”Anca, pe mine nu mă interesează!!! Legea spune foarte clar că dacă un angajat se îmbolnăvește și intră în concediu medical, în maximum 24 de ore el trebuie să anunțe angajatorul despre durata exactă a concediului medical, numărul de identificare al medicului și numele acestuia, locația cabinetului medical. Eu, angajatorul, am obligația de a trimite imediat un raport (nu știu unde) și dacă datele nu corespund, plătesc amendă. Nu mă interesează, legea prevede că, chiar dacă omul ăla moare, tot trebuie să mă anunțe și eu trebuie să raportez!!”
”OK, A.! Data viitoare voi avea grijă să mor și nu știu cine te va anunța, ca să-ți poți face raportul! ”
Și nu se mai oprea cu argumente și reproșuri nejustificate. Am întrerupt-o:
”Dacă era atât de vital elementul acela, de ce nu m-ai sunat? De ce nu m-a sunat nimeni să mă întrebe cum îmi merge?!”
Blocaj total. Dar reacția a venit ca un glonț:
”Angajatorul nu are obligația legală să sune angajatul .....”
Întrebarea mea avea tentă umană. Pfuuuiii, ce naivă ești, gâsco!! Răspunsul șefului de resurse umane era de pe altă planetă, cu siguranță nu de pe a mea.
”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”,
Țara lor de glorii, țara lor de dor .....
”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”,
Țara lor de glorii, țara lor de dor .....
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen