Follow by Email

Dienstag, 13. Juli 2010

gândacul și .... SPD-urile .... și poze cu girafa din drum!

Marți, 13 iulie 2010, 01:06 a.m.

Lupta inegală cu gândacul …. real, mental, mintal, imaginar …. 
Al meu a fost al dracului de real, de data asta!!

Ce dracu poți să faci la unu dimineața, într-o zi/noapte toridă de vară bucureșteană, când freci oarecum menta într-o perioadă de concediu sacrificat pentru o și mai iluzionară perioadă de practică pentru facultate, la una dintre cele mai râvnite redacții din presa românească, de altfel?

Uite scrii despre un gândac și probabil cele 40 sau 60 de minute petrecute să-l căsăpești, cu pielea făcută găină până la moțurile degetelor de la picioare, cu răsuflarea alterată cu vreo 20 de ani, cu încercarea de a ignora declanșarea unei reacții de tip alergie instantanee ….. ce gândac? Era cât un dinozaur cu antene cât gâtul unei girafe!! Dinozaurii au murit cu mult timp înainte de apariția mea pe pământ, dar girafe chiar am văzut de-aproape, am și vorbit cu una, încercam să negociez o eliberare de drum, că parcase ilegal și nici nu era decisă ce să facă: să oprească motorul sau să mai miște din coadă și să mai facă un pas. Cred că nu vedea bine unde e vlăstarul sau nu auzea jeep-ul din spate care venea cu mult bun-simț, că tipa își balansa dorsalul precum un hipopotam grăsun, doar că era pe niște picioroange …. Mă rog, până la urmă ne-am strecurat pe lângă semi-infinita-i coloană vertebrală ascunsă sub hectare de epidermă păroasă și cu pete ce nu ies nici cu Persil Perle! Mi-e foame. Și lene. Și nici nu prea mai cumpăr cine știe ce în ultimul timp, mai bine scot mâine frigiderul din priză, merită o pauză.
 
Am copilărit terorizată de gândaci …. La ce s-o uita pisoiul strâmb, zici că-I struț, așa își ondulează gâtul! Alt gândac??? La cât de bleg a fost în ultimul război ….. a zbughit-o cu viteza luminii când s-a mișcat dinozaurul lângă moțul firului lui de păr de la finalul cozii …..

Deci, un pic din fobia mea vis-à-vis de gândacii de apartament:
Când eram la mama acasă, totul era foarte aglomerat. Jobul meu era șmotru duminical, antrenamentele și învățătura, program fix ca la școala elvețiană de fete! Apogeul dominației gândacilor negri a avut loc într-o noapte de coșmar, când au năvălit în pat și am stat toată noaptea cocoțată pe un scaun. Mama dormea dincolo și habar nu am de ce nu a intervenit sau dacă eu nu m-am dus să o trezesc, probabil îmi era frică să merg până în sufragerie s-o deranjez. Nu știu nici măcar câți ani aveam, poate 10 sau 14, habar n-am.

Am mai avut de-a face cu o invazie de genul acela la o diferență de aproximativ 15 ani, eram la casa mea, zugrăvisem, era gol peste tot, niște boarfe ici și colo. A fost unul din motivele pentru care nu m-am mai despărțit de pisică la casa omului, găsisem un maidanez care știa să vâneze și avea instinct de killer. Am stat și am astupat toate orificiile posibile cu ghips, am inspectat toate țevile, tot ce puteam. La balcon însă nu prea aveam cum să intervin, acolo nu se va rezolva niciodată dacă nu pun termopane, moment care se tot amână de vreo 3 ani încoace, având în vedere nestatornicia mea și poziția de start din acest loc.


Oricum, de vreo 10 ani cred nu am mai avut această situație neplăcută, subsolul blocului a devenit și el curat și deratizat. Prima reîntâlnire cu un dinozaur d-ăsta de apartament cred că a fost anul trecut tot într-o noapte caniculară. Eu citeam, și impertinentul intra frumos, pe ușa din față (care ușă, că nu mai am ușă la a doua cameră de doi ani jumate!), cu cracii lui aderenți și plini de perișori microscopici, direct spre locul meu de dormit. Ei bine, atunci mi-am adus aminte instantaneu – chiar și acum când scriu mi se mișcă epiderma pe la încheieturi și uit să mai respir – că sufeream de o alergie care se declanșa în mai puțin de o secundă: tranpiram. Este purul sentiment de frică și scârbă. OK, tovarășii din ziua de azi nu mai sunt așa negri și odioși ca cei din copilăria mea, au o nuanță mai prietenoasă, sunt maronii, mult mai înalți, de parcă au făcut sport săritura cu prăjina, mai odioși, mai scabroși, mai rezistenți la otrăvuri și foarte rapizi. Câh-câh-câh, că mă ia cu frisoane!

Chestia e că anul trecut a fost cam același scenariu: am golit patul, l-am dat la o parte de colo-colo, am golit cutia de dedesuptul patului, unde stă plapuma și sacul de dormit de iarnă, nici urmă de musiu. Peste o oră l-am căutat, împielițatul a dispărut. Evident că nu mă puteam culca, aveam febră, mi-era frig, era ca la balamuc, cred că am pierdut 3 ore per total, perpelindu-mă aiurea. În noaptea asta a fost exact același scenariu, aceeași cameră, aceeași pisică bleagă, doar că am remarcat mișcarea intrusului dintr-o cu totul altă direcție, de data asta hălăduia deja în cameră și venea nu dinspre intrare, ci dinspre peretele cu geam din partea opusă intrării. De unde naiba apar, când apar, ce trasee fac vietățile astea total inutile ….. nu voi înțelege niciodată, știu doar că există. Am găsit repede un Raid violent și l-am amețit, l-am pierdut 2 secunde din ochi și bruta a dispărut. Dă-i și caută, răscolește, strânge – vina mea aici, pe podea aveam înșirat tot felul de echipament sportiv -, golește patul, cheamă pisica, mută patul – probabil spre deliciul audio al vecinei de jos, care mă iubește ca ardeiul iute-n ochi! – nimic! Nu l-am găsit și pace. Afurisitul meu de pisoi dispăruse și el, nici o bază nu poți avea în lighioana asta mămoasă ☺. Cred că a trecut vreo oră în haosul declanșat de o lighioană, de o insectă inocentă. Mă duc să văd ce face patrupedul și îi văd urechile răsărind din cadă. În cadă, mai devreme, spălasem bicicleta, apoi cada, era albă, frumoasă în urâțenia ei veche, într-un lighean stăteau pantofii mei SPD, care așteaptă ca mâine să fie curățați. Ce blana ta faci tu acolo în cadă? Ți-am mai zis să lași pantofii în pace, nu? Când mă uit eu mai bine, văd dinozaurulul!!! Cum dracu a ajuns lighioana tocmai în cadă…… enigmă totală, paranormal declarat, bun de dat în Monitorul Oficial!! Doar dacă o fi altul sau doar dacă, printr-un absurd greu de imaginat, blănosul meu patruped îl înhățase și se cocoțase cu el pe cadă ….. Nu voi insista pe descrierea măcelului, ca să nu mă transform într-o criminală. Țânțarul nesimțit e singura vietate pe care o pot ucide fără să stau pe gânduri. Așa un dinozaur nu voi putea ucide decât la disperare, ori starea de disperare dispăruse, căci lupta era inegală, rezultatul clar, câmp deschis, adică el era în vale, eu în moțul dealului, puteam prăvăli bolovani și gata, câștigam bătălia! Dar e scabros să ….. Așa că l-am omorât tot cu spray Raid și a durat al naibii de mult până a decis că e cazul să renunțe. Nemișcat cum a rămas după vreo 10 minute l-am luat cu fărașul și l-am aruncat pe geam afară, în bezna caniculară. Oribil episod. Gândacul ăsta și cel de mi-a urat ”namaste in Kathmandu” în prima dimineață în Nepal, plimbându-se pe nasul meu …. se alătură amintirilor de neuitat ale conviețuirii mele nedorite cu aceste insecte absolut odioase și nefolositoare, inventate doar să populeze casele oamenilor nevinovați. Nici măcar nu trag la mizerie. Vin din mizerie și trag la curățenie, culmea! Am făcut poze acolo în cadă, dar prefer să nu le postez, ca să nu mai oribilez și alte suflete gingașe!

Oricum, în agitația asta tembelă însă, am pus mâna pe o pungă și am găsit ceva ce eram sigură că înapoiasem: niște pedale SPD de bicicletă. Mi le dăduse un prieten prin aprilie, tot vrea să mă convingă că SPD-ul e minunat, dar nu a reușit. Și deși le-am căutat și i-am spus că nu-s la mine, deci m-am făcut de rahat de jos până sus, uite că acu le-am găsit și m-am și spovedit pe ym, cu toată rușinea aferentă. Mulțumiri dinozaurului, care m-a împins practic spre locuri și gesturi menite să găsească bunurile omului! Eram sigură că le înapoiasem, dar nu mai realizam momentul și locul, deci am mințit cu atâta convingere ..... că am creat un precedent care mă va determina să nu mai împrumut nimic de la nimeni restul zilelor mele. Prietene, sper să nu-mi porți pică pentru faza asta .... uite, am scris și un text public!!

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen