Cargus - partener DHL. Absolut MINUNAT!

Zilele trecute am plasat o comandă de consumabile la DHL. Plicuri, pungi și bandă adezivă pentru colete. Din subiectul ăsta aș putea scoate un material de pomină, dar sunt prea obosită și am prea multe altele de făcut în aceste săptămâni.

Așa cum se întâmplă 98% din cazuri în România, furnizorii români refuză cu o încăpățânare absolut feroce să discute cu clientul, să dea feed-back, să-l salute, să-i spună frumos: ”Stimate TU (că românii, dacă nu tutuie din prima și fără să ceară permisiunea, s-ar simți rău și s-ar umple spitalele! Dupa 16 ani de România eu nu am reușit să dezleg misterul cu tutuiala ....), am primit comanda (vai, nu-mi mulțumi, că se face curent!), livrarea are loc în data de ....” sau ”.... nu are loc, pentru că ....” sau orice. Comunicare, comunicare, comunicare! Respect, respect, respect. Am acest război de un an de zile cu cei de livrează Borsec și cu alții de la CafeMagia. Am discutat, am solicitat, am explicat de la început care e chestia cu feed-back-ul. Am vorbit direct cu managerii de vânzări. Băi frate, nu și nu, nu vor și nu vor, ei își bagă picioarele în client și doleanțele ăluia. 

Toți, fără nici o excepție, se conduc după motto-ul ”Io mi-s frate tare, ia la nenea, FURNIZORUL NOSTRU, STĂPÂNUL NOSTRU!!!” Ce client, ce-i aia? Ducă-se, că mai am zece milioane la ușă care vor să cumpere. Livrări întârziate, incomplete, livrări incorecte, dacă i-am rugat o dată: ”Eu dau comanda azi, dar vă rog nu livrați mâine, pentru că nu am unde să pun baxurile, livrați poimâine.” - io am zis, ei aveau ceapă peste ochi și nu au auzit. Discuții cu cei care cară și livrează, îți lasă marfa în mijlocul biroului, firme de livrare care nu au în dotare cărucioare de transferat marfa de la mașină la client .... HORROR, un film urât, m-am săturat!! Ăștia te fac de cele mai multe ori să spui că trăiești într-o țară de un cretinism supradimensionat.

Deci, revenind la dragul de partener al lui DHL Romania, furnizorul CARGUS, cu care eu nu am nici o legătură de altfel. Eu am trimis comanda la DHL.

Azi dau comanda. 

Nici un feed-back.

Mâine nu se livrează. 

Dar să trec peste detalii, că mă enervez.

Se livrează peste câteva zile. 

În cutie, rolele de bandă adezivă și pungile de plastic.

Bine nene, și plicurile din carton unde sunt?!?!

Scriu din nou: ”Am primit o parte din comandă, vă rog să ne comunicați ce se întâmplă cu livrarea restului de produse comandate.”

Vine răspunsul care reprezintă o parte din esența acestui popor uluitor:

”Buna ziua,
Plicuri de carton nu sunt pe stoc.










 

Ion”  
EXACT AȘA, am dat cu copy și paste. 
Inclusiv imensul spațiu liber lăsat între unica propoziție a mesajului și semnătura individului. Din adresa lui de e-mail reieșea că este de la Cargus.

Și zic io în sinea mea, hai să încerc să iau liftul către subsol:

”Bună ziua, Ion. Și pe când sunt plicurile în stoc?”

Da tu crezi că-i prost să mai răspundă o dată?! 

Au trecut 3 zile.

Recomand și această lectură (click here).

administratia parcarilor

Iată cum, un alt ”organ de stat”, plătit și din banii mei, își permite, fără nici o problemă și fără nici o jenă sau o grijă că ar putea fi penalizat de cineva, să mă persifleze în calitatea mea de contribuabil al unei țări în care totul se fură pe față.

Mulți cunoașteți odiseea garajelor din beton amplasate în urmă cu X ani printre blocurile bucureștene. Da, aveam mașină și atunci, cred că se întâmpla în 2006, nu mai știu, dar nu m-a interesat să investesc într-un garaj, tocmai pentru că nu am crezut că acest proiect va rezista. Aveam certitudinea că facilitatea era menită doar să îmbogățească pe cineva anume, pe termen scurt. După vreo 2 ani cred, mi s-a confirmat temerea. Cei care cheltuiseră o groază de bani și energie pe acele cutii din beton, trebuiau acum să cheltuiască din nou bani, timp și energie. Pentru a și le demola. Ei erau proprietarii, deci costurile erau ale lor. De ce trebuiau să-și sape singuri groapa? Ca în China, unde condamnatul la moarte își plătește glonțul folosit pentru uciderea lui .... Pentru că ... ”unde-i lege, nu-i tocmeală” și în România, probabil mai acătării decât în alte state europene, statul și-a furat de la populație un statut suprem de autoritate care dispune de viața, moartea, destinul celor care îl plătesc. Este o analiză pe care, dacă aș începe-o, ar trebui la final să mă sinucid de deprimare!!

Prin luna februarie sau martie 2011, în spatele blocului unde locuiesc și unde ultimele resturi ale dărămăturilor fostelor garaje fuseseră cu greu înlăturate, primăria de sector a început lucrări lăudabile de amenajare. Curățat, asfaltat, marcat, pus borduri etc. Exasperant, dar au lucrat vreo două luni și ceva pe o lungime de maximum 1 km. A ieșit ceva decent. O lucrare care, dacă mă întrebi pe mine, ar fi trebuit să fie făcută în momentul dării în folosință a blocului. Dar pe vremea lui Ceaușescu criteriile erau altele .... blocurile acestea fuseseră înălțate în câmp și ce se întâmpla în jurul lor nu conta. Așa că în spate nu a existat asfalt din 1981 până prin 2005. Și abia acum, în octombrie 2011, spațiile verzi din fața și din spatele blocului au fost împrejmuite cu un gard. Lumină pe aleile din față și din spate cred că am avut tot undeva la nivelul anului 2000-2003, nu mai știu.

În mod logic, după cum arăta noua amenajare a străzii din spatele blocului, urma să fie amplasate locuri de parcare. În loc de 10 garaje care deveniseră un fel de cocină comunală, puteam beneficia acum de probabil 18 locuri de parcare. Am depus și eu cerere la finalul lunii mai 2011. Cine ar fi crezut că uite, se apropie finalul anului, și autoritățile încă nu au venit cu o găleată de vopsea să traseze liniile ce delimitează niște locuri de parcare?!

La jumătatea lunii august 2011, după ce telefonic mi-a fost imposibil să iau legătura cu Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, Biroul Parcaje de Reședință, am trimis un e-mail. Deși am insistat, nimeni nu s-a obosit să-mi confirme primirea solicitării sau să-mi comunice, așa cum dispune legea, un număr de înregistrare. În România, acest lucru este o mare, mare problemă, autoritățile evitând în general să respecte legea. Dacă nu dai răspuns la o solicitare și refuzi să dai numărul acela de înregistrare, este ca și cum nu ai primit nici o solicitare. Poliția văd că procedează la fel, de o lună și ceva de la depunerea unei sesizări - la care am primit semnătura de primire, pentru că am trimis-o prin poșta română cu confirmare de primire - nu s-a obosit nimeni să-mi dea vreun răspuns oficial. În schimb, după ora 21 ciocănea un individ la ușă, cică era de la poliție și vroia să-mi dea o citație! Nici acum, după o lună, nu am primit-o!!

Revenind la A.D.P.D.U. Sector 6, m-am trezit în data de 8 decembrie, după 4 luni de la depunerea solicitării mele, cu un răspuns care m-a siderat de-a dreptul!

”... atribuirea locurilor de parcare se face (sic! limbaj de lemn”) după emiterea avizului de încadrare ca parcaj de reședință de către Comisia Tehnică de Circulație din Cadrul  Administrației Străzilor București și după delimitare locurilor conform avizului. Vă mulțumim pentru înțelegere.”

Ce informație mi-a dat mie ”organul de stat”, plătit din banii mei? Eu l-am întrebat ”când finalizați acest proiect?” și el ce răspunde? Cărui om îi sunt necesare PATRU LUNI DE ZILE pentru a da un răspuns oficial atât de ..... oooo, vai, ce naivă sunt!!! Păi acum știu de ce a avut nevoie de patru luni! A căutat legea și paragraful și apoi probabil nu a avut tuș la ștampilă pentru a parafa răspunsul și nu i-a funcționat internetul pentru că o fi uitat să achite factura la RCS&RDS! Ce țară de idioți cu diplome!

Vedeți câte persoane sunt implicate în redactarea documentului?!

Un director general pe numele său Mugur Ioan Cristea, care scrie ”se face” în loc de ”se realizează”, de pildă (!), apoi avem și un șef birou parcaje numit Ion Cristian, mai avem un Alexandru Ionescu care ”întocmește” documentul - probabil dactilograful, nu îmi dau seama - și, peste toți acești 3 ”tovarăși”, uite nah că mai există unul pe care nu îl puteți ghici că există! Tovarășul Radu Iancu,  Relaţii cu Publicul A.D.P.D.U. Sector 6. Wow, el este cel care a apăsat pe butonul de SEND pentru a-mi trimite acest răspuns pe cale electronică. Deci 4 oameni în loc de unul singur ..... Excepțional!!
Septembrie 2014:
Am plecat din țară de mai multe luni. Am lăsat tot în urmă. Primesc e-mail de la administratorul blocului, cum că ”se repartizeaza locurile de parcare din spatele blocului, ma pot duce cu dosarul la autorități.” Ptiu, drace!! 

românia in mainile lui ... dumnezeu?! si românii în grija cui?

Chiar toți oamenii din rOMÂNIA se bazează pe dumnezeu? Peste tot mă lovesc, din ce în ce mai des, de următoarele sintagme: ”Schimbarea va veni doar cu ajutorul lui dumnezeu!” – cu alte cuvinte, noi, oamenii, nu trebuie să facem nimic, doar așteptăm ca el, dumnezeu, să rezolve pentru noi (pun absolut generic acest ”noi”, să fie clar că nu mă integrez aici!!). Oricine altcineva, dar nu noi! -, ”Dacă va vrea dumnezeu, ne va fi și nouă bine.” – zău așa? Păi de ce ar vrea? Ah, d-aia se construiește nu știu ce catedrală a neamului, în loc să se salveze niște situații sociale crunte, ca să vadă dumnezeu că îi plătim serviciile, sau cum? Sau să râdă de cretinismul oamenilor?

Asta vrea și statul, nu? O mână spală pe alta. Politica și religia, respectiv instituțiile acestora și ”slujbașii” lor dansează într-o veselie tot mai delirantă, țin mulțimea în prostie și analfabetism, creîndu-le o dependență de ”sfântul duh”. D-aia nu doar că nu s-au făcut investiții în tot ceea ce înseamnă sistemul de învățământ, cum să manipulezi, orbești și prostești o nație de intelectuali?!

Nu pe bune, chestia asta cu așteptatul și rugatul și făcutul crucilor (deși în viața zilnică toți se înjură, înșeală, îmbrâncesc, mint, fură etc. etc. etc.) e ca și cu cerșitul - daaaaa, exact, ”profesia” aia cu care românii au împânzit toată Europa Occidentală și cu care chiar au speriat Vestul, de nu mai știu ăia cum să scape de români (!!!) -, nu vi se pare? Așteptăm pe unul sau așteptăm pe altul, sperăm și ne rugăm la o divinitate pentru a ne salva nouă lucrurile, mințile, faptele, gesturile, intențiile, gândurile, erorile, mașina, casa, creditul .............

Eu cred că acel tip de dumnezeu a obosit și s-a scârbit și el și nu mai cooperează. Deci, ce e de făcut? Soluții ar exista, dar ele sunt absolut imposibil de aplicat aici, așa simplu, de bunăvoie: renunțarea la absolut orice! De exemplu, la:

- leneveală

- fofilare

- corupție

- minciună

- stilul ”lasă că merge și-așa!”

- stilul ”nu e treaba mea să fac asta!”

- lipsă de respect pentru: sine, celălalt, ceilalți, munca altora, bunurile mele și ale altora etc. etc.

- lipsă de reciprocitate
- furturi și furtișaguri (inclusiv cele de la angajatori de tipul ”las că iau și io un pix, că nu se observă”, ”mâine trebuie să depun niște acte și mi-au cerut dosar plic din carton, las că iau de la firmă, că tot nu contează” etc. le știți foarte bine),

- cam asta ar fi direcția, nu mai continui lista.

 Octombrie 2012: 

Lucian Mîndruta a sustinut în postarea sa ca în România sunt 56.000 de preoti si 48.000 de medici si a facut o comparatie între cele doua categorii:

• preotii n-au salvat niciodata pe nimeni, insa toata lumea se roaga la ei si le acorda incredere. Medicii, in schimb, salveaza in fiecare zi mii de oameni, insa toata lumea ii injura
• in fiecare an, medicii buni pleaca in strainatate, de tot. Popii nu pleaca decat maxim intr-o noua biserica, construita peste drum.
• In ultimele doua decenii nu s-a facut nici un nou spital mare. In schimb s-au inchis multe mai mici. Numarul de biserici aproape s-a dublat;
• nu avem nici un mare centru de cercetare finantat la nivel european. In schimb finantam o catedrala a neamului, la nivelul european din Evul Mediu;

• marii nostri intelectuali sunt bigoti. Unii practica chiar delirul mistic in cartile lor. Nici unul nu apara stiinta.
• In concluzie: rugati-va sa nu va imbolnaviti. Sau, daca totusi o faceti, rugati-va sa muriti repede. Pentru deces cu zece popi, Romania este perfect pregatita !!!
• Si acum, ne pregatim sa ii scutim de taxe, fireste, pe preoti, nu pe medici !!!

Răspunsuri de la un președinte

Imaginează-ți că vrei să te înscrii pe un web site (profil alergare, maratoane și alte competiții). La finalul formularului de înscriere ai o fereastră unde trebuie să menționezi ce lungime are un maraton de alergare. Tu știi că un maraton are 42 de km. Formatul cerut este xx,yyy. Tu știi sigur că un maraton are 42 de km. Ce poți să scrii acolo? 42,000? 42?

Chestia e că nu te poți înscrie pentru că nu se potrivește ceva.

OK, no problem, întrebăm. Comunicăm, că d-aia suntem oameni :-)

 Și întrebi frumos care este eroare, care este secretul, ce trebuie trecut în fereastra respectivă?

 Răspunsul sosește fără semnătură (”hey, ți-a răspuns, ce vrei mai mult?! - o să sară unii): 

”42,195 ...o chestiune pe care o stie orice alergator de maraton  (si nu numai)”

Cum comentezi răspunsul primit?

Cum te simți?

Cum reacționezi?

Ei bine, eu am reacționat, altfel n-aș fi eu (!) Răspunsul căpătat: am aflat numele și funcția persoanei respective. Care mi-a spus că nu am simțul umorului. Că sunt prea sensibilă. Adică citez: 

”Draga Anca,

Sunt (cutare-cutare, nu contează numele acum), administratorul siteului si presedintele Ro Club Maraton.

 Era o gluma, dar se pare ca esti mult prea sensibila pentru forumul nostru.

 Ramai cu bine!”

Concluzia este evidentă: 

Ne tutuim toți, indiferent de ce și cum, valoarea politeții a dispărut de foarte mult timp, e deja penibil să mai amintesc că limba română are și un pronume personal de politețe. 

Domnul președinte este deasupra tuturor muritorilor, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt ”mult prea sensibili” pentru site-ul respectiv. 

Ah, și domnul președinte gestionează un site, probabil că da, este tarlaua domniei sale, ceea ce totuși nu ar trebui să îi permită să arunce răspunsuri de genul acesta precum aruncă agricultorul sămânța pe ogor, anonim și într-o dungă. 

Dar acestea sunt doar pretenții pentru un anumit nivel de conduită într-o societate grav bolnavă, nu?

Desigur că am încercat să îi explic domniei sale care e nuanța cu simțul umorului aruncat în maniera respectivă, dar ..... a fost un demers absolut inutil.  Desigur că am încercat și să-l fac să accepte ideea că nu, nu toată lumea și nu oricine știe de cei  ,192 m, majoritatea ignoranților știu că un maraton are pe undeva pe la 40 de km. 

Dar ..... omul trăiește doar în lumea celor 42,195 km și mai mult nu vrea să accepte! 

Îi doresc numai bine și cât mai multe maratoane. Dacă el crede că prin această atitudine atrage și câștigă oameni - cel puțin e una dintre declarațiile postate pe site -, atunci nu pot decât să deplâng lucrurile din jur și pe viitorul îndepărtat al acestei societăți care dă cu piciorul la detalii. Detaliile formează întregul însă, așa cum oceanele sunt formate din picături.

Vălul islamic interzis?

Când am auzit, apoi am citit știrea, am avut o reacție de genul: ”UPSSSsss! Chiar așa?! Sună a declarație de război.”

Nu-mi permit să mă aventurez în comentarii neavenite, dar niște semne de întrebare tot am și io, ca tot omu:

Cum era chestia aia cu globalizarea? Ah da, d-aia vrem să le dăm vălul jos, ca să le globalizăm și pe femeile musulmane.

Cum era chestia aia cu drepturile la propria civilizație, credință, la propriile obiceiuri?

Cum era chestia aia cu toleranța și acceptarea și relațiile armonioase inter-culturale?

WTF?!?!

Eu personal, când le văd cu fața acoperită, simt ceva legat de milă și umilință. Dar de aici și până a promulga o lege de interzicere ..... Îmi scapă ceva, ceva se bate cap în cap oarecum. Mai rămâne ca francezii să le expulzeze pe cele care poartă vălul sau să încerce o astfel de promulgare chiar în țările islamice.

Bine, președintele Sarkozy a declarat și în iunie 2009 că vălul islamic nu este binevenit sau binevăzut în Franța.

Ce mă pune pe mine pe gânduri nu este conținutul legii în sine, ci faptul că cineva, o persoană, un guvern al unei țări europene, își rezervă dreptul de a dispune asupra unei populații-oaspete.

Argumentele aduse desigur că nu se leagă de religie, ar fi fost mult prea periculos. Sunt aduse în discuție principii care țin de demnitatea umană, egalitatea dintre sexe, în mod special demnitatea femeii și dreptul ei la libertate (într-o societate care este oricum patriarhală, oriunde pe glob, nu doar în lumea islamică, să fim serioși!! Eu am aflat de curând că femeia, ca și ființă umană, este considerată ca aparținând unei populații vulnerabile!! Era un chestionar dintr-un proiect al Uniunii Europene. Conform chestionarului, ar fi trebuit să bifez că da, fac parte dintr-o categorie vulnerabilă. Cu orice risc, nu am putut să pun bifa acolo! Deși știu că asta e realitatea cruntă.).

Pe 22 iunie 2009, președintele francez declara: "The problem of the burka is not a religious problem, it's a problem of liberty and women's dignity. It's not a religious symbol, but a sign of subservience and debasement. I want to say solemnly, the burka is not welcome in France. In our country, we can't accept women prisoners behind a screen, cut off from all social life, deprived of all identity. That's not our idea of freedom."

SURSA: www.guardian.co.uk

Cu siguranță că gândurile mele zboară mult prea departe, dar mi-aduc aminte din lecturile tinereții că și evreii din timpul lui Hitler au fost ”ghinioniști” ....... să trăiască pe vremea unei minți geniale care nu vroia altceva decât să controleze și să se erijeze într-un al doilea Dumnezeu Suprem al Omenirii, să aibă drept de selecție, recrutare, viață și moarte.

Știrea preluată de pe DW, mai jos:

SURSA: Deutsche Welle
Franţa îşi scoate vălul

Franţa a devenit prima ţară occidentală care interzice vălul islamic. Legea a intrat în vigoare astăzi, iar nerespectarea acesteia se pedepseşte cu amendă sau chiar închisoare. Ţările învecinate Franţei urmăresc cu interes noul proiect, în timp ce extremiştii islamişti ameninţă cu răzbunarea.

Fără vizite la cinema, fără cumpărături la supermarket şi fără plimbări prin Grădinile Luxemburg. Începând de luni (11.04) viaţa celor circa două mii de femei musulmane din Franţa, care poartă burqa sau niqab, se schimbă radical.

"Legea ameninţă să genereze noi tensiuni", susţine Nicolas Comte - din partea Sindicatului Poliţiştilor. "Populaţia musulmană s-ar putea simţi stigmatizată, iar relaţia dintre apărătorii legii şi o parte a cetăţenilor ar deveni şi mai dificilă. Oricum e o relaţie complicată, nu avem nevoie de greutăţi suplimentare", a adăugat Comte.

Majoritatea francezilor consideră că vălul islamic este un simbol al oprimării femeilor musulmane şi al unui Islam fundamentalist. De asemenea, în Senat un singur deputat a votat împotriva noii legi. "Vălul islamic nu este un simbol religios, ci unul al supunerii, iar în Franţa nu este binevenit", declara în urmă cu aproape un an preşedintele Nicolas Sarkozy.

Puţinele persoane afectate care au apărut în faţa presei au oscilat între furie şi disperare. "Este un atac la adresa libertăţii" - consideră opozanţii reglementării proaspăt intrată în vigoare, care va duce la izolarea socială a femeilor musulmane.

Multe optează benevol pentru burqa - văl ce acoperă întregul corp, cu o singură deschizătură în dreptul ochilor - sau pentru niqab - văl ce acoperă numai faţa. "Mă simt goală fără văl. Este alegerea mea, soţul nu are nicio legătură cu această decizie", a afirmat o femeie musulmană.

Există voci care susţin că legea vizează protejarea drepturilor femeilor. Pentru a evita totuşi acuzaţiile de discriminare, legea franceză nu specifică genul de veşminte interzise, ci doar nu permite acoperirea în public a feţei.

Pedepse şi ameninţări

Interdicţia se aplică numai în locuri publice, iar amenda contravenţională este de 150 de euro. Suplimentar sau alternativ, femeile care au încălcat legea pot fi obligate să participe la cursuri de educaţie civică.

Mult mai dure sunt pedepsele în cazul musulmanilor care îşi obligă soţiile să poarte văl. Amenda aplicată este de până la 30.000 de euro. În care cazul care aceeaşi presiune este exercitată asupra unei minore, contravaloarea amenzii s-ar putea ridica până la 60.000 de euro, iar bărbatul este pasibil şi de pedeapsă cu închisoarea. Perioada maximă de detenţie este de doi ani.

Se estimează că numărul pedepselor aplicate în urma intrării în vigoare a noii legi va fi relativ redus. Conform datelor Ministerului de Interne, din cele 65 de milioane de cetăţeni francezi doar două mii îşi ascund faţa sub burqa sau niqab.

Străinătatea urmăreşte cu interes aplicarea noilor reglementări în Franţa. În Belgia există deja o iniţiativă legislativă similară, iar în Germania se înmulţesc vocile care cer interzicerea vălului islamic în locuri publice.
Grupările extremiste ameninţă cu răzbunare sângeroasă dacă măsura nu va fi anulată. Organizaţia al-Qaida care ţine ostatici mai mulţi cetăţeni francezi încă din toamna trecută a solicitat imediat după răpirea acestora abandonarea preconizatei interdicţii.
Autori: DPA, Claudia Ştefan

Redactor: Ioachim Alexandru

Cum-necum, azi, 12 aprilie 2011, a fost aplicată și prima amendă, de 150 EUR.

Sincer, nu aș vrea să fiu în pielea niciunei femei care poartă din convingere vălul islamic. Nu aș vrea să fiu în Franța. Așa cum, prin anii 90, în Germania trăind, eram bucuroasă că fizicul nu mă dădea de gol pe străzile din Kassel, cum că aș veni din altă țară decât Germania .... Treceam tăcând pe lângă demonstranții care cereau expulzarea tuturor străinilor.