Follow by Email

Montag, 31. Januar 2011

Bucurestiul - cum il promovam?



 IAN 2011
Aaaaaaaaa..... oricât aș vrea să mă ocup de examene, că sunt în plină sesiune la minunata jurnalistică și comunicare, nu pot, dar nu poci pentru care să nu mă abat de la dreptul  (sau stângul, nu sunt sigură) comunicării, semiotică și politologie (ultimele 3 examene programate într-o grilă temporală super dășteaptă și inteligentă, adică una bucată examen per day) în favoarea unei relatări din buricul târgului. Frate, cum se leagă the events la mine uneori .....
Am avut last week o oarișicare dialogală cu cineva implicat în turism. Persona importanta, nu spui cine, că nu e de mare relevanță aici. Și am citit următorul articolaș minunat. De fapt, de dragul coerenței, trebuia să spun că întâi am citit materialul și apoi am ajuns la dialogul cu dl. X. Așa, deci:

”Ministerul Turismului vrea să promoveze Bucureştiul
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului vrea să achiziţioneze servicii pentru elaborarea "Strategiei de promovare a Municipiului Bucureşti ca destinaţie turistică". E vorba de un contract în valoare de 430 de mii de lei, finanţat din fonduri externe nerambursabile. Ce e de văzut în Bucureşti?

"Demersul ministerului urmează recomandările studiilor efectuate pentru elaborarea brand-ului turistic naţional, Bucureştiul fiind principala destinaţie din România pentru turismul de tip city-break, cu mare potenţial de dezvoltare pe segmentul de turism cultural", se arată într-un comunicat al ministerului.
Consultantul în turism Traian Badulescu spune la RFI ce l-ar face pe un străin să vină în Bucureşti, în cadrul unui program de turism cultural.
"Bucureştiul poate că nu e un oraş la fel de spectaculos ca Parisul, Viena, Budapesta, dar are foarte multe obiective culturale. Avem multe muzee, avem Muzeul Satului, care chiar este o atracţie, un muzeu unic în Europa şi avem un simbol, de ce să nu recunoaştem, care ne poate ajuta foarte mult, Palatul Parlamentului. Va deveni un simbol al Bucureştiului, pas cu pas, că vrem că nu vrem, aşa cum s-a întâmplat cu Turnul Eiffel pentru Paris", precizează Bădulescu.
"Bucureştiul are o viaţă culturală intensă, sunt multe teatre, spectacole, inclusiv spectacole ad-hoc chiar şi în cluburi, are şi o viaţă de noapte dezvoltată: restaurante, cluburi, localuri, care sunt deschise mult după miezul nopţii, lucru care se întâmplă mai rar în multe oraşe din Occident", explică Traian Bădulescu.
Săptămâna trecută, Ministerul Turismului a lansat procedura de achiziţie a serviciilor de creaţie şi producţie a şase spoturi TV de promovare a turismului românesc, valoarea totală a contractelor fiind estimată la 80 de mii de euro.

 Acuma deh, sincer vorbind, ca și simplu cetățean (nici măcar cetățean d-ăla nou, de i se zice ”cetățeanul jurnalist”), eu am două mari probleme în situația asta specială a situației din țară: 430.000 lei ..... hm .... nerambursabili dacă se îndeplinesc și se respectă niște condiții, bănuiesc .... mă rog, nu ne pritocim la detalii care ne sunt mai străine. O a doua mică problemă este: a ajuns Bucureștiu într-adevăr la nivelul de a fi promovat pe bani atât de grei?! Și o altă și mai mică problemuță ar fi ideea de fond fără formă sau de formă fără fond și fonduri cum că ..... chiar nu se sesizează nimeni că suntem sugrumați de marketing și publicitate bazată doar și exclusivamente pe mult ambalaj, viu colorat, fără aproape nici un conținut?

Nu am foarte multe întrebări vis-a-vis de noua strălucită idee de a promova un mini-vid ilustru (comparativ cu reale împliniri culturale și turistice ale lumii de dincolo de granițele noastre, evident, că dacă nu ne comparăm ..... dar să nu intrăm în filosofii, vă rog!). Menționez o singură întrebare – PAROL și pe cuvânt de utecist făcut de-a sila!, că epoca șoimilor patriei am ratat-o -:) Câte puncte de informare turistică, decente, real informative, cunoscute și cu personal bine pregătit, bașca vorbitor de limbi străine avem noi în București? Sau punctișoare .....
Dau o ”Bere Gratis” în ”Vama Veche” celui care mă informează și pe mine!

Anecdotă scenaristică – victima e unul și același turist:
Scena I – 2002 (atenție!! Anul două mii doi, nu doișpe!)
Locație: un sat de munte, undeva în Austria, aproape de granița cu Germania. Heidi avea camera la parter, ca să zic așa :-) Un sat austriac relativ ”aproape”, de orașul german Garmisch-Partenkirchen, le desparte doar câțiva km + cel mai înalt vârf montan al Germaniei, Zugspitze. Ca să ajungi în satul de munte respectiv, iei trenul până la gara X (nu-mi vine acum denumirea, că am fost acolo acum vreo 9 ani) și, dacă nu te nimerești la ora potrivită, ca să poți lua cursa de autobuz, cam ai de mers pe șosea, în pantă ascendentă, aproximativ 6 km. Deci sat mic-mic-mic de tot, are 2-3 hoteluri cred, 3-4 pensiuni, un centru de închiriat biciclete și ....... ups! Un centru informativ pentru turiștii care se mai rătăcesc prin zona respectivă, din plictis. Centrul e plin de broșuri, hărți, informații de ți-ai asigurat lectura pe tot concediul, nu alta! Doi angajați zâmbitori, pe fază, care salută, te întreabă ce și cum, îți dau idei, îți avansează propuneri de trasee, chiar au și hârtie și creion și îți desenează dacă e nevoie, parol! Și alte politețuri d-astea ieftine cu șerbet rece și dulceață de trandafiri. Acuuuu, sincer vorbind, eu știind ceva germană, nu i-am verificat și la cunoștințele de limbi străine, dar pun pariu pe orice că oamenii știau engleză. Și eu la viața mea am pus doar două pariuri, să știi!

Bine, scenariul poate continua cu scena II, locație în Paris (așa, ca să ne apropiem de ”micul Paris” al României, nu?), scena III, locație în Florența, scena III, locație în Frankurt/Main etc. etc. – acu nici eu nu vreau să exagerez, că nu am fost chiar în toate suburbiile Europei. Ba pardon, ale UE (adică ale Uniunii Europene), că doar deh, Românica e membră full.

Scena IV
Locație: București, 2011, 31 ianuarie, ora 13:40 fix (!ceasul meu de viață urbană nu are secundar). Deci, să subliniem: nu sat, comună, urbe, ”muncipiu”, târg, cartier sau oraș. Ci  DITAMAI capitală de republică europeană.
Aflasem de la respectabilul domn menționat cu X mai sus, cum că da frate, avem un punct de informare la Pasajul Universității. Îl rugasem eu să îmi facă și mie un update legat de acest mic noduleț informațional, că am lipsit recent o lună din țară și e posibil să se fi întâmplat foarte multe chestii bune și eu să nu știu de ele. Și e păcat.
Când am coborât de la metrou la Universitate – examenul meu începea la ora 14 -, m-a străfulgerat spontan să depistez centrul respectiv, îmi puteam permite să pierd 5 minute, că doar ies din Pasaj și pun pasul direct în Universitate.
OOOOooooouuuu și vai, trebuie să recunosc că prima impresie m-a dat pe spate - pomeneam eu ceva de frumoasele ambalaje care ne sugrumă existența din toate direcțiile, da când desfaci ambalajul, poc, te ia cu dureri de cap, nu?
Frumos integrat, cu bun gust de epocă, culori plăcute, tot de epocă, te gândești imediat la Caragiale când vezi amplasarea și design-ul. E o mențiune pozitivă, parol! Chiar mi-a plăcut, probabil tocmai pentru faptul că eu altfel îmi imaginam să arate. E o locație de o eleganță clasică, aș spune, așa, la o primă întâlnire.
Mă pune dracu să mă uit după programul de funcționare, adică când e deschis pentru public.  Păi nu-i normal? Dacă nimerisem taman în pauza de masă, cafea, țigară, telefon, curățenie, management meeting sau WC?! Să nu deranjez, nu de alta! 
Nefiind menționat nici un fel de program, pe nicăieri, am plecat de la premiza că este deschis non-stop (auoleu!!! Zici tu??? Nu frate, ai răbdare oleacă, ce te pripești ca fata mare la măritat?? Ești culmea!). Bine, în altă ordine de idei, norocul meu este că stăpânesc binișor limba română, dar doamne ferește să fi japonez, nemțălău, bulgar sau mai știu eu ce (ha, mă și imaginez cum stau înăuntru, eu, angajatul, și îi văd pe unii că se holbează pe vitrinele mari, cu nasul lipit de geam și aburind sticla, încercând să-și dea seama ce o fi înăuntru, poate ar putea intra să servească un ceai, nu? Ba nu, că nu se văd prăjiturele, deci se duc mai departe, nedumeriți. Japonezii cu siguranță vor face o fotografie, dar mă îndoiesc că vor intra singuri, de obicei ei urmează un ghid.)
Deci am intrat. Pe fruntea mea cu siguranță nu scria că aș fi cetățean român sau vorbitor/cunoscător al limbii române, dar acest lucru este un detaliu total nesemnificativ, pentru că nici nu eram sigură că ar fi vreo persoană înăuntru. Era acolo un desk din acela de recepție, mai înalt, dar în spatele lui nu se vedea nimic mișcător. M-am gândit că e un centru de informare fără personal, intră turistul, ia un pliant sau ce mai găsește și atât, ce nevoie are de altceva în fond? Cine l-a pus să nu se informeze pe internet și să nu-și caute o hartă a Bucureștiului încă din țara lui de origine? Eu?! Nu frate, eu nu mă bag în deciziile oamenilor.
Deci am intrat și am făcut un pas în stânga să mă uit pe stativul cu pliante. Slăbuț rău. Ups .... na că mișcă în spatele desk-ului .... Vai de mine, e cineva acolo!! Oare ce face??? Se ascunde, zău așa!!! Vai de mine, l-am deranjat!!! Mai bine ies repede, nu?
Și arunc cu un ”bună ziua” sonor. Cred că am primit un mormăit, nu sunt sigură. Deși eu știam că e încă lună de hibernare la urși, dar cu foamea asta ..... uf, săracii!
Era un individ acolo. Cu regret, nu îl pot denumi ”domn”. Nici tovarăș, căci foștii tovarăși au deveni domni după momentul decembrie 1989 și ”femeile de servici” au devenit ”doamne de servici” sau ”serviciu”, nici eu nu mai știu.
Și mă îndrept spre desk, să descopăr intrusul, poate asculta și el muzică la căști, care e problema? No problem at all. Eu eram turistul. Și ce dacă am salutat în românește? Vai .... n-am fost pe fază!!! Trebuia să salut în germană, sau măcar, măcar în engleză!!! Pun pariu că (aoleu, alt pariu???) că nu aș fi obținut reacții mai bune, cine știe cum mai intra bietul om și în panică!! Cu siguranță persoana de acolo nu își imaginează că și românii pot fi turiști în țara lor, chiar și bucureștenii pot vizita Bucureștiul, când nu au de lucru și se plictisesc (ca mine, că tot nu am de lucru!!! Da uite frate, omul ăla din spatele desk-ului are de lucru, înțelegi tu unde bat eu cu ideea?!!)
Mă apropii de desk și mă uit la pliantele și micile calendare care erau acolo. Unul în engleză, unul în germană, o fi fost și în franceză și spaniolă, nu știu .... o să verific la următoarea vizită.
”N-aveți program afișat, e deschis permanent aici?”
Pauză. Cinci secunde. Tot pauză. Ori îi era rău omului, ori tocmai câștigase la pocker on-line, ori viziona o înregistrare după ”Arena Leilor” că poate prinde rețeta cu îmbogățitul, ori căuta răspunsul la nevinovata mea întrebare. Da' și când deschise omul gura ....... pleosc, genialitatea:
”Nu, n-avem. 
Și ce, credeți că ...... 
dacă am pune programul pe ușă 
...... ar intra mai mulți turiști?”
  
Z b a a a a n GGGGG!


(Dragii mei, declar că nu vreau mormânt în România! Pe mine mă duceți și mă incinerați la Pashupatinath! Dacă nu știți ce e acolo și unde e, 
dați un search pe Google!!)
 
Pe scurt și în rezumat, că mă grăbeam la examen:

Persoana respectivă nu s-a ridicat de pe scaun, nu și-a ridicat ochii din computer – bănuiesc că avea un computer acolo, că doar nu învăța din manualul de management în turism, ar fi culmea!! -, a scos o replică genială, eu am mai zăbovit 2 minute, i-am urat o zi frumoasă și am plecat. Ah, și nici nu părea a fi suferind, parol.

Ce ar mai fi de comentat?
 (dânsul e din Bratislava, ia o gură de aer :-)
Decât poate că Bucureștiul, deși are câteva obiective interesante de văzut, este per total tot în aceeași permanentă stare de renovare și ”close on unlimited time” ....  (ha,ha,ha .... se duce zăpada și ies iar la iveală enormele găuri în asfaltul turnat nu mai departe de astă vară pentru a nu știu câta oară!!! incredibil! o poveste incredibilă a șvaizurului bucureștean care ne golește buzunarele și ne bagă în spitalele de nebuni).

 Ca în reclama aia despre România, de acum vreo câțiva anișori, nu mulți ..... când frumosul spot publicitar se încheia cu niște perdele din catifea (cred că era roșie) care ..... culmea, nu se deschideau pentru a face loc, ci se închideau frățiculeeeeee 
mai poftiți pe la noi, vă așteptăm cu DraK!
P.S.0
Recomand și aceasta lectură
Tristețea nu este faptul că turistul Y a avut într-o zi de 31 ianuarie ghinionul să dea peste un om obosit sau fără chef de viață sau absent sau fără vocație, care a dat o replică neinspirată (nici eu nu replicile la mine, la o adică!). Toți avem zile d-astea. Tristețea este că ..... ”până la dumnezeu, te papă sfinții”, adică, extrapolând, până ajungi tu să pui piciorul în București și să explorezi minunățiile lui, așa cum sunt ele, mici sau mari, multe sau puține etc., dai de acest tip de ”welcome” de îți vine să te culci până când te poți sui în avionul care te duce retur în țara ta de baștină. Că azi te lovești o dată, mâine din nou și poimâine again .... peste tot și de unde nu te aștepți. Asta e tristețea, de aici pornește amara ironie a textului .... și am încercat să nu îl fac prea acustic. Tristețea este că nu se aleg oamenii potriviți pentru locurile și pozițiile potrivite. Cu ce a greșit omul ăla să fie acolo, să reprezinte biroul de informații turistice pentru București? Da turistul cu ce a greșit??
DE CE nu se pot face lucrurile simple de la cap la coadă? De ce nu se pune valoare pe omul postat într-o anumită poziție, cu atât mai mult cu cât are legătură directă cu ceea ce denumim ”clientul extern”? Nu se pune valoare nici pe angajat, dar nici pe clientul deservit, este o relație implicită. Dacă ți-ai respecta clientela, i-ai pune la dispoziție servicii de calitate. Ceva de genul: ”Dă lucrului făcut valoarea pe care clientul tău o așteaptă de la el și de la tine.” 
De ce nu funcționează lucrurile aici, de atâția ani? Că doar românii strigă pe la toate colțurile cât de muncitori și inteligenți și inovatori și geniali sunt ..... de ce nu funcționează? Că nu vorbim aici de chestii mari, cum ar fi politicienii, corupția, asfaltul și trotuarele,  sistemul administrativ, WC-le publice (!),  jurnalismul deplorabil, hoția, furtul, prețul majorat al carburantului sau pistele de biciclete amplasate de parcă le-a trântit ploaia și alte grozăvenii d-astea .... Nu. Vorbim de .... găinării, oameni buni. Astea sunt pur și simplu găinării, așa cum am descris ocazional și pe serialul despre ”România e o țară frumoasă, DAR ....”
P.S.1
Aș vedea acolo cel puțin 2 reprezentanți, să știe engleză, germană, franceză, spaniolă, ambii să fie ghizi și măcar unul să fie pregătit să însoțească turistul, dacă aceasta dorește, contra unui tarif prestabilit/oră. Și măcar un raft cu ceva cărți/cărticele despre București, contra cost, evident.
P.S.2
În dreapta cum intri, într-o formă metalică de copt pâine/cozonaci, erau câteva pliante și niște calendare mici, alunecate pe podeaua formei. Nu prea m-am prins care e șmecheria cu ustensila acea de bucătărie ..... dar promit să revin curând cu o vizită de curtoazie :-), poate primesc și o felie de cozonac marmorat, mai știi??
P.S.3
Oare cum află turiștii de acel ”punct informativ”? O să inspectez terenul pe la suprafață, să văd dacă descopăr punctul acela și ”I”-ul ăla mare, alb, pe fond albastru .... că e simbolul internațional, din ce știu eu, eu după el mă uit când am nevoie prin alte țări europene. 
P.S. 4 - 06.01.2011 
Bergwang se numește sătucul acela din Austria, mi-am amintit! www.bergwang.at
Printr-o simplă comparație a hărților, vom vedea incredibila discrepanță: un sat cu un punct de informare impecabil, și o capitală fără ..... Potrivit recensământului din 2005, Bergwang avea cam 600 de locuitori (1), Bucureștiul, conform aceleiași surse, se apropia de 2.000.000 locuitori. Dar deja ne legăm de detalii.


1 Kommentar:


  1. I'd like to thank you for the efforts you have put in writing this website. I'm hoping to view the
    same high-gгаde blog poѕts by you later on
    as well. In fact, your creative writing abilitіes hаs motivated me to get my ѵerу own site nοw ;)

    AntwortenLöschen