Atenție, candidați! A fost și este vremea angajatorilor, din păcate!

Bucuresti, 21 mai 2009, 22:15

Imi caut de lucru, de vreo doua luni de zile deja. 

Cunosc procesul si procedurile, doar am trecut prin aceeasi situatie si in toamna trecuta. Cand am fost insa mai pasiva, mai pretentioasa, mult mai pretentioasa, aveam un target fix legat de valoarea salariului si o oarecare idee fixa legata de pozitia in compania angajatorului respectiv. 

Dar sa revin la cautarea prezenta, caci acum imi caut de lucru altfel ..... de vreo luna chiar foarte activ si insistent, am trimis per total cam 300 de CV-uri. Situatia la nivel national s-a schimbat in rau pentru candidati, deci nu mai este loc pentru pretentii si mofturi. Cel putin nu in situatia mea si nu la nivelul meu. Cu sau fara patalama universitara in buzunar, sansele sunt mici. Sunt foarte multi candidati. Pe posturi pe care inainte nu se prea uita multa lume si pe care aplicau oameni fara nici o pregatire si fara nici o experienta, se bat acum masteranzi cu experienta, care sunt dispusi sa coboare de pe un fotoliu de manager pe un taburet de secretara. Intre 600 si 3.700 de candidati pe un post de secretara?!?! Este o situatie complicata, grea, foarte neplacuta, pentru unii chiar extrema.... Cu siguranta din multitudinea de firme mici care se tot desfiinteaza in ultimele luni de zile, din varii motive catalogate “criza mondiala”, reintra pe piata muncii angajatii ramasi pe drumuri si fostii patroni. Nu ma gandesc doar la Bucuresti acum, acesta inca reprezinta, probabil,  paradisul pietei de munca la nivel national.

Am trimis CV-ul meu la prieteni, amici ocazionali, fosti colegi de lucru, fosti sefi, cunostinte regasite dupa ani de instrainare. Am aplicat la firme cunoscute si la firme mai putin cunoscute. Am aplicat la joburi sub nivelul meu, la joburi peste nivelul meu, la joburi pe care nu as fi vrut sa le fac, la joburi care mi s-ar fi potrivit ca o manusa din piele fina, am acceptat haosul din denumirile pompoase ale majoritatii joburilor oferite ce nu concorda sub nici o forma cu taskurile in sine enumerate. Din aproximativ 300 de aplicari, in decurs mai scurt de doua luni de zile, am fost contactata doar de 7 firme:

1. RINF - o companie de HR. Interviul a decurs foarte placut, lejer, fara nici o testare. S-a trecut imediat la pertu, “specialistul HR” fiind o tanara de 27-28 de ani si avand aceasta necesitate de a se familiariza cu candidatul, indiferent ca acesta a trecut de 40. No comments desi ....... daca as putea sa fac auzite comentariile mele acolo unde trebuie, adica exact la acesti “specialisti HR” rasariti pe nu stiu ce benzi rulante, probabil as face-o. Nu sunt psiholog, sociolog, lingvist sau mai stiu eu ce. Consider ca am doar scoala vietii si a bunului simt. Nu voi intelege niciodata de ce si cum a aparut aceasta “necesitate de tutuire” in astfel de contexte si mai ales la ce serveste ea. Crede oare “specialistul” ca aceasta este singura metoda de a degaja atmosfera, de a-l face pe candidat sa spuna ceea ce poate nu ar trebui sa dezvaluie, de a filtra mai bine candidatii pentru un anumit post? Cu atat mai nepotrivita este propunerea atunci cand vine de la 25 de ani catre 40 de ani, in mod normal, intr-un cod de etica si maniere, raportarea se face invers, dar in nici un caz in astfel de contexte. Poate ca arat eu de 30 de ani, dar nici atunci nu mi se pare oportun acest tip de familiarism superficial. 

Era vorba de un post de “asistent manager” pentru un director de la Opel. Era OK pentru mine, suna bine, desi ideea de a lucra in industria autoturismelor nu prea concorda cu mai noile mele principii si scopuri, acelea de a vedea cat mai putine masini prin preajma mea, aceea de a desfiinta publicitatea facuta autoturismelor, aceea de a face mai mult spatiu pentru pietoni, copii, roleri si biciclisti, in concluzie, aceea de a se promova o viata sanatoasa si de a se opri poluarea aerului (oricum e mult prea tarziu).

La intrebarea aproape intamplatoare: “In ce zona ar fi locatia, locul de munca?” raspunsul din partea reprezentantei firmei de recrutare a venit cu o nonsalanta terifianta: “Aaaa, uite asta nu stiu sa spun, am uitat sa intreb. Dar o sa incerc sa aflu si te anunt.” - de parca doamneeeee, ar fi incercat sa sparga codul secret de la Casa Alba a Statelor Unite !

Am plecat plina de entuziasm, jobul se plia perfect pe pregatirea si experienta mea, imi doream intalnirea cu angajatorul si ma gandeam ca am sanse sa incep imediat de la 1 mai, deci fara pauza in cartea de munca.

Peste vreo 3 zile i-am trimis un e-mail domnisoarei, rugand-o sa imi comunice daca a aflat unde ar fi locatia eventualului loc de munca. Nu stia nici in momentul acela (!!!!), mi-a promis din nou ca imi va comunica.Eh, uitase probabil, care e problema de fapt???

A doua zi mi-a comunicat, intr-adevar, incepandu-si mesajul cu: “Buna dimineata, Ieri am aflat o noutate foarte importanta despre pozitie - locatia job-ului este in Craiova. Daca mai esti interesata, te rog sa imi spui deoarece astazi trimit primele aplicatii. O zi frumoasa, Monica”. 

Nu comentez mesajul, asa cum nu voi comenta prea mult nici reactia mea (de genul: “Adica vrei sa imi spui ca tu, avand sediul in Bucuresti, firma de recrutare, ai chemat nu stiu cati candidati la un interviu fara macar sa ai ideea si informatia ca jobul nu este in Bucuresti???”.

Si cu asta s-a lamurit primul interviu, unde ajunsesem printr-o colaboratoare de la firma de la care tocmai am demisionat.

2. HAMM RENO - in Otopeni, undeva pe Soseaua de Centura, marca de pantofi. Si aici am ajuns prin aceeasi colaboratoare, aici am pierdut jobul din cauza unei greseli de-ale mele si imi asum acest lucru. Daca ar fi fost sa fie pentru mine jobul, destinatara mesajului, o tipa OK de altfel, nu ar fi dat dovada de superficialitatea de rigoare si mi-ar fi dat un foarte scurt feed-back, nu conteaza pe ce cale, sa imi spuna ca ceva in mesaj nu se potriveste. Dar imi asum vina in totalitate, trebuie sa invat sa nu mai am pretentii si asteptari de la oameni in general, cu atat mai mult de la straini. Nu am fost destul de rapida si am gresit o cifra calendaristica in mesajul de feed-back catre angajator, trimis in urma interviului. Si aici am avut surpriza acestui - se pare in mare trend - pertu, nu numai din partea tinerei de la HR, dar si din partea directorului general. 

3. WIPRO - outsourcing pe solutii de tehnica IT, companie indiana, am aplicat pe site la un job de buyer / limba germana. Aici nu am nimic de comentat, am fost deja de 4 ori la ei, am trecut testul scris de gramatica germana, testul de analiza, testul vorbit de germana, testul de HR (in grup), dar undeva s-a impotmolit procesul de recrutare. Cu partea romana a fost totul OK, ma rog, cu specificul abordarii si persiflarii tinerei generatii vazuta in astfel de posturi intr-o companie destul de mare, primul manager de proiect cu care am discutat dupa toate aceste teste (proiect in industria de autoturisme) era o unguroaica tanara, care nu stia germana, deci ne-am conversat in engleza. Nici un pic de empatie intre noi, ba un pic chiar dimpotriva, deci raspunsul de la ea a fost negativ. Al doilea manager de proiect, pe alt proiect, desigur (farmaceutice), pe alta pozitie, o alta tanara, romanca, flu-flu prin holuri, lasandu-si candidatul sa astepte pe motiv de a-si mai flutura bluza din matase pe-acolo pe la intrare, insotita de o si mai tanara asistenta (cam cum e Daniela Crudu de la “Razvan si Dani” dimineata pe nu stiu ce post TV) - a fost OK in linii mari, dar sceptica ca intr-adevar as vrea postul oferit de WIPRO. A strambat din nas cand am spus ca din toamna vreau sa devin si studenta. A trecut o saptamana si nu am nici un feed-back, deci e clar un raspuns negativ prin absenta.

4. RÖDL&PARTNER - am aplicat din initiativa, direct in Germania, pe site-ul lor. Desi, fusesem la interviu la ei toamna trecuta. Stiu ca am plecat foarte iritata de acolo, am avut o intalnire cu doi avocati nemti care nu au discutat de bani, dar mi-au zis clar ca programul de munca e “stii cand trebuie sa incepi, nu stii cand mai si termini ziua de lucru si avem nevoie de cineva dedicat, si avem nevoie si avem nevoie etc etc”. Erau foarte tineri, incisivi aproape, cu un comportament specific avocatilor, persiflant si orgolios fara limite. 

Pe 14 mai am primit din Germania un feed-back cum ca vor analiza CV-ul meu (le-am trimis link-urile pentru ambele variante, in germana si engleza, ceea ce a fost foarte bine) si ma vor anunta ei cum sta treaba. 

Pe 16 mai am fost contactata pe e-mail de la biroul din Bucuresti, pe 21 mai m-am dus la interviu, unde am petrecut doua ore de conversatie cu unul din partenerii Rödl, o doamna la 50 de ani, factor de decizie prin faptul ca divizia de audit financiar a fost de fapt cumparata de Rödl si ea a ramas ca actionar cu 10% si, desigur, cu o serie de alte atributii si atuuri. Foarte calda primirea, total atipica unei firme de acest gen. Un coleg de-al ei m-a testat la limba germana vorbita, s-a declarat incantat, am discutat si aspectele legate de traduceri, ei trebuind sa inteleaga ca una este sa vorbesti fluent o limba (netrecand comunicarea verbala prin nici-un filtru de traducere), alta este sa te apuci sa faci traduceri in termeni juridici si economici, deci voi avea nevoie de un timp de acomodare. Mi-au povestit pe scurt ca ei practic au renuntat sa caute un vorbitor de germana care sa se si incadreze in specificul echipei lor. Este o echipa foarte tanara, destul de numeroasa intr-un spatiu restrans (50 de oameni), deci foarte important sa comunicam si sa ne intelegem armonios. Au o mare problema cu un proiect de “time sheet”, pe care nu au reusit sa il implementeze, au amanat deadline-ul pana la 1 ianuarie 2010, ca urmare ar cam avea nevoie de “o mana de fier” pe acest proiect.  Ca isi dau seama ca pentru mine jobul la ei nu ar fi o provocare, ca pot face lucruri mai performante, dar deocamdata nu au ce sa-mi ofere, decat posibiliatea de a avea mana libera pe viitor in anumite aspecte de reglementare, imbunatatire a managementului intern. Practic, as incepe acum ca membru al echipei de secretariat, compusa momentan din doua tinere aeriene, atributiile mele fiind ceva mai serioase si cu un alt grad de responsabilitate. La partea financiara ambele parti am dat dovada de o mare deschidere si flexibilitate. Ei s-au declarat depasiti de marja numita de mine, eu am cantarit pentru cateva secunde plusurile si minusurile per ansamblu si am fost de acord sa imi reformulez suma, revenind practic la salariul pe care il aveam in urma cu un an de zile, dar care mi-ar asigura o existenta relaxata, calculata, fara luxuri, eventual chiar 2-3 plinuri de benzina/luna (!). Poate si o vacanta de schi in iarna. Ciudat fel de a pune problema, dar este un punct de reper pentru unii. Primind acordul lor de 90%, am fost prezentata colectivului, am vizitat toate birourile, am vazut cat de inghesuit se lucreaza, dar peste tot am intalnit zambet si un sincer “welcome”. Parca eram la scoala, cand este prezentat un nou profesor: “Stie germana???”. Cand li s-a comunicat de ce ma voi ocupa in principal, mi s-a urat mult succes printre chicoteli si, in mare, mi-am dat seama ca proiectul respectiv le cam sta pe creier la toti si ca nimeni nu o scoate la capat cu el. In mod normal, aceste reactii ar fi fost un motiv sa ma sperie, dar mie mi se pare o provocare. Daca vreau sa ma inscriu la facultate, daca vreau sa dau examenele pentru brevetul de traducator autorizat de Ministerul Justitiei, cu siguranta lucrand aici imi va fi de mare ajutor si trebuie sa invat sa incep lucruri “importante” si pentru mine si sa ies din marea lene care ma stapaneste de cam prea multi ani incoace. Mi-au promis ca a doua zi voi primi un telefon cu raspunsul final: daca da sau nu, daca OK cu salariul sau nu. Si pe 22 mai, la ora 14, am primit acel telefon cu OK-ul complet. Pe 1 iunie ma prezint la lucru, finally, pana atunci urmand sa faca schimbari in aranjarea birourilor si sa achizitioneze si pentru mine un birou. Computerul va veni un pic mai tarziu. Sunt curioasa cum va fi, sper sa fie pe termen cat mai lung, m-am saturat sa schimb, sa caut, sa reintru in alte colective, sa fiu testata si supravegheata si tratata suspicios si etc etc.

Interesanta povestea, mi se confirma a nu stiu cata oara, ca degeaba de dai cu capul de pereti, degeaba incerci sa treci prin ziduri. In toamna trecuta m-am bazat pe o propunere extrem de tentanta pentru mine, care mi-ar fi dat ocazia sa pun in practica tot ceea ce simt ca am acumulat in ultimii ani si m-am trezit ca stramb din nas la oferte si joburi si ca se fac 6 luni fara ca eu sa am un venit. Am pierdut timpul, necantarind bine situatia si modul de abordare al propunerii.

Acum eram decisa sa spun da la prima oferta serioasa si decenta. A fost vorba pur si simplu de good timing si de empatie. Ei nu cautau, nu aveau bugetata aceasta pozitie, nici loc fizic nu prea au, dar le-am picat din cer pentru ceea ce aveau nevoie si nu mai indrazneau sa caute pe piata de candidati. Cat de bine a cazut pentru mine, este inutil sa spun. Si locatia (vis-a-vis de Televiziunea Romana, pe unde am inceput, in urma cu 15 ani, colaborarea cu viitorul Touring), si domeniul, si pozitia in acest domeniu, sper eu ca si colectivul si atmosfera generala. Cu exceptia unei singure persoane, toti ceilalti au parut incantati si acest lucru nu mi s-a mai intamplat de multi ani. Peste tot unde intram, in anii trecuti, fiind pe post de mana dreapta a conducerii, eram privita cu ura, teama, invidie si atitudinea oamenilor era vadita. Cred ca de prin 2000 nu am mai avut parte de o primire luminoasa. Si asta conteaza. La Wella, acceptarea mea in colectiv a durat cam jumatate de an. La Dertour nu s-a intamplat in 8 luni de zile. La Porr nu era colectiv, deci povestea a fost diferita, acesta formandu-se ulterior.
P.S. nov 2010: Experienta la Roedl&Partner este a doua cea mai negativa din cei 20 de ani de munca. Am plecat de acolo, "mâncând pământul”. Nici vorbă de școlarizarea promisă. Nici loc pentru a-mi pune biroul să lucrez în condiții cât de cât decente nu am avut. Scaun mi-am adus de-acasă. Bârfe multe, zero atmosferă de lucru, un secretariat absolut rudimentar și primitiv deservit de două tinere care dădeau pe dinafară de tupeu și prostie (cel puțin una dintre ele, era jale mare!)
P.S. august 2011: M-am întâlnit întâmplător cu o colegă. Disperată să plece de acolo. Multe alte colege au plecat, evident.  

5. MERIDIAN DACIA - RENAULT - interviu la Dacia-Renault Sud, in Berceni, 21 mai, 15:30, se cauta asistent manager pentru relatia cu Germania, o chestie pentru care firma nu a fost pregatita, dar care se intampla. Nemtii cumpara in prostie autoturisme romanesti, care, achizitionate din Romania, sunt mai ieftine. Si nimeni nu stie germana, deci solutia a fost sa se caute o asistenta. Am ajuns si acolo cu 10 minute mai devreme, m-am dus direct de la Rödl. O conversatie foarte scurta, cam de 15 minute, un prim filtru, in limba romana, cineva care nu mi s-a parut ca ar avea vreo legatura cu resursele umane. Un domn tanar, amabil, manierat, intr-o incapere lipsita de aer, cu cel putin 10 CV-uri in fata, dispus sa se descarce un pic legat de nepunctualitatea candidatilor si alte probleme care nu se respecta. Aici am cerut mai multi bani, stiam ca nu prea vreau postul din industria autoturismelor, dar era o rezerva excelenta pentru cazul in care Rödl ar fi spus “pas” a doua zi. Spre marea mea surprindere, am fost sunata din nou, pe 22 mai (semn ca oamenii se grabesc), la vreo 10 minute dupa ce primisem confirmarea de la Rödl, sa merg miercuri la al doilea interviu, cu alta persoana. Am spus ca lipsesc din Bucuresti toata saptamana. Destul de descumpanit, a spus ca va reveni cu un telefon vinerea viitoare. Eu ma indoiesc ca vor astepta atat de mult, din moment ce au deja un short list si graba e mare. Si nici prea ieftina nu ma dadusem, cu siguranta. Desi la pretentiile jobului, am cerut prea putin, asta stiu sigur.

6. CAREER SOLUTIONS - vai de mine, alta firma de recrutare, ca e plina piata de ele. Cauta asistent manager pe germana pentru Rompetrol. M-a sunat pe 20 mai si a ramas ca imi trimite imediat e-mail cu coordonatele locatiei, sa vin a doua zi la un interviu la ora 14:30. Am stat si am asteptat e-mailul. La interval de aproximativ o ora, m-au sunat de la Meridian Dacia-Renault si desigur ca am stabilit cu ei interviul de a doua zi, la 15:30. Oricine ar fi prioritizat o intalnire directa cu angajatorul vs. una cu o firma de recrutare, prin care procesul de recrutare este incetinit corespunzator. E-mailul promis de la Career Solutions l-am regasit tarziu, dupa 9 p.m., printre extrem de multe spam-uri. I-am raspuns doamnei, i-am explicat situatia si am rugat-o sa ma contacteze pentru a restabili o intalnire pentru vineri, la orice ora dorea domnia-sa. Nu m-a contactat pe nici o cale. Potrivit deja legendarului neprofesionalism romanesc, acela de a nu considera oportun sa raspunzi si sa dai feed-back, nu m-a mai uimit atitudinea, pe care de altfel o urasc si cu care ma lupt inutil de ani de zile chiar si in cercul de prieteni, nu doar din punct de vedere profesional. Ca urmare, vineri, adica astazi, 22 mai 2009, am revenit eu cu un mesaj la Career Solutions, rugand-o pe doamna respectiva sa imi confirme primirea e-mail-ului meu. Mare minune, mi-a confirmat cu penibila scuza: “Am primit mesajul d-voastra, dar pentru o reprogramare la interviu, trebuie sa astept decizia angajatorului in ceea ce priveste disponibilitatea acestei pozitii. Imediat ce aflu mai multe detalii, va voi contacta cu sigutanta.” I-am raspuns, pentru ca, din experienta mea, o firma de recrutare te invita oricum la o intalnire, independent de oferta respectiva. Daca nu pentru pozitia aceea, atunci pentru urmatoarea ocazie, care poate fi maine sau peste o saptamana sau peste 3 luni. Acest lucru nu l-am inteles niciodata in Romania, de ce firmele de recrutare nu apeleaza la baza de date cu candidatii deja testati si vizualizati. De ce ??? Este cazul firmei Piswanger, Eurojobs, Manpower si probabil multe altele. Nu este oare un instrument eficient de recrutare, care salveaza bani si timp pentru aceste firme? Nu pricep sub nici o forma.

7. ROMPETROL

Rompetrol a dat un anunt sub anonimat, cautau asistent manager pe limba germana. E posibil sa fie tocmai pozitia oferita si prin Career Solutions. In ziua in care au vizualizat CV-ul meu de pe site mi-au si trimis un mesaj, pe site-ul respectiv, deci nu personal, spunandu-mi ca, dupa ce mi-au citit datele, s-au decis ca vor continua procesul de recrutare, eu necorespunzand cu ceea ce cautau. Adica eu sunt asistent manager pe germana, cu scoala speciala si cu experienta indelungata, dar din motive neclare nu ma pliez pe ceea ce for ei (presupun ca varsta sau faptul ca in 15 ani am trecut prin 8 firme diverse). Ceea ce m-a “enervat” nu a fost respingerea, ci fraza pe care eu o percep ca idioata, care a urmat: “va recomandam sa urmariti in continuare posturile vacante oferite de Rompetrol”. Si le-am raspuns cu multumiri deosebite pentru feed-back, dar si cu o mentiune: “Un candidat refuzat de o companie, dupa ce a aplicat exact pe postul pentru care are pregatire si experienta, cu siguranta nu mai are vreun motiv sa urmareasca posturile viitoare ale companiei. In cazul meu, probabil va trebui sa ma inscriu si sa absolv ASE-ul, dupa care sa indraznesc sa aplic pe un post de secretara. Atunci cu siguranta voi avea succes.” Ca doar pe 99% din ofertele pe job de secretara, receptionista, “asistent manager” se cer insistent studii superioare!! Desigur ca stiu de ce, e simplu: nivelul analfabetismului intelectual este degradant si penibil de ridicat in Romania. Se pleaca fals (dar logic) de la premisa ca macar un abolvent de studii superioare are fluenta in limba materna scrisa si vorbita, fara grotesti erori de expimare si gramatica. Fals, domnilor recruteri! Trist. Alarmant. Ireversibil aproape. 

Exista vreo concluzie de tras? Habar nu am cum percepe un cititor acest mesaj. Am sa spun cum percep eu ceea ce se intampla momentan pe piata muncii din Bucuresti, in comparatie cu nu mai departe de 6-8 luni in urma (si voi vorbi din punctul de vedere al candidatului):

Angajatorii respira, in sfarsit, usurati. Fooooooaaaaarteeeeee usurati. Sunt cei care, mai mult ca niciodata, au painea si cutitul in maini. Candidatii, asa cum sunt ei (lenesi, superficiali, indolenti, tupeisti, inculti, “analfabeti”, indisciplinati, neparolisti, nesimtiti etc - sa nu uitam ca toata luna februarie am jucat rolul angajatorului, filtrand si selectand cateva zeci de candidati) sunt pe deplin la mana angajatorilor. Inainte, daca ma cauta de la o firma (in general de la firmele mari de tip concerne straine) si imi propunea o intalnire iar eu nu puteam sa ii dau curs, angajatorul dadea dovada de atata flexibilitate in functie de disponibilitatea mea, incat mai intotdeauna gaseam o cale sa ajung la interviu. Acum, in linii mari, a cam disparut acest mic avantaj. Nu se mai discuta anumite aspecte in cadrul interviului, au devenit chiar inoportune intrebari legate de concediu, invoiri, alte elemente ale pachetului salarial, plata orelor suplimentare, week-end-urile, programul de lucru.

Degeaba sunt pline site-urile de recrutare cu tot felul de texte si sfaturi, toate, daca le cititi, sau marea lor majoritate, recomanda candidatilor cum sa devina cat mai umili, cum sa se vanda cat mai bine (ceea ce se si intampla, de unde si mari discordante intre ceea ce scrie pe hartie si ceea ce stie omul acela practic sa faca), cum sa disimuleze cat mai bine. Toate aceste lectii par a fi facute doar pentru a deservi neconditionat angajatorul, dar despre abordarile meschine si nerespectarea legislatiei de catre angajatori nu vorbeste nimeni nimic, nu ne invata nimeni cum sa procedam sa ne recuperam o carte de munca, sa ne asiguram ca ne-au fost platite taxele si impozitele pe salariu, cum sa reactionam in fata unor violente verbale si a persiflarii muncii pe care o depunem etc.

Firmele si site-urile acestea de resurse umane nu au facut mai nimic bun pentru a se educa si seta o piata corecta a muncii. Angajatorii nu au primit sau li se permite sa refuze a respecta fair-play-ul in formularea unor oferte de munca, formularile sunt de multe ori varza, task-urile nu au nici o legatura cu denumirea pozitiei in sine, salariile nici atat. 

Daca, la nivel general, s-ar mai putea spera ca aceasta criza sa scoata uleiul la suprafata, sa separe valoarea de non-valoare, sa ordoneze si sa disciplineze, pe alocuri chiar sa zguduie mentalitatea letargica si de-a dreptul auto- & a-tot-distrugatoare si molipsitoare a romanilor, in ceea ce priveste piata muncii, din punctul de vedere al unor candidati, lucrurile nu prea vor sta pe roze. Este un fel de razboi tacit inutil sa lupti cu tot ce enumeram mai sus: superficialitatea si indolenta crase, tupeul, prostia, parvenitismul, lenea, analfabetismul pe scara larga, mitocania, coatele ascutite, totala si absoluta lipsa de profesionalism..... Romania nu are nici o sansa. Am spus-o acum 20 de ani, acum 15 ani, o repet. Si voi avea bunul simt sa spun ca m-am inselat, daca in urmatorii 20 de ani se va schimba ceva in bine aici.