Hățișul birocratic și taxele împovărătoare îi determină pe tot mai
mulți români să renunțe și să se gândească să plece din țară. Un exemplu
este cel al lui Stefan Moisanu, un tânăr om de afaceri, care a publicat
pe internet o scrisoare deschisă adresată României în care se declară
învins de sistem.
Scrisoarea a fost publicată pe blogul lui Stefan Moisanu:
”Nu
mai merge. Tot am incercat, am crezut ca pot, dar am obosit. Vreau sa
ne despartim. Esti o tara minunata si sunt convins ca intr-o zi vei face
un alt cetatean foarte fericit. Dar eu trebuie sa plec pana nu imi
pierd mintile. Acum, la sfarsit, imi e greu sa spun daca te-am iubit
vreodata. Nu stiu de ce am fost atat de convins ca da, dar am crescut
alaturi de tine si nu mi-am imaginat cum as putea exista in afara ta.
Cele mai frumoase momente din viata le-am avut alaturi de tine. Mare
parte din ce sunt acum, cu bune si rele, e asa datorita tie. Dar si cele
mai abisale clipe ale disperarii le-am aflat tot de la tine.
Cand
eram la scoala ti-am adus primele jigniri. Am pus la indoiala calitatea
dascalilor tai. Am trecut cu 10 la Romana nascocind citate din Tudor
Vianu si altii si niciunul din ei nu a avt tupeul sa spuna ca sunt
inventate, de teama sa nu se faca de rusine ca nu l-au citit niciodata.
Le-am spus eu. Am avut curajul sa ii spun profesoarei de chimie ca e
psihopata si sa imi sustin cauza in fata inspectoratului. In facultate
le-am spus profesorilor ca eu nu am venit la facultatea de Microsoft si
Oracle si ca nu voi fi partas la smenurile lor. Ai incercat sa ma scoti
din sistem pe toate caile si sa ma pui jos cu alti invinsi dar am reusit
de fiecare data sa rezist. Si nu te intelegeam de ce erai atat de
inversunata impotriva unui tanar ce doreste sa fie mai bun pentru a
produce pentru tine.
Mai tii minte cand eram student si mi-am
facut prima firma? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factura,
scrisa pe genunchi la un client care se amuza uitandu-se la mine cu
incerc sa calculez TVA-ul. In doua saptamani mi-ai trimis Garda
Financiara care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru ca nu
trecusem numarul contractului pe factura. Le-am spus celor de la Garda
ca nu am, ca abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus ca lasa, ai
parinti, rude, esti tanar.
Dar cand am hotarat sa imi declar
dragostea pentru tine si sa cumpar cu munca mea o bucata din tine? Cand
am facut primul credit sa iau un teren, sa fac o casa unde sa muncesc
pentru a prospera ca parte din tine si unde sa mor pentru a ma intoarce
in pamantul tau. Mai tii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la
cadastru care mi-au spus ca nu e problema lor ca sunt gresite planurile
si ca un sfert din teren e in sosea. Pierderea mea, ofranda ta.
Stii
tu oare cate zile am pierdut in templele tale cu ghisee? Am invatat in
ele umilinta in toate declinarile ei si tot nu am fost demn de tine, tot
arogant am ramas.
Stii tu oare ca mi-am petrecut peste 5000 de
ore conducand? Stii tu ca era sa mor intr-un accident? Si toate pentru
ca nu poti construi drumuri si cai ferate, stii doar sa le desenezi ca
un retardat pe servetele.
Am muncit cu bucuria si energia pe care
numai tineretea ti-o dau, si pentru ca am avut cap si maini dibace am
produs cat pentru a hrani cei 121 de fii ai tai ce mi-au fost angajati
in anii astia. Si din banii pe care i-am facut vanzand roadele muncii
mele ti-am pus lunar pe masa o parte frumusica. I-ai luat de fiecare
data fara macar sa zambesti. Si daca am fost stramtorat si nu i-am avut
mi i-ai luat tu singura din buzunar. Si daca nu ii aveam ti-ai trimis
recuperatorii sa ii scoata de la mine cu bataia.
Hmm, mi-aduc
aminte de cate ori am pus tot ce aveam gaj sa construiesc ceva, pentru
mine, pentru tine, pentru noi, si totul a fost la un pas sa se naruiasca
pentru ca o hartie zacea sub salamul cuiva la un ghiseu.
Nu am
fost demn nici de oamenii tai. Oricat am muncit, abia am reusit sa
acopar tepele pe care mi le-au dat. Pentru ca ti-ai invatat oamenii ca
atunci cand sunt furnizori sa nu livreze, ca atunci cand sunt clienti sa
nu plateasca, ca atunci cand le imprumuti bani sa nu iti mai raspunda.
Si eu nu pot munci pe cat fura ceilalti.
Si pentru ca vorbim de
oameni, te-ai schimbat, sa stii. Ai devenit mai rea, mai incrancenata,
mai apasatoare. Si ai devenit barbara, in sensul istoric al cuvantului.
Fiii tai stiu mai putina carte dar fura mai mult, violeaza mai mult,
beau mai mult, mananca pana le crapa burtile si sunt intr-un permanent
razboi. Ai distrus mediul sanatos in care familia, izvorul normalitatii,
moralitatii si evolutiei, putea sa se nasca si sa creasca. Te-ai
autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii sa traga pe linie
moarta o mutatie genetica nereusita, un experiment social ratat”.
Stii
ce, daca ma gandesc mai bine, it is you. Tot ce ti-am cerut a fost sa
ma lasi sa muncesc si as fi impartit cu tine roadele cu bucurie. Sunt
tanar, inteligent, doritor sa muncesc, si unde imi pun mintea si mainile
ramane ceva in urma. Tu esti cea care m-ai transformat intr-un etern
mester Manole. Si ca sa nu se naruiasca peste noapte ce am cladit, am
zidit in temelii multe din cele ce imi erau dragi. Si cand politicienii
tai se lauda ca edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun ca in el
sunt inchise suflete si sacrificii ale unor fraieri ca mine.
Cred
ca vei muri batrana si singura. Cei care te-au iubit si pe care i-ai
batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se
vor muta la alta cand nu vei mai putea sa le oferi nimic. Si mai cred ca
iti meriti soarta”.
