Astăzi am învățat că eu sunt importantă pentru mine. Astăzi am învățat că ceilalți nu sunt importanți și nu sunt prioritari pentru mine. Abia astăzi. Cu o întârziere de vreo 20-30 de ani, am priceput că da, trebuie să spun și ”nu” atunci când mi se cere un ajutor sau un sprijin. De ce? Foarte simplu. Pentru că eu sunt mai importantă pentru mine decât nevoile celui care mi-a cerut ajutor. Niciodată nu trebuie să îmi las programul meu la o parte, pentru că altul are nevoie de două ore ale mele. Sau de o zi.
Sună un pic imatur și aberant să recunosc că abia astăzi am descoperit oarecum cum stau de fapt lucrurile în viața asta a noastră. Din păcate, nu îmi simt sufletul mai ușurat, ci mai îngreunat. Pentru că este ceva ce nu se potrivește cu propria mea cultură. Doare, dar nu foarte tare, pentru că observ lucrurile de mult timp. Astăzi a fost doar o reconfirmare a stării de fapt pe care probabil eu, în cultura mea, refuzam să o accept și tot timpul spuneam ”lasă, e doar o întâmplare că prietenul meu X sau Y nu mă pot ajuta de data aceasta. Cu siguranță e doar un pic de ghinion.” De fapt nu e vorba niciodată de ghinion. E vorba doar de faptul că oamenii știu că ei sunt mai importanți pentru ei. Doar eu nu am știut acest lucru. Și, retroactiv studiind numeroasele situații din ultimii ani, îmi dau seama că am avut de pierdut și că am pierdut, am ratat ocazii și șanse, mi-am blocat oportunități. Din cauză că m-am pus mai mereu pe ultimul loc. Dacă nu ești ajutat la momentul când ai nevoie, de prea multe ori acest lucru nu mai poate fi compensat cu nimic ulterior.
Și constat că mi-am irosit multă energie sufletească în existența mea, pentru a renunța la mine în favoarea altora, pentru a face altora bucurii cu orice preț, pentru a-i scoate pe alții din necaz, amărăciune, nevoie.
Nu te uita înapoi cu regrete și nu am regrete. Vreau doar să pot deveni altfel, măcar de astăzi încolo.
Mă voi urmări cu atenție și voi nota progresele făcute. Am atât de multe exemple de dat ..... dar m-aș amărâ să încep să le descriu, nu are nici un sens. Ele rămân la mine în suflet. Învăț că eu sunt pe locul întâi, indiferent de situație și oricât de prost îmi pică acum această lecție, când Japonia zace în dezastru uman și dă exemplu de solidaritate și demnitate, când în Libia începe un război care nu se știe unde va conduce, când lucrurile în general arată mișcări cel puțin ciudate în jurul nostru, cei care avem ochi și urechi.
Prostia mare (a mea, evident) este că cineva mi-a și spus cam cum stau lucrurile în viața asta, în urmă cu exact 6 ani ..... am avut un șoc și am spus că nu se poate, e doar persoana X. Dar nu, nu e doar persoana X. Sunt înconjurată de X-uri. Am mai primit o palmă mare și grea și în urmă cu un an și ceva, dar tot nu m-am scuturat. Azi, un gest aparent minor, mi-a lămurit ceața în care se pare că mă scăldam. De fapt lipsa gestului.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen