Bărbați puțin însurați, dar disponibili; paișpe februarie; patriarhat; haos.

Ascultam azi, așa, din senin, confesiunea turbulentă a unei prietene care, deși nu crede în bărbații ”puțin însurați”, nu știu cum se face că doar relații d-astea are. De fiecare dată naivitatea ei de femeie matură o zdrobește-n intelectul lipsă și, deși își dă seama că de fapt e proastă, nu doar naivă, continuă să se-mpiedice de bărbați ”puțin însurați”. La un moment dat mă temeam de ceva și o-ntreb brusc: ”Ești cumva … ”puțin însărcinată”?” Oftatul meu de dimensiunile unui uragan a făcut scandal prin casă – unde bucăți de ziare, pungulițe, hârtiuțe și alte ghemotoace absolut necesare pentru buna-dispoziție a motanului meu care se dezvoltă către o viitoare viață canină (!) - și ușurarea la auzul răspunsului: ”Nuuuuu!” a-ncălzit deodată atmosfera. Și motanul meu a ieșit din ascunzătoarea lui. Se temuse și el de un răspuns de genul: ”….hm … doar puțin …”.

Chestia asta cu bărbații ”puțini însurați”, dar total disponibili este o poveste a naibii de complicată. Fetelor, dacă vă paște vreun gând, mai bine vă apucați de sporturi extreme, io vă zic! Nu contează că ai rău de înălțime, e musai să te apuci de parașutism! Nu contează că ți-e frică de apă, cel mai bine te înscrii direct la ”Traversarea Târniței”. Nu contează că nu știi să mergi pe bicicletă, sfatul meu e să notezi în calendar că prin iunie e ironman de România și să te prezinți la start.

Te asigur, din propria experiență – a mea și a prietenei mele -, că toate astea le poți face fără să suferi și vei fi mult mai fericită decât să te bucuri la un eventual orgasm cu unul ”puțin căsătorit”. De regulă, adoarme imediat și nici nu-și mai aduce aminte, în timp ce tu te foiești în continuare pe lângă el și orice ai face nu reușești deloc să-l îmbărbătezi, dacă înțelegi unde bat :-)

Există o logică a lucrurilor și evenimentelor în viața asta. O logică care de regulă ne scapă. Suntem prea ocupați cu a ne plânge de milă pentru a mai fi atenți la detalii.

M-am uitat în jurul meu la destul de multe căsnicii de fațadă. Nu că așa le etichetez eu, ci că așa erau. Am întâlnit destul de puține căsnicii ”pe bune”, dar ceea ce am remarcat la absolut toate căsniciile a fost un numitor comun: patriarhatul e legea casei. Un bărbat căsătorit nu este implicit un bărbat împlinit și puternic. Un bărbat căsătorit devine împlinit și puternic tocmai pentru că acasă există o femeie care-l susține, îl protejează, îi face mâncarea dorită, îi calcă cămașa pe care vrea el la ora când are el nevoie, strânge după el .... De ce femeile acceptă acest rol, într-o societate în care și ele muncesc și aduc bani în casă și nu e vina lor, ci a societății patriarhale, că pe aceeași poziție ierarhică ele sunt mai prost plătite .... ei bine, asta este o enigmă pentru mine. În timp ce femeile muncesc acasă ȘI în afara casei, bărbații nu prea muncesc acasă, că cică ”e treaba femeii, știe ea mai bine ce are de făcut!”. Unele așa se simt femei, altele sunt constrânse, dar nu despre asta discut. (În altă ordine de idei, bărbații care recunosc deschisă că fericirea lor are la bază servilismul soțiilor, au din start puncte albe-n carnețel, chiar cunosc câțiva.)
Căminul se bazează pe capul mesei, care cap al mesei este mereu ocupat de barbar. Pardon, barbat. Adică bărbat, hai că mi-a ieșit de data asta.

Barbarul … barbatul … bărbatul care în căminul lui nu mai poate da porunci - și datul de porunci a devenit și el din ce în ce mai sofisticat, nu trebuie să fie neapărat tipul acela de poruncă pe care Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș îl urlau oștilor pe câmpul de luptă!! –, care chiar dacă își poate impune dominația, totuși a obosit să o facă, pentru că soția îl ignoră, soția are mereu migrene, soția nu mai râde, soția uită să-și schimbe bigudiurile și pe la coafor nu a mai fost de trei ani, soția e mereu cu gura mare, dungile de la pantaloni nu mai sunt atât de drepte sub fierul de călcat, cămășile nu mai sunt din bumbac, ci din plastic, că nu se mai calcă, pantofii ajung cu tot cu noroi în dulapul de pantofi, chiloții stau prea multe zile prin cuva de rufe murdare, vasele din chiuvetă degajă deja un miros aparte și mă rog, lista poate deveni infinită la o adică – deci bărbatul iese din mizeria obositoare a unei căznicii nereușite, la care el în general a contribuit doar cu porunci – directe sau tacite - și-și caută intensiv alinare.

Și cum statistica spune că numărul sexului alintător este de X ori superior celui ”tare”, bărbatul ”puțin căsătorit” găsește aproape instant câte o …. Tipă. Cum puii mei să-i spun? Hai să-i spun Tipă, cu ”T” mare, că măcar atâta lucru merită și ea.

”Bărbatul puțin căsătorit, dar total available” (available = disponibil) are în genere charmul maturității biologice (că de cea psihologică, la bărbați, e foarte greu de stabilit când apare). Deci, e de regulă grizonat (dragii mei, nu vă luați după tot felul de profesioniști ratați, cum că și bărbatul ar trebui să-și toarne găleata de L’Oreal sau Wella pe cap, femeile nu vor asta, ascultați aici la mine, că nu doar eu scriu materialul acesta, ci un grup întreg de fashionable ladies!), are întodeauna – DAR ÎNTOTDEAUNA – tone de zâmbet la el, căci ridurile veseliei dau așa o tentă de spiritualitate înaltă, se face cunoscut în costumul lui de gentilom (adică costum office, cravată gigea, pantofi negri, șosete negre, musai negre!!!! Dragilor, uitați rozul, albul sau verdele primăvăratec!!)

Părăsind puțin povestea de față, că tot e paișpe februarie și unii cică iubesc azi mai mult decât în restul de 364 de zile ale anului, o scurtă istorioară:

Pe un site de socializare, mai mult de matrimoniale – că-n ziua de azi, cu chaosul organizat ostentativ nu mai știi care, ce, cum, încotro etc., suntem toți la grămadă, indiferent că de fapt noi am mai vrea să avem și alte opțiuni -, scrie un individ unei individe:

”Sărut mâna și piciorul, mi-a plăcut la nebunie ce scrie în profilul tău. Și eu mă dau cu bicicleta, și eu citesc, călătoresc. Aș vrea să dai liber și să văd și eu fotografiile. P.”

Individa, care uitase că azi e paișpe a doua și oricum nu conta kestia asta, principiul ei de viață e: ”bă, dacă mă iubești, mă iubești tot timpul anului, nu doar pe paișpe!” – abia deschisese ochii pe la zece dimineața și se-ntindea nevoie mare prin patul lăbărțat. În sfârșit, casa e cotropită de dungi luminoase, ceea ce-nseamnă că finally, hurrrraaaa, soareeeeeee!!!!!

Deschide laptopul și dă peste mesajul individului și alte vreo cinci pe lângă. Se uită ea la profil …. Hm … ”Berbec! Nașpa! Ca mama, fie-i țărâna ușoară, că nu ne-am înghițit niciodată, săraca, doar ne-am tolerat, că nah, n-aveam de ales. Dar hai să-i dăm o șansă, să mă uit la poze.”

Declarat liber ca pasărea cerului, niciodată căsătorit, etate OK, status profesional OK, la capitolul copii ”da, mi-aș putea imagina să am.” – pe site există trei variante standard: DA (adică am copii), NU (adică nu vreau copii sau nu mai vreau copii) și POATE (nu am, dar mi-aș putea imagina că vreau să am).

Prima poză: un cap de bărbat îngrijit, vesel, aproape chel, dar îi stă bine, față ovală și bărbia aceea specifică afemeiaților. Haaaa, te-am prins!!! Nu-ți place cuvântul!! Există bărbați cărora le plac ”femeile” și există bărbați cărora le place ”femeia”. Să nu-mi zici că nu știi care e diferența, că atunci te trimit în uter, că n-ai acumulat nimic în ultimii ani, nu știu cum ai ajuns să mă citești.

Deci - și chestia asta nu că o știu de la mama, dar știind-o de la mama, am și verificat-o în ultimii 30 de ani – bărbia care are în mijloc așa o adâncitură sexi exprimă apetitul mai crescendo către ”femei”. Nu spun acum că e valabil 100%, dar oricum la bărbiile astea atenția e sporită.

A doua fotografie arăta un tip atletic, apetisant, așa că hai să vedem și poza a treia.

Zdronc!!! Individul la bustul gol, undeva în valurile oceanului ….

De regulă, cei care se prezintă așa, pe jumate sau pe trei sferturi goi, nu sunt neapărat un etalon de încredere, dar desigur, depinde fiecare ce caută. Asta că tot vorbeam de bărbații ”puțin însurați, dar disponibili”. Bărbatul (că nu discutăm de femei în acest capitol, las că despre ele discutăm separat) care iese pe raft așa, e clar că vrea să vândă ceva anume. Carne, evident!! Căci creierul nu-l poți dezbrăca, poza și pune pe raft. E drum mai lung până la intelect, că la creierul ăla mă refeream :-).
Deci, bustul gol .... E clar că pentru individul respectiv contează mai mult goliciunea din toate punctele de vedere și probabil ar fi capabil să dizerteze despre contopire și armonie și relevanță și chiar spiritualitate ... fizică. Nu că ar fi rău, ba deloc rău, dar parcă lucrurile au totuși o ordine cronologică care nu degeaba s-a creat așa, pe parcursul secolelor. Dar …. iarăși depinde de gusturi, nu? Marea problemă a indivizilor de pe aceste rețele de socializare este faptul că ei nu citesc, ci doar se uită la poze, în general. Literele le dansează în fața ochilor și ei nu se obosesc, de ce ar face-o?! Dacă individul ăla chiar ar fi citit cu atenție ce scria individa pe profilul ei, ar fi putut constata că nu e peștișorul potrivit pentru el și ar fi putut înota mai departe în oceanul colorat al individelor singure, vulnerabile, neconsolate sau mai știu eu cum.

”Cum de bărbați atletici e plin mediul meu înconjurător, nu aș putea spune că duc lipsă și că aș fi ahtiată după așa ceva. Să mă abordezi pe internet din postura asta e ca și cum în loc de ”Bună, vrei să ne cunoaștem?” îmi spui ”Hello, sexy, una scurtă sau lungă?””

Așa că individa se mai uită odată pe mesaj, pe profilul scris, pe răspunsurile la întrebările standard din profil …. Hm …. ”Hai că ce pierd. Trimit pozele și vedem. Oricum toți fug după ce văd pozele.”

Și individa începe să-și pregătească micul dejun în slow motion, în timp ce camera se umple ce o voce caldă care citește din ”Partea întunecată a dragostei” de Rafik Schami, capitolul 43 din 290 – un audio-book de 27 de ore, pe trei voci diferite. O lectură grea, intensă, despre o lume nebună-nebună, Damasc, anii ‘30.

La nici cinci minute distanță, alarma anunță intrarea unui nou mesaj. ”Hm, cine să fie la ora asta?” – de parcă ar fi sunat cineva la ușă și nu aștepta pe nimeni. Individul cu pricina, care se prezintă a fi Chris - deci brusc nu mai era ”P”, ci ”C” -, reacționa: ”Wow!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Super!!!!!! ” și își dezvăluia adresa de e-mail personală.

Individa îi scrie, un mesaj simplu, de contact, se deloghează de pe site-ul respectiv și nici nu pleacă bine spre micul ei dejun, că iar sună alarma.

Individul Chris, năbădăios, scrie: ”Hei, nu mai arunci cu niște poze-ncoa?!”

Ea se gândește: ”Aha, iar unul care gândește cu penisul. Numai d-ăștia frate, mă-mpiedic de ei de mă dor toate vânătăile pe care le fac la căzături, să-mi bag piciorul în lepre! Cu ce naiba am greșit în viața asta?!”

Și îi scrie laconic: ”De ce?”

Se pare că Chris deja se apropia de punctul culminant al unei relații năbădăioase, așa că bumerangul vine cu viteza luminii: ”Arată-ți corpul, e miștooooo …. Hai odată!!”

Individa, sătulă de abordările astea ieftine și cretine ale unor indivizi care degeaba arată bine, căci psihologic vorbind sunt doar niște rebuturi, dă delete și-și savurează micul dejun.

La vreo oră distanță, individul Chris revine cu un mesaj pe site-ul de socializare: ”Curvă! Ce crezi că toți bărbați visează să intre în chiloții tăi? Du-te dracului de unde ai venit!!”

Individa dă ignore și blochează contactul. Din 100 de indivizi care îi scriu bisăptămânal pe internet, 80 se comportă la fel. Și mă-ntreabă pe mine de ce … că doar pe fruntea ei nu scrie nimic … de ce doar astfel de rebuturi se simt atrase de ea. Încercam să-i explic că nu e vorba de atracția aia sănătoasă și decentă, pe care o caută ea. Și din moment ce la ea în profil scrie: ”decât să fac compromise unilaterale, mai bine single!” ..... oare câți bărbați ar vrea să aibă de-a face cu așa ceva, cu așa o individă care știe ce vrea și mai ales ce nu vrea?!
Încercam să-i explic că sunt doar mamifere, tipii respectivi. Să nu se ia după ce spun altele, cum că nu există bărbați OK, ei există încă.
”Da, și ce să fac? Să-mi adaug o cocoașă pe spate, să-mi fac un picior mai scurt, ce să fac? E ca atunci când cauți de muncă și din CV-ul tău rezultă că ești supracalificat, d-aia nu ești ales. Și ce să fac, cum să modific un CV, ca să fiu calificată pentru jobul potrivit?!”

Nu, draga mea. Nu tu trebuie să modifici ceva. 
Ci ei. Dar ei nu sunt capabili să modifice, pentru că nu vor și nu știu și nu acceptă. Doar femeile acceptă să se schimbe. Patru ani am stat schimbată într-o relație, pentru el, în numele dragostei. Mare greșeală. Eram tânără, credeam că ăsta e principiul corect. Fals!
Secretul e simplu: trebuie doar să se întâlnească părțile potrivite, atât. Există un da, un poate și un never. Nu ai ce să faci.
Ceea ce nu trebuie să uiți: Bărbatul căsătorit, dar disponibil și ocupat oriunde în altă parte, dar nu în căminul lui conjugal, este cel mai mare diplomat, cel mai înșelător mincinos și poate trăi așa ani întregi, fără ca soția măcar habar să aibă!

Dacă tu modifici, orice vei primi în baza informațiilor modificate sau false, nu va dura. Asta îți garantez eu. Sunt pur și simplu niște pitici de la marginea decenței care și-o trag scurt sau lung pe la toate colțurile. Ăsta e internetul, toate mâțele jigărite sunt lei și leoparzi și tigri albi pe internet. Toți au liste interminabile de ”prieteni” și fac reumatism la degete la câte ”like”-uri împart, fără nici o filtrare a informației. Masculul încearcă, trăim în patriarhat, draga mea. Nu e vorba de nație, ci de sexe. Lumea se împarte tot mai puțin în naționalități și tot mai mult în sexe. Indiferent de unde provind masculii ăștia, după cum bine vezi, multinaționalitatea dovedește că e vorba de sexe, nu de diferențe culturale. Chris e din Austria, Fakim e din Siria, Mahmud e din Tunisia, Dorel e din România, Dobre e din Bulgaria, Pedros e din Portugalia, Josef e din Germania și nu-ți mai continui lista. Că de fapt, nici numele nu prea mai arată acurat care de pe unde este. Ce, crezi că toți care conduc o mașină cu număr de Viena sunt austrieci? Nici 50% nu mai sunt austrieci, doar vezi că pe străzi auzi toate limbile pământului.

(va urma, pe tema inițială :))