Sunteţi siguri că vreţi să aflaţi un răspuns posibil şi care se şi întâmplă în România de astăzi? Iaca de citeşte (Sursa: revista „Taxe şi impozite” nr. 1, ian. 2012):
PRIN NERESPECTAREA CODULUI FISCAL DE CĂTRE ADMINISTRAŢIILE FISCALE! Punct şi de la capăt:
Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, care a suferit multe modificări de-a lungul celor 8 ani de când acţionează, este şi trebuie să fie „Biblia” organelor fiscale ale administraţiilor financiare de sector din Bucureşti şi a celor municipale şi orăşeneşti din ţară şi trebuie să fie cunoscut cu sfinţenie. El trebuie să fie cunoscut şi de către contribuabili, în măsura în care vin în contact cu prevederile acestuia. Evaziunea fiscală din România este o „plagă” care nu se poate vindeca din cauze multiple, ce depind atât de organele fiscale, cât şi de contribuabili.
Cum acţionează organele fiscale pentru combaterea evaziunii fiscale din România? Prin necunoaşterea Codului fiscal pe care trebuie să-l aplice.
Exemplu:
Un contribuabil, chiriaş într-un imobil naţionalizat din sectorul 3, care are ca vecini alţi doi contribuabili ce şi-au cumpărat, între timp, apartamentele situate în acelaşi imobil, are dreptul să primească subvenţie pentru încălzire, de la primărie, pentru că are un venit mediu sub 780 lei/membru de familie.
Se duce să se înscrie pe lista de beneficiari ai dreptului de subvenţie pentru încălzire şi i se cere să aducă dovada că nu are datorii către fisc. Ce mare greutate ar fi ca instituţiile statului să comunice între ele? Uite frate, dosarul lui X-lescu. Ia să vedem noi dacă are datorii la fisc. Într-o eră a ultra-tele-comunicaţiilor de tot felul, instituţiile statului încă ne trimit de la un ghişeu la altul, dintr-un colţ în altul al oraşului sau judeţului. Se duce la organul fiscal de care aparţine şi solicită această adeverinţă, dar acolo i se spune că are de plătit o sumă ce reprezintă impozitul pe terenul de sub apartamentul închiriat în care locuieşte, pe ultimii 5 ani. Contribuabilul, contrariat, ştiind că el nu este proprietar al terenului, se duce la directorul administraţiei financiare în audienţă şi acesta încearcă să-l convingă că trebuie să plătească acest impozit, spunându-i că la el se vor adăuga şi penalităţi de întârziere şi dobânzi!!
Astfel se combate evaziunea fiscală în România, prin obligarea la plata unui impozit pe care îl datorează statul de către un contribuabil, care nu este obligat, potrivit legii, să-l plătească, dar îl va plăti pentru stat, fiindcă funcţionarii săi nu cunosc Codul fiscal, iar el are nevoie de adeverinţă pentru a beneficia de subvenţia la încălzire.
Iată ce spune art. 256 din Codul fiscal:
„Art. 256. – (1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.”
Şi unde spre prevede altfel? La alin. (3):
„(3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrative teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosinţă, se stabileşte taxa de teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.”
Şi acest text se repetă şi la pct. 73 alin. (23) din normele de aplicare ale Codului fiscal, care este urmat de un text comun contribuabililor de la acest alin. (23), conform notei de la alin. (2):
„Contribuabilii prevăzuţi la alin. (2) – care precizează că aceştia sunt proprietarii terenurilor – vor anexa la declaraţia fiscală, o fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actul privind concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosinţă a clădirii respective. În situaţia în care în act nu sunt înscrise suprafaţa terenului, categoria de folosinţă şi suprafaţa construită la sol a clădirilor, acolo unde sunt amplasate clodiri, la act se anexează, în mod obligatoriu, un certificat emis de către persoana juridică care a transmis aceste date, prin care se confirmă realitatea menţiunilor respective.”
Cine este contribuabilul care trebuie să anexeze la declraţia fiscală actul de confirmare a faptului că terenul respectiv este închiriat, este construit în totalitate sau parţial şi este supus taxei de teren? Tocmai primăria sectorului 3 care îl administrează prin închiriere!
Şi mai este de reţinut pentru acest caz şi art. 257 lit. a) şi g1):
„Art. 257. Scutiri
Impozitul pe teren nu se datorează pentru:
Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, care a suferit multe modificări de-a lungul celor 8 ani de când acţionează, este şi trebuie să fie „Biblia” organelor fiscale ale administraţiilor financiare de sector din Bucureşti şi a celor municipale şi orăşeneşti din ţară şi trebuie să fie cunoscut cu sfinţenie. El trebuie să fie cunoscut şi de către contribuabili, în măsura în care vin în contact cu prevederile acestuia. Evaziunea fiscală din România este o „plagă” care nu se poate vindeca din cauze multiple, ce depind atât de organele fiscale, cât şi de contribuabili.
Cum acţionează organele fiscale pentru combaterea evaziunii fiscale din România? Prin necunoaşterea Codului fiscal pe care trebuie să-l aplice.
Exemplu:
Un contribuabil, chiriaş într-un imobil naţionalizat din sectorul 3, care are ca vecini alţi doi contribuabili ce şi-au cumpărat, între timp, apartamentele situate în acelaşi imobil, are dreptul să primească subvenţie pentru încălzire, de la primărie, pentru că are un venit mediu sub 780 lei/membru de familie.
Se duce să se înscrie pe lista de beneficiari ai dreptului de subvenţie pentru încălzire şi i se cere să aducă dovada că nu are datorii către fisc. Ce mare greutate ar fi ca instituţiile statului să comunice între ele? Uite frate, dosarul lui X-lescu. Ia să vedem noi dacă are datorii la fisc. Într-o eră a ultra-tele-comunicaţiilor de tot felul, instituţiile statului încă ne trimit de la un ghişeu la altul, dintr-un colţ în altul al oraşului sau judeţului. Se duce la organul fiscal de care aparţine şi solicită această adeverinţă, dar acolo i se spune că are de plătit o sumă ce reprezintă impozitul pe terenul de sub apartamentul închiriat în care locuieşte, pe ultimii 5 ani. Contribuabilul, contrariat, ştiind că el nu este proprietar al terenului, se duce la directorul administraţiei financiare în audienţă şi acesta încearcă să-l convingă că trebuie să plătească acest impozit, spunându-i că la el se vor adăuga şi penalităţi de întârziere şi dobânzi!!
Astfel se combate evaziunea fiscală în România, prin obligarea la plata unui impozit pe care îl datorează statul de către un contribuabil, care nu este obligat, potrivit legii, să-l plătească, dar îl va plăti pentru stat, fiindcă funcţionarii săi nu cunosc Codul fiscal, iar el are nevoie de adeverinţă pentru a beneficia de subvenţia la încălzire.
Iată ce spune art. 256 din Codul fiscal:
„Art. 256. – (1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.”
Şi unde spre prevede altfel? La alin. (3):
„(3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrative teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosinţă, se stabileşte taxa de teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.”
Şi acest text se repetă şi la pct. 73 alin. (23) din normele de aplicare ale Codului fiscal, care este urmat de un text comun contribuabililor de la acest alin. (23), conform notei de la alin. (2):
„Contribuabilii prevăzuţi la alin. (2) – care precizează că aceştia sunt proprietarii terenurilor – vor anexa la declaraţia fiscală, o fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actul privind concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosinţă a clădirii respective. În situaţia în care în act nu sunt înscrise suprafaţa terenului, categoria de folosinţă şi suprafaţa construită la sol a clădirilor, acolo unde sunt amplasate clodiri, la act se anexează, în mod obligatoriu, un certificat emis de către persoana juridică care a transmis aceste date, prin care se confirmă realitatea menţiunilor respective.”
Cine este contribuabilul care trebuie să anexeze la declraţia fiscală actul de confirmare a faptului că terenul respectiv este închiriat, este construit în totalitate sau parţial şi este supus taxei de teren? Tocmai primăria sectorului 3 care îl administrează prin închiriere!
Şi mai este de reţinut pentru acest caz şi art. 257 lit. a) şi g1):
„Art. 257. Scutiri
Impozitul pe teren nu se datorează pentru:
- a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire;
(...)
g1) orice teren proprietate a statului, unităţilor administrativ teritoriale sau a altor instituţii publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi economice.”
Deci la art. 257 lit. g1) se găseşte răspunsul la cazul comentat: terenul proprietate a statului aferent cotei din clădire a cărui titular este tot el, este SCUTIT!! Lucru consfinţit şi de lit. a) pentru orice teren construit care este scutit.
(....) Oare câte asemenea cazuri mai există în România, iar oamenii se duc şi plătesc numai ca să poată obţine o dovadă necesară pentru a beneficia de subvenţie la încălzire, de exemplu?
Aşa înţeleg organele statului să combată evaziunea fiscală din România, încălcând prevederile Codului fiscal şi obligându-i pe cetăţenii nedatornici să plătească ceea ce nu datorează şi nu sunt obligaţi s-o facă, ci tot organele statului care nu-şi fac datoria şi încalcă legea.
V. Greceanu, expert contabil
Sursa: revista „Taxe şi impozite” nr. 1, ian. 2012
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen