Valori pierdute: PRIETENIA
Supărarea și lipsurile mi-au cam ajuns la limită. Cu atât mai mult cu cât, vrând să fac un gest generos, în urmă cu vreo trei ani, am împrumutat economiile mele – unor ”prieteni”, pentru a-și deschide ei o afacere cu biciclete în București. Evident să sunt supărată, când de aproape doi ani de zile nu reușesc să îmi reprimesc cele câteva mii de euro retur. Cu zeci de explicații, rugăminți, argumente. Nimic.
Am vrut să le ușurez situația și să îmi achite cash, nu prin bancă. În rate fixe, lunare, că doar dl. Milicescu derula un alt business, ăsta cu bicicletele era al doilea sau al treilea, nici nu știu și nici nu m-a interesat. Dar trebuia mereu ca eu să îi aduc aminte lui Daniel de termenul convenit, că parcă mă angajase ca ceas deșteptător sau secretară personală, zău! El era the business man, eu ce draku eram?! Apoi, la un moment dat, când am văzut că nu plătește și nici nu anunță (!!!), l-am sunat, domnul era ... în Finlanda, nu avea el treabă cu faptul că eu mă bazam pe ziua de plată!
Le-am oferit anul trecut varianta să plătească în RON, numai să plătească draku odată! Nici o mișcare, nici o plată, nici măcar 100 de lei nu am primit. Indolență, tăcere, lipsă de comunicare. M-au dus cu vorba vreo 2-3 luni, au promis că situația s-a rezolvat, că gata, ei iau împrumut de la bancă și eu sunt prima pe listă. Nu s-a întâmplat nimic, nu au dat nici o informație, pur și simplu am constatat că a mai trecut un an și ei tot nu au plătit datoria. Oamenii nu mai vor să returneze cele câteva mii de euro. Ba chiar mi s-a spus, de către Bogdan, acum vreun an, că ar trebui să mă gândesc și să apreciez faptul că ei încă nu au declarat că nici măcar nu mai intenționează să îmi returneze banii vreodată, așa că să stau calmă! N-am cuvinte. ”Pretenul” Milicescu a ieșit din peisaj, nefiind capabil să mai gestioneze situația. Domnia sa are un papagal de nota 10, minte de stinge și te duce cu preșul precum ”muc cel mic”. Teoria e de nota 110, practica este sub zero. A apărut, brusc, cumnatul, ”pretenul” Selcieanu Bogdan, pe care îl știu din 2001 (!!!!), pe când vindea într-un magazin de echipament sportiv din București. Altă persoană, dar același stil de dus cu zăhărelul.
Și-au luat casă, și-au făcut business, lui Daniel i-am dat în mână în 2007 și un client foarte mare pe firma lui de protecția muncii, pe care l-a avut câțiva anișori chiar, gest pentru care nu am avut nici o pretenție de la el (acolo, un procent de obraz subțire, nu?! Și ce dacă suntem ”preteni”?), se fâțâie cu mașină prin București (eu merg cu bicicleta și cu metroul, inteligenților!) și tot eu trebuie să mă uit la ei, pe foamea mea, pe munca mea .... nu e incredibil?! Le-am jucat la nuntă și m-am împrumutat atunci de bani, să le iasă bine. Și ei ce fac? Cum își permit? Cum pot oare să facă așa ceva?! Joc murdar, incalificabil.
Am stat o zi întreagă și l-am ajutat PRIETENEȘTE pe dl. Milicescu de i-am tradus în germană site-ul business-ului său, în 2009. Nu i-am cerut nici un ban, nici el nu a oferit ceva în schimb. Măcar să-mi fi dat datoria înapoi, nu?
Nu, mai bine nu îmi aduc aminte. Eu fac gesturi d-astea prietenești, dar măgării de genul ăsta nu am primit în schimb de la nimeni până acum.
Când i-am cerut în septembrie 2009 să îmi garanteze suma cu ceva solid, mi-a spus că el are un teren care se vinde în 2 zile chiar și în perioadă cruntă de criză. Și m-a asigurat că voi avea banii în maximum 5 zile!!! Ca apoi să aflu de fapt, indirect și cu mii de insistențe, că terenul nici măcar nu îi aparține!!!!!!!!!!!!!!!!! Păi cum să îi cer eu acte doveditoare, că doar eram ”preteni”, nu?!? Cel puțin asta era varianta lor.
Scriu, scriu, scriu pentru că mi se pare incalificabil. Și pe măsură ce recitesc corespondența dintre noi, mi-aduc aminte de talentul lor de a înșela ceva sfânt între oameni: prietenia (nu aia de stil facebook, nu aia! ci aia reală, palpabilă, aia când un prieten își dă cămașa pentru tine, unii poate că știți despre ce e vorba).
Le-am oferit anul trecut varianta să plătească în RON, numai să plătească draku odată! Nici o mișcare, nici o plată, nici măcar 100 de lei nu am primit. Indolență, tăcere, lipsă de comunicare. M-au dus cu vorba vreo 2-3 luni, au promis că situația s-a rezolvat, că gata, ei iau împrumut de la bancă și eu sunt prima pe listă. Nu s-a întâmplat nimic, nu au dat nici o informație, pur și simplu am constatat că a mai trecut un an și ei tot nu au plătit datoria. Oamenii nu mai vor să returneze cele câteva mii de euro. Ba chiar mi s-a spus, de către Bogdan, acum vreun an, că ar trebui să mă gândesc și să apreciez faptul că ei încă nu au declarat că nici măcar nu mai intenționează să îmi returneze banii vreodată, așa că să stau calmă! N-am cuvinte. ”Pretenul” Milicescu a ieșit din peisaj, nefiind capabil să mai gestioneze situația. Domnia sa are un papagal de nota 10, minte de stinge și te duce cu preșul precum ”muc cel mic”. Teoria e de nota 110, practica este sub zero. A apărut, brusc, cumnatul, ”pretenul” Selcieanu Bogdan, pe care îl știu din 2001 (!!!!), pe când vindea într-un magazin de echipament sportiv din București. Altă persoană, dar același stil de dus cu zăhărelul.
Și-au luat casă, și-au făcut business, lui Daniel i-am dat în mână în 2007 și un client foarte mare pe firma lui de protecția muncii, pe care l-a avut câțiva anișori chiar, gest pentru care nu am avut nici o pretenție de la el (acolo, un procent de obraz subțire, nu?! Și ce dacă suntem ”preteni”?), se fâțâie cu mașină prin București (eu merg cu bicicleta și cu metroul, inteligenților!) și tot eu trebuie să mă uit la ei, pe foamea mea, pe munca mea .... nu e incredibil?! Le-am jucat la nuntă și m-am împrumutat atunci de bani, să le iasă bine. Și ei ce fac? Cum își permit? Cum pot oare să facă așa ceva?! Joc murdar, incalificabil.
Am stat o zi întreagă și l-am ajutat PRIETENEȘTE pe dl. Milicescu de i-am tradus în germană site-ul business-ului său, în 2009. Nu i-am cerut nici un ban, nici el nu a oferit ceva în schimb. Măcar să-mi fi dat datoria înapoi, nu?
Nu, mai bine nu îmi aduc aminte. Eu fac gesturi d-astea prietenești, dar măgării de genul ăsta nu am primit în schimb de la nimeni până acum.
Când i-am cerut în septembrie 2009 să îmi garanteze suma cu ceva solid, mi-a spus că el are un teren care se vinde în 2 zile chiar și în perioadă cruntă de criză. Și m-a asigurat că voi avea banii în maximum 5 zile!!! Ca apoi să aflu de fapt, indirect și cu mii de insistențe, că terenul nici măcar nu îi aparține!!!!!!!!!!!!!!!!! Păi cum să îi cer eu acte doveditoare, că doar eram ”preteni”, nu?!? Cel puțin asta era varianta lor.
Scriu, scriu, scriu pentru că mi se pare incalificabil. Și pe măsură ce recitesc corespondența dintre noi, mi-aduc aminte de talentul lor de a înșela ceva sfânt între oameni: prietenia (nu aia de stil facebook, nu aia! ci aia reală, palpabilă, aia când un prieten își dă cămașa pentru tine, unii poate că știți despre ce e vorba).
Caut jurist / recuperator care să intervină într-un astfel de contract încheiat între mine, persoană fizică și un magazin de biciclete, Raidextrem, deci persoană juridică.
Este o experiență nu doar tristă, ci și foarte amară! În general, în viața mea, am muncit din greu și nu am apelat la alții pentru nevoile sau hobbiurile mele. Fiecare cent a fost muncit. Banii pe care ei îi folosesc de trei ani pentru propriul business și care mă privează pe mine acum, în timpuri dificile, de o supraviețuire la limită, provin din economii crunte, din muncă cu sapa, pe câmp, din spălat vase prin Germania, nopțile și așa mai departe (prima parte a zilei eram la școală, după-amiaza îmi făceam temele și noaptea munceam pe brânci câte 6 sau 11 ore, iar în vacanța de vară dădeam cu sapa 10 ore! Iar cei 40 de km până la școală îi făceam cu bikla, peste câmpuri, și iarna și toamna și pe orice vreme, ca să economisesc 90 de mărci pe lună! Chestii irelevante în povestea asta, până la urmă!) Nu vreau să fac o analiză a termenilor de prietenie, încredere, minciună, înșelăciune, dus cu preșul, că nu aș mai termina în veci. Nu am nevoie de morală sau întrebări retorice, pentru că aș avea răspuns la orice. Am nevoie de un ajutor concret și legal pentru a-mi recupera cât mai urgent acești bani. Nu de alta, dar oamenii se bazeaza pe faptul că se prescrie termenul și eu nu fac nimic.
