Posts mit dem Label adoptie animale werden angezeigt. Alle Posts anzeigen
Posts mit dem Label adoptie animale werden angezeigt. Alle Posts anzeigen

Samstag, 10. Dezember 2011

Un nou episod despre România: genocidul canin începe!

23. nov 2011

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?


Problema patrupedelor canine fără stăpân este ..... o mare problemă. Foarte veche. Comuniștii au demolat vechile case și gospodării, au încartiruit cetățenii în colivii betonate suprapuse și animalele de pe lângă gospodării au rămas orfane. Și viața a continuat, evident, au procreat, s-au înmulțit și au supraviețuit în batjocura societății construită de oameni, îndurând foame, sete, caniculă, frig, lovituri, bătăi, dureri, răni și schingiuiri.
Pe scurt:
Guvernul României, stat membru al Uniunii Europene, după ani de hoție și ignorare și dezinteres total, nu este capabil nici acum să găsească o soluție umană pentru armata de patrupezi maidanezi semi-sălbăticiți și pe deplin umiliți. Eu circul mult cu bicicleta prin București, deci mă număr printre țintele mobile ale câinilor furioși. Fără să îi lovesc vreodată, fără să arunc cu pietre după ei, fără să folosesc nu știu ce spray-uri toxice, doar cu o vorbă bună sau o tonalitate răstită am învățat să îi stăpânesc 100%. Fără nici o exagerare. Sunt unii pe traseul meu spre servici care stau pitiți șmecherește de după vreo mașină și mă pândesc uneori, dimineața pe la 7. Văd ei acolo cum că vine un biciclist și se pregătesc de un atac feroce. 
De multe ori le văd botul cum iese și așteaptă momentul atacului. La început mă temeam, acum mă distrează tactica lor atât de serioasă. Și dacă ei vor să mă atace atât de dușmănește, eu îi sperii, adică opresc destul de brusc bicicleta și chestia asta îi ia prin surprindere totală. Arunc un ”what?” sonor și gata, problema e rezolvată. Și cei mai fioroși renunță aproape instantaneu și fie rămân pe loc, fie pleacă. Ca urmare, de ce să fiu eu animal, ca să îl educ pe el, un patruped hărțuit, înfrigurat, flămând, chinuit, suferind? Nu este vina lui că există și că există acolo unde există, în condițiile în care este nevoit să trăiască. Are nevoie, exact ca un copil orfan, părăsit, ignorat, alungat, de o reintegrare. Asta e tot. 
Revenind la nimicnicia umană:
Nu vreau să lungesc povestea și să comentez faptul că politicieni români au găsit în subiectul ”maidanezi” o oportunitate de campanie electorală, ce dracu, că nu suntem chiar atât de handicapați intelectual să nu observăm chestia asta!


”Camera Deputaţilor a adoptat marţi – adică azi, 22 noiembrie 2011, în postul Crăciunului, culmea creștinătății ortodoxe! - proiectul discutat al legii câinilor fără stăpân, care prevede, între altele, posibilitatea eutanasierii după ce autorităţile locale consultă populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier.
Proiectul a trecut de plenul Camerei, deşi deputatul PSD, Aura Vasile a cerut retrimiterea documentului la Comisia de Administraţie, arătând că există un demers semnat de 57 de parlamentari în acest sens.   
Decizia a fost luată cu 168 de voturi favorabile, 111 împotrivă şi 14 abţineri.   
Potrivit raportului întocmit de Comisia de administraţie asupra proiectului pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, eutanasierea câinilor fără stăpân se va putea realiza după ce autorităţile locale consultă populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier.
Propunerea prevede şi ciparea câinilor, inclusiv a celor care au stăpâni.
Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au obligaţia de a înfiinţa în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
De asemenea, consiliile locale au obligaţia de a amenaja şi de a suplimenta din fonduri proprii în funcţie de necesităţi adăposturile publice pentru câini.
Câini grav bolnavi vor fi eutanasiaţi în trei zile lucrătoare
Câinii vor fi adăpostiţi în adăposturile înfiinţate de consilii timp de 30 de zile, cu excepţia celor revendicaţi de proprietari. 
"În situaţia în care după expirarea termenului de cazare câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv CGMB după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective", se arată în proiect. 
Proprietarul va suporta contravaloarea cheltuielilor de întreţinere în cuantumul stabilit prin hotărâre de consiliul local.
În cazul câinilor nerevendicaţi se prevede posibilitatea adoptării acestora în termen de şapte zile de către persoane fizice, juridice sau de centrele de adopţie înfiinţate de organizaţiile şi fundaţiile pentru protecţia animalelor.
Câinii cu vârsta de până la cinci luni vor rămâne în adăposturi până la revendicare sau adopţie, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 12 luni.   
Proiectul de lege mai prevede că după examinarea de către medicul veterinar câinii fără stăpân grav bolnavi, incurabili, irecuperabili sau agresivi şi cărora nu le pot fi identificaţi aparţinătorii se eutanasiază în termen de trei zile lucrătoare.  
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege, care a fost adoptat şi de Senat în 2007.
Actul normativ urmează a fi trimis preşedintelui Traian Băsescu pentru a fi promulgat.
Istoric vorbind, suntem toți contemporani ai unui genocid pe care guvernul l-a ridicat la nivel de politică de stat. Mă refer la sărăcia și sărăntocia cruntă vezi aici despre sărăcie și sărăntocie (!) în care se zbate majoritatea populației, la măsurile luate împotriva generației în vârstă (tot ce a ridicat această generație, muncind într-un mai adevărat spirit al muncii și al conștiinței muncii, a fost și este în continuare furat, distrus, batjocorit, vândut pe sume simbolice etc. etc.), la îngroparea sistemului de sănătate și a celui educațional, la ”încurajarea” familiei prin totala lipsă de sprijin și susținere a tinerilor părinți sau a celor care și-ar dori să-și întemeieze o familie, dar nu-și permit din niciun punct de vedere etc ...... deci, la acest genocid uman, ce mai contează un genocid canin?!?! ”Noi să fim sănătoși” și .... ”Să trăiți bine!”. Mă mir că nu s-a votat o lege prin care autoritățile ar fi putut să profite de viitoarele cadavre canine și să facă tocăniță gratis pentru populația flămândă și umilită.
Sau să pună afișe ca în America lui John Wayne: ”se oferă recompensă de X lei pentru fiecare cetățean care se prezintă cu câte un maidanez căsăpit!”
Dar era să uit de la ce m-am revoltat și am început să scriu acest material!!
Am postat pe profilul meu de pe Facebook cum că ”păzea, începe schingiuirea hingherească a maidanezilor, aș vrea să mor, dar să nu văd ce urmează pe străzile Bucureștiului”. Și primesc un feed-back foarte prompt, legat de oameni, pe care eu îi clasificam ca fiind tot niște mamifere: ”Da, dar e singurul mamifer care gândește :)”
 Zău așa .... ??? Gândește?!? AuOlEuuuuu, mă doare creieru!
Și reacția mea la așa o perlă fantastică:
”așa, și? Ce legătură are cu faptul că ucide din plăcere, printre altele? E singurul mamifer care ucide ca să se distreze, corect? Ce legătură are cu faptul că singura soluție găsită de mamiferul Hitler a fost ”soluția finală” sau că autoritățile românești ”își folosesc gândirea” pentru a omorâ o specie de ”vecini” din regnul animal, doar pentru că au furat totul în țara asta și nu au avut niciodată bani și interes să rezolve OMENEȘTE probleme maidanezilor? NU VĂD LEGĂTURA CU GÂNDIREA, PE BUNE.”
În altă ordine de idei, la două zile distanță de la scrierea materialului de mai sus, pe facebook a apărut o postare cu vreo 2.000 de comentarii divergente de la diverși utilizatori. Eeeehhhh..... iată un nou instrument guvernamental de manipulare în sensul instigării populației și a desolidarizării oamenilor care, plecând de la discuții de genul acesta, ajung să se urască, jignească și eventual să-și dea în cap. Totul devine extrem de neconstructiv într-o țară care e pe moarte și care ar avea nevoie de solidaritate și acțiune în sensul unor acțiuni comune care să salveze această nație prăpădită, sărăcită și sărăntocită!

Mittwoch, 16. Februar 2011

pisoi cauta urgent parinti

I-AM GASIT CAMIN LA DOI TINERI CARE PAREAU FOARTE BUCUROSI

Nu știu cum se face, dar toți pisoii peste care dau, fac parte din rasa drăgălaș-educat-zburătăcit-lipicios-torcălos-șantajist-pedanto-curat și miaun-doar-când-am-nevoie-de-tine :-)

Bine-nțeles că realitatea e de fapt alta: mă pricep la educația pisicilor, am zis-o!

Uite ăsta miku de îi zic ”hapciu”!


O prăpăditură, o caricatură de patru oase umblătoare și o coadă, doi ochi cât verzele și un mieunat lipsit de vocalize. Era unșpe seara, mă întorceam de la teatru, friguleț afară, acum vreo 10 zile. În scara blocului, în fața ușii liftului, o umbră zgribulită. Eu nu folosesc liftul niciodată, dar l-am văzut, că așa sunt pisoii ăștia, au lipici la pupilele mele! Miiiiiiic ș ghemuit acolo ...... hai să-l iau să-i dau ceva lăptic și pâine, brânză, ce-i găsi, că eu carne nu am, ne descurcăm noi. Dacă îi e foame, papă și pietre fierte, știm noi!

Acuma, văd io cum fac cu Mr. Kaf, care a ajuns la mine pentru 1-2 nopți și a cam întârziat 11 ani (!!!!), n-a mai plecat.

Deci hai să iau umbra după mine. Da de unde! A fugit cu repeziciunea unui gândac d-ăla negru și burtos. Hm ...... mi-am dat seama că e nu doar speriat, dar și un pic sălbatic. L-am prins la-nghesuială la colț și tot dădea să facă pe David Copperfield și să meargă în sus pe pereți, pe verticală. Aoleu ..... e de groasă povestea, io credeam că umbrele nu știu să sară. Și mi-a scăpat. Și țupa pe scări, la etajul 1, ascuns în spatele unei plante. OK, îmi iau picioarele și blana de pe mine la spinare – deh, veneam de la sindrofie! - și dă-i de urmărește pacostea. O să ziceți că o vroiam ca s-o pun la grătar, dar io am zis deja că nu consum carne! Cum-necum, deși părea unghiul avantajos pentru mine, mi-a scăpat și de-aici și așa am ajuns la etajul 2. Stategii, alintări, cuțu-cuțu și miau-miau .... nici vorbă de îndulcit situația. A luat-o pe scări în jos, deci ajungem din nou la parter. Îmi pun bine mănușile pe mâini, că de regulă d-alde-ăștia mici vagabonzi au dinții ascuțiți și ghearele adânci și continui războiul de cucerire, cu mișcări derulate cu încetinitorul. Că așa-i frumos, să nu stresezi inamicul, nu? La cât de mic și anemic părea, viteza lui de deplasare și reacție spuneau că patrupedul e un luptător, vai de existența lui amărâtă! A mai durat vreo cinci minute până am reușit să-l prind și l-am înghesuit frumos în blana mea, întâi să se calmeze, să se liniștească. Se nimerea bine, el blănos, eu blănoasă ..... a fost o întâlnire spațială de gradul zero. După care am urcat și eu în vastele mele împărății și am pășit cu dreptul în casă, să vedem cum facem cu Mr. Kaf.


 Ca s-o nu o mai lungesc mult – ar fi o nebunie inutilă să stau să descriu ultimele zece zile -, descriu rezultatele la care am ajuns după ce l-am hrănit, l-am îmbăiat, i-am cântat, i-am arătat care e chestia cu toaleta personală și toate prostiile.


Domnia Sa Hapciu nu mai poate dormi în coșulețul lui, cu inimioară și Iepurilă de pluș la un loc, nuuuuuu..... nu mai poate dormi decât la mine în poală, pe tastatură sau undeva unde eu am de lucru oricum. De regulă, unul dintre brațe trebuie să fie monopolizat de el. Papă cartofi fierți, ou crud bătut cu lapte și pâine înmuiată în acest amestec, inclusiv fulgi de cereale, brânză, iaurt. L-am ferit de mâncare uscată deocamdată, deși e foarte comod pentru mine, dar nu am vrut să îl fac dependent de ceva ce nu găsește pe maidan, căci, cu tot regretul, nu îl pot păstra. Dacă era așa, aveam casa plină de pisici și mă judecam cu vecinii până acum. Nu, pe bune, eu nu stau pe-acasa, mai lipsesc și câte o lună .... uite în decembrie ..... am plecat pentru o lună de zile. M-am chinuit și m-am jelit la toată lumea să îmi ia pisoiul, pe Mr. Kaf, să mi-l țină. Se apropia data decolării și eu tot nu găsisem soluție pentru el, iar bani de dat pe la cămine de animale nu am. Și nici nu îl dau oricum, asta e clar.

Plus că doi pisoi în casă e dificil și momentan chiar nu îmi permit nici măcar financiar.

Donșoara Hapciu e o minune de copkil, cuminte, face la oliță, nu prea știe să miaune și nici eu nu m-am apucat să fac vocalize cu ea, dar are voce, asta știu sigur. Zburdă prin toată casa și îl agită și pe Mr. Kaf de-i sare coada, evident că orice se află pe jos e subiect de joacă și alergătură, sare și când o văd cu coada aia curbată și înfoiată mă pufnește râsul. Doamne, aseară mă uitam la amândoi cum se duelau ei din priviri și când li s-a dat START în mintea lor pisicească, a urmat o alergătură de zile mari pe aici ..... cred că pierd 2-3 ore per total ocupându-mă de ei și privindu-i, spectacolul este de-a dreptul delicios. Uite acu, Hapciu s-a redescoperit în oglinda aia mare, pusă pe podea, de care am atârnat un smotocel care fâșâie ..... meditează, a făcut un pas în față ...... la ataaaac!!!


Nu mai scuipă, mai fuge uneori de mine dacă mă vede că vin cu mișcări grele, dar îl declar domesticit și lipicios ..... chiar prea lipicios, deși nu-mi amintesc să-i fi dat lipici la micul dejun! E un împielițat și jumătate, înțelege de vorbă bună dacă i-o repeți de vreo 3 ori, știu să îl fac să asculte ..... ce mai, ar trebui să mă apuc să deschid o grădiniță de pisici cu program prelungit!
M-am dus acum să-l caut, că prea e liniște ...... n-are treabă, cocoțat în patul meu, se pregătește de somn. Știe că nu îi dau voie în pat. Când m-a văzut că vin, cred că vroia să se piardă acolo în așernut, să nu-l văd, a făcut ochi maaaari, urechile pe spate ..... și aștepta furtuna! Dar nu a mai fugit, ca apucatu'!! Cum să-l izgonesc, când îi văd ochii ăia .... și faptul că știe că e făcut ceva nașpa .... Nu-i mai place în coșuleț, cred că se simte părăsit acolo. Ideea este că bietul animal a trecut prin niște traume și abia l-am dezvățat să nu o mai ia la goană și să nu mai fugă cu îmbucătura în gură. Trebuie avut grijă, fără mișcări bruște, fără bătăi din palme, fără țipete. Totul soft, calm, mai cu încetinitorul, până se învață. E pe calea cea bună oricum, dar și la ce răbdare am eu cu el ..... păi am, că e mic și blănos și mă topesc.

Pe scurt: cine îl adoptă de suflet, să aibă grijă de el, să îl mângâie, să-l hrănească, să-l iubească? Majoritatea timpului doarme, noaptea doarme automat, are doar două reprize de joacă pe zi, în rest nici nu știi pe unde e și ce visează

Răspunde la 0722 789 394, iloveadv@yahoo.de. 
Dacă nu răspunde din prima, rog reveniți, că mai merge pe la interviuri sau mai ia metroul, știți cum e :-) prin București.