Follow by Email

Samstag, 14. März 2015

Material preluat: despre statul troglodit

O suită de întâmplări decupate din actualitatea românească ne arată cât de departe suntem de ziua în care fiecare cetățean se poate proclama liber în țara lui. Secvențele de care voi vorbi au în comun o realitate sumbră, mocirloasă pe care se clădește, chipurile, democrația și statul de drept.
Ministerul Educației anunță un procentaj amețitor al părinților care au decis să își înscrie copiii la ora de religie. Însuși ministrul își exprimă public satisfacția față de numărul mare al celor care au făcut această opțiune, decretând ritos că dezbaterea pro sau contra religiei în școli nu e una reală.
Cu puțin timp înainte, două campanii zgomotoase s-au desfășurat pe televizoare și în mediul online, dând senzația unui meci între atei și credincioși. Campania mediatică a fost abil manipulată pentru a pune între paranteze atât problemele reale, cât și ofensiva BOR, cu complicitatea statului român, la firul ierbii, pentru a anihila din fașă orice alegere liberă și corect informată.
În timp ce mediatic eram bombardați cu mesaje persuasive pro sau contra religiei, în biserici, dar mai ales în școli, părinții erau amenințați sau dezinformați, în așa fel încât alegerea să fie canalizată către o singură opțiune. Li s-a spus că religia este totuși obligatorie, deci formularul este doar o „formalitate”, li s-a spus că, dacă nu optează toți părinții, religia va fi scoasă din programă și profesorii își vor pierde posturile (o minciună grosolană), li s-a spus că odrasele lor vor sta pe holuri în timpul orelor de religie, dacă nu vor face opțiunea corespunzător. Li s-a șoptit că toate cererile vor fi introduse într-o bază de date centralizată și nu e bine să nu fii în acea bază de date. Li s-a sugerat părinților că, în definitiv, nu e bine să fii împotriva majorității.
Când aceleași povești apar și în Călărași, și în Bihor, și în Mehedinți sau Galați, e clar că avem de a face cu o campanie bine orchestrată de Biserica majoritară împreună cu funcționari ai statului român. Pentru că o mare parte din această campanie subversivă s–a desfășurat în școli, cu sprijinul nemijlocit al directorilor, profesorilor și inspectorilor școlari.
Subiectele care au fost ocolite grațios de autorități în toată această perioadă sunt următoarele: adecvarea manualelor de religie, conținutul programei școlare, calificarea profesorilor de religie. Niciun cuvânt despre toate astea. Ministerul Educației este o instituție-parazit în România. În afară de achiziții publice cu cântec (vezi Cornul și laptele sau afacerea transpartinică Microsoft), acest minister se ocupă de orice altceva în afară de educația copiilor și adulților din România. Problema manualelor, programelor școlare și calificării cadrelor didactice este una generală, fără legătură cu orele de religie. Dar Ministerul Educației este total în afara acestor dezbateri. Mai mult, se lasă antrenat de o organizație non-statală, Biserica Ortodoxă, într-o jenantă gherilă stalinistă împotriva libertății de alegere a părinților.
Biserica Ortodoxă Română nu și-a revenit încă din șocul alegerilor prezidențiale din noiembrie. Un sas lutheran a devenit președinte la o diferență covârșitoare în fața unui român ortodox. Românii n-au dat doi bani pe campania fățișă a clericilor în favoarea candidatului „majoritar” și au votat cu „minoritarul”, în ciuda „spaimelor naționale” induse pe toate canalele posibile.
Semnificația acestui vot i-a pus pe gânduri pe mai marii bisericii. Oricum tot mai mulți români au început să conteste alocările prea generoase de la buget pentru construcția de biserici, iar alții au început să se întrebe dacă nu cumva și veniturile bisericești ar trebui taxate. Votul pentru Iohannis punea în pericol marele troc între BOR și politicieni.
Nu, Biserica n-a murit de grija profesorilor de religie care și-ar fi putut pierde normele și nici de grija copiilor care ar fi fost privați de învățăturile creștine. Biserica și-a văzut pusă în pericol legitimitatea uriașă de la începutul anilor 90, pe care și-a vândut-o cu ocazia fiecărei campanii electorale în schimbul  imunității fiscale și bugetelor pentru așezăminte ortodoxe. Biserica avea nevoie de un numar cu 8 sau 9 în față, ca să le arate politicienilor că mai are încă ce târgui.
Statul român dovedește că este în continuare un stat slab, la discreția unor organizații non-statale.  E același stat care, doar cu puțin timp în urmă, era la discreția mafioților. Secătuit de resurse, statul își întărește azi instituțiile de forță și reușește cu greu să descurajeze practici de corupție înrădăcinate în anii tranziției și transmise genetic din vremea fanarioților.
Dar statul nu poate încă să le garanteze cetățenilor săi libertățile fundamentale. Dimpotrivă, se implică, așa cum a făcut-o în cazul religiei în școli, în campanii de dezinformare și intimidare care subminează însăși esența libertății de alegere. Statul român și-a umilit proprii cetățeni cu ocazia alegerilor prezidențiale, obligându-i să stea ore în șir la cozi interminabile în străinătate sau luându-le, pur și simplu, libertatea de a alege.
O să spuneți că e ministrul Educației, o figură obscură de politician, care a dat ordinul de implicare a personalului didactic în campania dusă de Biserică, că e premierul, un alt politician, care i-a privat pe românii din diaspora să voteze. Să nu fim naivi. Statul român, așa cum arată el astăzi, este la cheremul unor organizații non-statale, cum e BOR sau cum sunt partidele politice. Funcționarii nici nu mai știu când încalcă legea, atât de împământenite au devenit unele obiceiuri. Iar cetățenii, din păcate, au uitat ce înseamnă să fii liber. Încă stau cu capul plecat în fața celor care ar trebui să îi servească, se lasă mințiți, manipulați, atrași în scandaluri mediatice derizorii, așa încât la sfârșitul zilei uită exact de propriile lor interese.
Am văzut din păcate și intelectuali onorabili angajați orbește în polemici pe tema existenței lui Dumnezeu, dar nu Dumnezeu, ci părinții erau prinși pe holurile școlilor într-o veritabilă ambuscadă a dezinformării. Nu credința poporului era în pericol în aceste zile, ci libertățile sale. Dacă oamenii își pierd credința pentru că un grup minoritar de atei face campanie împotriva religiei, atunci evident că nu putea fi vorba de nicio credință de la bun început. Tare mi-e teamă însă că tot mai mulți își vor pierde credința când vor realiza ca Biserica nu este cu nimic mai bună decât orice alt actor politic.
P.S. Ca să nu existe niciun fel de dubiu asupra poziției mele privind religia în școli, voi prezenta aici opțiunile personale:
- cred că toți copiii ar trebui expuși unor conținuturi religioase, dar decizia LIBERĂ și INFORMATĂ trebuie sa apartină părinților, iar conținuturile să fie selectate de psiho-pedagogi cu formație teologică.
- religia ar trebui să fie facultativă, opțională, nu materie obligatorie cu note în catalog.
- conținutul manualelor și programele trebuie schimbate și adecvate psihologiei vârstelor.
- profesorii de religie ar trebui să aibă competențe psiho-pedagogice.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen