Întotdeauna salut când intru undeva. Salut și când iau liftul, să urc de la parter la etajul unde lucrez. Chiar dacă am colegi de muncă care urcă în același lift cu mine, unde eu eram, căci veneam de la subsol, dar nu (mă) salută. Când ies din lift, urez tuturor ”o zi bună”, chiar dacă nu-i cunosc. Așa am fost educată. Încerc să iau lecții de la colegii care nu mă salută. De la colega care îmi trântește telefonul în nas, care se abrutizează din zi în zi tot mai mult. De fapt mint. Evident că de la ea nu am ce să învăț. Atâta poate, atâta dă. Nu toată lumea a fost educată, ci doar crescută. De fapt, de crescut cresc toți. Precum plantele.
Am fost educată să mă adresez cu ”dumneavoastră”. Și încă mi se pare dovadă de bun simț și bună educație, indiferent de poziția pe care o ocupi într-o firmă. Și femeia care ne curăță toaletele merită să fie salutată, să i se ureze ”o zi bună” și să i se vorbească cu ”dumneavoastră”, ca formă de respect pentru ea, ca om, pentru munca ea depusă pentru buna noastră stare.
Am învățat să-mi spăl singură trocul în care mănânc. Și respect în majoritatea timpului acest lucru. Nu-mi place să las menajerei ceașca mea murdară sau farfuria mea de la prânz. Se întâmplă rar. Cred că jobul ei este altul, nu să mă slugărească pe mine. Pauza pe care o iau pentru a-mi spăla trocul, este o pauză de care și eu am nevoie. De multe ori, este relaxarea necesară și odihna recomandată ochilor care fixează monitorul o bună parte din zi.
Am fost educată să nu deranjez. Să nu fac lucrurile cu zgomot. Să nu trântesc ușa după mine, că d-aia are clanță. Dacă e curent, să fiu mai atentă. Dar sub nici o formă să nu las ușa să se trântească zgomotos după mine, când știu că în încăpere există alte ființe umane, ca mine.
Am fost educată să nu las pe biroul altuia, mizeria mea. Dacă fac mizerie, să curăț. Azi, cineva la muncă a scăpat o prăjitură pe jos. O prăjitură cu ciocolată. A dat cu piciorul peste, a întins mizeria și a plecat. A lăsat așa. Șocant. Am intrat și am șters cu mopul. Mopul era umed și stătea rezemat de perete, în bucătărie, la 10 cm distanță de mizeria aceea .....
Am fost educată să ridic de pe jos o hârtie sau alt gunoi căzut accidental acolo. Zilnic sunt șocată de faptul că pe coridoarele firmei zac cu orele resturi de hârtie scăpate de X și Y prin diverse locuri. Zilnic sunt șocată câți oameni trec peste și pe lângă ele, fără să le ridice. Sunt șocată că nu-i deranjează. La început, ridicam de fiecare dată. Dar acum .... e musai să învăț că trebuie parțial ”să mă integrez”. Și în unele zile chiar nu mă aplec să ridic ditamai hârtia care zace pe mochetă .... și mă deranjează teribil. Nu doar albul hârtiei, ci și faptul că ajungi să cobori la alt nivel uneori ...
Am fost educată să curăț vasul de toaletă, să trag apa și în timp ce curge apa, să mă pregătesc de ieșire. Acele minute de pregătire ajută la eliminarea eventualului miros. Dacă trag apa abia după ce mi-am tras pantalonii la loc pe mine, în secunda următoare pun mâna pe clanță și ies din toaletă. Cel care așteaptă intră în toaleta unde apa trasă de mine nici nu și-a terminat operațiunea. Eventualul miros nu a avut timp să se disperseze. Minutul acela este important și denotă respectul arătat celui care intră după tine.
Am fost educată ca atunci când folosesc chiuveta, să nu o las plină de păr, să nu o las împroșcată cu apă și săpun. Să o clătesc. Pentru că după mine vine colegul și e dreptul lui să aibă o chiuvetă curată.
Am fost educată să-mi ofer ajutorul. Nu e bine. Pici de prost. Sau de fraier.
Am fost educată să privesc în jur, să ridic un bețiv de pe caldarâm, să salvez animale în nevoie, să ajut bătrâni să traverseze strada sau să le car sacoșa prea grea pentru viața lor obosită. Am fost educată să fac lucrurile bune în tăcere, să nu mă vait. Doar să le fac. Să nu atrag atenția că am de gând să le fac, că le fac sau că le-am făcut, ca și cum ar trebui să fiu răsplătită.
Am fost educată să fac economie nu neapărat doar atunci când eu personal nu am, ci mereu, tot timpul și peste tot. Și să le arăt tuturor că a face economie nu înseamnă a fi zgârcit, ci înseamnă respect pentru cei din urma noastră, pentru mediul în care trăim, pentru resursele care dispar de la zi la zi. O facem pentru noi, nu pentru cei care nu mai sunt. Pentru noi și pentru cei din urma noastră. Dar ... desigur, părinții au impresia că dacă spun ”fac totul pentru copiii mei”, cu asta au rezolvat. Din păcate, părinții din ziua de azi fac doar pe jumătate, pentru că au uitat valorile esențiale ale educației care ne menține ca rasă încă existentă pe pământ.
Deși toate aceste valori nu mai valoarează doi bani și nu am decât de pierdut în viață, fiind depășită de tupeu, șiretlicuri, bârfe și prost gust, totuși, pentru asta, o iubesc pe mama. Și mă bucur că nu mai este prezentă în această lume nebună, să mă vadă cum sufăr ca urmare a unei educații depășite și batjocorite de prezent.
Aproape totul în jur a devenit o junglă, unde oamenii nu mai țin cont de ceilalți, nu mai respectă pe nimeni și aproape nimic. Unde singurul crez este interesul, pe principiul ”interesul poartă fesul” și ”scopul scuză mijloacele”.
