Astăzi a decedat Sergiu
Nicolaescu. 82 de ani. Personaj destul de controversat al societății românești
la nivel de termeni precum: caracter, personalitate, propagandă, manipulare,
servilism, talent, dăruire, cinematografie, charisma, viață, istorie națională,
realizări și lista ar putea continua.
Nu voi scrie mult. Doar că, din nou, societatea românească mă șochează
prin atitudinea pe care alege să o aibă în anumite momente. Fără îndoială că
Sergiu Nicolaescu este și va rămâne ”un moment al poporului român”, făcând abstracție
de sensul intrinsec al cuvântului
”moment”.
De ce acum, de ce acum, imediat după decesul lui, mass-media românească a ales să ne polueze –
din nou! – cu declarații ale diverșilor ”actori” ai societății care
(declarațiile) nu au măcar o elementară legătură cu respectul pe care în mod
normal ar trebui să-l păstrezi când cineva părăsește viața. Cu siguranță este
vorba de valori pierdute, o molimă a contemporaneității.
De ce nu puteau aștepta măcar o
zi până să înceapă să răscolească rahatul? Nu am pretenția de a se apela la sintagma ”despre morți, numai de bine,
restul … Dumnezeu să-l ierte!”, dar .... un pic de decență și moderație chiar nu ar strica în țara asta .... parcă abia au așteptat să moară, ca să se repeadă, să scurme, să dezgroape, să evidențieze urâtul, negativul, discutabilul, îndoielnicul .....
Este mass-media românească într-atât de decăzută la acest început de an,
încât nu se poate abține? Că este decăzută, o știm deja. Dar chiar atât de jos? Se poate și mai jos?! Doar atât vreau să punctez (evit să mă înscriu și eu în armata acelor analiști sau bloggeri care își dau cu presupusul în orice domeniu, de parcă chiar s-ar pricepe la toate pe lumea asta). Nu conținutul
declarațiilor pe care le-am citit sau pe care le-am auzit la televizor, ci
abordarea mediului mass-media. Mi se pare deplasată, total deplasată ca și
proximitate temporală. N-aveați fraților timp, în zilele următoare, să
ne inundați spațiul cu toate comentariile ironice, acide, zeflemitoare,
disprețuitoare la adresa unei personalități publice, fie ea și destul de controversată?
Câteva exemple, doar câteva, căci prea sunt multe:
Câteva exemple, doar câteva, căci prea sunt multe:
”Oarecum
surprinzător, Costel Băloiu, cunoscut românilor ca Pistruiatul, îşi aminteşte
de regizor ca de un om "respingător". "L-am perceput ca fiind un
om rece, un om respingător, un om de gheaţă. Un tip pe care cu greu îl ghiceşti
(….)".”
Sau (un "discurs" urât şi indecent - de ce o fi simţit ideea să se repeadă cu acest text, nu înţeleg):
”Moartea
domnului Nicolaescu mă emoţionează tot atât cât moartea comisarului Miclovan
sau Moldovan, zâmbind relaxat cu borşul la gură "Un fleac, m-au
ciuruit..." sau recepţionând ploaia de gloanţe ca pe un vibromasaj sub
duş.
Despre
calitatea domniei-sale de executant al programului de propagandă
naţional-comunistă comandat de Ceauşescu am scris de nenumărate ori
analizându-i filmele. N-am s-o fac şi acum, când nu mai este, deşi valul de
encomiasme care crapă ecranele de azi dimineaţă ar merita măcar un canal de
deversare.
Voi
face doar, în calitate de cinefil, o mărturisire ruşinoasă: niciodată,
niciunde, nicio imagine din filmele domnului Nicolaescu nu mi-a stârnit vreo
emoţie. Mă număr printre astfel de handicapaţi sufleteşte, nu mulţi, din
fericire pentru vigoarea românilor ca naţie.
Domnul
Nicolaescu a fost, cu siguranţă, cel mai bun manipulator al maselor de
figuranţi neplătiţi în cinematografia română sub comunism. Altfel, opera sa
este o uriaşă, sistematică şi tenace colecţie de clişee, conserve de cinema în
sos de viu.
Nicio
idee cinematografică originală nu tulbură acest măreţ edificiu - singurele impurităţi creative pot fi găsite printre dialogurile şi
situaţiile imaginate de scenaristul său, Titus Popovici.
Umorul
şi sensibilitatea domnului Nicolaescu sunt perfecte pentru a-l face să râdă sau
să verse o lacrimă pe domnul Becali.
Şi
dacă asupra evidenţei că domnul Nicolaescu este cel mai mare regizor român sunt
unii care mai cârtesc, domnul Becali este cel mai bun român fără niciun fel de
discuţie.
Ultimul
film al domnului Nicolaescu văzut de subsemnatul a fost "Poker", după
care am simţit nevoia să mă spăl cu spirt pe ochi.
Nu
pot să nu mă întreb cum ar fi arătat următoarele bijuterii cinematografice ale
maestrului dacă trăia 100 de ani.
Pentru
păcatul acestui gând sper că voi fi sancţionat de românii creştini adevăraţi,
în vreme ce pe domnul Nicolaescu urmează să-l ierte Dumnezeu.
Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gându”.
Ca să nu mă mai refer și la termenii absolut ”catastrofici” pe care unii jurnaliști îi folosesc, de parcă domnul Nicolaescu, ușoară-i fie țărâna, ar fi murit brusc la vârsta de 30 de ani, nu de 82 și de parcă ar fi fost sănătos precum un prunc de 2 ani și de parcă chiar ne așteptam să nu se stingă vreodată. Nu pe bune, chiar nu aveți simțul măsurii deloc. Sau nu, explicația este că nu cunoașteți conținutul unor termeni foarte clari ai limbii române, nu știți să faceți diferența dintre tragedie, catastrofă, nenorocire, fapt, întâmplare, normal. Brrrrrr ...... jurnalismul românesc e în pom. Și pomul e la pământ.
Dacă ai neinspirata idee să mai citești și comentarii ale publicului, în mediul on-line, chiar te apucă voma și groaza.
Dacă ai neinspirata idee să mai citești și comentarii ale publicului, în mediul on-line, chiar te apucă voma și groaza.
S-a ieșit pe post până ce și cu afirmația că ”și-a ales foarte bine
momentul morții, acum când nu prea există știri de dat, când au trecut și
sărbătorile de iarnă, când …..” Doamne …..
O altă chestie șocantă pentru mine este apariția unei luări de poziții a
…. bisericii!! Biserica, care în România a devenit cea mai îmbogățită și perfidă ”clasă” a societății, simte nevoia să intervină domne!
”Biserica a făcut apel ca Sergiu Nicolaescu să fie înmormântat creştineşte
Arhiepiscopia
Bucureştilor a făcut apel la familia lui Sergiu Nicolaescu să-l înmormânteze
creştineşte, pentru a păstra renumele marelui regizor în conştiinţa poporului
român în majoritate ortodox.
"Pentru
a păstra renumele lui Sergiu Nicolaescu în conştiinţa poporului român în
majoritate ortodox, Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel către familia
marelui regizor să-l înmormânteze creştineşte, iar în acest sens, Arhiepiscopia
Bucureştilor şi Parohia Parc Domenii din Bucureşti (Biserica Caşin) vor asigura
jumătate din cheltuielile de înmormântare ale regretatului regizor. Incinerarea
este o practică necreştină.”
Sursa:
Și mă opresc aici. România își merită soarta. N-am spus-o eu, e doar un
citat din anonimat. Eu, și alții ca mine, putem doar să ne minunăm în continuare de înaltul nivel de aberație mentală și criză la toate nivelele abstracte, dar importante ale societății (moralitate, etică, principii, valori, conduită, corectitudine etc.).
Și, fără nicio legătură cu materialul în sine, dar pentru a nu mai genera un alt titlu:
Astăzi, în prima zi de lucru a unui nou an, un - din păcate - mare număr de oameni dintre cei cu bani puțini de regulă, s-au prezentat de la orele 4 dimineața și au stat în frig, în picioare, în fața diverselor centre ale administrațiilor financiare, pentru ..... a-și plăti impozitele anuale. Nu este asta o aberație și o năpastă, clar o nostalgie nevindecabilă a unei epoci ceaușiste care, deși îndepărtată în urmă cu 23 de ani, nu va reuși să iasă din sângele acestei nații nici în următorii 23 de ani?!
toţi devenim cenuşă-n vant, indiferent ce facem în viața asta ... toți ... dacă am pricepe asta, lumea ar fi mai bună. dacă am pricepe că nimeni și nimic nu ne aparține, ci doar trecem prin viață ... lumea ar fi mai bună, mai amabilă, mai onestă .... n-am mai muri atât de îndurerați și încrâncenați. Incinerare? Da, foarte bine. Trăim în ABSURDISTAN. Un mare ”huo” pentru mass-media, care a stimulat și a alimentat ore întregi de aberații. Și era vorba doar de un om care a decedat și de o familie care dorea decență și discreție. Atât. Restul nu e treaba nimănui.
Astăzi, în prima zi de lucru a unui nou an, un - din păcate - mare număr de oameni dintre cei cu bani puțini de regulă, s-au prezentat de la orele 4 dimineața și au stat în frig, în picioare, în fața diverselor centre ale administrațiilor financiare, pentru ..... a-și plăti impozitele anuale. Nu este asta o aberație și o năpastă, clar o nostalgie nevindecabilă a unei epoci ceaușiste care, deși îndepărtată în urmă cu 23 de ani, nu va reuși să iasă din sângele acestei nații nici în următorii 23 de ani?!
toţi devenim cenuşă-n vant, indiferent ce facem în viața asta ... toți ... dacă am pricepe asta, lumea ar fi mai bună. dacă am pricepe că nimeni și nimic nu ne aparține, ci doar trecem prin viață ... lumea ar fi mai bună, mai amabilă, mai onestă .... n-am mai muri atât de îndurerați și încrâncenați. Incinerare? Da, foarte bine. Trăim în ABSURDISTAN. Un mare ”huo” pentru mass-media, care a stimulat și a alimentat ore întregi de aberații. Și era vorba doar de un om care a decedat și de o familie care dorea decență și discreție. Atât. Restul nu e treaba nimănui.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen