Cine a invins: Fericitul sau lichelele?

SURSA

 Tanarul Iliescu nu era las, lupta cu darzenie fara sa tolereze abateri de la disciplina de Partid. „Am fost chemat in biroul decanului”, povesteste Enache Pope, in 1958 student la Filosofie. „Era in plina campanie de colectivizare. Tatal meu, fost primar liberal intr-o comuna aproape de Giurgiu, nu voia sa intre in colectiv. In biroul decanului ma astepta Iliescu care mi-a spus: „De maine nu mai ai voie sa vii la facultate”. Imi aduc aminte expresia pe care a folosit-o: m-a facut pui de vipera.”

Monseniorul Ghika nu dadea insa dovada de atata darzenie. „Se temea de spanzuratoare”, povesteste unul dintre colegii sai de celula* despre anchetele la care Ghika a fost supus intre decembrie 1952 si martie 1953. „Il duceau in camera de tortura si il supuneau la spanzuratoare electrica. Doua jumatati de inel care-ti strangeau gatul si te ridicau in aer. Pentru Monseniorul Ghika se facea in mod constant un scurtcircuit de fiecare data ce inelele se strangeau si incepeau sa-l ridice. Ii faceau asta de fiecare data cand nu voia sa semneze ceva. Si asta de 83 de ori. Ce a suferit bietul batran e greu de imaginat.”
Si Ion Iliescu a suferit dupa ce a fost indepartat din functia de ministru al tineretului in 1971, urmand sa ocupe pana in 1989 doar functii mici de presedinte de Consiliu Judetean si de director al Editurii Tehnice. Dar nu a abdicat de la valorile in care a crezut si pe care le-a aparat cu fidelitate.

A facut-o intr-un moment dificil din decembrie 1989 cand, dintr-un studio al Televiziunii Romane Libere, a afirmat ca „poporul  trebuie sa actioneze ca o forta ordonata si organizata. Trebuie sa se vada ca aici se face ordine. Cu contributia, cu participarea, cu prezenta oamenilor muncii, cu participarea activa a poporului si nu a unor conducatori care s-au autointitulat conducatori si alesi ai poporului, s-au autointitulat comunisti. Nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului stiintific. Au intinat numele Partidului Comunist Roman. Au intinat memoria celor care si-au dat viata pentru cauza socialismului in aceasta tara.”

Inalti prelati la un congres al PCR din 1975 sursa: muzeuldefotografie.ro

Vladimir Ghika, educat nu la Moscova, ci la Paris, nu a avut taria de a-si apara la fel de infocat idealurile. O colega* din lotul in care a fost condamnat si Ghika povesteste momentul intemnitarii acestuia la Jilava, in octombrie 1953:

„La intrarea in edificiu statea un plutonier. Erau doua cutii goale de carton. Langa el era unul cu un revolver. L-au scos intai chiar pe Monseniorul. Problema era ca el era foarte ud. Eu am vazut ce s-a intamplat. L-au pus la o parte langa masa.

-    Dezbraca-te!

El nu se putea dezbraca destul de repede, mai ales ca hainele ii erau ude. Au inceput sa traga de el. I-au tras reverenda: „Scoate asta... zdreanta!” Avea izmene albe. I-au dat o zeghe.

Ulterior, i-au zis:

-    Cauta un pantalon!

Pantalonul era mare si cadea de pe el. A incercat sa se imbrace. Mergea foarte incet. Plutonierul s-a enervat si l-a busit de perete. Dumnealui s-a lasat in jos de neputinta. Cum isi tinea pantalonii aceia, ei au zarit inelul [primit de Vladimir Ghika de la Vatican, n.red].
-    Scoate-l! au strigat urland.

-    Nu se poate. Pana la moarte trebuie sa-l tin!

S-au napustit asupra lui. El a strigat:

-    Este Isus Cristos!

Au tras o injuratura groaznica la adresa lui Isus, i-au luat inelul si l-au aruncat in cutia de carton.”

Pe cand ocupa deja un binemeritat loc de ministru al tineretului, in perioada Craciunului din 1968, Ion Iliescu a facut fata exemplar unei crize grave. Un grup de studenti au iesit atunci pe strazile Bucurestiului si au inceput sa colinde. A doua zi dupa aceasta intamplare, ministrul Iliescu punea lucrurile la punct:

„Cultivam un spirit in care sa nu-si gaseasca loc asemenea chestiuni. Cu organizarea colindelor este lipsa de intelegere, de formatie ideologica a studentilor. Cultivam traditii ale poporului, dar de ce in ajunul craciunului? Noi vrem sa inlaturam anumite reminescente in manifestarea oamenilor si studentii devin promotori ale lor? La nivelul organizatiilor UTC a slabit aceasta munca permanenta cu masa de studenti pentru mentinerea unui spirit activ, militant, si va trebui sa gandim foarte serios la masurile care sa le luam aici. [...] Si in legatura cu practicile fata de care s-a slabit incisivitatea, combaterea unor practici mistice: studentii merg si se casatoresc la biserica si organizatia nu ia atitudine. Isi boteaza copilul la popa. Fata de asemenea fenomene am slabit combativitatea. De aici si chestiunea cu colindele. Organizatiile noastre trebuie sa contracareze unele manifestari, ca sa fie instrumentul luptei ideologice” (sursa aici).

                                   Ion Iliescu si Nicolae Ceausescu in 1976

sursa: Fototeca online a comunismului romanesc

Vladimir Ghika, in timpul procesului sau cu usile inchise din 24 octombrie 1953, nu a avut insa aceeasi prezenta de spirit. „Presedintele dadu cuvantul avocatului care trebuia sa-l apere pe monseniorul Ghika si pe inca alte doua persoane”, povestesc martorii la proces.

„Cand monseniorul Ghika si-a auzit numele, a sarit dintr-odata in picioare si a strigat cu o voce extraordinar de puternica: ”Nu va permit sa vorbiti in numele meu!” Avocatul a tacut, iar presedintele i-a spus monseniorului Ghika: „Este un drept al tau sa fii aparat de un avocat din oficiu. Aseaza-te!” Monseniorul a raspuns: „Am studiat Dreptul si stiu ce drepturi am. Ma apar singur.” Presedintele a strigat: „Aseaza-te!”, iar avocatului i-a spus: „Luati cuvantul”.

Cand avocatul a inceput din nou sa vorbeasca, Monseniorul a iesit din boxa, s-a dus in fata avocatilor si, cu mana ridicata, a strigat: „Nu va permit sa vorbiti in numele meu!” Monseniorul era in sutana, fara guler. I se vedeau gatul si pieptul gol. N-avea camasa. Figura lui era inspaimantatoare. Cu barba si parul sau alb, parea un profet iesit din mormant. Toti erau inmarmuriti. Niciodata nu voi uita aceasta scena. A fost o revolta tacita a bunului simt.”

Vladimir Ghika a fost evacuat din sala iar procesul a continuat in absenta lui.

E asezat in primul rand, la patru scaune distanta de culoarul principal, acolo unde doar onorabilitatea sau functia iti poate asigura un loc.

Imbracat intr-un sobru costum negru, Ion Iliescu rasfoieste programul evenimentului. Deasupra lui, in stanga crucii inalte care domina sala, se vede portretul urias al unui batran cu barba si plete albe de Mos Craciun.

Pentru el s-au adunat in acea sala 8000 de oameni. Batranul a murit intr-o inchisoare din apropierea Bucurestiului, demult, intr-o zi din primavara lui 1954. Era anul in care Ion Iliescu se intorcea de la Moscova.
Era anul in care tanarul Iliescu devenea membru in Biroul Comitetului Central al UTM (viitorul UTC - uniunea tineretului comunist), incepandu-si astfel ascensiunea catre inaltele functii rezervate protipendadei comuniste. La doar cativa kilometri de locul unde Iliescu conducea sedintele de partid, promovand militantismul comunist in randul tinerilor, pe unul dintre priciurile inchisorii Jilava, agoniza un batranel, numai piele si os.

“Mi s-a prezentat: Monseniorul Ghika. Avea barbison si plete albe, aproape imaterial in trupu-i firav. Iradia bunatate. Era preot”, povesteste Theodor Lavi, coleg de puscarie cu Vladimir Ghika (a carui biografie o puteti citi aici). „Mi-a povestit ca a fost misionar si, pregatindu-se pentru acest rol, a invatat si medicina si chimie. Era atat de sleit de puteri, ca nu s-a putut da jos din pat ca sa ma examineze. Mi-a dat insa un sfat: sa nu fiu laș in fata durerii.”

Monseniorul Vladimir Ghika

sursa: vladimirghika.ro

Au trecut 60 de ani de la acel proces si viata lui Vladimir Ghika este recunoscuta de catre Biserica Catolica, intr-o sala din centrul Bucurestiului, ca fiind un model de urmat si demn de respect. Asezat in primul rand, la patru scaune distanta de culoarul principal, acolo unde doar onorabilitatea sau functia iti poate asigura un loc, fostul presedinte Ion Iliescu participa la intreaga ceremonie prin care Vladimir Ghika este declarat Fericit.

La iesire, cu satisfactia diavolului care l-a pacalit pe Dumnezeu, Ion Iliescu declara: “Eu am avut relatii bune cu biserica la Iasi, si cu Biserica Ortodoxa, cu mitropolitul de atunci, Teoctist, care a devenit dupa aceea patriarh, si cu Biserica Catolica din Iasi. Le-am aprobat catolicilor sa-si construiasca biserica la Butea, pe malul Siretului.”  

Tatal lui Enache Pope, studentul „pui de vipera” de la Filosofie, a fost arestat de Securitate in 1958 si omorat in bataie cateva zile mai tarziu. Ana Sincai, studenta care a condus colindul din 1968, a fost inchisa la Vacaresti si internata fortat la Spitalul 9.

Cu putin timp inainte de a muri la Jilava, Fericitul Vladimir Ghika i-a spus unui coleg de celula: „Se sufera proportional cu dragostea pe care o ai. Capacitatea de a suferi este in noi aceeasi cu capacitatea de a iubi.”
Si tocmai de aceea, la intrebarea din titlu fiecare dintre noi este dator sa-si raspunda sieşi.

*Elisabeta Postolache si pr. Heronim Menghes, in „Monseniorul”, de Horia Cosmovici, 2011.

de Vlad Mixich HotNews.ro

Duminică, 1 septembrie 2013, 16:13