România este o țară frumoasă .... DAR: - I

--> --> -->

De la un anumit punct, am decis să scriu în ordine inversă, 

deci cronologia va fi de-a-ndoaselea.  Nu m-am gândit că într-un interval relativ scurt de timp, voi aduna atâtea ”puncte”    

INTRATI AICI pentru PARTEA a II-a   

30.10.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:

       30. Vreau să cumpăr măsline, la Auchan. Atâtea sorturi și nuanțe. Hai să iau măsline verzi. Văd unele crestate pe lungime și cer vânzătoarei din sortul acela. O întreb, din pură curiozitate, de ce sunt crestate. Pfuuui, ce lovitură!! Răspunsul m-a plesnit ca un bumerang (la așa întrebare idioată, așa răspuns!): ”Așa sunt ele ....!” Adică, în traducere liberă, așa cresc ele în copac, cres-ta-te. Basta! Băi femeie, n-ai de treabă?! De unde naiba să știu io de ce-s crestate? D-aia sunt eu pusă aici, să analizez crestăturile măslinelor??? Următorul! Desigur că doamna avea și varianta răspunsului: ”Nu știu, îmi pare rău.” Dar nu, românii se feresc de ”nu știu” ca de foc și pală!!! Nu cadrează să nu știi.  
 

       29. Ce țară este aceea unde oamenii se calcă în picioare pentru o felie de salam și o bucată de pâine, distribuite gratuit (Vaslui, 30 octombrie 2010) cu ocazia inaugurării unei noi piețe agro-alimentare? Bașca că au venit cu orele înainte de ora deschiderii, stând în picioare, în frig de noiembrie.

  Alți oameni, altă locație, altă ocazie, același comportament: biserica a împărțit un pește prăjit și o bucată de pâine. 27 octombrie 2010, Mitropolia din București, Sf. Dumitru. Îmbulzeală, violență, disperare.

  Alți oameni, altă locație, altă ocazie, același comportament: 14 octombrie 2010, Iași. În fiecare an aceeași poveste, aceeași împărțire de pumni, coate. Jandarmii și ambulanțele au de lucru doar pentru că o nație de habotnici nu reușește să-și usuce creierele spălate!   Și ei se numesc creștini ….. Oamenii aceștia își fac cruci de câte ori trec pe lângă o biserică, oprindu-se, să fie văzuți cât de evlavioși sunt. Oamenii aceștia țin lecții de spiritualitate, moralitate și creștinism, se consideră educați și credincioși. În numele religiei și acum, mai nou, al sărăciei, sunt dispuși la ”pâine și circ” .... singura explicație este că nu au ce face și nu au cu ce gândi, pentru că au creierele amputate. Unii și le-au amputat în mod studiat, pentru a trezi milă și compasiune.

  Cam asta este nația română, la finalul primului deceniu al secolului XXI, după aderarea la UE, în timp ce se luptă să intre în Spațiul Schengen. Pe scurt, dacă ar fi să enumăr niște adjective fără context: primitivă, sălbatică, necizelată, demagogică, snoabă, patriarhală, analfabetă spiritual și intelectual, infatuată, dezordonată, dezorganizată, ostentativă, rurală. Substantive: minciună, înșelăciune, corupție, lene, furt, lașitate, prostie, degenerare, regres, încăpățânare, prostituție intelectuală.
 

    27.10.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:

 28. Încă pedalez, folosesc bicicleta ca pe mijloc de transport gratuit, deci scop utilitar în primul rând. Mergi frumos prin trafic și deodată îți zboară prin față o sticlă din plastic, goală. Aruncată de un taximetrist fără client în mașină. Băuse omul sucul și mașina era supraaglomerată cu inteligența și educația lui, așa că a aruncat sticla pur și simplu pe geam. Nu m-a lovit, am avut noroc. Cum o fi să stai frumos, la căldură, să apeși pe un buton care îți deschide geamul mașinii, să arunci gunoiul pe stradă - aruncătură cu boltă, artistică, nu oricum! -, apoi să apeși din nou pe buton să ți se închidă geamul, să nu cumva să îți fie frig, și să îți vezi mai departe de viață? În timp ce eu, dacă îmi cade o hârtie din greșeală, sunt în stare să mă întorc 100 de m după ea, să o iau de-acolo ..... De ce nu am văzut gesturi de genul acesta nicăieri în lume pe unde am colindat?    

27. Am aplicat la un job studențesc, într-un call center. La plezneală, știu că sunt foarte prost plătite. Dar m-am gândit că poate germana+engleză m-ar putea avantaja. Am fost invitată la interviu a doua zi, adică azi. Firmă belgiană. În spatele blocului, fac 10 minute pe jos. Teste orale pe engleză și germană. Germana a fost prea bună, deci testul scris a fost doar pe engleză. Trecute cu brio toate. Program flexibil și part-time, orice vreau eu să aleg. Nesperat de bine. Managerul de proiect o tipă care pare caldă. Nesperat de bine. Totul a decurs civilizat, decent, organizat. 
Mi-au dat răspunsul pe loc, pot începe de imediat, dacă vreau. 
Doar suma retribuției nu mi-au dat-o. 
M-au întrebat la ce nivel salarial aș aprecia jobul. Nu am putut să dau un răspuns și am explicat de ce. 
Din cauza faptului că în România totul este subdimensionat la acest nivel și retribuțiile au ajuns sub limita de decență. Seara am primit oferta lor scrisă. În limba engleză, limba oficială a companiei. Trei pagini. Mi-au căzut ochii la suma retribuției. Cam 1,70 euro/oră lucrată. De la 8 euro/oră am trecut anul trecut la 4,41 euro/oră. Acum merg mai departe, în jos.  

Principiul ăla cu ”mai bine muncim degeaba, decât să stăm degeaba”, pe care l-am aplicat prin ceva voluntariat, începe să se clatine. De la stat primesc, pentru stat degeaba un an de zile, cu vreo 80 euro mai puțin. Cam asta e diferența. Aș fi primit mai mult de la stat, dar și din ajutoarele de șomaj s-au tăiat acum 15%. Ce decizie iau?     
 

