De ce te temi cel mai tare? De întuneric? De apă? De foc? De urs? De cutremur? De frig? De foame? De sărăcie? De gândaci? De șerpi? De un accident de mașină?
Și dacă ce au venit doi polițiști, care erau întâmplător prin zonă? Îi pot ei opri pe individul respectiv de a nu vandaliza mâine, de a nu înjura poimâine ..... Furia și energia pe care le emana în toate gesturile lui sunt mari semne de alertă. Cum te poți enerva în halul acesta, cum poți acționa în felul acesta pentru o chestie care nu are nici o esență, pentru ceva care nu îți aparține, pentru ceva care nici nu există? Lângă mașina mea era loc liber și peste alte 3 mașini erau alte locuri libere. Nu pot să înțeleg, nu există așa ceva, cred că realitatea asta îmi joacă feste.
*********************
Hai să dăm vina pe cineva pentru faptul că ne manifestăm mai rău decât niște animale sălbatice. Dă-i omului orice, dar nu-i da șansa de a apela la instinctul lui de animal sălbatic, nu? Ce să facem? Să dăm vina pe autoritățile române, care își bat joc, încep și derulează proiecte fără finalizare?
Pe aceste locuri de parcare au fost niște garaje. Toți bucureștenii știu că în urmă cu X ani s-a dat liber la construirea de garaje prin zonele blocurilor. Apoi, anul trecut parcă, proprietarii garajelor - după ce au cheltuit și s-au zbătut, probabil au dat și șpăgi pentru a obține un loc pentru garajul propriu, nici nu vreau să mă gândesc - au fost nevoiți să demoleze garajele. Tot pe banii lor. Iarna trecută mașinile lor au zăcut printre ruinele fostelor garaje, în aer liber. Anul acesta, prin martie, autoritățile au început lucrări de asfaltare, bordurare, semnalizare, așa că pe maidanul din spatele blocului a apărut o stradă. Semi-luminată. Cu un singur sens și cu parcelă paralelă pentru viitoarele locuri de parcare. Două luni au durat lucrările. La finalul lunii mai am depus și eu o cerere, poate voi avea loc pentru o parcare sigură, plătită. Ei bine, au trecut patru luni. Fiecare parchează pe unde apucă, nimeni nu are un loc asigurat. Legea junglei, nu știu. Am scris la autorități, am întrebat care e mersul, nu răspunde nimeni. Nici la telefon nu răspunde absolut nimeni, oricând suni. Deci, și cu ajutorul statului care trăiește pe banii noștri, oamenii au privilegiul și șansa de a fi animale. Este și asta o scuză. În situații de criză, oamenii scot ce-i mai rău din ei. Hai să zicem că individul nu găsea loc de parcare sub geamul apartamenului lui, că acu m-am prins că de aici pornește brutalitatea lui. El nu vroia locul de parcare liber din dreapta, ci locul ăla, unde pusesem eu mașina. Este negăsirea unui loc de parcare un motiv (întemeiat) de a sări la gâtu celorlați? Este o situație limită, de viață și de moarte? În halul ăsta se ajunge? Pentru un loc de parcare începi să demolezi, să iei la bătaie, să înjuri la maximum de scabroșenie? Nici măcar nu mă cunoaște, nu ne cunoaștem, cu siguranță nu ne-am intersectat niciodată în viețile noastre .....
Am umblat, de una singură, pe multe coclauri pustii și pustiite ale planetei. Nu foarte multe, dar mai multe decât toți oamenii pe care îi cunosc mai îndeaproape. Am traversat Insulele Malta și Gozo pe jos, am traversat creasta Făgărașului, am parcurs jumătate de Transfăgărășan când nimeni nu vroia să mă ia ca autostopist, am traversat din Austria până în Italia, din Norvegia până în Germania, regiuni întinse din Himalaya nepaleză, văgăuni prin Munții Vrancei, am traversat Amazonul pe sârmă suspendată, am dormit printre regii și prinții regnului african din Africa ..... am stat sub și printre gloanțe 3 nopți în decembrie 1989, în București, m-am confruntat cu securistul ce dorea să mă convingă pe rând că mi-e prieten, tată, frate sau că mă poate ucide fără urmă (vara 1989).
De ce mi-e mie cel mai tare frică?
De violența umană. Mai ales de violența nejustificată sub nici o formă.
