Bucureşti, august fierbinte 2012, ora 18:16. Vin de la o alergare susţinută prin Parcul Izvor. Mai am 200 de m şi intru în JW Marriott Hotel. Buricul târgului. Locul viitoarei Catedrale A Neamului, un alt proiect care ne-a sărăcit viaţa pe ani buni şi a spălat creierul nedeşteptat al multor naivi. Louis Vuitton Collection te zdrobeşte prin prezenţa lui în vitrinele imense. Pe marginea carosabilului, un microbuz. Gol. Alb. Cu uşa deschisă. Şoferul stă pe trotuar. Lâncezeşte. În cămaşă albă. Aşteaptă. În mâini are un petec de hârtie pe care îl rupe în bucăţele mici-mici, precum fulgii mari de nea. După care, fără nici un gest special, dă drumul ninsorii peste iarba arsă. În mijlocul târgului, pe o caniculă greu de suportat chiar şi de dromaderi, pe un culoar de iarbă, sărbătoreşte acum un petec de zăpadă artificială. Şi vrei să mă abţin să nu mai spun zilnic: „O naţie cretină, ignorantă, needucată, fudulă. Dar mai ales lipsită de orice simţ şi simţire faţă de ce este în jur, faţă de spaţiul public.”
 În momentul în care ajung în dreptul lui, mă uit la grămada de hârtiuţe, la el, şi îi spun calm, din mers: „Excelent! Excelent aţi aruncat gunoiul acolo! Vă felicit! Absolut excelent!”
A rămas fără vorbe. N-au auzit nici un susur, dar am simțit din plin o uitătură șocată ..... O săptămână de muncă în folosul comunității, 14 ore / zi, asta ar fi pedeapsa pentru acești idioți bipezi. End of story.