26. Am carnet de șomer .... Salariul meu pe ultimele 12 luni este destul de variat, din cauza lunilor în care am lucrat cu program redus. Suma pe luna a 12-a era cea mai bengoasă dintre toate, incluzând și o lună compensatorie și câteva zile de concediu, neefectuate. ”Doamna Roxana” - așa cum mi s-a recomandat salariata de la birou, atunci când am întrebat-o cum se numește - m-a trimis retur la fostul angajator, ca acesta să menționeze exact calculul sumelor din care se compune ultima cifră, aceasta fiind neînțeles de ridicată. Așa că astăzi, pe vânt, ploaie, mizerie și un trafic infernal - tot Podul Grant era blocat din cauza numeroaselor autocare, escortate de jandarmi, care aduceau demonstranți sindicaliști în București -, mi-am luat bicicleta și am pornit la drumuri. În două ore le-am rezolvat, mulțumită deplasării pe două roți. La minunatul oficiul de pe Bd. Timișoara 59, unde mi-am depus dosarul pentru șomaj, aceeași doamnă Roxana mi-a cerul 1 leu, pentru că trebuise să completeze cartea mea de muncă cu încă o pagină anexată. Aha, deci am contribuit 20 de ani la fondul de șomaj, este prima oară când mă aflu în această situație, mă duc la stat pentru că nu prea am altă variantă, și statul îmi cere mie 1 leu ... Apoi ești pus să semnezi cum că ai luat la cunoștință despre lista locurilor de muncă disponibile (nu există așa ceva!), despre lista cursurilor de recalificare (”Nu o avem momentan”) și despre prevederile Legii nr. 76/2002 (mi-am notat undeva, dar nu regăsesc notița). Dacă nu semnezi, dosarul tău nu intră la procesare..... Deci, dacă autoritățile statului procedează în felul acesta, ce pretenții mai poți avea de la un angajator care, de exemplu, te pune să semnezi că ai primit fișa postului sau că ai luat diurna, când de fapt tu nu ai primit nimic? Asta este România!
 

29.08.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:

25. Păcat că e locuită de români! Stau, din nefericire, de 16 ani în acest bloc la fel de împuțit ca majoritatea coliviilor betonate din capitală. Nu am treabă și nu am dialoguri cu vecinii, stau doar și mă crucesc de ceea ce văd, uneori. Ce-i drept rareori, pentru că majoritatea timpului nu mi-o petrec prin zonă, iar când sunt acasă, prefer să îmi văd de universul meu, decât de mizeria lor rurală. S-au luptat, majoritatea dintre ei, să se orășenizeze, să trăiască ”la capitală, ca domnii”, dar cu greu pot înțelege că într-un oraș regulile sunt altele, că nu ieși în spatele blocului cu grătar, cărbuni, fleici de carne, radio, discuții și înjurături, otrăvind un week-end întreg cu pestiențialitatea limbajului îmbârligat în fumul gros care se împrăștie după cum bate vântul, contribuind la îngroșarea mizeriei de pe geamuri, balcoane, ziduri. Este umilitor să trăiești într-un bloc. Printre multe altele, este și umilitor și sufăr de-o viață de neputința de a-mi alege altceva.   

24. ALELUIA!! ”S-a scos o nouă lege” pe piață și vreo 500.000 de persoane fizice autorizate au stat azi pe la ghișee să își depună declarațiile. Legea este neclară, funcționarii publici nu sunt dumiriți, dar amenzile sunt foarte bine explicate. Iar premierul Boc Boboc declară jurnaliștilor că nu e adevărat, oamenii stau la cozi din alte motive! Păi da, s-au plictisit și socializează cu formulare pe la ghișeele statului! Măi frate, exact ca la mine în firmă. Sistemul nu merge pentru că ar exista probleme tehnice, ci pentru că sunt eu leneșă!!! Pbăi să fie-n pălărie!! La ultimele 3 firme unde am lucrat eram cu eticheta ”workalcoholic” și aici, deodată, cică sunt leneșă și plătită degeaba!!! Ah, ce chestie, PFA-ul e obligat să plătească pensie și .... șomaj!!!!!! Cât de aberant este? Cum să plătească șomaj, din moment ce e PFA, adică un fel de free lancer!!!!!!!!!!! Ăsta nu se numește furt, de fapt?

24.08.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:

23. Păcat că este locuită de români! Păcat că este condusă de români! Încerc să fiu cât mai succintă: m-am angajat într-o firmă cu denumire nemțească. ”Management” românesc. Mi s-a promis o anumită poziție și o școlarizare pentru implementarea unui software german destul de complicat. Au trecut 15 luni și software-ul funcționează la o capacitate de 50%, în sensul că, din motive de lipsă a școlarizării, dar mai ales din motive tehnice, rezultatul scontat nu poate ieși, respectiv facturarea se poate face doar parțial. Școlarizare nu mi se acordă, deși am cerut-o de mai multe ori. Cu mari eforturi am ajuns la un anumit nivel de percepere și utilizare a software-lui. Mai lipsesc, la momentul actual, două detalii tehnice pentru a se putea factura în variantele impuse de legislația românească. M-am simțit datoare să anunț ”managerița” firmei, pentru că pe la final de iulie, o cretină din Germania, care nu și-a făcut treaba legat de acest software din România, s-a apucat de a trimis un raport negativ legat de mine, ca și cum eu aș neglija ceea ce am de făcut. Și a concluzionat cum că până pe 1 septembrie ar trebui să am timp să reglez programul. În condițiile în care aspecte tehnice ale programului, pe care eu le-am sesizat și în octombrie 2009, de nenumărate ori și în februarie/martie 2010, au fost rezolvate abia din 17, respectiv 23 august 2010!!! 

Răspunsul ”manageriței” m-a siderat:

          Din cate stiu eu ai termen pana la 1 septembrie sa rezolvi problemele.

         Sper sa te incadrezi in termen si sa facem proba ca totul functioneaza 

 După care și-a închis computerul și a plecat acasă, trecând pe lângă mine, spunând ”la revedere”. În condițiile în care mă rog de o lună de ea să stăm de vorbă personal, nu pe mesaje electronice!!

Câtă inepție poate încape într-un om? Și mai dăm vina ”pe sistem” .....  
Condoleanțe României, păcat de peisaj!

    12.08.2010 - România este o tara frumoasa, DAR:  

22. Își dă cu stângu-n dreptul și invers. Mi-e teamă că am mai discutat despre punctualitate, acea chestie fără absolut nici o valoare și nici un conținut pe plaiurile mioritice. Ar trebui inserată în ”brandul de țară”, pe bună, că tot se face haz de ea. Am remarcat în România, la nivel general, ceea ce remarc în ultimul timp la cei care dau feed-back, supărați, la criticile mele legate de punctele slabe din organizarea concursurilor sportive la care am participat anul acesta (nu am alt exemplu la îndemână): puțini sunt de acord că da, așa este, există erori. Majoritatea refuză ostentativ să le perceapă, ba chiar vin cu argumente care țin de punctele pozitive ale organizării, încercând să acopere, precum scurmă câinele la toaletă, părțile negative. Mereu este uluitor că deși scriu și de plus și de minus, reacțiile vin doar vis-a-vis de ceea ce punctez pe minus, plusurile fiind total ignorate. Această atitudine venind și de la organizatori, desigur că nu se va îmbunătăți mai nimic pe viitor. Pentru că mecanismul e simplu: oamenii nu înlătură erorile, ci și bravează cu ele!!! Așa s-a născut de fapt umorul românesc. Cum să meargă ceva în bine, dacă binelui și se răspunde cu lapidare, iar răul este ridicat în slăvi? I-am spus unuia că nu suport când cineva întârzie, de fiecare dată nu doar că a întârziat, dar mereu a întârziat cu alte câteva minute suplimentare ..... Reacția normală nu ar fi să ajungă cu 2 minute mai devreme chiar de la prima întâlnire?! Revenind la idee, la un interval X după ce publicasem un comentariu legat de organizarea nu știu cărui triatlon, îmi scrie un tip: ”Da, Anca, ai dreptate în majoritatea punctelor, a fost nașpa la organizare. Și spun asta și ca participant, dar și ca organizator al concursului Y.” Și eu îi răspund: ”OK, dar de ce nu îi scrii și organizatorului, cum am făcut eu? Că dacă sunt singurul care sesizează, nu se va întâmpla niciodată nimic, deși eu știu că tu îmi dai dreptate și ca tine mai sunt câțiva. Cu atât mai mult cu cât ești organizator, opiniile tale vor valora și mai mult.” El răspundăe stupefiant pentru mine: ”Păi nu, că dacă organizatorul nu cere feed-back, nu îi poți trimite.” Aoleu??? E vreo lege pentru asta? Am scuturat absolut uimită din cerebel și mi-am văzut de ale mele. În România nu există nici o șansă, pentru că oamenilor le place așa cum este. Celor care nu le place .... ghinionul lor, vor muri izolați și singuri. 

21. Are un președinte (ales, evident) care a ajuns să ia niște măsuri și să prezinte niște declarații absolut uluitoare, stupefiante. Să impozitezi pensiile??????? Să spui că un profesor e plătit pe oră mai bine decât el, președintele țării????? Că muncitorul pe șantier are program de lucru 8-16? Ce se întâmplă în România în numele crizei, este mai presus de orice imaginație bolnavă.

 

24.02.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:  

1. Păcat că este locuită de români! Toți românii – nu străinii, culmea!! - spun așa în ultimul timp, culmea! Hai să nu cad în păcatul generalizării și să mă rezum la un procent decent, apropiat de realitate, de 70% din români o spun? Nu știu cât o și gândesc. 

2. Dupa 30 de ani de metrou in Bucuresti, romanii nu au invatat niste reguli simple. In 30 de ani de metrou, romanii nu au invatat sa respecte demarcatia de periculozitate de la marginea peronului. Nu ca ar fi atat de greu, ci pur si simplu pentru ca nu vor. Pe unii chiar nu ii duce capul. Desi, nici daca ar scrie explicit pe ea: “Aceasta linie a fost trasata pentru siguranta dumneavoastra, sunteti rugati sa ramaneti in spatele ei. Multumim.” problema nu ar fi rezolvata. Cu siguranta ar fi unii care nu stiu sa citeasca sau care pur si simplu ignora orice mesaj care are legatura cu ordinea si disciplina, in folosul lor si al tuturor celorlalti. Exemplu exista deja cu benzile rulante, oricat de incredibil pare. La inceput s-au marcat pe partea dreapta a benzii urmele a doua talpi una langa alta, mesajul era “pe aceasta parte se stationeaza”. Pe partea stanga, tot prin urmele cate unei talpi pe fiecare treapta, stanga-dreapta-stanga etc, mesajul era: “lasati liber sa se circule”. Apoi, s-a trecut la mesaj scris pe spatiul paralel cu benzile rulante. Nu stiu daca 1% din romanii care le folosesc zilnic respecta aceasta regula foarte simpla. Majoritatea se lăbărțează pe intreaga latime a benzii si ignora persiflant multimea de oameni care se aduna in spate, fara sa tina cont ca unii ar dori sa urce pe stanga, din X motive, nu motivul conteaza.

  3. In schimb, in Bucuresti gasesti ultimul strigat din seria iahturilor, la preturi de peste 460.000 de euro.

 4. Retele de electricitate, vechi de 45 de ani, incep sa fie schimbate prin cartiere din Bucuresti.

 5. Avem tara plina de someri, batrani fara pensii, muritori de foame, orfani, bolnavi, copii parasiti de parinti plecati la munca in strainatate ……. dar televiziunile dau mesaje inlacrimate si cer contributii pecuniare pentru cei loviti de cutremur in Haiti ….. consider ca nu exista un simt al masurii nici macar aici. 

Romania este o tara frumoasa, DAR:

 6. E iarna, zapada multa. Sute de mii de masini parcate perpendicular pe carosabil, pe dreapta. Parcari amenajate de primarii. Masinile de dezapezit, atunci cand exista, dau zapada de pe carosabil in dreapta. Masinile parcate sunt ingropate in zapada astfel adunata si raman acolo blocate. Muncesti 2-3 ore sa ti-o dezapezesti. Dar nu ai nici o sansa sa mai gasesti locul liber la intoarcere. Sa zicem ca o dezapezesti, dar nu pleci cu ea. Nu-I nimic, a doua zi va fi din nou blocata de zapada. Daca a nins, va fi eventual blocata tot de zapada de pe carosabil. Daca nu, atunci va avea grija vecinul de parcare sa isi dezapezeasca masina proprie si sa arunce zapada in spatele masinii tale! De ce nu?!

  
7. Cei de la energie electrica nu lasa facturile in cutiile postale, desi acestea exista. Don't ask me why, my IQ is too poor for an explanation! Le lasa prin usi sau pe jos, la intrarea in apartament. In cel mai  bun un caz, vecinul, bine intentionat, ti-o ia, ca sa fie sigur ca ajunge la tine. Dar nu ti-o dă decât peste vreo 10 zile. Cum? Lăsându-ți-o .... tot în ușă, cum ți-o lasase si compania de energie electrica la inceput. Cand il intrebi de ce a tinut-o asa de mult, spune ca nu te-a gasit acasa. 
“Pai daca tot ati luat-o …” ….. 
“Nuuuu, nu am luat-o eu!!!”. 
“Pai cine?” 
“Pai vorbiti cu aia de la enel, ei au lasat-o in usa! Dar nu v-am gasit acasa sa v-o dau!” 
“Si de ce nu ati lasat-o in cutia postala? Ca i-a trecut si scadenta si tot.” 
Discutia devine pe cat de hilara, pe atat de cretina si inutila, deci ii urez o seara placută. Omul e nervos, cică data viitoare nu mă mai ajută el cu d-astea, că cine e el, cine mă cred eu?! Deșteapta Pământului?!?!

19.05.2010 - România este o țară frumoasă, DAR: 

8. M-am crucit când am ieșit și eu azi și am intrat la metrou. Circulând exclusiv cu bicicleta ultimele luni, de când dispărură munții de zăpezi, nu prea mai intru la subteran. La 10 pași de la ieșirea de la metrou este o trecere de pietoni semaforizată, să traversezi Bulevardul Iuliu Maniu. Acum, cum ieși de la metrou, direct pe asfalt, aproape vulgar de țipător, s-a aplicat o chestie colorată care arată o săgeată enormă dedesubtul căreia scrie cu litere cât o talpă: ”traversați pe trecere!”. Seamănă cu stupizenia cealaltă de la intersecțiile de la Unirii, unde s-au băgat bani în coșuri de gunoi puse la intervale de 2 sau 3 m, la nivelul geamului de autoturism, pentru că ocupanții autoturismelor din țara asta aruncă ambalaje și alte gunoaie pe geam, ca să nu îngreuneze mașina. Așa înțeleg ei să economisească combustibil, nu? 

      Fir-ar să fie, trebuie să mă obișnuiesc să nu mai plec de-acasă fără aparatul de foto, pierd toată distracția!!!

      Oricum, concluzia e foarte clară, nu? România este ceea ce vor oamenii ei. Că doar nu au venit extratereștii sa aducă pe acest teritoriu tot felul de inepții comportamentale. De ce apar aceste ”măsuri” hilare și penibile? Pentru că oamenii se comportă de așa natură. Mă gândeam că o fi parțial un fel de rebeliune inconștientă, de non-conformism prin care omul supărat vrea să demonstreze că nu se supune nici unei ordini și legi dictată de un altul. Și unde am ajunge, dacă fiecare ar face ce ar vrea și nu am mai respecta nimeni nici reguli de circulație, nici conduită de reciprocitate, dacă toți s-ar urina pe unde le-ar veni, ar scuipa semințe și ar da drumul la ambalaje goale exact acolo unde le-ar pica din mână, ar scuipa peste tot prin metrouri si tramvaie, nu ar mai semnaliza la schimbări de direcție .... haideți în junglă atunci! Acolo vine babuinul mai puternic și îți dă la cap și cu asta te-a disciplinat pe toată viața, dacă o mai ai....

      9. Mă seacă pe creier, de când mă știu și de când interacționez, următoarea fază:

        ”- Deci așa rămâne, da? Vorbim mâine seară și stabilim pentru poimâine locul și ora.”

        ”- Da, sigur!”

        ”- Ai numărul meu, deci așa rămâne, nu de alta, dar să îmi fac și eu un plan.”

        ”- Da măi, sigur, vorbim! Hai pa, noapte bună!”

        ”- Bye, noapte bună!”

  Vine mâine, vine seara, trece seara, vine noaptea, trece noaptea, vine dimineața aceea de  ”poimâine”, trece și toată ziua. 
Și ce? 
Care-i chestia? 
Nu e nici o chestie. 
Toată lumea e stâpână pe planurile și pe timpul meu, vina este doar a mea, că nu știu să înțeleg mesajele subtile. Mâine nu înseamnă de fapt mâine, așa cum un hazliu prieten din Banat tot încearcă să îmi explice că timpul nu există domne, e doar închipuirea ta primitivă!! Nici noi nu existăm!

      Doar nu sunteți nemți să vă imaginați că respectiva persoană a mai revenit vreodată, în viitorul apropiat, să explice cumva de ce nu a sunat și de ce întâlnirea pe 75% prestabilită nu a mai avut loc. Neeeeh, de ce atâta oboseală? Că vorba multă iscă curenți de aer și ne apucă măselele și e criză, nu avem bani de mers la dentist.

      Trebuie să iau lecții de ”românizare”. Am mai încercat, dar rămân mereu repetentă și cu castana încasată. Dau o șampanie celui care mă face să înțeleg raționamentul, nu poate să fie atât de greu, ce naiba!!! Vezi și punctul 15.

21.05.2010 - România este o țară frumoasă, DAR:  

      10.  Citiți întâi de pe o parte a baricadei - click here, apoi mergeți pe forumul la acest articol și lecturați și partea cealaltă a baricadei. Îmi permit să citez:

      ”Părerea lu' mămaigândeskcumecunumele din 21 mai, 2010 @ 17:03

      Proful de X ne-a fixat examen luni, 24 mai ora 10. Super tare, deci nu trebuie sa ma mai invoiesc de la servici ca sa vin la examen. Ma duc la secretariat sa intreb o chestie, alta chestie, nici nu conteaza. Si zic secretarei, OK, daca nu stiti acum, vin luni, ca oricum avem examen. La care secretara are o reactie absolut fulgeratoare: 

      ”Adica cum luni aveti examen? Luni e inchis, sunt Rusaliile!!”  :)))) do you need any further comments? :)))))

      Examenul ne-a fost mutat, dar grupa nu stie, pentru ca nu s-a afisat inca pe site-ul de news. Informatia e doar pentru premianti. Sau ăia cu pile!

     
 11. Iau legătura cu BikeExpert să le spun că sunt în căutarea unor overshoes, să îmi protejez pantofii de noroaie atunci când pedalez. Îmi spune că au, pot merge acolo în spate la Cocor sau pot comanda pe internet. Și îmi dă un link. Pe internet nu comand, pentru că este un produs pe care nu îl cunosc și vreau să merg acolo să probez chiar pe pantof. Intru pe link, văd 80 RON, mă gândesc că aș putea oarecum face acest sacrificiu și mă duc azi la magazin, planificându-mi ruta de așa natură. Magazinul super-aglomerat cu biciclete, un client, doi băieți la vânzare, neobișnuit de întuneric. Mă bâlbâi, nu știam exact denumirea produsului, ei reacționează tipic celor care sunt deranjați de faptul că nu le cunoști exact denumirea mărfii și te simți mic-pitic în fața lor, dar până la urmă ne înțelegem, înghițind rușinea de a nu fi foarte la curent cu tipurile, sorturile acestui produs. În momentul în care am văzut că nu costa 80 RON, ci 105, mi-am dat seama că venisem degeaba. În momentul în care mi-am dat seama că nu mi se oferă dreptul de a proba, deși aveam pantoful după mine, nici măcar nu m-a mai interesat produsul. Ce contează că pe site scrie 80, dar in magazin prețul e de 105? E un detaliu, Anka iar te legi de detalii.

      
12. Înainte să plec de acasă am scris la MBike, cu speranța că poate îmi și răspunde cineva prompt și îmi confimă că m-aș putea duce azi, fiind pe lângă BikeExpert. A fost frumos că mi-a răspuns Dan înainte să închid computerul și să plec și mi-a spus că pot merge azi până la ora 5, că e Dana acolo și pot rezolva. Am ajuns la Van Goch pe Smârdan la ora 3, a durat vreo 7 minute până să găsesc în sfârșit ușa unde .... va fi MBike, căci deocamdată nu sunt acolo, dar eu nu știam. Era o tânără cu un Mac pe genunchi, mi-a spus că nu are legătură cu revista în sine, dar o sună pe Dana, care plecase mai devreme azi și era probabil deja ieșită din oraș. Nu am insistat, mi-am dat seama că ar fi încurcătura prea mare pentru ei, așa că am plecat.

      Am ajuns acasă pe la cinci și am găsit într-adevăr un e-mail de la Dana, că mai bine vin marți, că ea pleacă azi mai devreme. O comunicare aproape reușită, nu pot să nu văd chestia asta. Dan nu știa că Dana pleacă mai devreme, Dana nu știa că Dan îmi răspunsese înaintea ei .... și eu am fost cel care a pierdut doar ceva timp. Din păcate însă, marți nu mai pot ajunge. Ar fi fost ideal, prea ideal, dacă Dana ar fi pus mâna pe telefon să mă sune să îmi spună să nu vin azi. Dar și ăsta este un detaliu și eu povestesc aici doar fapte diverse.

      
13. Revin la comportamentul citadin în Metrou, căci, așa cum se practică și în propagandă, ”repetiția este mama învățăturii” - Argumentum ad nauseam

      Oamenii aceștia cu rucsacuri în spate ..... se urcă în trenul de metrou cu el în spate indiferent că este foarte aglomerat sau mai puțin aglomerat, se mișcă, se învârt, mă rog, fac gesturile lor normale, fără să se gândească instinctual că au practic încă un individ în spate care lovește și rănește alte ființe umane. Frate, chiar îți trebuie un curs pe tema asta? Chiar trebuie să scrie undeva la intrarea în trenul de metrou: ”Cei cu rucsacuri în spate sunt rugați să aibă respect și considerație pentru restul populației și să își dea bagajul jos, pentru a nu mai răni, lovi oamenii din jurul lor, care nu au nici o vină de altfel.”? Eu credeam că anumite reguli țin de bun simț și de instinct, nici măcar de educație. Dacă ai fost educat într-un anume curent de bun simț legat de respectul reciproc, desigur că ți se dezvoltă anumite instincte urbane. 

      Aici nici măcar nu pot face referire la cei 30 de ani de metrou, pentru că indivizii cu pricina nu prea au 30 de ani. Dar nici ceilalți nu îi educă. Eu am făcut acest exercițiu de vreo 10 ori și din 10 încercări vreo 7 mi-au reușit, adică chiar și-au dat rucsacul jos și au înțeles că am dreptate.                                14. Să băgăm și un pic din turismul românesc, adică mai precis reacția la comunicare raportată la cerințele clienților. Clienți? La hotel în urbea Mediașului? Care clienți? Avem clienți? Ah da .... și dacă ce a cerut o cotație, suntem ocupați, lasă că dacă vrea neapărat mai trimite mesajul o dată și vedem, poate îi și răspundem. Dar să nu o iau înainte cu morala. 19 iunie concurs de mountain bike pe dealurile transilvănene, competiție frumoasă de la care cu regret am lipsit în ultimii trei ani. Până să ne dumirim dacă putem fi sprijiniți, noi cei care ne deplasăm de prin București ca să populăm urbea charmantă a Mediașului about Mediaș, click here, pentru a obține niscaivai reduceri la cazarea pentru noaptea de 18, zic hai să studiez un pic piața. Inițial mă gândisem la un hostel reușit din Cetatea Sighișoarei, unde mai stătusem, dar se pare că nu sunt amatori. Sportivii vor să coboare dimineața de la duș și să dea cu nasu-n linia de start .... vai .... ce răutate! Am scris la un hotel chiar din centru, îi zice Traube Hotel, cu pretenții, măcar ca rezonanță. Nemțesc, deci sigur prompt la răspunsuri, curat, primitor etc. Trimit o cerere de ofertă pe data de 19 mai. La Sighișoara la fel. Răspunsul de la Sighișoara, complet, cu tot ce cerusem, sosește în aceeași seară. Măria-Sa Hotel Traube din Mediaș City se mai lasă așteptat. Trece și ziua de 20 mai și tot nimic. Măi să fie .... ach so .... germani în România, deci puțintică răbdare, unde te grăbești așa, că doar .... ăhhă-hăăăă, mai e o lună până când vrei tu să dormi pe la noi! Retransmit mesajul, să nu fii nimerit în spam, se mai întâmplă. Minunea răspunsului m-a lovit într-un final .... 210 ron/noapte + 30 ron dacă vreau și mâtza. Două sute zece lei, adică în limbaj old fashion două milioane și una sută mii lei .... de ce faceți fratee la banii ăștia în  .... Mediaș? Mănânc juma de lună la banii ăștia, dacă îmi pun mintea .... 

            OK, nu prețul vroiam eu să îl comentez aici, ci faptul că în general nu ești băgat în seamă. Nici măcar în turismul falimentar. Tu trebuie mereu să te rogi să fii băgat în seamă, că poate dacă îți aruncă eventualul beneficiar al banilor tăi o sămânță de răspuns s-ar putea să devii din client potențial un client real. Și ..... păi aici începe porcăria de fapt .... dacă toți clienții potențiali ar deveni clienți reali, noi ce ne-am face frate? Ar trebui să și muncim?!?!       Acuma să nu fiți răi, explicația nu îmi aparține în totalitate, de ce să mă laud ..... această iluminare tocmai mi s-a oferit de altcineva, în cu totul alt context, zilele trecute ..... că eu, pe cuvântul meu, dacă aș fi putut să emit o asemenea teorie!!! (Poza e de azi, din parcul Sălii Palatului, lângă Surmont, că eu de acolo ieșisem. Somn ușor și ai grijă la gângânii!).                                 

15. ”unul dintre avantajele punctualitatii este ca, atunci cand nu ajungi la timp, lumea se gandeste ca ti s-a intamplat ceva si da un telefon” - postat pe Twitter de Dragos Bucurenci. Și cu asta a prezentat cartea de vizită a nației ..... Ar fi redundant să mai comentez în plus la punctul 15. Vezi și punctul 9.       O variantă comentată și completată sună cam așa: ”unul dintre avantajele punctualității”  (altora!!!)  ”este că, atunci când nu ajungi la timp”  (și nici nu te preocupă să îi anunți pe proștii care te așteaptă!!)  ”lumea se gândește că ți s-a întâmplat ceva și dă un telefon” - textul dintre ghilimele este postat pe Twitter de un tip, Dragos Bucurenci. Și cu asta a prezentat cartea de vizită a nației ..... Singura excepție este atunci când chiar ți s-a întâmplat ceva grav care te împiedică să anunți, ceea ce chiar este o excepție de regulă. Restul nepunctualității nu poate fi motivat decât prin nepăsare și lipsă de respect față de cei care te așteaptă. Și educația vis-a-vis de acest minuscul detaliu al interrelaționării începe din primul an de grădiniță :-) v-o spun din proprie experiență, că și pe mama o speriam și își potrivea ceasul după mine :-))))        

30.05.2010 - România este o țară frumoasă, DAR: 

      16. Cehii fură și înșeală atât în România, cât și pe românii care lucrează în Cehia .... Pe de altă parte, cum poți să pleci la muncă într-o țară străină, în doar câteva ore, semnând un contract în limba cehă??!! Și după o lună de muncă te pomenești că nu ești plătit de ceh și ceri ajutorul Ambasadei Române să te ajute cu transportul până în România. Ce plătim aici, prin intermediul unei ambasade (că oare nu tot de la noi vin banii, de la contribuabili?)? Prostia concetățenilor oare? Că nu de disperare faci așa ceva. De disperare îți iei picioarele la spinare și te duci la fața locului, dar nu semnezi în țara ta pentru blana ursului din pădurea din altă țară, a cărei limbă nici măcar nu o cunoști. Și pe urmă ai pretenții, culmea! De ce aș avea compasiune pentru 70 de astfel de victime ale propriei prostii? Alte păreri?   
     

12.06.2010 - România este o țară frumoasă, DAR: 

      17. A venit canicula. Am pus termometrul afară, pe pervaz, etajul 2. La 40 de grade a murit, nu are unde să urce mai mult. L-am pus în cameră. 30 de grade. Deci e jale, chiar dacă astă iarnă se râdea și se făceau poante pe internet pe subiectul mult dezbătut al ”pericolului încălzirii climei la nivel global”. Va supraviețui cine poate, cine are bani de aer condiționat, cine nu are probleme cu inima sau cu plămânii.  Potrivit unui scurt reportaj, arădenii se duc și ei la ștrand. Da, și? Ce-i cu asta? Ah, nu e nimic. Doar că se duc în Ungaria, preferă să parcurgă 20 de km până la un ștrand din Ungaria, unde gazdele au tradus totul în limba română (condiții, regulament, tarife aplicabile, indicatoare și ce-o mai fi pe-acolo), tocmai așteptându-se la turiștii români de week-end! Deci uite că nu au plecat de la premiza că românii vor fi toți vorbitori de limbă maghiară, nu e interesant? Cu atât mai mult gândindu-ne la unele situații hilare de pe teritoriul României, unde locuitorii nu prea te onoroază în limba română, limba oficială a țării - și mi-aduc aminte de arbitrii de la Carpathian Adventure 2009! De ce se duc arădenii în Ungaria la ștrand? ”condiții și servicii incomparabile cu ce găsim în Arad, prețuri mici - chiar reduceri relevante la mâncare după ora 18! ăștia ignoră total criza!! -, apă curată, facilități, și .... vestiare curate!!!” Cât de ciudat sună? Zici că vestiarele din România ar fi împuțite din cauză că vin românii în ele .... păi uite că și în Ungaria tot românii au devenit majoritari. Ce îmi scapă?      
 

04.07.2010 - Romania este o tara frumoasa, DAR:  

18. Zona Harghita / Covasna ...... după aproximativ 28 de ani am ajuns din nou în Băile Tușnad, mai exact la Lacul Sf. Ana. Ce revelație ..... deprimantă! Ditamai cabana, cu terasă, sală de mese tip restaurant, nu are electricitate și nici apă curentă! Plătești 25 ron/persoană/noapte și nu ai nici condiții să te speli pe dinți, dacă nu ai apă în rucsac! Există grup sanitar cu două toalete, o chiuvetă mică și probabil și un duș, dar nu există apă curentă. La intrare este un butoi mare din plastic, lângă el o găletușă mică roșie. Dacă folosești toaleta, iei frumușel apă cu găletușa și torni în toaletă. Exact ca la refugiul din Anzi, la 4.800 m altitudine. Nu e de mirare că locația miroase a urină, nu? În schimb, în cameră sunt frumos aranjate două săpunele Palmolive ..... pentru ce oare?! Să-ți dai peste ochi ca să știi de ce plângi???

      Cum au reușit cei din ”Ecuadorul bananier” să construiască toalete faianțate la aproape 5.000 m altitudine, iar ”europenii civilizați” nu au reușit să mențină niște facilități altădată existente ..... rămâne o uimire permanentă. Trăiască Românica!

13.07.2010 - Romania este o tara frumoasa, DAR: 
 

         19. cum își respectă RDS clienții
 

15.07.2010 - Romania este o tara frumoasa, DAR:  

       20. De ziua ei aniversară (43), artista Mădălina Manole a comis suicid și toată mass-media vuiește. Este ceva de un prost gust absolut imposibil de descris. Ceea ce m-a frapat pe mine a fost faptul că jurnaliștii au oferit toate detaliile legate de modul de sinucidere: ce substanță și în cantitate, cu ce efecte și în cât timp!!! Chiar așa se procedează, pentru a da idei și celorlați? E o acțiune de promovare a suicidului de genul: ”e așa de simplu, nici nu doare!!”. Mi se pare absolut aberant, dacă nu uit, o să încerc să aflu cum ar trebui procedat potrivit codului deontologic. Dar, indiferent ce spune acesta - pe care de altfel îl cunosc și știu că nu permite o astfel de abordare -, mi se pare aberant. 

SPRE PARTEA a II-a, click here 

Angajator cu mentalitate românească în poleială nemțească

Luni, pe 6 septembrie 2010, am fost căutată telefonic de o doamnă care citise pe internet că pot învăța copiii să vorbească limba germană. Doamna Popa. Foarte entuziasmată, a început să îmi vorbească de grădinița de limbă germană și cum că, lucrând acolo, aș putea avea o serie de avantaje, precum timp liber – pentru că programul ar fi de la unu jumate la șase -, un salariu foarte avantajos și multe vacanțe plătite – de Paște, Crăciun, două luni vara -. Când am auzind-o cum își prezenta produsul, mă gândeam să îi cer să spună și lucrurile mai puțin plăcute, căci cu siguranță acestea există. Dar am zis hai să nu mai fiu așa de suspicioasă și să acord o șansă oamenilor din România, angajatorilor, în cazul de față.

Așa că am stabilit o întâlnire pentru miercuri la 12:30.

Miercuri la ora respectivă mă prezentam la sediul din str. Tunari nr. 39, plină de emoție și puțină curiozitate, o stradă care îmi răscolea multe amintiri legate de gimnaziul făcut la școala nr. 24 de peste drum, clasa sportivă.

Discuția cu domnul Alexandru Popa a durat o oră jumătate mai mult decât fusese programat. Domnul Popa a discutat foarte detaliat despre ce fac ei la grădiniță, ce așteptări au de la personalul angajat, ce lucruri nu tolerează domnia sa și cât de importantă este corectitudinea, punctualitatea și implicarea. Bla-bla-bla-ul românesc, mult ambalaj, nici un conținut.

Întreaga discuție s-a derulat în limba germană, ceea ce pe mine nu mă deranja și mi se părea normal ca eventualul angajator să testeze cunoștințele de limbă germană.

Domnul Popa dorea să încep activitatea pe 27 septembrie și i-am spus că îi voi da un răspuns, dar în principiu nu pot începe mai devreme de 1 octombrie.

S-a stabilit un salariu net de 1.800 lei/lună și urma să pregătească contractul, să îl semnăm săptămâna viitoare și cu asta era totul reglat. Mie îmi convenea un job de 4 ore și îmi convenea un mediu unde să utilizez limba germană. Părea un nou început frumos. Singura chestie care mă deranja era faptul că îmi spusese că cei 1.800 de lei nu vor fi trecuti pe contract, deci va fi o parte din suma plătită la negru. Nu am reușit să aflu de la stimabilul angajator suma exactă pe care vroia să o treacă pe contract, a zis ceva ”păi, minimul pe economie .... ” Aștepta reacții. Nu am avut reacție, doar că nu îmi venea să cred. A bâlbâit apoi convingător: ”Dar asta mai discutăm, mă gândesc, se aranjează.” Salariul se plătea cash, undeva în jurul datei de 12 ale lunii, deci retroactiv și în avans.  Pe moment am zis OK, decât să intru în șomaj, mai bine muncesc. La început, măcar până vede și omul că merit banii, fie cum vrea el, nu aveam de ales în situația mea.

Pe 10 septembrie, chiar de ziua mea, am primit un mesaj electronic, tot în limba germană, de la domnul Popa, cu următorul conținut:

”(….)

Ich schuldete Ihnen noch eine Antwort bezüglich des Arbeitsvertrages. Wir könnten nächste Woche einen Termin vereinbaren, so dass Sie den Vertrag unterschreiben. Wir sprechen dann über alle Probleme diesbezüglich.

Alexandru Popa”

În traducere: Vă eram dator și cu un răspuns legat de contractul de muncă. Am putea stabili o întâlnire săptămâna viitoare, ca să semnați contractul. Și vorbim atunci despre toate problemele legate de acesta.

Pe 15 septembrie am mers din nou, pentru semnarea contractului. Și de data aceasta, domnul Popa a prelungit discuția la vreo oră, cu accent pe ceea ce nu îi place domniei sale, mi-a povestit și despre un fost angajat care i-ar fi înșelat încrederea și multe alte bazaconii, care au început să mi se pară ciudate. Totuși nu vedeam nicăieri nici un document și atunci am spus: ”OK, așa cum am stabilit, eu am venit astăzi pentru semnarea contractului. Mi-l puteți da?” Discuția a fost impusă tot în limba germană, ceea ce era deja un pic ciudat. Spre marea mea surprindere, domnul Alexandru Popa, deși stabilisem cu mine o întâlnire pentru semnarea contractului de muncă, nu avea contractul. Soția domniei sale, a intrat cu altă treabă prin birou și a spus că contractul trebuie semnat abia în ziua începerii activității. Cum eu nu mai auzisem de așa o aberație, am spus că acest lucru nu este real, doar pentru asta mă deplasasem a doua oară la sediul lor. Au pus mâna pe telefon să întrebe contabila firmei și aceasta le-a confirmat spusele mele. Acum, retroactiv gândindu-mă, plecând de la totala nepregătire a celor doi proprietari și administratori de societate comercială, ajung la concluzia că personalul angajat nici nu are contracte de muncă (!). Adică tu nu știi suma pe care vrei să o treci pe cartea de muncă? Nu știi când poate fi semnat un contract de muncă? Tu, om care angajezi oameni mai tot timpul? Hm ….

A început să caute printr-un lung șir de e-mailuri primite în trecut de la contabila firmei și a găsit, undeva pe la nivelul anului 2009, un formular de contract de muncă. L-a tipărit și mi l-a dat să îl semnez. Păi cum să îl semnez, așa, în alb???

I l-am dat retur, i-am explicat că acest lucru trebuie făcut întâi de angajator, că totuși mi se pare decent să văd pe ceea ce semnez, ce salariu e trecut și ce alte condiții și am plecat. Domnul Popa nu a avut reacții, a spus OK, în maximum două zile aveam să primesc contractul completat de ei cu tot ce era necesar. Legat de încadrare, i-am spus să dea contactul meu contabilei, și să discut cu ea, în baza diplomelor mele, să vedem cum este cu încadrarea legală. A zis că e foarte bine așa.

S-a încheiat săptămâna și nu am primit nici un semn de la dl. Popa și de la nimeni altcineva.

De fapt, domnul Popa m-a apelat o dată vineri seara, târziu, undeva după ora 9 cred.

Luni, pe 20 septembrie, primesc următorul mesaj electronic, tot în limba germană:

Frau Moraru,

Ich habe Sie am Freitag abend und noch einmal am Montag morgen telefonisch ereichen wollen so wie wir es abgemacht haben. Leider habe ich es nicht geschafft und daher diese Email.

Das Problem des Arbeitsvertrages habe ich mit der Buchhalterin besprochen. Normalerweise müsste jeder neue Angestellte zuerst für eine Probezeit angestellt werden. Das Arbeitsamt verlangt aber, dass Arbeitgeber auf diese Probezeit verzichten. Da ich aber eine Probezeit nicht aufgeben will, sollten wir zunächst einen befristeten  Arbeitsvertrag unterschreiben, d.h. einen Vertrag mit einer Gültigkeit von zwei Monaten so lange wie etwa die Probezeit gedauert hätte. Wenn alles nach dem Ablauf dieser Frist in Ordnung ist, wird dann ein normaler Arbeitsvertrag unterschrieben werden.

Mit freundlichen Grüßen

Alexandru Popa

Doamnă Moraru,

 (…)

Am discutat problema contractului de munca cu contabila. Normal, fiecare angajat nou ar trebui să fie angajat pentru o perioadă de probă. Oficiul de muncă pretinde însă ca angajatorul să renunțe la această perioadă de probă. Având însă în vedere că eu nu vreau să renunț la perioada de probă, ar trebui să încheiem la început un contract de muncă pe perioadă determinată, adică cu o valabilitate de două luni, cât ar fi durat perioada de probă. Dacă totul decurge în bune condiții, după această perioadă se va încheia un contract de muncă normal.

Cu stimă,

Alexandru Popa

Deci iată că avem ”o problemă a contractului de muncă” .... interesant, acum eu ce să zic?  Doar că merita să văd până unde merge ”problema”, dacă eram jurnalist acreditat, puteam scoate chiar și un material interesant pentru alții. 

Eu știu că este permisă o perioadă de probă de o lună de zile. Eu sunt sigură pe ceea ce știu și ceea ce pot eu să fac profesional vorbind și niciodată, în anii dinainte, nu s-a pus problema să nu fi trecut pe perioadele de probă, deci nu mă afecta foarte tare decizia neașteptată a domnului Popa. Dar mă deranja fantastic că după 3 ore de discuții față în față domnia sa ”uitase” să menționeze și aceste aspecte. În mod normal, la 40+ de ani, nu mai accept perioade de probă și contracte determinate pe chestii care știu sigur că le îndeplinesc cu mare succes. Dar, datorită unui context specific de această dată, i-am răspuns următoarele, de data aceasta însă în limba oficială a țării și a angajatorului, că doar e un angajator român, un SRL sau ce-o fi, în România:

Stimate domn Popa,

Ramasese stabilit ca pana vinerea trecuta ma contacteaza persoana care intocmeste contractele de munca, pentru a stabili o incadrare conform certificatelor de care dispun. Va rog sa ii comunicati adresa mea de e-mail.

As dori ca la urmatoarea intalnirea sa putem finaliza partea administrativa, respectiv semnarea contractului de munca, la intalnirea anterioara acest lucru nefiind posibil din partea dv.

Din punctul meu de vedere, spre linistea dv., contractul il putem determina si pe 3 luni, nu doar doua.

Daca mai aveti insa elemente noi, care nu au fost mentionate in discutiile avute pana acum, va rog sa mi le comunicati.

Cele stabilite raman la un program de patru ore, 14-18, luni-vineri, 1.800 RON net, plata cash in jurul datei de 12 ale lunii.

Va doresc o saptamana excelenta!

Anca Moraru

Pe 23 septembrie, domnul Popa îmi scrie tot în limba germană:

Frau Moraru

Lassen Sie mich bitte wissen, was für formelle berufliche Kompetenzen Sie habe. Die Informationen diesbezüglich sind auf Ihren Studiendiplomen eingetragen. Wir können den Arbeitsvetrag fertigstellen können.

Alexandru Popa

Adică, tradus:

Doamnă Moraru,

vă rog să îmi comunicați competențele dv. profesionale formale. Aceste informații se află menționate pe diplomele de studii (de parcă eram retardată!!). Astfel putem să finalizăm contractul de muncă.

I-am răspuns domnului Popa în dulcea limbă românească, cum că, așa cum îi precizasem de la prima noastră întâlnire, certificatele de care dispun pe linie profesională nu au nici o legătură cu activitatea pedagogică, eu fiind certificată pe asistență managerială, activități specifice turismului și traduceri autorizate. Se poate gândi eventual la o poziționare ca și translator, dacă îi permite organigrama. Am predat germană ani de-a rândul, privat, în școală sau acasă, dar la atât se rezumă totul, la pură experiență practică.

După care, stimabilul domn Popa nu a mai dat nici un semn de viață.

Așa cum era stabilit, m-am prezentat astăzi, 1 octombrie, la 13:40, la noul loc de muncă agreat. Mă gândeam că aspectele administrative se pot rezolva în 5 minute, fără nici o problemă. Fie cum vrea angajatorul de data asta, eram curioasă până unde va merge și cum va decurge. Sincer vorbind, mă prezentam de curiozitate și eram dispusă să risc o muncă de 2 săptămâni, când aș fi putut afla că de fapt nu mă plătește din nu știu ce motive și să mă tot ducă cu vorba și cu contractul de muncă.

Am urcat din nou la domnul Popa în birou și mi-a spus, hodoronc-tronc, că nu a pregătit nici un contract de muncă. Că el nu vrea contract de muncă. Că să încep activitatea de azi și mai vorbim după o lună de zile. Aha, deci ai tu încredere că te și plătesc eventual!

Fază la care i-am spus că mă deranjează foarte tare faptul că nu mi-a comunicat acest lucru și m-a lăsat să mă prezint la muncă. Cu ce drept dispune el de viața și deciziile mele?? 

Știți care a fost reacția lui, stând cu mâinile în buzunarele pantalonilor? Că și pe el l-a deranjat foarte tare că i-am scris răspunsurile pe e-mail în limba română!!!

Adică cum?!?!?!?!

Până una alta, ne aflăm în România si discuțiile oficiale în această țară, discuțiile dintre angajator și angajatul potențial au loc în limba română, contractele de muncă sunt în limba română. Că pe el nu îl interesează deloc limba oficială a României, că toți angajații lui nu comunică decât în germană. Da, comunică în germană cu copiii pe care îi educă, dar nu comunică în germană chestiuni administrative care țin de contractele și condițiile lor de muncă!!

Eu știu că Bucureștiul este o țară în țara România, dar nu îmi imaginam că o mică grădiniță al unui Popa demagogul își poate permite să se declare țară independentă în țara Bucureștiului, pe bune!!! Nici P&G nu cred că își permite chestia asta pe-aici, că alt exemplu nu îmi vine în minte.

Stau și mă întreb dacă domnul Popa ar refuza și în fața Gărzii Financiare sau a autorității care l-a autorizat să deschidă această grădiniță în buricul Bucureștiului, să comunice în limba română.

Apoi stau și mă întreb cum reușește domnul Popa, responsabil pe educație și corectitudine, să aibă angajați fără contracte, pe care îi plătește cu bani la negru, în plic. Mi se mai întâmpla acum 10 ani chestia asta și se mai practică pe șantiere, dar la nivel ”intelectual” și cu atât mai mult, ”educațional” privat ....

Stau și mă întreb câți astfel de demagogi există în România, care își bat joc de statutul nostru de oameni în căutarea unui loc de muncă și care preferăm să muncim chiar și pe bani puțini, deci să cotizăm la stat, în loc să intrăm în șomaj, luând banii de la stat? Căci asta voi face eu acum, mulțumită și domnului Alexandru Popa, care, asigurându-mă că de la 1 octombrie 2010 voi avea un loc de muncă, m-a făcut să renunț să mai caut și să mai merg la alte interviuri, eventuale șanse de a mă încadra legal. Pun pariu cu oricine, că dacă în ziua începerii activității mele, angajatorul nu a fost capabil să îmi spună măcar suma și încadrarea pe care o va trece pe contractul de muncă, aceeași situație ar fi fost și peste o lună și peste două luni. Opinia clar exprimată a domniei sale a fost că cel mai important pentru mine era faptul că voi fi plătită, nu faptul că voi avea contract de muncă. Aș pune pariu că nici măcar plătită nu aș fi fost.

Recomand Gărzii Financiare sau cine s-ar obosi până acolo, să meargă până în ora 12:30 și după ora 14:00, alfel nici nu își poate da seama dacă adulții de acolo prestează sau sunt părinți veniți cu copiii lor. Între 13 și 14 e un fel de nebunie pe-acolo, după cum mi-am dat seama ... în prima mea zi de activitate la grădinița cu pretenții de educație germană, Alfred Fronius ......

Cum își denigra el fostul angajat, care plecase de la el și îi furase părinții cu copii cu tot .....  Domnul Corectitudine caută forță de muncă specializată în regim de voluntariat nedeclarat. Domnule Popa, aveți felicitările mele pentru integritatea și maturitatea cu care abordați problemele contractelor de muncă și pentru faptul că activați taman în domeniul educației tinerei generații a României!

Asociatia Alfred Fronius
Str. Tunari, nr. 39,
sector 2, Bucuresti.
Tel/fax: (+40) 21 2108796
tel.0726.715.499

http://www.alfredfronius.ro

P.S. Cu această ocazia mi-am adus aminte și de un alt angajator care activează în România pentru Lüftner Cruises. Danube Cruises, firmă care se ocupă practic doar de resursele umane, mi-a prezentat un ambalaj foarte frumos al unei munci aproape neplătite. Pe scurt: m-a pus mișelește în situația de a semna un contract de muncă determinat pe care dl. Comănici nu îl semnase, am plecat pe vas pentru două săptămâni, la insistența domniei sale, cu foarte mari eforturi am reușit să nu fiu lăsată pe mal în Ungaria, pentru că domnului Comănici nu îi păsa de nimeni și de nimic, știa că nu semnase nimic cu mine, iar la întoarcere evident că nu mi-a plătit nimic și nu a respectat nimic din contractul care nici nu fusese înregistrat pe undeva, evident. Iar frumoșii de la Lüftner au bătut din palme, cât sunt ei de ”nemți”. A fost, cu siguranță, cea mai mare măgărie de care am avut parte pe segmentul profesional, iar cei de la Alfred Fronius sunt pe locul al doilea.