sugestiv

19 ianuarie 2012, ora 22, de la Romană spre Universitate, imagine din viteză:

Post-prima-evadare-2010

De la lume adunate și la lume-napoi date

Am citit atât de multe povești, pățanii, comentarii, opinii, am vizionat mii de fotografii și zeci de filmulețe și compilații despre evenimentul de duminică, Prima Evadare, ediția a II-a, încât aproape am rămas fără comentarii și aprecieri sau evaluări proprii. Din multe respiră dezamăgirea și supărarea, dar supărarea aia de copil deposedat de cea mai dragă jucărie. Tonusul general însă este cu siguranță optimist, entuziast, efectul nescontat al ploii de duminică m-a luat prin surprindere și pe mine și, cu siguranță, pe majoritatea celorlalți. Pun pariu că mulți dintre noi, mai ales cei care au abandonat, cei care au suferit accidentări sau cei care s-au ales cu bicicletele distruse, se așteptau la un val de critici, nemulțumiri, înjurături și cereri de bani retur. Din tot ce am apucat să citesc, am citit doar două astfel de comentarii, pe www.ciclism.ro, acolo acest threat fiind practic inundat de mesaje chiar începând de duminică seara. Băieții veniseră supărați și nervoși, dar după câteva schimburi de replici care probabil le-a căzut ca un duș rece neașteptat, și-au dat seama că este cazul să se scuture bine și să judece totul la rece. Ca urmare, deși cu frustrarea pe care un abandon ți-o poate aduce, toți o ducem foarte bine și așteptăm cu nerăbdare următoarea ediție, und cu siguranță vom fi 1.500 de oameni. Mulți și-au propus să se antreneze, să îți cumpere biciclete potrivite, să dea iama prin munți acum. Mă uit pe blogul meu și nu îmi vine să cred – ups, ce grindină și ce furtună dă acum afară, e joi seara, 22:38  - că în decurs de 4 zile s-a dublat numărul de vizitatori avuți în doi ani jumate! Concluzia este deci una cât se poate de interesantă și, dacă nu se limitează la o superficialitate care a pus stăpânire pe societatea actuală, denotă faptul că mai este încă posibilă o cointeresare a oamenilor legați de aceleași pasiuni, că oamenii încă mai găsesc timp și potențial să se implice, să trăiască un eveniment și să deblocheze canalele de comunicare oferite de tehnica modernă, lăsând la o parte falsa timiditate, găsind subiecte decente de abordare și coerență în mesaje. Pe toate blogurile pe care am intrat există comentarii și răspunsuri la comentarii, schimburi pe opinii, propuneri de socializare pe alte trasee, solicitări și schimburi de fotografii, anunțuri de obiecte pierdute și răspunsuri de obiecte găsite, donații de obiecte specifice activității în cauză, plâns pe ”umărul virtual”, felicitări peste felicitări echipei de organizatori și de voluntari, mii de felicitări la adresa participanților, dar mai ales la adresa celor care au ajuns la punctul terminus, schimburi de sfaturi tehnice și multe altele care acum nu îmi vin în minte. Cert este că mie personal – este un punct de vedere subiectiv pe care nu îl voi explica aici, dar care, cu ceva atenție și ochi format, reiese din albumele de fotografii de pe picasa – toată această mișcare mi se pare ca un curent dezlănțuit în mod neașteptat.
Pe mine mă alarmează faptul că, în loc să învăț pentru facultate și să mă strofoc să îmi termin temele până vineri, am stat și mi-am lăsat universul invadat de tot ce a însemnat post-event. Interacțiunea dintre oameni schimbă atât de multe în viața noastră ..... Carpathian Adventure a fost în sine un eveniment mult mai mare, mult mai complex, cu o cotă mult mai mare de risc și aventură în el .... totuși, după aceea, nu am mai avut parteneri de discuții pe acea temă, totul s-a estompat, echipa formată la plezneală s-a evaporat la fel cum se și formase, băieții nu erau nici unul genul de a menține legături. Și o mare parte din frumusețea și intensitatea evenimentului s-au blocat într-un text scris presărat cu fotografii. 
Îmi doresc ca ziua de duminică să nu fie doar un alt balon din săpun ..... altfel totul e pierdut.

.... în curs de editare .... 

Pinguini urbani

Iarna asta ne-a transformat în pinguini urbani :-)

Frumoasa iarnă, ce frumos și vijelios ningea acum o săptămână în București!

De vreo 35 de ani nu am mai văzut o iarnă ca asta în Bucuresti, cu Niagare de zăpadă si Amazoane de ploaie. A nins neintrerupt peste treizeci si ceva de ore, era deja “al treilea val” pe sezonul actual, in sfarsit, autoritatile “erau pe fază”, astfel incat dezăpezirea a functionat in oarecare masură pe zonele principale. Partea mai proastă este că străzile auxiliare sunt innecate in dealuri de zăpezi, trotuarele sunt impracticabile, pietonii se tarăsc anevoios pe carosabil prin santurile lăsate de cate o masină care tocmai a trecut, iar dacă vine o altă masină, esti nevoit să intri in zăpada vreo 20 de cm, căci soferul isi cere dreptul de liberă circulatie. E dreptul lui, pentru asta “te calcă si-n picioare”, că doar asa se cer drepturile, atunci cand nimeni nu ti le dă! Doar pentru asta am iesit acum 20 ani pe străzi, sa ne câștigăm dreptul suprem de a ne cere drepturile oricând poftim noi!  Nu contează că tu ești în vârstă, cu niște ghete ponosite, și că mai tragi după tine și un cărucior în care îți plimbi alimentele spre casa. Imi imaginez cu multa bunavointa ca ai iesit, pe asa o vreme, pentru ca nu ai pe nimeni sa stea cu tine, sa iti aduca ce ai nevoie si sa iti aline singuratatea si plictiseala statutului de pensionar în România secolului XXI, care a muncit cu avânt și entuziasm cea mai mare parte a secolului XX, sigur fiind ca va fi coplesit de onoruri si respect. Acum aproape ca nici o pensie nu mai ai ....  Pur si simplu te afli pe carosabil si asta e, trebuie sa-ti afunzi picioarele in zapada patrunzătoare, trebuie sa iti tragi caruciorul dupa tine, te misti mai greu, respiri mai anevoios, nimeni nu te ajuta. Nimeni nu te poate ajuta de fapt.  Asta  este drama societatii "umane" românești de astazi! Trotuarul nu doar ca este pe trei sferturi ocupat de sirul neintrerupt al masinilor parcate si blocate acum in zapezi, dar latimea aia de 40 sau 50 de cm care ti-ar mai fi ramas si tie, ca pieton, este plina de zapada, care ascunde tot felul de ghemotoace de gheata dura ramase de la ninsoarea si gerul anterioare, iar pe deasupra troneaza aliniati niste tzurtzuri imensi si grei si foarte ascutzitzi. Deci pe acolo oricum mai bine nu te aventurezi. Mergi usor, cu grijă, pe urma rotilor din mijlocul drumului, sperand sa treaca cat mai putine masini. Doar fracul lung si negru iti lipseste ca sa te misti precum un pinguin obosit.

Parcarile publice perpendiculare pe marile bulevarde ascund siruri neintrerupte de masini blocate, inca nescoase de sub zapezile vechi si noi. Mi-am dezapezit masina intr-o seara tarziu, am dat aproape trei ore la lopata, incercand sa nu lovesc masina parcata la 10 cm de a mea si nici masinile care treceau in viteza pe bulevard. De fapt, maximum 10 incarcaturi de lopata le-am debarasat pe carosabil, restul a fost zapada plimbata de la masina pana pe spatiul (verde – vara) din fata masinii, asta insemna cam 10 pasi dus, 10 pasi intors. Cum sa nu dureze 3 ore, valuri de transpiratie si febra spre dimineata?! O prietena mi-a spus ca ma chinuiesc degeaba, in fond toti cu masinile blocate aproape de carosabil arunca zapada inapoi pe carosabil. Daca ai noroc si nu mai ninge sau nu este trafic (asta presupune munca de noapte, dupa ora 22), e OK, dar daca ninge, totul devine un banc de prost gust si lipsa de educatie civica. Muncești 3 ore să dai zăpada din jurul mașinii tale la o parte, apoi dimineață situatia este ca si inainte de dezapezire, pentru ca a nins si tocmai a trecut un utilaj de dezapezire care aduna zapada de pe carosabil si o depoziteaza, evident, in dreapta bulevardului, blocand inevitabil toate locurile de parcare, respectiv toate masinile ghinioniste aflate in parcare. Asa ca muncesti degeaba, ca in balada Mesterului Manole. Ca să nu mai pomenesc de ghidușenia vecinului, care își va dezăpezi și el mașina, pe ascuns, când nu ești tu acasă, aruncând zăpada de la el în spatele mașinii tale ...... nice, nu? Și nația aceasta se consideră civilizată? Se consideră integrată în Europa și UE? Vai de măduva ei putrezită ...... Dar să revenim la curățarea carosabilului de către mașinile primăriei. Chestia asta mi se pare cea mai hilară si, in conditiile in care zapada de pe carosabil nu este pur si simplu luata, ci doar mutată din centru spre margini, fără soluție pentru posesorii de autoturisme. Deci e lesne de imaginat că nu mi-am mai dezapezit masina si pentru a treia oara.

Frumoasa iarna! Cand iesi dimineata din colivia de beton si e destul de dimineata devreme, putini oameni, masini ioc, caci drumul e blocat de zapezi si gheata, albul din copaci parca iti canta si te transporta utopic in alta dimensiune ….. frumoasa iarna! Toata mizeria, toate gunoaiele stau acum pitite sub un alb imaculat si viata e parca mai placuta chiar si in urbea Capitalei …..

S-a oprit ninsoarea si vantul. Si dealurile de zapezi astfel formate, fie de lopeti, fie de utilaje, au incremenit sub temperaturile si vanturile taioase si ma gandesc ca pana prin aprilie nimic nu le va topi de-acolo, atat de ferme par pe pozitiile proaspat cucerite. Si zilele trec, frigul nu se inmoaie, apoi deodata, peste noapte, incepe ploaia. Cu vant, stropi modesti, un amestec de lapovita, apoi stropii devin mai desi, mai densi si mai razboinici. Si ploua fara incetare, cu diverse intensitati, timp de vreo treizeci de ore. De parca s-a vorbit ninsoarea cu ploaia, de parca ar in schimburi si pe norma, care livreaza mai mult pe ora! Temperatura a urcat simtitor, dealurile albe incep sa stirbeasca din mandria teapana afisata cu o zi in urma, incep sa ia tot felul de forme strambacioase si, de ciuda, isi lasa fluidul in voie, astfel incat, cine nu a fost inca la Venetia, are aici o experienta asemanatoare. Cu diferenta ca in Venetia, ambulanta are “strada acvatica” proprie, rezervata in mod oficial, deci acolo iti poti permite sa fii bolnav si sa te bazezi ca vine nenea doctoru!

Frumoasa iarna, pe cuvant! Ploua in continuu, toate gropile si santurile sunt acum pline ochi de apa tulbure, marile bulevarde sunt innecate la propriu, tramvaiele sunt blocate timp de cateva ore, masinile mai prapadite isi tusesc plamanii si bolborosesc prin marea de apa dulce a noii Venetii romanesti. Pietonii nici nu mai conteaza ca entitati. Ei trebuie sa ajunga pe la servici – cei care au! – si, daca nu au fost prevazatori sa isi ia cauciuce in picioare si incaltaminte de birou in traista, vor trebui sa stea urmatoarele 8 sau 10 ore cu picioare la murat in propriile sosete acvatice. Eu ma numar printre cei “dashtepzi”, adica am la job o pereche de cizme imblanite, din piele intoarsa, care imi tin de cald in fiecare zi, caci la noi in spatiu e cam frig iarna asta. Frumoasa iarna, pe bune! Daca albul zapezii de relaxeaza mental fie chiar si pentru 3 minute cat o vezi, inainte sa intri in subteran, la metrou, prospetimea ploii te-ar putea umple de energie si speranta la un creier mai curat ….. ca sa nu zic spalat (!)

Scenele de pe strazi sunt totusi destul de comice si urmaream puhoiul de pinguini care ies in masa de la metrou, indivizii merg repede-repede-spre disperat, randuri-randuri in spatele celorlalti, deodata in fata primului rand apare un hau tulbure de apa maronie si viteza de reactie este destul de mica, astfel incat se opreste fruntea, se impiedica toti ceilalti din urma ….. ca in filmele de comedie ale lui Stan si Bran! In sfarsit, unul mai sprinten si mai sportiv la minte gaseste o solutie, un fel de trecatoare lata de vreo 10 cm, exact cat sa-ti incapa piciorul prin zapada care inca nu s-a inmuiat destul, caci dedesubt e inca gheata, pune acolo o talpa, apoi tremurand cauta un punct de sprijin pentru cealalta talpa, care poate fi deasupra delusorului de zapada sau in fata celeilalte talpi ….  OO, uite-uite acolo, o bucata de gheata in baltoaca aia, hai sa punem laba si sa sarim mai departe, poate scapam fara sa cadem cu turu-n balti!!! Hai mai repede, ca vin ceilalti!!!
Oricum o dai, privit din spate, totul capata semnificatii hilare, sa vezi miscarile dezordonate, reactiile mai mult sau mai putin abile, comportamentele dictate de instinctul supravietuirii si ajungerii cu orice prêt la locul de munca, mai cade cate un pinguin, cate o caciula, cate o geanta, cate o injuratura …. Din mana unui individ se mai pierde cica din neglijenta un ghemotoc de hartie sau o tigara terminata, caci daca hartia e alba, se asorteaza cu zapada si crede el, pinguinul, ca nimeni nu il observa. De fapt …. Toti sunt atat de preocupati sa tzopaie de pe un cocolos de gheata pe altul, incat oricum nimeni nu observa mai nimic, decat eventual varful propriei talpi. Si, de ce sa nu fim cinstiti sa recunoastem, ca din 100 de pinguini, 98 fac la fel, deci totul este foarte normal …. Eu sunt doar pinguinul cu nr. 99, in cautarea celui cu nr. 100!

Daca tocmai se traverseaza o strada auxiliara, soferii nu prea au de ales si se formeaza o coada lunga, asteptand trecerea intregului cârd. In linii mari, comportamentul acestor zile s-a mentinut in cote decente, deci bravos pentru majoritatea indivizilor. Cel putin in zona pe unde aveam eu treaba (este o mentiune importanta, fiind cotata ca “high intellectual zone”!). Aici nu sunt sine de tramvai si, daca nu ma insel, circula un singur autobuz. Chiar si pe unele trotuare, cele late din fata Televiziunii Romane, unde nu se parcheaza masini, au trecut niste tractorase mici pe sine, sa aseze zapada in straturi circulabile. S-a intamplat o data, dar tot e mai mult decat nimic, nu?

Frumoasa iarna, buna pentru miscare, pe bune! Am sarit, am tzopait, am trecut inot, am alunecat in mod planificat (unii, mai putin planificat), fie in genunchi, fie pe burta ..... am vazut si noi cum e sa fii pinguin, cu toate dezavantajele mediului rural!

12 februarie 2010