Un nou episod despre România: genocidul canin începe!

23. nov 2011

”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”

Problema patrupedelor canine fără stăpân este ..... o mare problemă. Foarte veche. Comuniștii au demolat vechile case și gospodării, au încartiruit cetățenii în colivii betonate suprapuse și animalele de pe lângă gospodării au rămas orfane. Și viața a continuat, evident, au procreat, s-au înmulțit și au supraviețuit în batjocura societății construită de oameni, îndurând foame, sete, caniculă, frig, lovituri, bătăi, dureri, răni și schingiuiri.

Pe scurt:

Guvernul României, stat membru al Uniunii Europene, după ani de hoție și ignorare și dezinteres total, nu este capabil nici acum să găsească o soluție umană pentru armata de patrupezi maidanezi semi-sălbăticiți și pe deplin umiliți. Eu circul mult cu bicicleta prin București, deci mă număr printre țintele mobile ale câinilor furioși. Fără să îi lovesc vreodată, fără să arunc cu pietre după ei, fără să folosesc nu știu ce spray-uri toxice, doar cu o vorbă bună sau o tonalitate răstită am învățat să îi stăpânesc 100%. Fără nici o exagerare. Sunt unii pe traseul meu spre servici care stau pitiți șmecherește de după vreo mașină și mă pândesc uneori, dimineața pe la 7. Văd ei acolo cum că vine un biciclist și se pregătesc de un atac feroce. 

De multe ori le văd botul cum iese și așteaptă momentul atacului. La început mă temeam, acum mă distrează tactica lor atât de serioasă. Și dacă ei vor să mă atace atât de dușmănește, eu îi sperii, adică opresc destul de brusc bicicleta și chestia asta îi ia prin surprindere totală. Arunc un ”what?” sonor și gata, problema e rezolvată. Și cei mai fioroși renunță aproape instantaneu și fie rămân pe loc, fie pleacă. Ca urmare, de ce să fiu eu animal, ca să îl educ pe el, un patruped hărțuit, înfrigurat, flămând, chinuit, suferind? Nu este vina lui că există și că există acolo unde există, în condițiile în care este nevoit să trăiască. Are nevoie, exact ca un copil orfan, părăsit, ignorat, alungat, de o reintegrare. Asta e tot. 

Revenind la nimicnicia umană:

Nu vreau să lungesc povestea și să comentez faptul că politicieni români au găsit în subiectul ”maidanezi” o oportunitate de campanie electorală, ce dracu, că nu suntem chiar atât de handicapați intelectual să nu observăm chestia asta!

http://www.romania-actualitati.ro/rrapages/view/35552

”Camera Deputaţilor a adoptat marţi – adică azi, 22 noiembrie 2011, în postul Crăciunului, culmea creștinătății ortodoxe! - proiectul discutat al legii câinilor fără stăpân, care prevede, între altele, posibilitatea eutanasierii după ce autorităţile locale consultă populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier.
Proiectul a trecut de plenul Camerei, deşi deputatul PSD, Aura Vasile a cerut retrimiterea documentului la Comisia de Administraţie, arătând că există un demers semnat de 57 de parlamentari în acest sens.   
Decizia a fost luată cu 168 de voturi favorabile, 111 împotrivă şi 14 abţineri.   
Potrivit raportului întocmit de Comisia de administraţie asupra proiectului pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, eutanasierea câinilor fără stăpân se va putea realiza după ce autorităţile locale consultă populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier.
Propunerea prevede şi ciparea câinilor, inclusiv a celor care au stăpâni.
Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au obligaţia de a înfiinţa în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
De asemenea, consiliile locale au obligaţia de a amenaja şi de a suplimenta din fonduri proprii în funcţie de necesităţi adăposturile publice pentru câini.
Câini grav bolnavi vor fi eutanasiaţi în trei zile lucrătoare
Câinii vor fi adăpostiţi în adăposturile înfiinţate de consilii timp de 30 de zile, cu excepţia celor revendicaţi de proprietari. 
"În situaţia în care după expirarea termenului de cazare câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv CGMB după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective", se arată în proiect. 
Proprietarul va suporta contravaloarea cheltuielilor de întreţinere în cuantumul stabilit prin hotărâre de consiliul local.
În cazul câinilor nerevendicaţi se prevede posibilitatea adoptării acestora în termen de şapte zile de către persoane fizice, juridice sau de centrele de adopţie înfiinţate de organizaţiile şi fundaţiile pentru protecţia animalelor.
Câinii cu vârsta de până la cinci luni vor rămâne în adăposturi până la revendicare sau adopţie, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 12 luni.   
Proiectul de lege mai prevede că după examinarea de către medicul veterinar câinii fără stăpân grav bolnavi, incurabili, irecuperabili sau agresivi şi cărora nu le pot fi identificaţi aparţinătorii se eutanasiază în termen de trei zile lucrătoare.  
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost adoptat şi de Senat în 2007.

Actul normativ urmează a fi trimis preşedintelui Traian Băsescu pentru a fi promulgat.”

Istoric vorbind, suntem toți contemporani ai unui genocid pe care guvernul l-a ridicat la nivel de politică de stat. Mă refer la sărăcia și sărăntocia cruntă vezi aici despre sărăcie și sărăntocie (!) în care se zbate majoritatea populației, la măsurile luate împotriva generației în vârstă (tot ce a ridicat această generație, muncind într-un mai adevărat spirit al muncii și al conștiinței muncii, a fost și este în continuare furat, distrus, batjocorit, vândut pe sume simbolice etc. etc.), la îngroparea sistemului de sănătate și a celui educațional, la ”încurajarea” familiei prin totala lipsă de sprijin și susținere a tinerilor părinți sau a celor care și-ar dori să-și întemeieze o familie, dar nu-și permit din niciun punct de vedere etc ...... deci, la acest genocid uman, ce mai contează un genocid canin?!?! ”Noi să fim sănătoși” și .... ”Să trăiți bine!”. Mă mir că nu s-a votat o lege prin care autoritățile ar fi putut să profite de viitoarele cadavre canine și să facă tocăniță gratis pentru populația flămândă și umilită.

Sau să pună afișe ca în America lui John Wayne: ”se oferă recompensă de X lei pentru fiecare cetățean care se prezintă cu câte un maidanez căsăpit!”

Dar era să uit de la ce m-am revoltat și am început să scriu acest material!!

Am postat pe profilul meu de pe Facebook cum că ”păzea, începe schingiuirea hingherească a maidanezilor, aș vrea să mor, dar să nu văd ce urmează pe străzile Bucureștiului”. Și primesc un feed-back foarte prompt, legat de oameni, pe care eu îi clasificam ca fiind tot niște mamifere: ”Da, dar e singurul mamifer care gândește :)”

 Zău așa .... ??? Gândește?!? AuOlEuuuuu, mă doare creieru!

Și reacția mea la așa o perlă fantastică:

”așa, și? Ce legătură are cu faptul că ucide din plăcere, printre altele? E singurul mamifer care ucide ca să se distreze, corect? Ce legătură are cu faptul că singura soluție găsită de mamiferul Hitler a fost ”soluția finală” sau că autoritățile românești ”își folosesc gândirea” pentru a omorâ o specie de ”vecini” din regnul animal, doar pentru că au furat totul în țara asta și nu au avut niciodată bani și interes să rezolve OMENEȘTE probleme maidanezilor? NU VĂD LEGĂTURA CU GÂNDIREA, PE BUNE.”
În altă ordine de idei, la două zile distanță de la scrierea materialului de mai sus, pe facebook a apărut o postare cu vreo 2.000 de comentarii divergente de la diverși utilizatori. Eeeehhhh..... iată un nou instrument guvernamental de manipulare în sensul instigării populației și a desolidarizării oamenilor care, plecând de la discuții de genul acesta, ajung să se urască, jignească și eventual să-și dea în cap. Totul devine extrem de neconstructiv într-o țară care e pe moarte și care ar avea nevoie de solidaritate și acțiune în sensul unor acțiuni comune care să salveze această nație prăpădită, sărăcită și sărăntocită!

Eu, maidanezul - exercițiu de imaginație 

Ce are bicicleta in comun cu pretul benzinei

Desigur că această majorare a prețului carburantului auto este un subiect demn de discuții, dezbateri și proteste. Pentru că totul merge în lanț, de vreo 20 de ani lanțul acesta nu doar că nu se rupe și nici nu se dorește a fi fisurat măcar, dar i se mai ia câte o za și se restrânge, se închide cercul tot mai mic, devenind mai puternic. Da, mi se pare că mai am și eu o mașină pe undeva, la iernat, hibernează la loc relativ sigur, sub husă. Nu m-am născut cu mâinile pe volan și mașina nu a avut niciodată loc prin visurile și visele mele. Mersul pe jos face piciorul frumos – mai cu haz, mai cu necaz, sub acest motto am crescut. D-aia mai dădeam peste colegE care îmi spuneau că-mi admiră picioarele :-))!! Stăteam în Militari la Gorjului pe vremea liceului și Ceaușescu interzisese construirea unei stații de metrou și la Gorjului. Deci zilnic, dimineața și seara, făceam drumul pe jos până la Veteranilor, unde era stația de metrou. Eram cu burțile goale și ieșeam din apartamentele reci, iar mersul era singurul nostru combustibil de a ne încălzi. Era normalitatea acelor timpuri. Nici nu aveam alte așteptări.

Evident că mi se pare aberant tot ce se întâmplă la nivel de orice vreți, dar acum vorbim de acest nou măr al discordiei, carburantul cu preț majorat. Și nu oricum, ci foarte majorat :-)) Am lipsit toată luna decembrie și o parte din ianuarie, am fost în ținuturile unde balega de yak este combustibilul de nădejde pentru orice foc – deci, ca să mănânci, ai nevoie de rahat, logic! -, iar acum am revenit și mă văd nevoită să reintru în actualitatea și normalitatea de aici. E jale.

Ce mă amuză însă este faptul că primesc invitații de a adera la cauza ieftinirii carburantului NU de la taximetriști, nu de la oameni care au firme legate de transport și aprovizionare, ci de la ...... bicicliști. Da frate! Bicicliști care, pe de altă parte, militează pentru folosirea bicicletei ca mijloc alternativ de transport, care se luptă și fac marșuri demonstrative pentru a decapita imperiul automobilului, pentru a scoate în evidență multiplele avantaje ale mersului pe bicicletă și ale vieții pe două roți.  Nu am nici o răutate în mesajul ăsta, doar o uimire. Am venit mult prea calmă și pozitiv emoțional încărcată din Himalaya, pentru a începe acum să mă dezechilibrez cu tematici de genul acesta. 

Da, unii bicicliști sunt îngrijorați nu de faptul că vor crește automat prețurile la alimente (un banal exemplu, cine mai are nevoie să mai și mănânce iarna?), ci de faptul că nu-și mai pot pune bicicleta pe mașină să plece la ture, sau de faptul că nu vor mai putea merge la schi, pentru că, nu-i așa, căile ferate române nu sunt din categoria transporturilor motivante ..... Au dreptate săracii, și eu mă oftic. Bine, acum nici bani de metrou nu mai am, dar asta nu are nici o legătură. Ne-am obișnuit să credem că ni se cuvine un anumit lux sau că lucrurile se derulează de la sine.  Mirifica criza economică nu prea are manual cu instrucțiuni, așa cum nici noi nu primim la naștere instrucțiuni, fiecare trăiește după cum îl duce capul. De fapt după cum îl conduce mintea, că de dus îl duc picioarele, nicidecum capul. Capul ăla e pe umeri, deci e purtat. Deci ..... mintea e principalul, altfel .... ”unde nu e cap, vai de picere!”. Dar să nu deviem, vă rog! Că nu suntem nici în politică, nici în vânzări.

Nu am competența necesară pentru a intra acum în detalii legate de ceea ce se întâmplă de fapt și cum de este posibilă această tupeistă (sic!) majorare de prețuri a carburanților, când nivelul general de venituri scade și scade și scade .....

Da, înțeleg și dau dreptate tuturor. Și eu mă oftic că nu găsesc de lucru și țin mașina sub husă și singura bucurie pe care mi-o mai permit pe-aici este să învăț pentru examene (lasă, că astea trec repede), să citesc și să mai ies la un pedalat, dar nu prea des, că e mizerie mare pe străzi și chiar nu am bani pentru spălătorii.

Mi se pare doar un pic hilară situația, deși o înțeleg. Viața în sine este hilară, de multe ori. Dar viața în România este absolut la cota maximă a hilarului.  

Deci biciclistul care iese la marșuri și proteste că nu e infrastructură pentru biciclist, că benzile sunt prost trasate, că mașinile, lua-le-ar gaia de mașini!, sunt parcate pe banda de biciclist, că mașinile poluează aerul, că sunt prea multe mașini în trafic și în general Bucureștiul e sufocat de mașini etc. etc. – deci acest biciclist mă invită pe mine la o cauză prin care de fapt eu aș încuraja folosirea mașinii în continuare?!

Mai ziceam eu nu de mult cum e cu aderatul ăsta la cauze ..... așa și? Ce fac un milion de aderanți la cauza cu ”scădeți prețul carburantului”? O depun la guvern sau la Bruxelles?  Că ne-am obișnuit atât de tare să dăm click pe o cauză, că nici măcar nu mai  punem valoare pe cauză în sine. E cel mai simplu să dai click. Așa și? Mai departe ce?

Ah, știu ce lipsește din  acest peisaj mirific: 
să se alăture protestului magazinele de biciclete, cele de service biciclete și organizația BateȘauaSăPriceapăIapa (mă vezi acolo în poza ”întemeietorilor”? A patra din stânga :-). Ei bine, dacă ei o fac, atunci mă mai gândesc și eu, poate ader. 

Deocamdată, mă abțin, am reumatism la degetul mic și doar cu ăla pot să dau un click :-))
România este o țară veselă, în care te pufnește plânsul .... on a daily basis ... Neeeh, nu e bine, să reformulăm: România este o țară veselă. D-aia râd toți ... cei din afară (!) și dacă ai putea să ieși și să nu fii nevoit să spui cetățenia, ai avea un grad de fericire în plus.

S-avem spor și sporuri, succes și succesuri la pedalat pe 2011 și să ne dorim să nu ne fie mai rău. C-ar mai fi ceva loc și pe axa asta .... gata, am fugit! Doar am zis că nu vreau să sting taman eu lumina :-)