Back to Bucharest: Direcția Pașapoarte Pipera

   Azi am avut o reală revelație și trebuie să scriu despre asta!

   Tot amân de o săptămână să merg la Direcția Pașapoarte din Pipera pentru a solicita prelungirea pașaportului meu expirat de două luni. Este o formalitate care, teoretic, se poate rezolva comod și prin Consulatul Român din Viena, dar practic, procedura poate fi un coșmar costisitor acolo, funcționarii care duc o viață de lux acolo, tratându-și conaționalii cu maximum de sictir, refuz și superficialitate. Cum puii mei ajung unii să ducă așa o viață ..... mare mister!! Și de ce statul român tolerează așa ceva .... mai bine nu întreb. Funcționarii care reprezintă interesele nației într-o altă țară ar trebui să aibă vocație pentru ”a merita” să fie detașați, mai ales în astfel de locații de lux ale Europei!!! Am zis!

   Deci, mi-am luat actele și picioarele la spinare, am luat metroul și m-am îndreptat spre sediul din Pipera. De când am fost acolo, în urmă cu cinci ani, zona s-a transformat enorm. Atunci era un șantier de coșmar, acum are altă față, doar indolența autorităților legată de curățirea de zăpadă a trotuarelor mai strică imaginea generală. Dar, desigur, iar e chestiune de percepție, obișnuință, pretenții și gust, nu?!

Revelația zilei a fost să dau peste o tânără funcționară debordant de amabilă și pregătită! O tânără funcționară, pe numele ei Roxana Berechet (cu siguranță are un grad, scuze că nu-l cunosc), plăcută, plină de viață, implicată și cu temele făcute. La camera/ghișeul nr. 7, undeva pe dreapta în secțiunea de pașapoarte.

I-am explicat situația mea, i-am spus că sunt în totală ceață, că nu am găsit informații pe internet, că nu am reușit să iau legătura telefonică cu Circa 21 de Poliție, de care aparțin - foarte enervant să suni jumate de oră, să formezi de mai multe zeci de ori numărul, să ceri interiorul și nimeni să nu-ți răspundă!! Prefer sistemul austriac, unde ești pus la rând și un robot îți comunică: ”Sunteți al 6-lea în coada de așteptare, sunteți al 2-lea în coada de așteptare” etc..

Și i-am cerut practic sfatul, consultanță, ce să fac ca să rezolv onorabil și legal formalitățile.

Și tânăra doamnă m-a rezolvat în 20 de minute, deși nu era treaba ei, practic!!! Asta a fost culmea! Ea trebuia doar să-mi dea informațiile, restul trebuia să rezolv la culega, la camera 8. Dar colega era ocupată, așa că dn. Berechet m-a invitat la ea în birou și mi-a făcut actele de la A la Z, explicându-mi alternativele.

Foarte tare ..... la plecare am rugat-o să-mi spună numele, e de reținut. Face cinste aparatului funcționăresc român și o felicit pe această cale!!

Și aici un alt episod din seria ”Români, așa da!”

Back to Bucharest: LA NOTAR

Luni, 18.01.2016

Nu că atunci când existam în România nu aș fi fost aproape permanent ”frapată” ….. dar am uitat oarecum în aproape doi ani cum e pe plaiurile mioritice și nu mai aveam în mine bulele alea de Champagne gata să explodeze în orice oră a zilei. Da, voi generaliza, dar toți cădem în păcatul ăsta și-mi asum riscul. Știam că ”trăiesc în România și asta-mi ocupă tot timpul” doare, dar uitasem cum e așa crunt, ca sarea pe rană deschisă. O să încerc să nu fiu rea, sarcastică și aproape perfectă, dar ziua de azi mi-a adus de aminte de ce România îți consumă tot timpul pe degeaba.

Prin episoade de genul ăsta înțelegi de ce poziții cheie din România sunt preluate de ..... nemți/sași, unguri ..... și de ce românii își doresc, în subconștient, acest lucru.

Back to Bucharest: LA NOTAR

În sfârșit, dau peste un birou notarial, ce ușurare. Credeam că nu mai ajung nicăieri întreagă azi, cu echilibristica pe valurile de gheață ce stăpânesc trotuarele din Militari. Eu ca io, dar să-I vezi pe bătrâni sau pe pițipoancele pe tocuri ori pe bunicii/părinții care au făcut greșeală să iasă cu copiii în cărucioare, la plimbare!

Micul birou notarial de la parterul unui bloc de pe Iuliu Maniu nu e aglomerat. Două părți contractuale ale unui contract de vânzare-cumpărare imobil se conversează, în rest nimeni. Deci am noroc, îmi zic.

Cald înăuntru. Bine, nici afară nu e ger, dar e frig, destul de frig încât zăpada turnată în ultimele două zile să nu se dea topită prea mult. Mi-aduc brusc aminte de un material scris prin 2010, despre pinguinii bucureșteni …. În 2009 vara renunțasem eu să mai circul cu mijloacele de transport în comun și devenisem Mitza Biciclista, zi de zi pe două roți către birou, 14 km. Așa că mă distram altfel și observam altfel orașul natal. Revenind:

Situația nu s-a schimbat. Din păcate. Există în continuare o ceată de pinguini-șef care regizează întreaga bătaie de joc a contribuabilului român ….

Își dă jos haina, căciula, ia loc și se uită în jur. Din nou are impresia că vizionează un film ….

La recepție o tânără blondă voluptoasă. Dar …. Extrem de voluptoasă la bust. În rest, se pare că … blondă natural. Îmi vine și mie rândul după vreo zece minute, scot o procură completată cu toate datele, o dau tinerei blonde și îi spun doar atât:

”Doresc să întocmesc această procură, e completată, am copiile celor două persoane care urmează să fie împuternicite și aș dori să știu cât durează și cât costă.”

Pauză. Tânăra citește.

”Deci doriți o radiere de mașină.”

”Da.”

”Sigur, nici o problemă. Vă costă 60 de lei și durează cam 20 de minute până transcriem noi textul procurii pe formatul nostru.”

Pe biroul recepției se află două tipuri de cereri-formular către notar, le remarc și întreb: ”OK, e nevoie de altceva, să completez eu ceva, o cerere?”

”Nu.”

Foarte fein și eficient! – gândește creierul meu și acceptă răspunsul ca atare. Dacă duduia a zis nu, așa să fie. Și iau loc din nou, mă servesc cu apă și mă cufund în gânduri. Trec vreo 15 minute, vine duduia la mine și mă roagă să citesc documentul redactat de ea, ca nu cumva să fie greșeli. Îmi spune că a copiat textul, nimic mai mult.

OK …. Principiul celor patru ochi e întotdeauna bun, hai să o verificăm pe duduia, deși mă-ndoiesc că e jobul meu chestia asta.

Citesc, compar cu textul meu original și constat destul de multe ….. reformulări! Hm …. În principiu, conținutul și înțelesul au rămas, pe mine personal nu mă deranjează reformulările, deși verificarea îmi ia astfel mai mult timp – mă simt ca la școală, când corectam lucările de control ale elevilor la germană, doar că acum nu aveam pix roșu! -, constat o singură greșeală, un ”U” suplimentar la seria de șasiu a mașinii, în rest, totul OK.

Duduia face corectura și apoi îmi spune, întinzându-mi un formular de pe biroul recepției:

”Am să vă rog să completați aici cu toate datele această cerere.”

Mă uit tălâmb la ea și nu mă pot abține. Programez un zâmbet larg cât diametrul Planetei Marte și îi spun reverențios și ironic: ”Foarte tare faza asta! Stau aici de 20 de minute și nu fac nimic. Aș fi putut completa cererea asta de la bun început, nu?”

Cam atât despre calitatea prestărilor de servicii și despre înțelegerea termenului de eficiență.

Va urma cu alte episoade de genul:

Back to Bucharest: ”N-aveți încredere în noi?!”

Back to Bucharest: la Orange România

Back to Bucharest: ce te frapează în prima zi prin oraș
Back to Bucharest: ”Doamnă, v-a căzut o hârtie pe jos!”