În neastâmpărul meu, azi pe la prânz i-am adresat pe Facebook domnului profesor Antonio Momoc două întrebări (care au devenit mai multe, desigur). Antonio Momoc este lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București și am avut cu el în semestru 3 cursul de Politologie. Are 34 de ani, iar mie personal mi s-a părut a fi implicat în realitatea politică a României și chiar pasionat de ceea ce face. Ca urmare, analizând tot felul de reacții sau mai degrabă lipsă de reacții ale oamenilor din preajma mea la protestele din ultimele 10 zile din București și din România, am simțit o nevoie acută să aflu un punct de vedere al cuiva tânăr, instruit într-un domeniu care are directă legătură cu evenimentele publice din ultimele zece zile. Aș vrea să pornim de la premisa ”să ne înțelegem noi pe noi”!
Întrebare:
”- Credeți că ar fi interesantă o dezbatere la facultate pe tema evenimentelor din aceste zile? Nu neapărat acum, fiind perioada sesiunii, dar imediat după încheierea examenelor.”
Răspuns:
”Nu, nu cred că ar fi de interes o asemenea dezbatere. Cei mai mulți dintre participanți au déjà o părere format despre protest. Pentru fiecare om din piață, protestul este al său împotriva sistemului. Protestatarii nu au nimic de dezbătut: ei știu! Cei care nu au fost prezenți acolo sunt cu atât mai puțin interesați: aceștia din urmă fie nu cred că ceva se mai putea schimba, fie nu cred că participarea lor la protest ar putea influența ceva sau pe cineva.”
Întrebare:
”- De ce participă atât de puțini oameni la protestele din stradă?”
Răspuns:
”Sunt puțini oameni în stradă pentru că, pe de o parte, dezinteresul și apatia sunt la cote înalte în România. În mentalul colectiv, politica este asociată cu corupția, cu minciuna, cu demagogia. Din acest motiv, cei mai mulți români preferă să se ocupe cu orice altceva decât cu politică. Pe de altă parte, încrederea în orice instituție este mult sub nivelul mării. Nici cei care stau acasă, nici protestatarii din piață nu au încredere în instituțiile statului, nici în partide, nici în guvern, nici în Parlament. Cea mai puțin de încredere instituție este, zilele acestea, Președinția. Iar cea mai de încredere este Smurd. ”
Întrebare:
”- Ce alternative ar exista pentru România în sensul unei schimbări radicale? Este posibilă o schimbare radicală? Dacă da, sub ce formă și mai ales în ce interval de timp apreciați că s-ar putea simți unele efecte, fie ele și incipiente?”
Răspuns:
Singura cale de a schimba radical un sistem democratic este acela de a schimba Constituția sau de a o amenda. Regimul politic, regimul instituțional, raportul dintre puterile statului ar trebui modificat radical penu a avea o reformă radicală a statului. Un referendum popular pe tema republică vs monarhie (ceea ce nu permite actuala Constituție) sau pe tema republică parlamentară vs republică prezidențială ar putea fi o soluție la rezolvarea conflictele instituționale actuale. Evident, nimeni din actualele structuri de putere (sau din opoziție) nu și-ar dori un asemenea referendum popular.
Întrebare:
”Totuși, participarea scăzută la proteste, dezinteresul general pentu politică, nivelul de instrucție și de pregătire al populației ne fac să credem că o dezbatere pe sisteme politice pare a fi imposibilă.. ”
”Totuși, participarea scăzută la proteste, dezinteresul general pentu politică, nivelul de instrucție și de pregătire al populației ne fac să credem că o dezbatere pe sisteme politice pare a fi imposibilă.. ”
Răspuns:
”E un nou început pentru societatea românească. Din amorțirea inițială, în care populația nu reacționa la tăierile de salarii și de pensii, iar sindicatele nu erau consultate, până la abuzurile Guvernului care vota legi organice de importanță socio-economică majoră prin asumarea răspunderii sau prin ordonanțe de urgență, de la numărătoarea în Camera deputaților a doamnei Anastase până la comasarea alegerilor si schimbarea sistemului electoral în sensul obstructionarii partidelor mici, astăzi avem o reacție a societății civile. Guvernanții au înțeles abia în ultimele zile că trebuie să se consulte cu socitetatea civilă.
”E un nou început pentru societatea românească. Din amorțirea inițială, în care populația nu reacționa la tăierile de salarii și de pensii, iar sindicatele nu erau consultate, până la abuzurile Guvernului care vota legi organice de importanță socio-economică majoră prin asumarea răspunderii sau prin ordonanțe de urgență, de la numărătoarea în Camera deputaților a doamnei Anastase până la comasarea alegerilor si schimbarea sistemului electoral în sensul obstructionarii partidelor mici, astăzi avem o reacție a societății civile. Guvernanții au înțeles abia în ultimele zile că trebuie să se consulte cu socitetatea civilă.
Acesta este un semn că societatea civilă funcționează! Partidele parlamentare, Guvernul, Parlamentul, acestea sunt instituții care nu funcționează încă. Probabil că în timp, odată cu schimbarea actualilor politicieni, vom putea dezbate sistemul politic actual, vom putea argument rațional pro și contra regimului parlamentar și monarhiei constituționale... această libertate fiind una din regulile democrației.”
Eu îi mulțumesc profesorului Momoc, care m-a determinat (el nici nu știe!), în anul doi de facultate, să iau cu mine în rucsac, pe cărările înalte ale Himalayei, cartea “Democrație și totalitarism” a lui Raymond Aron, pentru a scrie recenzia lucrării. Și am scris-o, citind cartea în condiții incredibile (- 20 grade C, la lumina lanternei, la altitudini între 3.500 și 5.000 de m. etc.). A fost prima mea lectură legată direct de politică, cultura mea generală pe acest domeniu limitându-se doar la ce a ținut de al doilea război mondial: Gestapo, Hitler, SS. Recenzia mea a stat un timp la vedere publicului, dar după ce am constatat că avea foarte multe vizualizări, m-am gândit că este mai constructiv să las studenții să citească singurei cartea pentru a putea face recenzia :-)
Eu îi mulțumesc profesorului Momoc, care m-a determinat (el nici nu știe!), în anul doi de facultate, să iau cu mine în rucsac, pe cărările înalte ale Himalayei, cartea “Democrație și totalitarism” a lui Raymond Aron, pentru a scrie recenzia lucrării. Și am scris-o, citind cartea în condiții incredibile (- 20 grade C, la lumina lanternei, la altitudini între 3.500 și 5.000 de m. etc.). A fost prima mea lectură legată direct de politică, cultura mea generală pe acest domeniu limitându-se doar la ce a ținut de al doilea război mondial: Gestapo, Hitler, SS. Recenzia mea a stat un timp la vedere publicului, dar după ce am constatat că avea foarte multe vizualizări, m-am gândit că este mai constructiv să las studenții să citească singurei cartea pentru a putea face recenzia :-)
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen