Donnerstag, 3. Januar 2013

Decesul lui Sergiu Nicolaescu și abordarea mass-media

Astăzi a decedat Sergiu Nicolaescu. 82 de ani. Personaj destul de controversat al societății românești la nivel de termeni precum: caracter, personalitate, propagandă, manipulare, servilism, talent, dăruire, cinematografie, charisma, viață, istorie națională, realizări și lista ar putea continua.
Nu voi scrie mult. Doar că, din nou, societatea românească mă șochează prin atitudinea pe care alege să o aibă în anumite momente. Fără îndoială că Sergiu Nicolaescu este și va rămâne ”un moment al poporului român”, făcând abstracție de  sensul intrinsec al cuvântului ”moment”.
De ce acum, de ce acum, imediat după decesul lui, mass-media românească a alesne polueze – din nou! – cu declarații ale diverșilor ”actori” ai societății care (declarațiile) nu au măcar o elementară legătură cu respectul pe care în mod normal ar trebui să-l păstrezi când cineva părăsește viața. Cu siguranță este vorba de valori pierdute, o molimă a contemporaneității.
  De ce nu puteau aștepta măcar o zi până să înceapă să răscolească rahatul? Nu am pretenția de a se apela la sintagma ”despre morți, numai de bine, restul … Dumnezeu să-l ierte!”, dar .... un pic de decență și moderație chiar nu ar strica în țara asta .... parcă abia au așteptat să moară, ca să se repeadă, să scurme, să dezgroape, să evidențieze urâtul, negativul, discutabilul, îndoielnicul .....
Este mass-media românească într-atât de decăzută la acest început de an, încât nu se poate abține? Că este decăzută, o știm deja. Dar chiar atât de jos? Se poate și mai jos?! Doar atât vreau să punctez (evit să mă înscriu și eu în armata acelor analiști sau bloggeri care își dau cu presupusul în orice domeniu, de parcă chiar s-ar pricepe la toate pe lumea asta). Nu conținutul declarațiilor pe care le-am citit sau pe care le-am auzit la televizor, ci abordarea mediului mass-media. Mi se pare deplasată, total deplasată ca și proximitate temporală. N-aveați fraților timp, în zilele următoare, să ne inundați spațiul cu toate comentariile ironice, acide, zeflemitoare, disprețuitoare la adresa unei personalități publice, fie ea și destul de controversată?
 Câteva exemple, doar câteva, căci prea sunt multe:
”Oarecum surprinzător, Costel Băloiu, cunoscut românilor ca Pistruiatul, îşi aminteşte de regizor ca de un om "respingător". "L-am perceput ca fiind un om rece, un om respingător, un om de gheaţă. Un tip pe care cu greu îl ghiceşti (….)".”
Sau (un "discurs" urât şi indecent - de ce o fi simţit ideea să se repeadă cu acest text, nu înţeleg):
”Moartea domnului Nicolaescu mă emoţionează tot atât cât moartea comisarului Miclovan sau Moldovan, zâmbind relaxat cu borşul la gură "Un fleac, m-au ciuruit..." sau recepţionând ploaia de gloanţe ca pe un vibromasaj sub duş.
Despre calitatea domniei-sale de executant al programului de propagandă naţional-comunistă comandat de Ceauşescu am scris de nenumărate ori analizându-i filmele. N-am s-o fac şi acum, când nu mai este, deşi valul de encomiasme care crapă ecranele de azi dimineaţă ar merita măcar un canal de deversare.
Voi face doar, în calitate de cinefil, o mărturisire ruşinoasă: niciodată, niciunde, nicio imagine din filmele domnului Nicolaescu nu mi-a stârnit vreo emoţie. Mă număr printre astfel de handicapaţi sufleteşte, nu mulţi, din fericire pentru vigoarea românilor ca naţie.
Domnul Nicolaescu a fost, cu siguranţă, cel mai bun manipulator al maselor de figuranţi neplătiţi în cinematografia română sub comunism. Altfel, opera sa este o uriaşă, sistematică şi tenace colecţie de clişee, conserve de cinema în sos de viu.
Nicio idee cinematografică originală nu tulbură acest măreţ edificiu - singurele impurităţi creative pot fi găsite printre dialogurile şi situaţiile imaginate de scenaristul său, Titus Popovici.
Umorul şi sensibilitatea domnului Nicolaescu sunt perfecte pentru a-l face să râdă sau să verse o lacrimă pe domnul Becali.
Şi dacă asupra evidenţei că domnul Nicolaescu este cel mai mare regizor român sunt unii care mai cârtesc, domnul Becali este cel mai bun român fără niciun fel de discuţie.
Ultimul film al domnului Nicolaescu văzut de subsemnatul a fost "Poker", după care am simţit nevoia să mă spăl cu spirt pe ochi.
Nu pot să nu mă întreb cum ar fi arătat următoarele bijuterii cinematografice ale maestrului dacă trăia 100 de ani.
Pentru păcatul acestui gând sper că voi fi sancţionat de românii creştini adevăraţi, în vreme ce pe domnul Nicolaescu urmează să-l ierte Dumnezeu.
Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gându”.
   Ca să nu mă mai refer și la termenii absolut ”catastrofici” pe care unii jurnaliști îi folosesc, de parcă domnul Nicolaescu, ușoară-i fie țărâna, ar fi murit brusc la vârsta de 30 de ani, nu de 82 și de parcă ar fi fost sănătos precum un prunc de 2 ani și de parcă chiar ne așteptam să nu se stingă vreodată. Nu pe bune, chiar nu aveți simțul măsurii deloc. Sau nu, explicația este că nu cunoașteți conținutul unor termeni foarte clari ai limbii române, nu știți să faceți diferența dintre tragedie, catastrofă, nenorocire, fapt, întâmplare, normal. Brrrrrr ...... jurnalismul românesc e în pom. Și pomul e la pământ.
Dacă ai neinspirata idee să mai citești și comentarii ale publicului, în mediul on-line, chiar te apucă voma și groaza.
  S-a ieșit pe post până ce și cu afirmația că ”și-a ales foarte bine momentul morții, acum când nu prea există știri de dat, când au trecut și sărbătorile de iarnă, când …..” Doamne …..
   O altă chestie șocantă pentru mine este apariția unei luări de poziții a …. bisericii!! Biserica, care în România a devenit cea mai îmbogățită și perfidă ”clasă” a societății, simte nevoia să intervină domne!
   ”Biserica a făcut apel ca Sergiu Nicolaescu să fie înmormântat creştineşte
Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel la familia lui Sergiu Nicolaescu să-l înmormânteze creştineşte, pentru a păstra renumele marelui regizor în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox.
"Pentru a păstra renumele lui Sergiu Nicolaescu în conştiinţa poporului român în majoritate ortodox, Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut apel către familia marelui regizor să-l înmormânteze creştineşte, iar în acest sens, Arhiepiscopia Bucureştilor şi Parohia Parc Domenii din Bucureşti (Biserica Caşin) vor asigura jumătate din cheltuielile de înmormântare ale regretatului regizor. Incinerarea este o practică necreştină.”
Sursa:
Și mă opresc aici. România își merită soarta. N-am spus-o eu, e doar un citat din anonimat. Eu, și alții ca mine, putem doar să ne minunăm în continuare de înaltul nivel de aberație mentală și criză la toate nivelele abstracte, dar importante ale societății (moralitate, etică, principii, valori, conduită, corectitudine etc.). 
Și, fără nicio legătură cu materialul în sine, dar pentru a nu mai genera un alt titlu:
 Astăzi, în prima zi de lucru a unui nou an, un - din păcate - mare număr de oameni dintre cei cu bani puțini de regulă, s-au prezentat de la orele 4 dimineața și au stat în frig, în picioare, în fața diverselor centre ale administrațiilor financiare, pentru ..... a-și plăti impozitele anuale. Nu este asta o aberație și o năpastă, clar o nostalgie nevindecabilă a unei epoci ceaușiste care, deși îndepărtată în urmă cu 23 de ani, nu va reuși să iasă din sângele acestei nații nici în următorii 23 de ani?!

toţi devenim cenuşă-n vant, indiferent ce facem în viața asta ... toți ... dacă am pricepe asta, lumea ar fi mai bună. dacă am pricepe că nimeni și nimic nu ne aparține, ci doar trecem prin viață ... lumea ar fi mai bună, mai amabilă, mai onestă .... n-am mai muri atât de îndurerați și încrâncenați. Incinerare? Da, foarte bine. Trăim în ABSURDISTAN. Un mare ”huo” pentru mass-media, care a stimulat și a alimentat ore întregi de aberații. Și era vorba doar de un om care a decedat și de o familie care dorea decență și discreție. Atât. Restul nu e treaba nimănui.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen