Spiritul "lui Hitler" nu va muri niciodată la oameni
Am încercat, încerc şi mă voi strădui în
continuare să mă ţin departe de genocidul canin care se desfăşoară în România
la momentul actual, mai acerb decât niciodată. Pentru că nu rezist, pentru că
sunt prea slabă şi prea emoţională, pentru că sunt prea mică şi nu pot face
nimic concret să opresc total acest măcel.
Dar dacă intri pe internet şi mai dai cu nasul pe câte o reţea de socializare
unde eşti interconectat cu alţi oameni care au aceleaşi preocupări şi griji ca
ale tale, unii fiind mai mult implicaţi, alţii mai puţin, este imposibil să nu
vezi anumite fotografii, comentarii, colaje, strigăte de ajutor, de disperare
.... în numele bietelor necuvântătoare.
Omul a creat, pe lângă o societate umană, o societate a animalelor
domesticite. Animale care nu au dorit să fie domesticite, dar pur şi simplu au
căzut victimă mamiferelor bipede auto-intitulate „OM” care le-au luat spre propria plăcere să le exploateze, indiferent sub ce formă au făcut şi fac acest lucru. În accepţia acestui
termen, a fi „OM” înseamnă a dispune de sentimente de OMENIE. Ce dracu (mai)
înseamnă asta? Refuz să mă uit pe DEX, refuz să întreb un lingvist, pur şi
simplu mă conduc după cele învăţate. Căci am fost educată în spiritul OMENIEI:
să ajuţi, să nu omori, să nu loveşti, să nu răneşti, să îngrijeşti, să te
preocupe, să te implici, să mângâi, să oferi, să nu umileşti (!!), să hrăneşti, să ai milă, compasiune. Că e un alt om sau
că este câinele sau pisica de-afară, este total irelevant. Este o fiinţă fie,
un suflet, exact ca şi tine. Tu nu eşti mai bun ca el, eşti poate mai norocos. Dacă
tu ai ceea ce nu are el, cum ar fi o bucată de pâine, nu înseamnă că eşti mai
intelijent şi uneori nici măcar nu înseamnă că munceşti mai mult şi mai
implicat.
Ce vă inspiră fotografia asta? Suflete ucise şi tratate precum deşeurile .... fiinţe vii chinuite, umilite şi ucise ... de ce? doar pentru că sunt prea multe? Nu suntem cumva prea mulţi "oameni" pe pământ?
În zona pe unde mă învârt eu în timpul zilei, respectiv la locul de muncă,
nimeni nu vorbeşte despre genocidul canin. Ar fi o concluzie pripită şi poate
injustă cum că nimeni nu se preocupă. Asta nu ştiu. Ştiu doar că .... pe 21
decembrie 1989 lucram în clădirea Rectoratului Universităţii din Bucureşti, nu
aveam voie să ieşim afară din clădire înainte de ora 16, când ni se termina
programul de lucru, la radio nu se transmitea nimic, nimeni nu vorbea nimic, pe
culoarele largi şi reci ale instituţiei sufla un curent straniu, zburătăcea un
fel de frică, de teamă concretizată care ne paraliza probabil şi dorinţa de a
vorbi. Nu aveam voie să mergem de la un birou la altul şi să staţionăm, pe
numerele interne de telefon oricum nu am fi avut curaj să vorbim. Ca urmare,
toată lumea tăcea şi totul părea că zace într-o ignorare absolută. Era ca şi
cum nimic nu se întâmpla şi noi, cei din interior, oricum habar nu aveam de
ceea ce se întâmpla afară, la doar câteva sute de metri de clădirea noastră. Eu
am aflat abia după ora 16, pentru că m-a tras un fel de mână nevăzută exact
spre epicentrul evenimentelor dezlănţuite deja de ore bune prin Bucureşti.
Nu ştiu de ce, dar şi ceea ce se întâmplă acum mă duce cu gândul la atunci,
deşi aparent nu există nici o conexiune reală şi raţională sau logică între
cele două chestiuni. Desigur că există diferențe incomensurabile dintre atunci și acum, dintre grijile de atunci și cele de acum. Eram aproape toți cenușii, flămânzi și înfrigurați, nu aveam magazine cu hrană pentru animalele pe care le țineam în casă și ne oripilam când auzeam că există pe mapamond oameni care își răsfață cățelul sau pisica de companie cu tot felul de delicatese, în timp ce mai mult de jumătate din națiunea română își simțea măruntaiele prin stomacul aproape permanent gol. Desigur că și numărul maidanezilor era mai mic, dar exact din acei ani a început povestea, căci Ceaușescu demola gospodăriile, ca să înalte blocuri din beton și să ne supună acestui trai umilitor, de conviețuire obligată în cutii cenușii și lipsite de orice personalitate. Și animalele din gospodăriile demolate peste noapte deveneau ale nimănui, prigonite din toate părțile. Pe atunci nici femeile nu aveau voie să aleagă între a rămâne gravide sau nu, cine dracu să se gândească la managementul animalelor nimănui?! Oamenii erau aruncați în blocuri, să fie mai bine controlați, animalele oamenilor erau părăsite pe străzi.
Cert este că suntem contemporani cu un genocid, cert este că femeile şi
bărbaţii care contribuie la acest genocid au rude, prieteni, copilași cărora teoretic le sunt dragi și simpatici cățeii, familii care le
aşteaptă seara acasă, probabil colegi care le laudă şi care sunt îngrijorate
dacă cumva le doare capul. Și mâinile acestor bărbați și femei fac aceste lucruri atroce .... nu știu cum .... sunt absolut neputincioasă în a înțelege ....
Colajul de mai sus l-am văzut azi la ora 15:45 şi în mai puţin de două
minute mi s-au umplut ochii de lacrimi. Mi-a crescut tensiunea. Îmi pulsează
tâmplele. Am un gol în stomac. M-am dus la baie să plâng. Am lăsat orice lucram
şi m-am refugiat să plâng.
Pentru că, deşi nu sunt câine sau pisică, îmi pot imagina ce ar însemna ca
după o operaţie la organele genitale să fiu lăsată să zac pe caldarâm şi să se
scurgă sângele din mine până îmi dau sfârşitul. E ca şi cum imediat după avort,
în loc să fiu dusă pe un pat curat, lăsată să mă odihnesc, să am linişte, să
fie cineva la căpătâiul meu, să primesc o supă caldă când îmi revin şi să fiu
mângâiată şi protejată apoi, aş fi luată şi târâtă afară, fără să se ţină seama
de faptul că mă dor organele şi că nu ştiu de capul meu. Pur şi simplu mi-e rău
să vizualizez mental lucrurile care se întâmplă, mai ales că acest colaj nu
arată cele mai încriminatorii atrocităţi despre care nici măcar nu am puterea
să scriu şi să descriu ....
Cum se poate să existe o rasă animală, „mamiferul OM”, care să facă atâta
rău, cu atâta cinism, cu atâta sadism, altei rase animale? Cum e posibil să
provocăm atâta durere, atâtea traumatisme? Toţi sar cu gura pe genocidul
planetar gestionat de Hitler şi acoliţii lui. Cu ce suntem noi mai umani decât
au fost ei? Cu nimic. Pentru mine, diferenţa dintre a omorâ câini şi a omorâ
oameni nu există şi nu se justifică ......... aşa cum de 20 de ani îmi este
ruşine că pe paşaportul meu scrie „România”, tot aşa îmi este îngrozitor de
ruşine că fac parte din rasa animală „OM”.
România a ajuns un lagăr de exterminare.
Exerciţiu de imaginaţie: cum e să fii câine în România
În acest context, pe cuvânt dacă nu mi se par penibile toate celelalte preocupări de genul "românii au talent" ....
Ştiu că acest material nu ajută nimănui şi nu ajută, nu mai ajută cu nimic să tot sesizăm, confirmăm şi reconfirmăm o cruntă realitate în care atrocităţile se agravează şi prăpăstiile se adâncesc. Pe zi ce trece mă minunez că viaţa merge mai departe şi că fiecare îşi vede de propriile plăceri şi proiecte. Mă minunez că unii sunt preocupaţi de cele mai noi mărci la pantofi, ultimele cosmetice, cea mai "intelectuală" mâncare pentru pudelul de-acasă.....
Scrisul mă ajută să mă descarc şi atât .... nu reuşesc să mişc munţii cu el. Nici măcar prietenii, amicii, colegii ....
Sunt convinsă şi chiar ştiu oameni care ar avea banii necesari să gestioneze problema animalelor fără stăpân. Din păcate, ar fi un proiect imens pentru România, pentru că s-a lăsat să se ajungă aici în ultimii 20 de ani. Ar fi o muncă titanică, care s-ar rezolva cu o infuzie serioasă de capital pe toate segmentele: forţă de muncă, infrastructură, atragere de fonduri. Şi o forţă de muncă vocaţională, bazată în mare parte pe voluntariat. Ce există acum, este o chestie care se târăşte pentru că nu dispune de fonduri în mare parte. Iar cei care ar avea fondurile, preferă să le dea pe vacanţe, maşini, case, şedinţe foto şi alte fiţe.
Părerea mea este că, deşi utopică solicitarea asta, societatea asta şi timpurile pe care am ajuns să le trăim ar trebui să ne trezească PE TOŢI, nu doar pe unii, la realitatea conform căreia a apus de multişor vremea în care să ne mai permitem fiţele şi luxul.
De ce nu ar interveni un om cu bani să creeze, să conceapă şi să gestioneze un astfel de proiect? Pentru că omul are câteva atribute pe care celelalte animale nu le au: orgoliu, lăcomia, comoditatea conştientă combinată cu teama argumentată de birocraţie, egoismul.
"De ce să vin eu cu banii mei, când de fapt e treaba statului?"
"De ce să arunc eu banii mei, dacă nu-mi iese nimic din chestia asta? Abia dacă am 900.000 de euro/pounds sau franci elveţieni în cont, până la anul vreau să cresc la un milion+!"
"De ce să mă implic? Să mă lupt cu statul pentru autorizaţii, să mă lupt să găsesc voluntari sau spaţii unde să fac adăposturi decente şi clinici, să mă lupt cu lenea şomerilor români care nu vor să lucreze pe mai puţin de 1000 euro pe lună + beneficii etc etc. Mai bine plec la schi în Elveţia."
"Nu merită. Am muncit pentru banii mei, eu îi consum cum vreau, chiar dacă pot trăi 3 vieţi doar din dobânzile lunare!"
Alt exemplu aici.
NIMENI NU CAUTA astfel de cazuri pentru a avea ce sa posteze pe FB sau pentru a avea despre ce scrie. Pur si simplu ne inunda ..... n-am cuvinte si nici ganduri nu mai am. Cand eram mica, adunam toate potaile mici si le duceam acasa: pisici, catei, zburatoare. Imi doream sa fiu pisoi, pentru ca mi se parea mie ca pisoii pe care ii ingrijeam sunt niste rasfatati si au o viata frumoasa si calma si ei doar se joaca si primesc dragoste si mancare. Si atunci se intamplau atrocitati, erau copii care invarteau micile animale si le dadeau drumul ca din prastie prin arborii din parc sau ardeau pisicii pe care ii prindeau .... bestii de acest gen vor fi mereu nascute de oameni .... dar totusi, pana unde putem involua sa ajungem sa facem asa ceva??.... cum sa iei un animal si sa-l mutilezi, asa, de placere .... cum dracu .... cica sa stai calm si sa-ti vezi de ale tale .... Avea oare Romania o alta nevoie acerba de a fi cunoscuta pe plan mondial sau scopul este sa inlocuim reperele de "Nadia", "Gica Hagi" cu cele de "ucigasii de caini - ah, de acolo esti?" ..... neh ... nu se poate comenta bestialitatea umana. Cea canina are mereu un motiv logic si rational. Cea umana nu.
Cum faci bestie, asa ceva? Iei un maidanez, un animal, o fiinta fie, o imobilizezi si apoi ii tai osul botului cu ferastraul? Ferastrau electric? Ce marca? Alimentat de la cablu? Nu pot să concep așa ceva, fotografiile din profil, de pe materialul original, sunt mai sugestive și mie una îmi dau insomnii .... stau de o oră cu lacrimi în căușul ochilor și nu pot să mă gândesc la altceva .... nu pot .... nu pot .... cum o fi putut?
Nici nu pot posta fotografiile, căci nu le pot privi .... sunt prea slabă de înger, prăpădita de mine ....