Undeva pe la nivelul lunii mai, exasperată de războiul dramatico-tragico-comic pe care îl iscam la locul de muncă datorită faptului că lăsam capacul de la toaletă mereu în jos, am lăsat timpul să treacă peste înțelesul de neînțeles al stupidului situației și preocupărilor unei femei frustrate până în măduva oaselor ei ipocrite și mi-am descărcat năduful într-un material (povestea-capacului-de-veceu).
Astăzi, deși subiectul are doar tangențial legătură, citind despre nu știu ce direcții ale vârtejurilor crepusculare în chiuvetele de sub nasul nostru, mi-am adus aminte de nostima poveste din colectivul de atunci (mă rog, o singură ființă din colectiv ridicase capacul de toaletă și statutul acestuia la nivel de problemă - conflict la locul de muncă).
Recunosc că lectura de astăzi m-a amuzat un pic, deci pentru descrețirea sufletelor, împărtășesc link-ul mai departe. Și bine că n-am dat și eu peste acești oameni de știință pe la vreo intersecție de pe străzile Arushei, căci la coborârea de pe acoperișul Africii probabil aș fi fost dispusă să ascult orice care să mă scoată din plâns! bye-bye-kibo
Lectură plăcută la Tata Uraniu !
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen