arată ca și noi. Am renunțat să mai iau vreo inițiativă și renunț să mai urmăresc aceste cauze pierdute, căci în România totul merge pe calea pierzaniei. Dacă nu este impus ”de sus” și CONTROLAT și PEDEPSIT, românii găsesc mereu soluții să găsească poteci ocolitoare atunci când ceea ce ar trebui să facă, spre binele tuturor în definitiv, nu le convine din motive care țin de lene, indolență, uită de unde au plecat și prin ce ulițe colbuite ți-au petrecut copilăria, uită că România e într-o criză pe toate planurile tocmai din cauza mentalității colective deviate, ignoră faptul că detaliile sunt baza oricărui proiect reușit pe termen lung, uită că orice ocean este alcătuit din picături mici, mici, mici și foarte mici .........................