Chiar și de o violență a unui vecin pe care nu-l cunosc, de la scara alăturată, care mi-a bătut animalic în ușa de metal a apartamentului, a înjurat, a flegmat, apoi a coborât la mașina mea, i-a dat roată, a lovit-o cu picioare, a flegmat-o. Mașina mea stătea acolo de 2 zile. În dreapta era loc liber, încăpea un tanc. Parcarea nu e parcelată, nu plătește nimeni nici o taxă, nici un drept special de parcare, e parcare publică. M-a speriat diabolismul lui pentru un motiv inexistent. M-a speriat că a stat în spate, ferit, atunci când, în tăcere, mi-am mutat mașina 10 m mai la dreapta. M-a speriat handicapul lui psihic atunci când, ducându-mă să văd numărul mașinii pe care a parcat-o el în locul unde fusese mașina mea, m-a pândit de la geamul apartamentului lui de la etajul 1 și din întuneric m-a înjurat și porcăit din nou.
Asta este partea care ar trebui să ne dea cel mai tare de gândit, pentru că împotriva unui cutremur nu poți lupta, unui urs nu-i poți cere să nu te agreseze, întunericul nu-l poți stopa ș.a.m.d. Dar cu oamenii ...... cu oamenii ar trebui să te poți înțelege.
Da, evident că am soluția acestei probleme apărută din cer:
În loc să mă agreseze, pe mine și pe mașina mea, lăsa acolo un număr de telefon, un bilet cu un mesaj civilizat .....
Mi-e rușine că trebuie să recunosc că sunt om, că arăt a om, că nu îmi pot lua altă înfățișare înaintea animalelor. Mi-e rușine că îi fac pe alții imbecili, handicapați, idioți, tâmpiți, cretini, nesimțiți. Mi-e rușine că exist. Exact așa cum mi-e rușine să spun că ”vin din România”!
Și dacă ce au venit doi polițiști, care erau întâmplător prin zonă? Îi pot ei opri pe individul respectiv de a nu vandaliza mâine, de a nu înjura poimâine ..... Furia și energia pe care le emana în toate gesturile lui sunt mari semne de alertă. Cum te poți enerva în halul acesta, cum poți acționa în felul acesta pentru o chestie care nu are nici o esență, pentru ceva care nu îți aparține, pentru ceva care nici nu există? Lângă mașina mea era loc liber și peste alte 3 mașini erau alte locuri libere. Nu pot să înțeleg, nu există așa ceva, cred că realitatea asta îmi joacă feste.
*********************
Hai să dăm vina pe cineva pentru faptul că ne manifestăm mai rău decât niște animale sălbatice. Dă-i omului orice, dar nu-i da șansa de a apela la instinctul lui de animal sălbatic, nu? Ce să facem? Să dăm vina pe autoritățile române, care își bat joc, încep și derulează proiecte fără finalizare?
Pe aceste locuri de parcare au fost niște garaje. Toți bucureștenii știu că în urmă cu X ani s-a dat liber la construirea de garaje prin zonele blocurilor. Apoi, anul trecut parcă, proprietarii garajelor - după ce au cheltuit și s-au zbătut, probabil au dat și șpăgi pentru a obține un loc pentru garajul propriu, nici nu vreau să mă gândesc - au fost nevoiți să demoleze garajele. Tot pe banii lor. Iarna trecută mașinile lor au zăcut printre ruinele fostelor garaje, în aer liber. Anul acesta, prin martie, autoritățile au început lucrări de asfaltare, bordurare, semnalizare, așa că pe maidanul din spatele blocului a apărut o stradă. Semi-luminată. Cu un singur sens și cu parcelă paralelă pentru viitoarele locuri de parcare. Două luni au durat lucrările. La finalul lunii mai am depus și eu o cerere, poate voi avea loc pentru o parcare sigură, plătită. Ei bine, au trecut patru luni. Fiecare parchează pe unde apucă, nimeni nu are un loc asigurat. Legea junglei, nu știu. Am scris la autorități, am întrebat care e mersul, nu răspunde nimeni. Nici la telefon nu răspunde absolut nimeni, oricând suni. Deci, și cu ajutorul statului care trăiește pe banii noștri, oamenii au privilegiul și șansa de a fi animale. Este și asta o scuză. În situații de criză, oamenii scot ce-i mai rău din ei. Hai să zicem că individul nu găsea loc de parcare sub geamul apartamenului lui, că acu m-am prins că de aici pornește brutalitatea lui. El nu vroia locul de parcare liber din dreapta, ci locul ăla, unde pusesem eu mașina. Este negăsirea unui loc de parcare un motiv (întemeiat) de a sări la gâtu celorlați? Este o situație limită, de viață și de moarte? În halul ăsta se ajunge? Pentru un loc de parcare începi să demolezi, să iei la bătaie, să înjuri la maximum de scabroșenie? Nici măcar nu mă cunoaște, nu ne cunoaștem, cu siguranță nu ne-am intersectat niciodată în viețile noastre .....
