O zi superbă de toamnă uscată. Frig, dar uscat. Ceva vânt dimineață. Un pic bolnăvior, dar tot m-am desprins de așternut ..... de ce oare?
Anul universitar a demarat pe 3 octombrie 2011, luni. Pentru noi, cei care plătim taxe la forma de ”învățământ la distanță”, anul universitar a început abia astăzi, 5 noiembrie 2011, sâmbătă. Prima întâlnire cu profesorii, cu o parte dintre ei. Materia de curs pentru semestrul I, pe care o primim pe un CD, pe semnătură, nu ne-a fost pusă la dispoziție ”în timp util”, așa cum se publica pe site-ul informativ al facultății, în urmă cu vreo 3 săptămâni. Puteam ridica CD-ul abia începând din data de 2 noiembrie și doar în răstimpul orelor de program pe care secretariatul le oferă studenților. După ce am stat la coadă 40 de minute ca să-mi aflu o notă la un examen dat în urmă cu 5 săptămâni, după ce am stat la o altă coadă, cam de jumătate de oră, pentru a putea efectua o parte din noile formalități impuse de Universitate, ar fi trebuit să mă mai învoiesc încă o dată de la locul de muncă și să mai stau încă o dată pe culoar, la coadă, ca să-mi primesc CD-ul. Da, în secolul trilioanelor de posibilități tehnice de comunicare, studenții unei facultăți de comunicare stau la cozi pentru a primi un material de curs salvat pe un CD. Și asta, pentru doar vreo 500 de euro pe an.
Așa că mai toți ne-am ridicat astăzi CD-urile.
Deci acum avem de pregătit, în cele patru săptămâni care ne despart de a doua întâlnire cu profesorii, temele la puterea a doua. Am stat degeaba o lună întreagă, neprimind șansa de a citi și de a începe să ne pregătim, iar acum trebuie să prelucrăm un volum dublu de materie, într-un interval de timp înjumătățit.
Am întrebat, ca studentă conștiincioasă ce mai intenționez să mă mențin, care ar fi informațiile legate de pregătirea examenului de licență. Vai, ce greșeală! Dar cine puii mei crezi că știe exact???? Nimeni.
Deci, facultatea îmi impune mie un ritm de viață, de studiu, doar pentru că ea nu este capabilă să se organizeze. Dau vina pe ”sistem”, desigur. Este scuza a-tot-valabilă pentru orice situație penibilă. Ce pot face eu, să schimb ceva în bine? Cam nimic. Asta e durerea. ”Câinii latră, caravana trece.”.
Orarul pentru azi nu era trecut pe site-ul facultății.
La ora 9, primul curs era unul dintre cele două opționale. Eu am fost din grupa norocoasă, optasem pentru ”România și intregrarea europeană”, deci nu am frecat menta pe coridoarele reci de deprimante ale clădirii, timp de o oră și jumătate. Dar altă parte a grupei, care optase pentru celălalt opțional, nu a fost atât de norocoasă. Opționalul lor se ținea de la ora 14. De la ora 9 nu aveau nici o altă materie! Oamenii ar fi putut dormi mai mult, ar fi putut rezolva alte treburi, nu contează. De ce mă aduci tu la curs, dacă tot nu ai curs pentru mine?
Ora a doua, de la 10:40. Profesorul nu s-a prezentat. Deci iată cum pierdem o oră jumătate aiurea, pe coridoare. Cum o fi fost pentru cei care veniseră de la ora 9 și care nu au avut nici un curs până la 12:20?! Adică jumătate de zi batjocorită.
Ora a treia s-a onorat. ”Ați citit, ați adus temele pentru astăzi?” Păi cum să le aducem și cum să discutăm noi cu profesorul, dacă nu am avut materialul de curs? Desigur, permisivitate totală, cunoaștem procedura, că doar suntem anul III deja. Nu-i nimic, aduceți voi data viitoare toate temele. (Nimic de comentat aici, să nu picăm în absurd. Profesorul respectiv probabil nu are nici o vină pentru că materia lui nu a fost comunicată în timp util, cu siguranță nici lui nu-i convine să primească peste o lună temele aferente a două luni de zile, nu? Așa cum se și numește materialul, e doar o relatare a unor fapte petrecute independent de voința mea.).
Oricum, azi am aflat niște chestii absolut, absolut uluitoare și halucinante pentru timpurile în care ne aflăm – sec. XXI - și mai ales pentru statutul cu care rOMÂNIA se bate în ”pept”, adică membră UE și, nu în ultimul rând, pentru specificul facultății – acela de jurnalism și științeLE comunicării (!!):- site-ul facultății, acela de știri utile, există exclusiv prin munca voluntară a unuia dintre asistenții universitari! Să sperăm că rezistă, altfel facultatea va avea o problemă majoră!
- Notele sau alte informații nu apar de multe ori din simplul motiv că nu are cine să le redacteze!!!
- Două secretare au demisionat și nu se permite angajarea de nou personal, trebuie să vină cineva prin transfer.- Nu, dragilor, habar nu avem cum va arăta finalizarea studiilor voastre de licență, adică sub ce formă va fi examenul. Cu siguranță ”se va comunica în timp util”, deși facultatea nu are absolut nici o definiție legată de ce înseamnă ”timpul util”, fiind un termen abstract și extrem de relativ.
oOoOoOoOoOoOoOoOfFfFfFfF ....... Cam atât despre statutul de student. Despre ucisa mândrie de a fi student. Despre jalnicul statut al profesorilor universitari. Despre viitorul intelectual și managerial al acestui teritoriu unde marile lucruri rămase în istorie au fost înfăptuite de alte nații și naționalități. Prea puține au amprenta autohtonă. Ceva de genul ”prima ziaristă din România a fost de fapt o englezoaică.” sau ”Cel mai minunat castel din România a fost de fapt realizat de Hohenzollerni” etc. etc. etc. Ar ieși un material haios :-), ar curge lacrimi șiroaie.
duminică, 6 noiembrie 2011
Uite, ce ”noroc” că mi-a trimis Anonymus un comentariu pertinent și m-a făcut oarecum atentă asupra faptului că nu am relatat și ziua de azi:Am întârziat cam 20 de minute la prima oră, aveam ceva de lucrat pentru job și am zis că lasă, la câte nepunctualități ale profesorilor avem la activ, a doua mea întârziere pe parcursul a doi ani întregi de facultate este o mare irelevanță. Dar io nu am noroc la d-astea, că așa li se întâmplă ”copiiilor cuminți”. Profesoara de engleză mi-a plăcut la nebunie și am regretat mult că am întârziat tocmai la domnia sa, ora a fost interesantă.
Aveam azi patru materii pe orar. Prima oră a fost OK, a doua la fel, la a treia a intervenit ceva absolut neașteptat: profesorul respectiv ne-a dat o temă a cărei realizare presupunea să avem un anume aparat. Să îți cumperi un aparat doar pentru o temă, pe praful ăsta economic, e cam aiurea. Și am întrebat pur și simplu cum ar trebui să îi prezentăm tema, tehnic vorbind. Întrebarea mea a contrariat cadrul universitar: ”Sunteți deja anul III, ar fi trebuit să aveți până acum în recuzită așa ceva!” ”Doar că noi nu am mai făcut nimic legat de transmisiile radio până acum, de ce ar fi trebuit să ne cumpărăm un reportofon?!” ”Adică cum nu ați mai făcut? Doar am predat și la anul I și la anul II ....” Și de aici s-a rupt firul ..... proful nu știa că noi nu știm și noi nu știam că el nu știe .... așa că trebuie să regândească anumite lucruri. Este o fază foarte interesantă și eu doar o relatez (cineva curajos care semnează ”anonymus” este intrigat cum că ”mușc de fund” tot timpul câte ceva, vai de supărare!!! Ori este un coleg căruia îi e teamă de înăsprirea condițiilor de învățământ sau pur și simplu nu-i place de moaca mea, ori este cineva din stafful profesoral care a făcut ostentativ o greșeală evidentă de gramatică pentru a nu se da de gol și care se simte direct criticat, deși nu are de ce :-) Dar cum e vorba aia cu chelul și mâna-n cap ....
Așaaaaaaaa ..... deci: s-a rupt firul și continuarea orei a devenit un pic imposibilă. Pe CD nici măcar nu se află materia respectivă. Deci vom primi ceva materiale pe e-mail, de la profesor. Sper să le transmită în timp util, de fapt îi voi trimite eu o rugăminte în seara asta.
Ne-a dăruit o oră liberă, cred că s-a blocat când și-a dat seama de situație. Ne abordase ca pe niște semi-experți și noi eram de fapt boboci. Not cool at all :-)
Doar că era abia ora 13 și următorul curs începea de la ora 14. Deci .... iată cum lălăim (again!!) o oră aiurea pe coridoare. Noroc că aveam la mine tutoratul printat de engleză și am citit ceva.
Ora 14:10 s-a făcut, profesorul de la ultima oră de curs nu a apărut. Nici la 14:30 nu a apărut. Deși stăteam aiurea de o oră și jumătate. O colegă s-a agitat și așa am reușit măcar să aflăm că din cauza unei neînțelegeri, domnul profesor era abia pe drum spre facultate. El știa că are curs de la ora 15:30, nu de la ora 14!! Și a venit la ora 14:45, cu un taxi, deci a făcut și o cheltuială personală din cauza unui sistem defectuos de comunicare. El a luat taxiul, un gest măreț de respect pentru studenții care îl așteptau. Și vreo 12 studenți cred că am mai rămas, o parte dintre noi probabil tot ca semn de respect pentru un profesor care venea special, duminica, pentru noi (deși, la rece judecând, noi dăm niște bani ”grei” pentru a avea acest privilegiu de week-end intelectual organizat, nu?).
Evident că vreo 2-3 colegi au plecat, din puținii câți eram. Dintr-o grupă de 34, am fost vreo 14 maximum astăzi.
Și uite-așa, profesorii nu au chef, când văd că dintr-o grupă întreagă vine doar un mic buchet de studenți, iar studenții nu mai au nici ei chef, când văd că din 3 întâlniri pe semestru, cu un profesor, se întâmplă că acesta nu vine și se ajunge la o singură întâlnire sau maximum două, după care gata, examenul!
După cum comentam în alt material, din punctul meu de vedere, oricât nu aș vrea să compar, ceea ce se întâmplă la acest nivel este de domeniul științifico-fantastic. În 3 ani de școală în Germania, nici măcar o dată nu ni s-a întâmplat ceva asemănător. Nici măcar o dată, în condițiile în care mergeam la școală zilnic, nu doar un week-end pe lună. Acolo, eu nu plăteam nimic. Dar parcurgeam 15 km dus și 15 km întors, pe bicicletă, pe căldură, ploaie, furtună, întuneric, viscol, prin câmp, în fiecare dimineață la ora 7, nu întârziam niciodată, aș fi murit de rușine! Profesorii aveau o decență fantastică, și ca vestimentație, și ca prezență. Nu întârziau niciodată. Nu lipseau niciodată. Citeau toate temele, se discutau, se implicau. Impuneau respect prin simpla prezență, orele erau animate, foarte interesante, te făceau să vrei să pleci acasă doar pentru a te apuca cât mai repede de prelucrat informațiile primite în ziua respectivă!! Eeeee ..... da, așa este, aveau un statut în societate, o infrastructură foarte bună, un sistem administrativ aproape perfect și corect!! Chestii care se cam întâmplau și în România, îmi aduc aminte de amfiteatrele pline de studenți, la Drept și la Istorie, unde am mai participat la ore și la seminarii, prin 1987/1988. Și atunci era sărăcie, dar o cu totul altă sărăcie. Profesorul era încă foarte respectat în amfiteatru. Avea poate un singur costum, dar venea cu el în fața studenților. Cravată, cămașă albă și costum. Da frate, mediul universitar era ceva special pentru ambele părți. Ce a devenit acum și câți profesori din vechea generație suferă din cauza asta .... nici măcar nu se mai poate contabiliza în vreun fel. Foarte trist. Și umilitor.