Și, tuturor care vor cădea vreodată în tentația de a fi umani împrumutând bani prietenilor, le pot da o singură replică: asta e rețeta de a pierde și banii și prietenii și de a te dezgusta față de relațiile dintre oameni. Rușine celor de la Raidextrem, Daniel și Bogdan!! V-am dat banii atunci când vă ardea buza și voi v-ați bătut joc de încrederea și prietenia mea. Uite aici, vă fac reclamă gratuită, poate vin clienții să vă cumpere din marfă și să catadicsiți să vă onorați și datoria către o veche prietenă care a avut încredere în voi!!!
Cu două zile înainte de data stabilită să merg să-mi ridic banii, aflu, cu totul întâmplător, de la Daniel, că el de fapt nu are nici un ban și nu își poate onora datoria către mine. Deși știa de 3 luni de termenul respectiv, ca să nu mai spun că le-am acordat o prelungire a termenului prevăzut în contract. 3 luni de zile, Daniel Milicescu nu a considerat necesar să vorbească cu mine pentru a mă anunța că nu îmi returnează nici un ban, iar în ziua când l-am sunat eu, să fac o glumă de genul: ”He-he, voinicilor, ce mai faceți? Ați virat azi banii, nu? Ca să fie sigur poimâine în cont, nu? Că ți-am zis că vreau să îi investesc într-o afacere personală.” ... domnia sa a început să se bâlbâie. Iar eu am avut un șoc.
Păi cum să nu am un șoc, când eu în luna iunie 2010, în baza faptului că oamenii îmi vor returna banii, mi-am cumpărat și o bicicletă super-scumpă, împrumutându-mă, la rândul meu, de bani?!?!?! Câtă lipsă de caracter poate avea cineva ca să nici măcar să-și anunțe creditorul că se află în indisponibilitate de plată? Trei luni de zile să ignori subiectul și să nu spui că tu de fapt nici nu plătești?!?!?!?
Cu două zile înainte de data stabilită să merg să-mi ridic banii, aflu, cu totul întâmplător, de la Daniel, că el de fapt nu are nici un ban și nu își poate onora datoria către mine. Deși știa de 3 luni de termenul respectiv, ca să nu mai spun că le-am acordat o prelungire a termenului prevăzut în contract. 3 luni de zile, Daniel Milicescu nu a considerat necesar să vorbească cu mine pentru a mă anunța că nu îmi returnează nici un ban, iar în ziua când l-am sunat eu, să fac o glumă de genul: ”He-he, voinicilor, ce mai faceți? Ați virat azi banii, nu? Ca să fie sigur poimâine în cont, nu? Că ți-am zis că vreau să îi investesc într-o afacere personală.” ... domnia sa a început să se bâlbâie. Iar eu am avut un șoc.
Păi cum să nu am un șoc, când eu în luna iunie 2010, în baza faptului că oamenii îmi vor returna banii, mi-am cumpărat și o bicicletă super-scumpă, împrumutându-mă, la rândul meu, de bani?!?!?! Câtă lipsă de caracter poate avea cineva ca să nici măcar să-și anunțe creditorul că se află în indisponibilitate de plată? Trei luni de zile să ignori subiectul și să nu spui că tu de fapt nici nu plătești?!?!?!?
Dacă tot sunt la modă dezbaterile publice, poate reușesc și eu să-mi rezolv această problemă. Desigur că aș fi putut avea și o abordare comică sau ironică, dar pe cuvântul meu dacă mai am vreun strop de umor pe inventar (!!!)
le dorim si noi, niste oameni care pedalam si care cunoastem magazinul, sa fie loviti de soarta de 10 ori mai tare, atunci cand se asteapta mai putin! LA MULTI ANI, BOGDAN, DAN, ANA SI TOT CLANUL Milicescu si Salcianu!! Ati avut bafta cu fata asta, ati prostit-o barbar, asa sa va dea Dumnezeu si voua :-)
AntwortenLöschen