Discursul lui Ceaușescu la radio, 19.12.1989

18 sau 19/20.12.1989

A fost ora 22. Știri…..

”Tovarăși și pretini, cetățeni ai Republicii Socialiste România, mă adresez în această seară întregului popor al patriei noastre socialiste în legătură cu evenimentele grave care au avut loc în ultimile zile la Timișoara. În zilele de 16 și 17 decembrie, sub pretextul împiedicării aplicării unei sentințe judecătorești legale, câteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări și incidente trecând la atacarea unor instituții de stat, distrugând și jejuind o serie de clădiri, de magazine, de clădiri publice, iar în ziua de 17 decembrie și-au intensificat activitatea împotriva instituțiilor de stat și de partid, inclusiv a unor unități militare. Din desfășurarea evenimentelor și din declarațiile unor participanți la aceste evenimente, aceste grupuri aveau scopul de a provoca dezordine și distrugerea instituțiilor și bunurilor generale ale orașului și de a da semnalul unor asemenea acțiuni și în alte centre. Populația din Timișoara cunoaște și a văzut toate aceste distrugeri de tip fascist care au avut loc. Cu toate insistențele depuse timp de două zile, de organele politice, de partid, de consiliul popular, de conducerile întreprinderilor și de organele de ordine, aceste grupuri au continuat și și-au intensificat activitatea de distrugere, de afectare a instituțiilor, a magazinelor, inclusiv a unor unități militare.

În aceste împrejurări grave, în seara zilei de 17 decembrie, fiind afectate, unitățile militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acționeze împotriva unităților militare și instituțiilor de stat și politice. Deoarece acțiunile grupurilor antinaționale, teroriste, au continuat, conform Constituției și în conformitate cu legile țării, unitățile militare au fost obligate să se apere, să apere ordinea și bunurile întregului oraș. De fapt, să apere ordinea în întreaga țară. Organele de ordine, procuratura au efectuat și continuă să efectueze cercetările corespunzătoare pentru a stabili cauzele și vinovații acestor acte cu caracter net fascist, provocator, de distrugere. Din datele de care se dispune până-n prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acțiuni cu caracter terorist au fost organizate și declanșate în strânsă legătură cu cercuri reacționare, imperialiste, ireventiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine. Scopul acestor acțiuni antinaționale provocatoare a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situației politice, economice, de a crea condițiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenței și suveranității patriei noastre socialisite.

Nu întâmplător, posturile de radio de la Budapesta și  din alte țări au declanșat încă în cursul acestor acțiuni antinaționale teroriste și o campanie deșănțată, de ponegrire, de minciuni împotriva țării noastre.
Scopul, repet, după datele pe care le avem până acum și din poziția luată de cercurile revizioniste, revanșarde, de cercuri imperialiste din diferite țări, este acela de a distruge independența, integritatea, de a opri cursul dezvoltării socialiste a României, de a întoarce România înapoi, sub dominație străină, de a lichida dezvoltarea socialistă a patriei noastre. În fața acestei situații deosebit de grave, e necesar să acționăm în deplină unitate, cu toate forțele, pentru apărarea independenței, integrității și suveranității României, de a asigura dezvoltarea construcției socialiste în patria noastră.
Mă adresez cetățenilor din Timișoara, cu chemarea de a da dovadă de înaltă răspundere și de a face totul pentru liniștea și ordinea orașului lor și de a contribui la liniștea și ordinea din întreaga țară.
Doresc să declar că toată răspunderea că unitățile armatei noastre, care au misiiunea apărării independenței și suveranității patriei, a cuceririlor revoluționare, a dat dovadă de multă, foarte multă răbdare, nu a răspuns, chiar atunci când soldații și ofițerii au fost loviți, ci numai atunci când situația a ajuns de așa natură, încât au fost afectați de bandele teroriste și au fost puse în pericol instituțiile fundamentale, ordinea din județ. Armata și-a îndeplinit pe deplin datoria față de patrie, față de popor și cuceririle socialismului. Dacă armata și unitățile de ordine nu și-ar fi îndeplinit datoria și răspunderea față de patrie, față de popor, ar fi însemnat să nu răspundă jurământului, să nu îndeplinească prevederile Constituției țării de a acționa cu fermitate în apărarea cuceririlor socialiste, a cuceririlor întregului popor, a independenței, integrității și suveranității României. În acest fel trebuie de altfel să acționeze orice cetățean al patriei noastre în apărarea socialismului și independenței țării. Vreau să declar deschis că nu aș răspunde încrederii acordate de popor dacă nu aș face totul pentru a apăra
independența, integritatea și suveranitatea României, dreptul deplin al poporului nostru de a-și hotărî dezvoltarea în mod independent, fără nici un amestec din afară. Campania declanșată de diferite cercuri și guverne împotriva României demonsterază cu putere că aceste acțiiuni au fost din timp și bine pregătite. Se pune pe drept cuvânt întrebarea: ”De ce acele cercuri imperialiste și guverne care fac tot felul de declarații împotriva României nu au spus niciodată nimic în legătură cu evenimentele foarte grave din diferite țări din utlimul timp?”

(și aici se întrerupe brusc notița de pe foaia agendei ….)

(va urma)

Roboții României

Promit solemn că voi nota pe scurt și nu voi devia de la subiect. Sper să-mi iasă.

Deci și carevasăzică:

Azi, de la job, în alergare ușoară spre casă, 7 km, pe Iuliu Maniu. Coada de staționare a autovehiculelor începuse de pe la Leul și eu tot depășeam trolee, deși mă deplasam cam cu 7, max. 8 km per auăr :-)

Ajung la intersecția de la Lujerului, cum alergam io pe stânga bulevardului spre A1. Ie acolo o zebră mică. Practic nesemaforizată. Nu frate, nu zebră mamifer, mă-nebuniși de creier! Trecere de pietoni, ce-ai?!

Calci pă zebra aia, mai faci 5 pași și urmează altă zebră, de data asta semaforizată. Deci stau la stop, că iera roșu pentru pietoni. De pe Maniu carosabil dreapta, mașinile având verde, circulau drept înainte și o bandă traversa ditamai intersecția Lujerului, în diagonală, ca să iasă spre bulevardul Timișoara. D-aia aveam noi, pietonii, roșu.

Am fost foarte atentă, pentru că observ fenomenul de pe la-nceputul anului ... eh da, așa e unii, se mai plictisesc prin trafic și observă. Cum dracu să nu observi, că Ka biciclist treb musai să le observi pi toati, nu?!

Sincronizare bună sau mai puțin bună a semafoarelor, contează mai puțin, mai ales decând cu trendul ăsta să se treacă pe galben și pe roșu într-o mare veselie. 

Care-i baiul de fapt și de unde se și trage denumirea postării?

În secunda în care semaforul pentru pietoni a devenit verde, TOȚI PIETONII aliniați pe trotuarele de la cele două capete ale zebrei - da mă, tranversarea aia, că ți-am explicat d-o mie și paișpe ori! -, dar tăți măi bade, au pus pișerele pe zebră. S-o omoare, n-alta! Ziceai că-s teleghidați, că au Duracell d-ăla super elevat ... nu s-au uitat nici în dreapta, nici în stânga. N-ai văzut așa ceva!!! Ziceai că-s hiene, flămânde, disperate să nenorocească zebra aia .... săraca!

 Ei știau una și bună: BĂĂĂĂ, IO SUNT PIETON ȘI ACUM AM VERDE!! Du-te-n p.... mă..... d-acilea!!! Deci unul frate, unul să se fi orientat așa, de bun simț și de spirit de logică și conservare și să-și dea seama că mașina ăluia de pornise pe diagonală nu avusese timp să treacă de zebră și că dacă oprea înainte de zebră isca două situații de căcat:

1. Plutonul nervos de mașini de pe Maniu dinspre A1 spre Leul pornise, dar cele de pe banda 1 nu aveau cum să traverseze intersecția, căci 

2. ar fi făcut zdup și zob mașina cu pricina care,

3. ca să nu intre în pietonii robotizați ce porniseră la afișarea culorii verzi, oprise înainte de zebră!!

Eu am rămas 3 secunde, absolut uluită și siderată și consternată, pe trotuar. Și mă gândeam că așa ceva nu este posibil să se întâmple. 

Cum să treci frate, de-a-n-boulea și de-a-vitelea, fără să te asiguri, fără să-i dai ăluia răgazul logic și absolut necesar, cum să te arunci așa pe trecerea de pietoni de parcă nu o mai văzuseși din burta mamei și ți-era dor de ea sau de parcă nu mai mâncaseși de o mie de ani și ți se părea că dacă nu o atingi când vezi verde în fața ochilor, vei crăpa pe loc? Cum e posibil să fi ajuns populația asta la acest nivel de îndobitocire? Așa se ”cere dreptul de pieton care poate să facă pe zebra lui, când e verde, și-un căcat și să-i dea roată dup-aia?!”

Este absolut incredibil. Cât de robotizat trebuie să fii, ca să ai astfel de reacții?

Carnagiu scria pe zebra aia, dacă șoferul nu ar fi putut să frâneze. Deși știa că, punând frână, pericolul ca ceilalți să intre în el, pentru că și ei căpătaseră verde și acționaseră exact ca și pietonii, numai că acolo discutăm de cai putere, nu de picioare târșâite pe caldarâm, deci pericolul era FOARTE CLAR! Ce să aleagă șoferul acela, între a intra în pietonii-roboți și mândrii de isprava lor și între a se lăsa zdrobit eventual de mașinile ce porniseră din dreapta sau, doamne ferește, dacă ar mai fi fost vreun șofer năuc în spatele lui?!

 N.B.
Revin, după câteva minute.
Adevărul este că, la urma urmei, prea suntem mulți frate. Aproape mai mulți decât maidanezii. Nici măcar nu le mai spunem câini sau căței. Le spunem maidanezi. O fi vreun rang, nu știu. Cred că și ei văd că suntem mulți și nu mai avem loc unul de altul. Probabil d-aia se mai aruncă unii de gâtul vreunei zebre, să termine dracu cu circu ăsta de viață. Care era cu legea eutanasierii? Ah, nu maidanezii erau ..... oook .... 
update 4 decembrie 2013:
Eram perpedes, intersecție medie (unde este noul Kaufland și noul Lidl de pe Valea Cascadelor), întuneric, dar zona mediu luminată și cel puțin în partea trecerii de pietoni vizibilitatea era bunicică. Bașca că aveam pe mine o haină cu bandă reflectorizantă pe mâneca stângă, deci mașinile care veneau mă vedeau + bandă reflectorizantă pe picior, că-mi rămăsese de la bicicletă și nu mă schimbasem. Mă asigur, două mașini intrau în giratoriu când eu eram în dreptul zebrei. Pentru pietoni era OK, se putea traversa, nu curgeau șiruri de mașini. Și încep traversarea. O mașină de pe banda întâi încetinește relevant și oprește, după care eu am așa un presentiment că mașina de pe banda alăturată nu va opri! Nu avea viteză mare, să zic 15-20 km/h, pur și simplu nu-mi dau seama ce făcea șoferul .... probabil vorbea la telefonul mobil și era absorbit, cert este că, deși eram vizibilă și avea spațiu destul să frâneze, omul nu a frânat. Eu am oprit pe trecerea de pietoni, încremenită de uimire oarecum și l-am lăsat să mă șteargă pe haină aproape, căci a rulat în continuare cu cea mai mare naturalețe. Fenomenal, adrenalin pur! Eh, care mai dorește, care mai poftește?! Dau The Fucking Capital City pe viață liniștită la sat! În altă țară, să-mi bag piciorul!

Cine a invins: Fericitul sau lichelele?

SURSA

 Tanarul Iliescu nu era las, lupta cu darzenie fara sa tolereze abateri de la disciplina de Partid. „Am fost chemat in biroul decanului”, povesteste Enache Pope, in 1958 student la Filosofie. „Era in plina campanie de colectivizare. Tatal meu, fost primar liberal intr-o comuna aproape de Giurgiu, nu voia sa intre in colectiv. In biroul decanului ma astepta Iliescu care mi-a spus: „De maine nu mai ai voie sa vii la facultate”. Imi aduc aminte expresia pe care a folosit-o: m-a facut pui de vipera.”

Monseniorul Ghika nu dadea insa dovada de atata darzenie. „Se temea de spanzuratoare”, povesteste unul dintre colegii sai de celula* despre anchetele la care Ghika a fost supus intre decembrie 1952 si martie 1953. „Il duceau in camera de tortura si il supuneau la spanzuratoare electrica. Doua jumatati de inel care-ti strangeau gatul si te ridicau in aer. Pentru Monseniorul Ghika se facea in mod constant un scurtcircuit de fiecare data ce inelele se strangeau si incepeau sa-l ridice. Ii faceau asta de fiecare data cand nu voia sa semneze ceva. Si asta de 83 de ori. Ce a suferit bietul batran e greu de imaginat.”
Si Ion Iliescu a suferit dupa ce a fost indepartat din functia de ministru al tineretului in 1971, urmand sa ocupe pana in 1989 doar functii mici de presedinte de Consiliu Judetean si de director al Editurii Tehnice. Dar nu a abdicat de la valorile in care a crezut si pe care le-a aparat cu fidelitate.

A facut-o intr-un moment dificil din decembrie 1989 cand, dintr-un studio al Televiziunii Romane Libere, a afirmat ca „poporul  trebuie sa actioneze ca o forta ordonata si organizata. Trebuie sa se vada ca aici se face ordine. Cu contributia, cu participarea, cu prezenta oamenilor muncii, cu participarea activa a poporului si nu a unor conducatori care s-au autointitulat conducatori si alesi ai poporului, s-au autointitulat comunisti. Nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului stiintific. Au intinat numele Partidului Comunist Roman. Au intinat memoria celor care si-au dat viata pentru cauza socialismului in aceasta tara.”

Inalti prelati la un congres al PCR din 1975 sursa: muzeuldefotografie.ro

Vladimir Ghika, educat nu la Moscova, ci la Paris, nu a avut taria de a-si apara la fel de infocat idealurile. O colega* din lotul in care a fost condamnat si Ghika povesteste momentul intemnitarii acestuia la Jilava, in octombrie 1953:

„La intrarea in edificiu statea un plutonier. Erau doua cutii goale de carton. Langa el era unul cu un revolver. L-au scos intai chiar pe Monseniorul. Problema era ca el era foarte ud. Eu am vazut ce s-a intamplat. L-au pus la o parte langa masa.

-    Dezbraca-te!

El nu se putea dezbraca destul de repede, mai ales ca hainele ii erau ude. Au inceput sa traga de el. I-au tras reverenda: „Scoate asta... zdreanta!” Avea izmene albe. I-au dat o zeghe.

Ulterior, i-au zis:

-    Cauta un pantalon!

Pantalonul era mare si cadea de pe el. A incercat sa se imbrace. Mergea foarte incet. Plutonierul s-a enervat si l-a busit de perete. Dumnealui s-a lasat in jos de neputinta. Cum isi tinea pantalonii aceia, ei au zarit inelul [primit de Vladimir Ghika de la Vatican, n.red].
-    Scoate-l! au strigat urland.

-    Nu se poate. Pana la moarte trebuie sa-l tin!

S-au napustit asupra lui. El a strigat:

-    Este Isus Cristos!

Au tras o injuratura groaznica la adresa lui Isus, i-au luat inelul si l-au aruncat in cutia de carton.”

Pe cand ocupa deja un binemeritat loc de ministru al tineretului, in perioada Craciunului din 1968, Ion Iliescu a facut fata exemplar unei crize grave. Un grup de studenti au iesit atunci pe strazile Bucurestiului si au inceput sa colinde. A doua zi dupa aceasta intamplare, ministrul Iliescu punea lucrurile la punct:

„Cultivam un spirit in care sa nu-si gaseasca loc asemenea chestiuni. Cu organizarea colindelor este lipsa de intelegere, de formatie ideologica a studentilor. Cultivam traditii ale poporului, dar de ce in ajunul craciunului? Noi vrem sa inlaturam anumite reminescente in manifestarea oamenilor si studentii devin promotori ale lor? La nivelul organizatiilor UTC a slabit aceasta munca permanenta cu masa de studenti pentru mentinerea unui spirit activ, militant, si va trebui sa gandim foarte serios la masurile care sa le luam aici. [...] Si in legatura cu practicile fata de care s-a slabit incisivitatea, combaterea unor practici mistice: studentii merg si se casatoresc la biserica si organizatia nu ia atitudine. Isi boteaza copilul la popa. Fata de asemenea fenomene am slabit combativitatea. De aici si chestiunea cu colindele. Organizatiile noastre trebuie sa contracareze unele manifestari, ca sa fie instrumentul luptei ideologice” (sursa aici).

                                   Ion Iliescu si Nicolae Ceausescu in 1976

sursa: Fototeca online a comunismului romanesc

Vladimir Ghika, in timpul procesului sau cu usile inchise din 24 octombrie 1953, nu a avut insa aceeasi prezenta de spirit. „Presedintele dadu cuvantul avocatului care trebuia sa-l apere pe monseniorul Ghika si pe inca alte doua persoane”, povestesc martorii la proces.

„Cand monseniorul Ghika si-a auzit numele, a sarit dintr-odata in picioare si a strigat cu o voce extraordinar de puternica: ”Nu va permit sa vorbiti in numele meu!” Avocatul a tacut, iar presedintele i-a spus monseniorului Ghika: „Este un drept al tau sa fii aparat de un avocat din oficiu. Aseaza-te!” Monseniorul a raspuns: „Am studiat Dreptul si stiu ce drepturi am. Ma apar singur.” Presedintele a strigat: „Aseaza-te!”, iar avocatului i-a spus: „Luati cuvantul”.

Cand avocatul a inceput din nou sa vorbeasca, Monseniorul a iesit din boxa, s-a dus in fata avocatilor si, cu mana ridicata, a strigat: „Nu va permit sa vorbiti in numele meu!” Monseniorul era in sutana, fara guler. I se vedeau gatul si pieptul gol. N-avea camasa. Figura lui era inspaimantatoare. Cu barba si parul sau alb, parea un profet iesit din mormant. Toti erau inmarmuriti. Niciodata nu voi uita aceasta scena. A fost o revolta tacita a bunului simt.”

Vladimir Ghika a fost evacuat din sala iar procesul a continuat in absenta lui.

E asezat in primul rand, la patru scaune distanta de culoarul principal, acolo unde doar onorabilitatea sau functia iti poate asigura un loc.

Imbracat intr-un sobru costum negru, Ion Iliescu rasfoieste programul evenimentului. Deasupra lui, in stanga crucii inalte care domina sala, se vede portretul urias al unui batran cu barba si plete albe de Mos Craciun.

Pentru el s-au adunat in acea sala 8000 de oameni. Batranul a murit intr-o inchisoare din apropierea Bucurestiului, demult, intr-o zi din primavara lui 1954. Era anul in care Ion Iliescu se intorcea de la Moscova.
Era anul in care tanarul Iliescu devenea membru in Biroul Comitetului Central al UTM (viitorul UTC - uniunea tineretului comunist), incepandu-si astfel ascensiunea catre inaltele functii rezervate protipendadei comuniste. La doar cativa kilometri de locul unde Iliescu conducea sedintele de partid, promovand militantismul comunist in randul tinerilor, pe unul dintre priciurile inchisorii Jilava, agoniza un batranel, numai piele si os.

“Mi s-a prezentat: Monseniorul Ghika. Avea barbison si plete albe, aproape imaterial in trupu-i firav. Iradia bunatate. Era preot”, povesteste Theodor Lavi, coleg de puscarie cu Vladimir Ghika (a carui biografie o puteti citi aici). „Mi-a povestit ca a fost misionar si, pregatindu-se pentru acest rol, a invatat si medicina si chimie. Era atat de sleit de puteri, ca nu s-a putut da jos din pat ca sa ma examineze. Mi-a dat insa un sfat: sa nu fiu laș in fata durerii.”

Monseniorul Vladimir Ghika

sursa: vladimirghika.ro

Au trecut 60 de ani de la acel proces si viata lui Vladimir Ghika este recunoscuta de catre Biserica Catolica, intr-o sala din centrul Bucurestiului, ca fiind un model de urmat si demn de respect. Asezat in primul rand, la patru scaune distanta de culoarul principal, acolo unde doar onorabilitatea sau functia iti poate asigura un loc, fostul presedinte Ion Iliescu participa la intreaga ceremonie prin care Vladimir Ghika este declarat Fericit.

La iesire, cu satisfactia diavolului care l-a pacalit pe Dumnezeu, Ion Iliescu declara: “Eu am avut relatii bune cu biserica la Iasi, si cu Biserica Ortodoxa, cu mitropolitul de atunci, Teoctist, care a devenit dupa aceea patriarh, si cu Biserica Catolica din Iasi. Le-am aprobat catolicilor sa-si construiasca biserica la Butea, pe malul Siretului.”  

Tatal lui Enache Pope, studentul „pui de vipera” de la Filosofie, a fost arestat de Securitate in 1958 si omorat in bataie cateva zile mai tarziu. Ana Sincai, studenta care a condus colindul din 1968, a fost inchisa la Vacaresti si internata fortat la Spitalul 9.

Cu putin timp inainte de a muri la Jilava, Fericitul Vladimir Ghika i-a spus unui coleg de celula: „Se sufera proportional cu dragostea pe care o ai. Capacitatea de a suferi este in noi aceeasi cu capacitatea de a iubi.”
Si tocmai de aceea, la intrebarea din titlu fiecare dintre noi este dator sa-si raspunda sieşi.

*Elisabeta Postolache si pr. Heronim Menghes, in „Monseniorul”, de Horia Cosmovici, 2011.

de Vlad Mixich HotNews.ro

Duminică, 1 septembrie 2013, 16:13

10 decembrie 2013: mizeria-mizeriilor, solidaritatea tâlharilor, victoria borfaşilor

SURSA

by Vlad Petreanu on 11/12/2013

10 decembrie a fost o zi năucitoare în Parlament, o culme a mizeriei morale şi a corupţiei puterii.

Parlamentarii au masacrat Codul penal şi şi-au votat un soi de super-imunitate pentru ei şi pentru primari, care nu vor mai putea fi acuzaţi şi cercetaţi de procurorii anti-corupţie, nici pentru abuz în serviciu, nici pentru conflict de interese. Într-o primă reacţie DNA a remarcat că parlamentarii şi primarii vor putea jongla de-acum nepedepsiţi cu bani publici, fără ca nimeni să le mai poată imputa ceva. În plus, cercetarea penală şi procesele a peste 100 de primari şi viceprimari acuzaţi de diferite forme de corupţie, precum şi acţiunile judiciare împotriva a 28 de parlamentari sub aceleaşi acuzaţii sunt, practic, îngropate.

…principala instituţie a democraţiei, Parlamentul, a ajuns să se comporte nu doar imoral, ci, pur şi simplu, antisocial…

Dintr-un singur foc, Parlamentul face scăpaţi şi intangibili sute de borfaşi cu carnet de partid.

Tot ieri, a fost amânată – amânată, deci, nu respinsă – legea privind amnistierea şi graţierea unor largi categorii de infractori, condamnaţi la închisoare pe termene de până la 7 ani. Nimeni nu ştie şi nimeni n-a spus câte mii – sau zeci de mii – de puşcăriaşi ar urma să fie eliberaţi dacă această lege ar trece. Ea rămâne la Parlament şi poate fi votată oricând.

Scandalos cum a fost aranjată legea: prin modificări asupra textului făcute în crucea nopţii de luni spre marţi de către o parte a Comisiei Juridice. Unii membri ai acestei comisii au pretextat că pleacă acasă, ca să păcălească presa, apoi s-au întors pe furiş şi au făcut nişte modificări îngrozitoare la textul care a ajuns apoi în plen. Felicitări colegilor de la Hotnews, care nu s-au lăsat păcăliţi şi au dat în vileag acest vicleşug.

…societatea e inertă, îndobitocită şi participă, pasiv şi placid, la propria ei jefuire şi batjocorire…

Apropo, poate vă interesează şi că preşedintele Comisiei Juridice, care a participat activ în cursul nopţii la acel furtişag moral, este Bogdan Ciucă, un deputat din partidul Conservator, care este cercetat penal de către DNA. Deci dl. Ciucă a voia să şmenuiască legi care să facă scăpaţi infractorii, el însuşi fiind suspectat de infracţiuni, înţelegeţi?

În fine, au mai căzut ieri în Parlament, in extremis, o lege a minelor care ar fi dat drumul pe şest proiectului Roşia Montană şi o lege a lobby-ului, care urma să aducă la lumină şi în legalitate ce se cheamă acum trafic de influenţă.

În 23 de ani de presă, eu unul n-am văzut niciodată aşa un atac pervers şi mizerabil declanşat în Parlamentul României. Mizeria-mizeriilor, solidaritatea tâlharilor, victoria borfaşilor refugiaţi în Parlament – asta a fost ziua de 10 decembrie 2013 în guvernarea USL.

Suntem într-o situaţie cumplită. Principala instituţie a democraţiei, Parlamentul, a ajuns să se comporte nu doar imoral, ci, pur şi simplu, antisocial. Parlamentarii nu mai reprezintă decât frica de propriile caziere, nu mai au nici o ruşine şi nici o teamă şi sunt în stare să facă zob totul în jurul lor ca să-şi apere privilegiile, impunitatea şi prada.

Iar societatea e inertă, îndobitocită şi participă, pasiv şi placid, la propria ei jefuire şi batjocorire. Oamenii tac şi cred că, dacă ignoră răul, răul va dispărea.

Nu va face decât să crească.

În acest context, merită citat un sondaj publicat de Adevărul, care şi explică, într-o bună măsură, jegul din Parlament şi pasivitatea maselor.

La aproape un sfert de secol de la Revoluţie românii tot nu s-au hotărât: comunismul a fost rău sau bun?

Lipsa unui proces al comunismului, a unei decomunizări a societăţii, aşa cum a fost denazificarea, după al doilea război, a menţinut naţiunea în supuşenie imbecilizată faţă de stăpânii şi jefuitorii ei (care, de altfel, au rămas la putere după ce şi-au schimbat doar părul).

Aproape jumătate dintre români cred că dezastrul total care a fost comunismul, care a distrus fibra naţiunii, a ucis elitele, a pervertit simţul moral, a provocat colapsul economic şi a sărăcit neamul, deci aproape jumătate dintre români cred că a fost mai bine pe vremea comunismului. Adevărata victorie a regimului comunist asta este. Decenii pierdute pentru neamul ăsta – în curând se face suta de ani, care se adaugă altor sute de înapoiere.

PS: Citiţi şi devastatorul articol al lui Mixich, “Cine a învins, Fericitul sau lichelele?“, ca să înţelegeţi mai bine dimensiunea cutremurătoare a tragediei acestei naţiuni.